Ministry's appeal fails; partial annulment of salary-overrun recovery order affirmed.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară: suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin Dispoziţia obligatorie nr. 230472 din 11.03.2015; anularea Deciziei M.F.P. nr. 92/P/27.07.2015 în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 230472/11.03.2015; precum şi anularea Dispoziţiei obligatorii nr. 230472/11.03.2015 şi a Raportului de Inspecţie Economico - Financiară.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2766 din data de 30 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia perimării şi s-a constatat perimată cererea formulată de reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară.

3. Primul recurs exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2766/30.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A., fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13.09.2017, sub nr. x/2015.

4. Hotărârea de casare a instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5178 din 30 octombrie 2019, a admis recursul declarat de reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. împotriva sentinţei nr. 2766 din 30 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că hotărârea de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ.

În rejudecare cauza a fost înregistrată la 02.10.2020 sub nr. x/2015*.

5. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în rejudecare

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 26 din 05 februarie 2021, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico -Financiară; a anulat în parte dispoziţia obligatorie nr. 230472/11.03.2015 exclusiv cu privire la obligaţia reclamantului de a întreprinde demersuri de recuperare a sumei de 133.819 RON şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

6. Calea de atac exercitată în rejudecare

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii acţiunii ca nefondată.

În motivarea recursului, recurentul pârât a susţinut în esenţă următoarele:

I. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..];

II. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..].

Întrucât argumentele care demonstrează caracterul contradictoriu al motivării precum şi motivele de nelegalitate pentru care apreciază că, instanţa de fond a dispus în mod eronat, prin aplicarea greşită a normelor de drept material, admiterea în parte a acţiunii şi anularea în parte a actelor contestate, sunt identice vor fi tratate împreună.

Astfel, deşi a admis doar în parte acţiunea, respingând astfel majoritatea apărărilor formulate de către reclamantă, în motivarea soluţiei de admitere a acţiunii instanţa s-a limitat a arăta doar că, "deşi a avut loc o depăşire a bugetului aprobat şi o încălcare a prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 şi O.G. nr. 26/2013 nu ne regăsim în prezenţa unui "prejudiciu" în sensul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din O. G. 26/2013 astfel că, nu se impune recuperarea acestei sume".

Această argumentaţie denotă atât caracterul contradictoriu al motivării, cât şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa reţinând, pe de-o parte, în mod expres, faptul că intimata-reclamanta a încălcat dispoziţiile O.U.G. nr. 79/2008 şi O.G. nr. 26/2013, iar pe de altă parte, a reţinut faptul că, nu există un prejudiciu în senul actului normativ cu privire la care tocmai a arătat că a fost încălcat, astfel că, nu se impune recuperarea sumei menţionate de actul de control.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară:

"Execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli se face cu respectarea următoarelor reguli:

a) cheltuielile de natură salarială, numărul de personal la finele anului, aprobate prin bugetele de venituri şi cheltuieli, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite."

Aşa cum rezultă şi din cuprinsul hotărârii, bugetul de venituri şi cheltuieli al intimatei-reclamante pentru anul 2013 a fost aprobat prin H.G. nr. 160/10.04.2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al Societăţii Comerciale "Grup Exploatare şi întreţinere Palat C.F.R." - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din acest act normativ "Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime şi nu poate fi depăşit decât în cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice si al Ministerului Finanţelor Publice."

De asemenea, conform alin. (2) "în cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic poate efectua cheltuieli proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi."

În cazul de faţă, aşa cum rezultă din bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013 al intimatei-reclamante, indicatorul "cheltuieli de natură salarială" aprobat a fost de 1.675,31 mii RON şi a fost realizat în sumă de 1.809,14 mii RON, rezultând astfel un grad de efectuare de 107,99%, intimata-reclamantă realizând astfel cheltuieli cu 133,83 mii RON mai mari decât cele aprobate.

Totodată, conform prevederilor art. 13 alin. (5) din actul normativ referit "Organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice, prin aparatul propriu şi/sau al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sunt abilitate să constate contravenţiile de la alin. (1) şi să aplice sancţiunile prevăzute la alin. (2) - (4) operatorilor economici prevăzuţi la art. 1, după caz, urmând ca aceştia să recupereze... şi eventualele prejudicii, în condiţiile legii

Totodată, în cauză sunt incidente şi prevederile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

"(1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii si eficienţei în utilizarea fondurilor publice si în administrarea patrimoniului public", noţiuni care sunt definite în continuare de către art. 2 al aceluiaşi act normativ. Astfel art. 2 lit. o) defineşte legalitatea ca fiind "caracteristica unei operaţiuni de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării acesteia"

Conform art. 26 din acelaşi act normativ:

"Prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi altor persoane juridice decât instituţiile publice, dacă aceste persoane juridice gestionează fonduri publice cu orice titlu şi/sau administrează patrimoniul public în privinţa gestionării fondurilor publice şi administrării patrimoniului public în cauză".

Din analiza prevederilor legale mai sus citate rezultă că persoanele responsabile cu gestiunea fondurilor publice sau a patrimoniului public, cum este si cazul intimatei-reclamante, sunt obligate să asigure o bună gestiune financiară în utilizarea şi/sau administrarea acestora prin respectarea principiilor legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei.

În lipsa unor definiţii legale, instanţa a apreciat că, prejudiciul poate fi definit ca "fiind rezultatul dăunător de natură patrimonială sau morală, consecinţă a încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane", fără a avea în vedere şi faptul că acesta (prejudiciul) trebuie să fie consecinţa unui fapt ilicit.

Utilizarea fondurilor alocate prin hotărârea de guvern, prin care a fost aprobat bugetul anual al persoanei juridice, în altă modalitate decât cea legală, fapt constatat şi reţinut de către instanţa de fond, atrage după sine existenţa unui prejudiciu, dar nu în bugetul intimatei-reclamante ci, în cel al bugetului de stat.

În această situaţie, aprecierea existenţei unui prejudiciu trebuie realizată prin raportare la legislaţia specifică finanţelor publice şi nu doar prin analiza doctrinei, sau eventual prin raportare la dreptul comun în materie.

Cel mai puternic argument legal privind existenţa unui prejudiciu ca urmare a efectuării unei plăţi nelegale din fonduri publice este chiar textul art. 73 indice 1 din Legea 500/2002 privind finanţele publice, potrivit căruia:

"Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice

Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele."

Prin însăşi modalitatea de reglementare a acestui text, legiuitorul a echivalat din punct de vedere juridic efectuarea unei plăţi nelegale cu existenta unui prejudiciu, instituind în mod firesc obligativitatea recuperării acestuia, în condiţiile prevăzute în cuprinsul textului anterior citat.

Un argument în plus în sensul caracterului nelegal al utilizării fondurilor alocate intimatei-reclamante, este şi faptul că, sancţiunea aplicată de organul de control a fost menţinută, plângerea contravenţională fiind respinsă definitiv de către Tribunalul Bucureşti (aspect de asemenea reţinut de către instanţa de fond).

Pe cale de consecinţă, înlăturarea obligativităţii recuperării unui prejudiciu produs ca urmare a nerespectării de către intimata-reclamantă a dispoziţiilor exprese şi imperative ale legislaţiei privind utilizarea fondurilor publice, menţionate anterior, conferă hotărârii pronunţate un vădit caracter de nelegalitate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile legale la care a făcut trimitere prin prezentul recurs.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 28.04.2021, intimata-reclamantă Grup Exploatare şi Întreţinere Palat C.F.R. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, arătându-se în esenţă următoarele:

Cu privire la critica vizând faptul că, hotărârea nu este motivata şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata a arătat că, instanţa de fond a analizat în detaliu situaţia de fapt, a parcurs şi a înţeles natura speţei deduse judecăţii, a reţinut în mod corect în considerentele hotărârii atacate situaţia de fapt ("1 Elemente de fapt relevante cauzei:"), toate motivele invocate în apărare de către părţi şi s-a pronunţat pe fiecare în parte ("2. Analiza criticilor de nelegalitate") - (cap. III. "Concluziile instanţei" - pag. 9 şi urm. din hotărârea recurată), iar în final a dispus admiterea acţiunii în parte cu consecinţa înlăturării măsurii de recuperare a cheltuielilor de natură salarială motivat de lipsa unui prejudiciu real si efectiv în dauna intimatei.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-au arătat următoarele: singurul aspect rămas în discuţie este măsura recuperării sumei de 133.819 RON reprezentând cheltuieli de natură salarială, în lipsa unui prejudiciu real şi efectiv rezultat din activitatea economică, comercială desfăşurată de către societate.

Într-adevăr au fost depăşite cheltuielile de natură salarială, dar acest aspect singular nu este suficient să producă un prejudiciu în dauna societăţii şi să conducă la măsura recuperării sumei cu care a fost depăşit în structură BVC aprobat, aspect motivat inclusiv de faptul că veniturile totale au fost proporţional mai mari decât cheltuielile, iar principiile legale generale în legătură cu execuţia bugetară, venituri totale mai mare cheltuieli totale, au fost respectate - O.G. nr. 26/2013 - art. art. 10 alin. (1) lit. b).

Însăşi recurenta recunoaşte că, fila x, alin. (6) din dosarul de fond, că societatea a realizat indicatorii economici programaţi prin BVC la un nivel superior faţă de nivelul aprobat pentru anul 2013 (101,70%), iar nivelul total al cheltuielilor aprobate prin BVC nu a fost depăşit, cheltuielile societăţii încadrându-se în principiul general statuat [...] conform căruia "cheltuielile totale se pot efectua proporţional cu gradul de depăşire a veniturilor totale".

Important de reţinut este că în conţinutul dispoziţiei contestate nu se face nicio analiză care să determine dacă fapta imputată este de natură să aducă un prejudiciu subscrisei; în condiţiile în care actul de management a fost unul pozitiv la finele exerciţiului financiar în cauză (2013); respectiv că în lipsa analizei actului de management şi a rezultatului financiar în ansamblu pentru determinarea faptei ilicite nu se putea determina existenţa prejudiciului.

Lipseşte cu desăvârşire actul ilicit, fapta care să determine existenţa unui prejudiciu, că dispunerea măsurii de recuperare s-a făcut neîntemeiat, deoarece în afara existenţei unei fapte ilicite, pentru a putea angaja măsura recuperării, aşa cum este reglementată în art. 1349 coroborat cu art. 1357-1371 din noul C. civ., mai este necesară şi producerea unei pagube.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi urm. C. proc. civ. .

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul pârât şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea reţine că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, ÎCCJ a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei, de a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentului pârât, cât şi pe cele ale reclamantei, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa, şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Recurentul pârât susţine, în mod neîntemeiat, că, instanţa de fond "deşi a admis doar în parte acţiunea, respingând astfel majoritatea apărărilor formulate de către reclamantă, în motivarea soluţiei de admitere a acţiunii instanţa s-a limitat a arăta doar că, "deşi a avut loc o depăşire a bugetului aprobat şi o încălcare a prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 şi O.G. nr. 26/2013 nu ne regăsim în prezenţa unui "prejudiciu" în sensul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din O. G. 26/2013 astfel că, nu se impune recuperarea acestei sume, iar această argumentaţie denotă atât caracterul contradictoriu al motivării, cât şi aplicarea greşită a normelor de drept material".

Analizând sentinţa recurată, instanţa de control nu reţine existenţa unei motivări contradictorii, avându-se în vedere de situaţia de fapt stabilită în mod judicios de către prima instanţă, şi conţinutul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, soluţia recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea sentinţei sub acest aspect.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Contrar criticilor recurentului, în aprecierea Înaltei Curţi, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză, respectiv cele ale art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013.

Potrivit art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 forma în vigoare pentru pentru perioada care a făcut obiectul verificărilor, 01.01.2013-31.12.2013:

"(1) Constituie contravenţie următoarele fapte:

a) nerespectarea termenelor prevăzute la art. 6 alin. (1) şi (2);

b) depăşirea limitelor prevăzute la art. 8;

c) depăşirea nivelului plăţilor restante aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli;

d) nerespectarea în execuţie a corelaţiei prevăzute la art. 9 alin. (3);

e) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1);

f) nerespectarea termenului prevăzut la art. 11;

g) nerespectarea prevederilor art. 12.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) - e) şi g) se sancţionează cu amendă de la 5.000 RON la 10.000 RON.

(3) Contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. b) se sancţionează cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON.

(4) Contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. f) se sancţionează cu amendă de la 2.000 RON la 5.000 RON.

(5) Organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice, prin aparatul propriu şi/sau al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sunt abilitate să constate contravenţiile de la alin. (1) şi să aplice sancţiunile prevăzute la alin. (2) - (4) operatorilor economici prevăzuţi la art. 1, după caz, urmând ca aceştia să recupereze atât contravaloarea amenzii, cât şi eventualele prejudicii, în condiţiile legii".

Înalta Curte reţine că, intimata reclamantă a realizat indicatorii economici programaţi prin Bugetul de venituri şi cheltuieli la un nivel superior faţă de nivelul aprobat pentru anul 2013 (101,70%), iar nivelul total al cheltuielilor aprobate prin BVC nu a fost depăşit, aşa cum recunoaşte şi recurenta, prin Decizia nr. 92/P/27.07.2015, anume, cheltuielile societăţii încadrându-se în principiul general statuat [...] conform căruia "cheltuielile totale se pot efectua proporţional cu gradul de depăşire a veniturilor totale".

Totodată, se constată că, fondurile intimatei reclamante provin din activităţile de comerţ pe care aceasta le desfăşoară, respectiv închirierea de bunuri imobiliare proprii, servicii de administrare imobile pe bază de comision, şi nu sunt alocate prin hotărâre de guvern, intimata fiind organizată ca o societate pe acţiuni în baza Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990.

Înalta Curte constată că, deşi a fost înregistrată o depăşire a cheltuielilor în structură, patrimoniul societăţii nu a fost angrenat ori grevat printr-un act ilicit, fondurile nu au fost retrase sau utilizate în alte scopuri în afara activităţii economice a societăţii, societatea a realizat o depăşire a veniturilor prognozate peste cheltuielile angajate.

Astfel, instanţa de fond, raportându-se la dispoziţiile legale incidente în forma în vigoare pentru perioada care a făcut obiectul verificărilor, respectiv, 01.01.2013-31.12.2013, în mod corect a stabilit că, suma stabilită pentru recuperare a fost achitată către salariaţii societăţii sau către structura de conducere (aprobată de acţionar), în temeiul unor contracte civile ce nu au fost desfiinţate şi pentru prestaţii reale, ce nu au fost desfiinţate sau probate ca fiind ilicite, situaţie în care nu se poate vorbi de un prejudiciu de recuperat.

Aşa fiind, în mod corect, prima instanţă a apreciat că, simpla trimitere la O.G. nr. 26/2013 nu stabileşte de facto criteriile care determină existenţa unui prejudiciu sau a unei fapte ilicite în situaţia depăşirii cheltuielilor de natură salarială şi nu se încadrează în situaţia învederată prin Dispoziţia 230472/11.03.2015 ca fiind o faptă generatoare de prejudicii, care să justifice măsura recuperării cheltuielilor de natură salarială efectuate peste nivelul aprobat prin BVC.

Concluzionând, reiese că, toate prevederile legale invocate în motivele de recurs cu privire la utilizarea în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficacitate şi eficienţă în utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public au fost respectate, iar măsura recuperării sumei ce face obiectul prezentului recurs nu se justifică.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

9. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul pârât Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei nr. 26 din 5 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.