Validity of contractual penalty and termination enforcement in public procurement following seismic consolidation delays

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.10.2018, reclamanta Compania Naţională Poşta Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea, în tot, a încheierii nr. 15/20.09.2018 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva reţinerilor, măsurilor şi termenelor prevăzute în cadrul Deciziei nr. 2/2018 emise de Curtea de Conturi a României-Departamentul XI şi anularea Deciziei nr. 2/2018 emise de Curtea de Conturi a României-Departamentul XI, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1536 din 19 aprilie 2019, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în privinţa măsurilor care nu au făcut obiectul contestaţiei şi ca neîntemeiată în rest.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, recurenta reclamantă Compania Naţională Poşta Română a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii, arătând în esenţă următoarele:

Sentinţa civilă nr. 1536/19.04.2019 a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, fiind in prezenta motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1536/19.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti în mod netemeinic a respins contestaţia formulata de C.N. Posta Romana S.A. împotriva încheierii nr. 15/20.09.2018 si a Deciziei nr. 2/2018, acte administrative emise de intimata-parata Curtea de Conturi.

Pentru a justifica si a motiva aceasta soluţie, în ceea ce priveşte pct. 7.1 din sentinţa recurata, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţa următoarele:

"(...) urmare verificărilor efectuate s-a constatat ca reclamanta nu a respectat prevederile H.G. nr. 42/2004, respectiv nu a 'întreprins masurile care se impuneau pentru stabilirea corecta a capitalului social al S.C. A., având in vedere ca C.N.P.R. S.A. a adus drept aport la capitalul social al societăţii nou înfiinţate active care au fost transferate fără valoare, diminuându-se astfel valoarea capitalului social".

Solicită Înaltei Curţi să constate că, sunt netemeinice aceste reţineri ale Curţii de Apel Bucureşti, sentinţa recurata fiind pronunţată cu încalcarea prevederilor H.G. nr. 451/1996, H.G. nr. 371/1998. Legea nr. 7/1996, H.G. nr. 42/2004, dar şi cu încalcarea dreptului de proprietate al C.N. Posta Romana S.A., consfinţit prin hotărâri judecătoreşti definitive. Prin sentinţa recurata, Curtea de Apel Bucureşti, cu nesocotirea respectivelor dispoziţii legale, a validat un act administrativ nelegal - Decizia 2/2018- emis de Curtea de Conturi cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi cu depăşirea competenţelor conferite de lege.

Prin sentinţa recurată, instanţa fondului a încalcat principiul juridic al aplicării legii civile in timp sau principiul tempus regit actum, câtă vreme îşi fundamentează opinia în ceea ce priveşte regimul juridic al imobilelor transferate în patrimoniul Regiei Autonome Posta Română pe acte normative care nu au erau în vigoare nici la momentul transferului patrimonial operat de statul roman prin H.G. nr. 451/1996 şi nici la momentul subscrierii si vărsării de către statul roman a capitalului social al Companiei Naţionale "Posta Roma na "SA prin H.G. nr. 371/1998.

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, act normativ publicat în MO din 24.11.1998 şi intrat în vigoare abia la data de 23.01.1999. aşadar ulterior H.G. nr. 371/1998, care a fost publicată şi a intrat în vigoare la data de 06.07.1998.

În aceste condiţii, apreciază că, regimul juridic al bunurilor ce au făcut obiectul dispoziţiilor H.G. nr. 451/1996 si ai H.G. nr. 371/1998 trebuie privit strict prin raportare la legislaţia în vigoare la emiterea acestor două acte normative şi prin raportare la prevederile Constituţiei României intrată în vigoare în anul 1991.

Aşadar, la momentul la care se vorbeşte de înfiinţarea C.N.Posta Română S.A. nu se poate invoca Legea nr. 213/1998, deoarece nu era în vigoare la acea dată, retroactivitatea legii fiind o excepţie expres prevăzută de legiuitor.

Curtea de Apel Bucureşti ignora distincţia care exista (sau face o grava confuzie) între noţiunea de "domeniu public" şi "domeniu privat", ca elemente componente ale dreptului de proprietate publica a statului.

Împrejurarea că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, nu exista o lege specială care să reglementeze regimul juridic al proprietăţii publice, nu înseamnă că, proprietatea publică în accepţiunea art. 135 alin. (3) din Constituţie (proprietatea ce aparţinea statului sau unităţilor administrativ teritoriale) nu se diviza în domeniul public şi domeniul privat, cu toate consecinţele juridice ce decurg din această dihotomie.

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti în sentinţa recurata, C.N. Posta Romana S.A. nu a deţinut si nu deţine în patrimoniu bunuri din domeniul public al Statului şi nu a înstrăinat bunuri de asemenea natură, aspect care rezultă cu evidenţă şi din actele normative privind înfiinţarea Regiei Autonome Posta Romana şi schimbarea ulterioară a formei juridice, din regie autonoma în societate comerciala pe acţiuni la care statul e acţionar majoritar (acte menţionate de noi în cele ce preced, ca argument de text în susţinerea nelegalitatii actelor administrative contestate).

Prin H.G. nr. 883/1990, a fost înfiinţată Regia Autonoma Rom -Post - Telecom prin preluarea activului patrimonial al fostului Minister al Poştelor si Telecomunicaţiilor si al unităţilor subordonate acestuia.

Prin raportare la cadrul legislativ în vigoare la acea data şi în special prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 15/1990, regiile autonome de interes naţional înfiinţate prin hotărâre de guvern exercită dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor din patrimoniul lor.

Adoptarea H.G. nr. 448/1991 a dus la separarea serviciilor de posta, telecomunicaţii si radiocomunicaţii prin înfiinţarea celor trei regii autonome distincte, respeciv Regia Autonoma "Posta ' Romana", Regia Autonoma "B." si Regia Autonoma "Radiocomunicatii".

Reorganizându-se ca societate pe acţiuni (Companie Naţionala) al cărei unic acţionar era, la acea data, statul român, acesta, în calitate de acţionar, prin Ministerul Comunicaţiilor, a decis, în mod suveran, constituirea capitalului social al societăţii şi cu valoarea imobilelor transferate prin H.G. nr. 451/1996. În condiţiile în care bunurile imobile ar fi făcut parte din proprietatea publică a Statului -domeniul public, atunci acţionarul unic, statul român, nu ar fi putut primi acţiuni corespunzătoare valorii imobilelor transferate, intrucat acelea ar fi avut regimul juridic al bunurilor din domeniul public al Statului, respectiv ar fi fost inalienabile.

În consecinţă, a califica bunurile aflate în patrimoniul C.N.Posta Română S.A. ca fiind bunuri de natura proprietăţii publice a Statului, cu toate consecinţele juridice care decurg din aceasta calificare, înseamnă a te pronunţa, indirect, cu privire la legalitatea prevederilor art. 3 alin. (1) teza finala din H.G. nr. 371/1998 potrivit cărora "la data reorganizării, Regia Autonomă Posta Romana nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului".

Guvernul este cel care a emis actul de reorganizare a Regiei Autonome Poşta Română S.A., H.G. nr. 371/1998 în cuprinsul căreia se menţionează expres ca la data reorganizării, Regia Autonomă "Posta Româna" nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului." Prin urmare, contrar celor susţinute de Curtea de Apel Bucureşti în sentinţa recurată, nu era necesară schimbarea regimului juridic al bunurilor proprietate publică (trecerea lor din domeniul public în domeniul privat al statului) câtă vreme bunurile din administrarea Regiei Autoniome Posta Romana sunt bunuri din domeniul privat al Statului cad, la data reorganizării regia NU are in patrimoniu bunuri din domeniul public al statului.

Pe cale de consecinţă, prin dispoziţiile existente în Decizia nr. 2/2018, intimata-parata nesocoteşte dreptul de proprietate al C.N. Posta Romana S.A. asupra imobilelor obţinute iniţial în administrare, în baza H.G. nr. 451/1996 şi apoi în proprietate, prin efectul legii - H.G. nr. 371/1998. La momentul reorganizării recurentei din regie autonoma în societate pe acţiuni, în temeiul H.G. nr. 371/1998, imobilele, aflate în administrare şi care făceau parte din DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI, au trecut în proprietatea C.N. Posta Romana S.A., fiind aduse de Statul roman ca aport la capitalul social, în schimbul acestor imobile statul primind pachetul acţiunilor si devenind, în acest fel, acţionarul unic al C.N. Posta Romana S.A.

Poziţia relativ recenta a organelor de control în sensul că, bunurile recurentei sunt bunuri proprietate publică a Statului este inconsecventă în condiţiile în care, la nivelul anului 2004, Curtea de Conturi a României aprecia că, toate bunurile transmise în administrarea R.A. Posta Romana în temeiul H.G. nr. 451/1996 au fost proprietatea publică - DOMENIUL PRIVAT al Statului şi au trecut în proprietatea recurentei.

În concluzie, prin masurile trasate in sarcina subscrisei organul de control nesocoteşte dreptul de proprietate al C.N. Posta Romana S.A. asupra imobilelor obţinute iniţial in administrare, in baza H.G. nr. 451/1996 si apoi in proprietate, prin efectul legii - H.G. nr. 371/1998.

Pentru aceste imobile, recurenta:

- a obţinut hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile, pronunţate în acţiuni în constatarea dreptului de proprietate obţinut prin efectul legii - H.G. nr. 371/1998;

- a îndeplinit formalităţile de publicitate imobiliară conform Legii nr. 7/1996 a cadastrului si publicităţii imobiliare, prin înscrierea dreptului de proprietate al subscrisei asupra bunurilor în discuţie în cartea funciară;

- în ceea ce priveşte imobilele - terenuri, a întocmit documentaţiile în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, obţinând de la ministerul de resort - Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

Nelegalitatea actului administrativ contestat rezultă fără echivoc din raportarea acestora la hotărârile judecătoreşti în contra cărora vine actul administrativ, hotărâri anterioare care au consfinţit, cu putere de lucru judecat, existenţa dreptului de proprietate al recurentei asupra imobilelor calificate de pârâţi ca fiind bunuri aflate în administrarea C.N. Posta Romana S.A. şi în proprietatea publică a statului.

Solicită Înaltei Curţi să observe netemeinicia reţinerilor Curţii de Apel Bucureşti care face trimiteri la decizia penală 13/24.01.2014 şi la imobilul din Bucureşti, Calea x, încercând să extrapoleze această situaţie juridică la situaţia imobilelor care fac obiectul H.G. nr. 451/1996 si H.G. nr. 371/1998.

Sunt lipsite de fundament juridic şi încalcă prevederile H.G. nr. 42/2004, raportat la H.G. nr. 451/1996 si H.G. nr. 371/1998 si reţinerile Curţii de Apel Bucureşti, de Ia fila x din sentinţa recurata, potrivit cărora:

"Raportat la cele constatate, reclamanta prezintă in mod eronat faptul ca toate cele 4 terenuri nu s-au aflat in patrimoniul C.N.P.R. S.A. la momentul constituirii aportului la capitalul social al S.C. A.. (...) Afirmaţia reclamantei conform căreia prin H.G. nr. 451/1996 nu i-a fost transmis si terenul aferent clădirilor ce au făcut obiectul hotărârii nu poate fi suficienta, deoarece aceste suprafeţe de teren deservesc si sunt asociate respectivelor clădiri (. . . . . . . . . .)."

Aşa cum rezultă din actul de înfiinţare al S.C. A., H.G. nr. 42/2004 (art. 3 alin. (4), aportul în natură pe care C.N. Poşta Română S.A. trebuia să îl aducă la capitalul social al societăţii nou înfiinţate se compunea din: imobilul situat în Bucureşti, str. x, format din construcţia denumită obiectivul II - clădirea nouă, terenul aferent şi spaţiile comerciale filatelice.

După cum se poate observa, în cazul spatiilor filatelice legiuitorul nu a făcut disticţia netă şi nu a precizat expres că, acestea sunt formate din clădire şi teren, asa cum s-a întâmplat în cazul imobilului din Str. x.

În cazul constituirii capitalului social prin aporturi în natură, odată cu predarea bunurilor se transfera în mod corespunzător şi dreptul de proprietate.

În acest sens sunt şi prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale.

Ulterior, recurenta a dobândit un drept de proprietate asupra celor patru clădiri, în temeiul art. 3 din H.G. nr. 371/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale Poşta Română" - S.A, prin reorganizarea Regiei Autonome "Posta Romana".

Fiind proprietara celor patru clădiri (magazine filatelice), C.N. Posta Romana S.A. a putut participa la constituirea capitalului social al S.C. A., aducând aport în natură cele patru clădiri şi transferând în mod corespunzător dreptul de proprietate asupra acestor imobile către societatea nou înfiinţată.

În ceea ce priveşte cele patru terenuri aferente respectivelor clădiri (magazine filatelice), acestea fiind proprietatea statului roman, recurenta nu le avea incluse în patrimoniul său cu titlu de proprietate, astfel ca C.N. Posta Romana S.A. nu putea să participe la constituirea capitalului social al S.C. A. şi nici nu putea transfera către această societate comercială dreptul de proprietate. În caz contrar s-ar fi încălcat dispoziţiile legale care guvernează regimul juridic al proprietăţii publice, dar şi principiul de drept potrivit căruia Nemo plus iuris transferre potest quam ipse habet.

C.N Posta Română nu poate clarifica regimul juridic al celor patru terenuri, deoarece regimul juridic era stabilit şi cunoscut la momentul aportarii (anul 2004) - erau bunuri proprietate publică a statului, iar în prezent, acestea se afla în proprietatea S.C. A.

Înţelege să critice hotărârea instanţei de fond sub aspectul reţinut la pct. 7.2 din hotărârea recurată, cu privire la pct. 11.4 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia, "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, instanţa reţine că, acestea sunt temeinice si legale". Consideram ca, si in acest caz critica noastră se încadrează in motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material".

Recurenta a arătat în faţa primei instanţe că, din motive obiective, a fost în imposibilitate de a respecta prevederile contractuale, întocmai. Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu nesocotirea prevederilor art. 1271 Impreviziunea, alin. (2) şi alin. (3) lit. b), potrivit cărora: "... executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună:

a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;

b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

(3) Dispoziţiile alin, (2) sunt aplicabile numai dacă:

a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului".

Reţinerile instanţei de fond sunt netemeinice, deoarece:

Activitatea de control a acestui obiectiv a fost efectuată în timpul derulării contractului, iar măsurile luate de recurentă au fost adoptate la momentul rezilierii contractului, în deplină concordanţă cu prevederile acestuia, cât şi cu situaţia generată.

Cu toate ca raportul de control întocmit de intimata-pârâtă, specifica ca perioada de control 01.01.2016-31.12.2016, acesta a fost efectuat pentru un contract încheiat în ianuarie 2017.

Este adevarat că, art. 40 lit. d) 3.5 din RODAS, invocat de către instanţa de fond, care se refera la obligaţiile auditorilor şi care vizează încheierea, derularea, administrarea contractului de achiziţie publică, face referire la modul de derulare al contractului, la efectuarea plăţilor, dar toate acestea se analizează după finalizarea contractului, nicidecum la faze intermediare şi cu informaţii incomplete care pot determina concluzii eronate.

Recurenta în calitate de autoritate contractantă, aşa cum a indicat în cele precedente, a întreprins toate demersurile legale şi imperios necesare pentru urmărirea şi aplicarea prevederilor contractuale în lumina legislaţiei în vigoare.

Măsurile luate de entitatea contractantă, nu au avut nicio legătură si nu au fost determinate de activitatea de control desfăşurată pentru acest obiectiv aflat în derulare la momentul controlului.

Rezilierea contractului şi luarea tuturor măsurilor legale de către C.N. Poşta Română (reţinerea integrală a garanţiei de buna execuţie constituite de executant, aplicarea şi reţinerea penalităţilor de întârziere la valoarea stabilitpă de comisia de evaluare a restului de executat, etc), au coincis cu măsurile stabilite de auditorii Curţii de Conturi, care au fost luate la momentul la care recurenta a dispus rezilierea contractului.

Reţinerea instanţei de fond potrivit căreia "nu a existat interes... pentru finalizarea lucrărilor" este lipsita de temei, fiind infirmată de toate demersurile şi acţiunile prezentate anterior.

Înţelege să critice hotărârea instanţei de fond sub aspectul reţinut la pct. 7.3 din hotărârea recurată, cu privire la pct. 1.4 si II.5 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din legea nr. 94/1992, republicata, instanţa reţine că, acestea sunt temeinice şi legale" . Consideră că, şi în acest caz, critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Recurenta a arătat în faţa primei instanţe că, modificările salariate au fost făcute în baza actului adiţional la contractual de muncă, iar capitolul modificat a fost cel referitor la salarizare. Instanţa de fond, cu încălcarea si aplicarea greşită a prevederilor art. 159 al (1) din Codul Muncii (legea nr. 53/2003 republicată), consideră drept justa măsura Curţii de Conturi a României.

Soluţia instanţei de fond este lipsită de fundament juridic, având în vedere că, suma plătită de către Compania Naţionala Posta Română S.A. a fost datorata şi li s-a cuvenit beneficiarilor în baza raportului de munca individual existent între părţi.

Conform art. 159 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii "salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă".

Intimata-pârâtă a reţinut netemeinic în sarcina recurentei, ca şi abatere faptul că, "În anul 2016, CN "Poşta Română" S.A. a angajat cheltuieli şi a efectuat plăţi în sumă de 171.743 RON pentru plata de drepturi salariate cu titlul de "spor de sef de proiect" pentru un număr de 5 angajaţi în condiţiile în care aşa-numitele "proiecte" derulate reprezentau în fapt sarcini stabilite prin "Fişa postului".

Sporurile pentru calitatea de şef proiect s-au acordat in baza unor decizii ale Directorului General. Derularea proiectelor a fost necesara in contextul modificărilor substanţiale ale structurii organizatorice a CNPR precum si a provocărilor permanente ale pieţei serviciilor poştale.

Coordonarea acestor proiecte nu a afectat realizarea sarcinilor de serviciu zilnice. În fisele de post ale salariaţilor încadraţi în funcţii de Director exista ca obligaţie coordonarea proiectelor, coordonare remunerată cu spor pentru calitatea de şef proiect.

Referirea la sporul de conducere care se acordă pentru activitatea curentă a funcţiei de Director nu are nicio legătura cu sporul pentru calitatea de sef proiect. Cele doua activităţi sunt diferite si nu interferează ca timp alocat.

Înţelege să critice hotărârea instanţei de fond sub aspectul reţinut la pct. 7.4 din hotărârea rec urata, cu privire la pct. I.5 si II.6 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia: "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 republicată, instanţa retine că, acestea sunt temeinice si legale. Consideră că, această critică se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material".

Instanţa de fond a făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 republicată- Codul muncii care prevede în mod expres că:

"Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: f. să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora."

Înţelege să critice hotărârea instanţei de fond sub aspectul reţinut la pct. 7.5 din hotărârea recurata, cu privjre la pct. 1.7 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, instanţa retine că, acestea sunt temeinice şi legale. Instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept prevăzute în art. 211 C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi din NC proc. civ.

Consideră că, şi în această situaţie, critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Sunt netemeinice aceste reţineri ale instanţei de fond care pleacă de Ia premisa că: "Instanţa nu trebuie sa analizeze fiecare factura în parte, fiecare contract sau subcontract de prestări servicii, respectiv fiecare termen stipulat în aceasta, fiind suficient să constate ca exista o deficienta sistemică..." . Toate aceste afirmaţii vin în contradicţie flagranta cu principiul rolului activ al instanţelor de judecata, respectiv cu prevederile art. 211 C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a analizat materialul probatoriu administrat de recurentă în cauză, din care rezulta fără echivoc următoarele aspecte legate de cele două contracte pentru fiecare partener în parte, având ca obiect servicii poştale diferite, şi care au termene diferite de emitere a facturilor, astfel:

* C.

1. Contractul nr. x/16/20.10.2009, capitolul Modalităţi de plata, reglementat prin AA nr. 6: "Prestatorul, prin Serviciul Financiar Trezorerie emite lunar facturaăcătre Beneficiar în data de 5 a lunii următoare (...)."

2. Contractul nr. x/12.04.2013, art. 7, pct. (3) Tarife si Modalităţi de plata: "Prestatorul va emite către Beneficiar factura aferenta prezentărilor lunare pana cel târziu la data de 15 a fiecărei luni pentru prestaţiile din luna anterioară".

Pentru ambele contracte, termenul de plata este "30 zile de la data emiterii facturii" şi nu în termen de 5 (zile) lucrătoare de la data primirii facturii, aşa cum a reţinut intimata-pârâtă.

* D.

1. Contractul nr. x/7856/25.11.2005, capitolul Modalităţi de plată, reglementat prin AA nr. 8: "Prestatorul, prin Departamentul Trezorerie, emite lunar, factura către Beneficiar in data de 5 a lunii următoare (...)•"

2. Contractul nr. x/3958/09.08.2013, art. 7 pct. (3) Tarife si Modalităţi de plata: "Prestatorul va emite către Beneficiar factura aferentă prezentărilor lunare până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni pentru prestaţiile din luna anterioară".

În cazul contractului încheiat cu D. trebuie luat în considerare şi contractul de subcontractare de prestări servicii nr. x/31.10.2014, având ca obiect servicii poştale (Electrica Furnizare) care la art. 11 (Modul de facturare si plata al serviciilor prestate) stipulează ca "Prestatorul va emite, lunar, în data de 10 ale lunii, facturi pentru serviciile prestate în luna precedenta (...)".

De asemenea, pentru ambele contracte, termenul de plată este "30 zile de la data emiterii facturii" şi nu în termen de 5(zile) lucrătoare de la data primirii facturii, aşa cum a reţinut Curtea de Conturi.

Astfel, deşi Curtea de Conturi a menţionat ca date calendaristice pentru emiterea facturilor, data de 5 ale lunii, respectiv 6 sau 7 ale lunii - in cazul C., conform contractului în baza căruia au fost facturate serviciile aferente, data de facturare este 15 ale lunii pentru prestaţiile din luna anterioara.

Toate informaţiile sunt culese manual, în procesul de culegere constatând-se la nivelul Departamentului responsabil din cadrul C.N. Poşta Română, de foarte multe ori, erori materiale care trebuie soluţionate în legătura directa cu subunităţile poştale de prezentare.

În concluzie, abaterea consemnată este lipsită de suport juridic.

Înţelege să critice hotărârea instanţei de fond sub aspectul reţinut la pct. 7.6 din hotărârea recurată, cu privire la pct. I.8 şi pct. II.8 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia în baza prevederilor. art. 33 alin. (3) din legea nr. 94/1992, republicată, instanţa reţine că, acestea sunt temeinice şi legale.

Consideră că, şi în această situaţie, critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Şi în acest caz, instanţa fondului a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea art. 211 coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ.

Dacă ar fi analizat probele administrate de recurentă ar fi observat, în ceea ce priveşte veniturile obţinute, din spatiile de protocol că, ...nu s-a realizat niciun venit (...) fie aceste spatii nu au fost utilizate, fie au fost utilizate fara a se realiza venituri.

Raportat la utilitatea tuturor acestor spaţii de cazare intimata pârâtă nu a putut identifica cheltuielile aferente utilizării, recurenta neprezentând documente privind modul de monitorizare a cheltuielilor efectuate cu întreţinerea şi funcţionarea înregistrate în evidenţa contabilă.

Înţelege să critice hotărârea instanţei de fond sub aspectul reţinut la pct. 7.7 din hotărârea recurată, cu privire la pct. I.10 din Decizia nr. 2/2018, potrivit căruia "în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, instanţa reţine ca acestea sunt temeinice si legale.

Consideră că, şi în acest caz, critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. l pct. 8 respectiv "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale.

În acord cu dispoziţiile O.U.G. nr. 13/2013 si ale Deciziei ANCOM nr. 1158/2013 (în prezent modificată prin Decizia ANCOM nr. 93/2019), C.N. Poşta Română actualizează anual Metodologia de determinare a costurilor şi întocmire a situaţiilor financiare separate şi o transmite autorităţii de reglementare în scopul analizei şi verificării după ce, în prealabil a fost supusă verificării de către un auditor independent, ca obligaţie reglementată de legislaţia în vigoare.

De asemenea, la nivelul recurentei este în curs actualizarea procedurilor operaţionale, inclusiv a procedurii operaţionale pentru actualizarea Metodologiei.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 496 si art. 497 C. proc. civ., solicită admiterea recursului astfel cum a fost promovat, casarea în totalitate a sentinţei civile nr. 1536/19.04.20019 şi rejudecarea cauzei în fond, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 483 şi urm. C. proc. civ. şi art. 20 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în baza dispoziţiilor art. 490 alin. (2) şi art. 205 alin. (2) din C. proc. civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1536/19.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică, pentru următoarele motive:

În fapt,

Auditorii publici externi din cadrul Departamentului XI al Curţii de Conturi a României au desfăşurat acţiunea de control cu tema "Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor în anul 2016" la Compania Naţională Poşta Română.

Abaterile de la legalitate şi regularitate constatate au fost consemnate în Raportul de control nr. x/20.12.2017.

Un prim aspect supus atenţiei instanţei de recurs se referă la faptul că, deşi instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de C.N.P.R. în ceea ce priveşte măsurile care nu au făcut obiectul contestaţiei, recurenta reclamantă solicită casarea în tot a hotărârii instanţei de fond, fără să aducă nicio critică cu privire la soluţia instanţei de fond referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte măsurile care nu au făcut obiectul contestaţiei prealabile.

C.N.P.R. a înţeles să critice hotărârea instanţei de fond doar în ceea ce priveşte soluţionarea capetelor de cerere referitoare la măsurile de la pct. 1.3,1.4,1.5,1.7,1.8,1.10, 11.4,11.5, II.6 şi n.8 din Decizia nr. 2/2018.

Având în vedere cele de mai sus, solicită să fie menţinută soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de C.N.P.R. referitoare la măsurile care nu au făcut obiectul contestaţiei prealabile.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.3 din decizie, aşa cum a constatat şi instanţa de fond, susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate.

Neregulile constatate în timpul acţiunii de control pentru care au fost dispuse măsurile de la pct. 1.3 din Decizia nr. 2/2018, au fost reţinute în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), alin. (6) şi alin. (7) din H.G. nr. 42/2004 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "A." - S.A.

Urmare a verificărilor efectuate de auditorii publici externi s-a constatat că, recurenta-reclamanta nu a respectat prevederile H.G. nr. 42/2004, respectiv:

- nu a întreprins măsurile care se impuneau pentru stabilirea corectă a capitalului social al S.C. A.

- a adus ca aport în natură la capitalul social al S.C. A. bunuri proprietate publică a statului care au fost date în administrarea C.N.P.R. .

Regimul juridic al imobilelor care au fost aduse de C.N.P.R. ca aport la capitalul social al S.C. A. este dat de prevederile H.G. nr. 451/1996 privind transmiterea unor imobile în administrarea Regiei Autonome "Poşta Română" (actuala C.N.P.R.), prin care aceasta a primit în administrare "Imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, proprietate publica a statului".

Conform prevederilor art. 1 din H.G. nr. 451/1996: "(1) Imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, proprietate publică a statului, în care îşi au sediile unităţile proprii ale Regiei Autonome "Poşta Română", cu datele de identificare prevăzute în anexă, se transmit din administrarea consiliilor locale, respectiv a regiilor autonome, în administrarea Regiei Autonome "Poşta Română".

(2) Imobilele campuse din construcţii şi terenurile aferente, folosite ca sedii pentru unităţile proprii ale Regiei Autonome "Poşta Română", se transmit, fără plată, din patrimoniul societăţilor comerciale prevăzute în anexă în proprietatea publică a statului şi în administrarea Regiei Autonome "Poşta Română", fără afectarea cotei valorice a capitalului social deţinute în cadrul societăţilor comerciale respective de către Fondurile Proprietăţii Private."

Ulterior, în baza H.G. nr. 371/1998 s-a înfiinţat Compania Naţională "Poşta Română" prin reorganizarea Regiei Autonome "Poşta Română", fiind definit patrimoniul C.N.P.R. S.A., în cuprinsul art. 3, astfel:

"(1) Patrimoniul Poştei Române se constituie prin preluarea patrimoniului fostei regii autonome, iar capitalul social iniţial al Poştei Romane se va constitui în baza activelor totale deţinute de aceasta şi înregistrate în bilanţul contabil la data de 31 decembrie 1997 şi va fi împărţit în 10.835.969 acţiuni nominative în valoare nominală de 10.000 RON fiecare. La data reorganizării, Regia Autonomă "Poşta Română" nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Poşta Română preia toate drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome "Poşta Română".

(3) Poşta Română, la data înfiinţării, este proprietara tuturor imobilelor aflate în patrimoniul Regiei Autonome "Poşta Română ", cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.

(4) Bunurile aparţinând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Poşta Română", vor trece în proprietatea Poştei Române la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri."

Faptul că, prevederile art. 3 alin. (1) - teza finală din H.G. nr. 371/1998 menţionează că la data reorganizării, Regia Autonomă "Poşta Română" nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului, nu schimbă regimul juridic al bunurilor proprietate publică transmise în administrare Regiei Autonome "Poşta Română" (prin reorganizare Compania Naţională "Poşta Română" SA) conform H.G. nr. 451/1996.

Faptul că C.N.P.R. a preluat în capitalul social bunuri aflate în proprietatea publică a statului este contrar prevederilor legale (art. 4 din O.G. nr. 15/1993).

Chiar dacă, la data emiterii H.G. nr. 451/1996 si H.G. nr. 371/1998, Legea 213/1998 nu era în vigoare, faptul că instanţa de fond invocă prevederile Legii 213/1998 cu referire la modalităţile schimbării regimului juridic al bunurilor aflate în domeniul public sau privat al statului nu sunt de natură să atragă nelegalitatea hotărâri instanţei de fond.

Nu poate fi reţinută remarca recurentei - reclamante referitor la faptul că instanţa de fond ignoră sau face confuzie între noţiunea de "domeniu public", şi "domeniu privat", ca elemente componente ale dreptului de proprietate publică a statului.

Nu poate fi reţinută afirmaţia recurentei - reclamante că prin H.G. nr. 451/1996 nu i-a fost transmis şi terenul aferent clădirilor ce au făcut obiectul hotărârii, întrucât aceste suprafeţe de teren deservesc şi sunt asociate respectivelor clădiri, iar CNPR avea obligaţia ca la inventarierea anuală a patrimoniului din anul 1996 până în anul 2004 să constate plusul de inventar generat de existenţa faptică a acestor terenuri şi să întreprindă măsurile care se impuneau pentru clarificarea statutului juridic al acestora, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile H.G. nr. 451/1996 fac vorbire despre "Imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, proprietate publică a statului".

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. II.4 din decizie, în legătură neurmărirea respectării clauzelor art. 11.1 şi art. 25.1 din contractul nr. x/09/03.01.2017 încheiat de C.N.P.R. cu S.C. E. S.R.L., având ca obiect "Consolidarea fundaţiei, perete clădire, scară interioară, refacere zugrăveli interioare şi exterioare la sediul F. ",recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale cum ar fi cele referitoare la impreviziune (art. 1271 C. civ.), fără să indice alte prevederi legale a căror aplicare greşită a facut-o instanţa de fond, restul criticilor fiind făcute cu privire la modul de interpretare a clauzelor contractuale.

Deşi recurenta-reclamantă invocă pentru prima oară în faţa instanţei de recurs prevederile legale referitoare la impreviziune, în afară de a enunţa dispoziţiile art. 1271 C. civ. în ceea ce priveşte impreviziunea, nu arată în ce măsură impreviziunea a dus la nerespectarea clauzelor contractuale care-i dădeau dreptul să perceapă penalităţi de întârziere (art. 11.1) şi să procedeze la rezilierea contractului cu daune interese (art. 25.1). O eventuală invocare a impreviziunii ar fi putut fi invocată de executantul S.C. E. S.R.L. pentru a justifica întârzierea în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor contractuale.

Solicită să fie respinse apărările referitoare la impreviziune, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada intervenirii unui caz de impreviziune care să atragă inaplicabilitatea prevederilor art. 11.1 şi 25.1 din contractul de execuţie nr. x/03.01.2017 încheiat cu S.C. E. S.R.L..

În ceea ce priveşte restul apărărilor invocate de recurenta - reclamantă, acestea sunt aceleaşi cu cele invocate la instanţa de fond, fără să arate care sunt prevederile legale a căror aplicare greşită a iacut-o instanţa de fond.

La fel ca la instanţa de fond, recurenta - reclamantă invocă caracterul orientativ al graficului de execuţie al lucrării, pentru ca ulterior să menţioneze că rolul graficului de execuţie este acela de a asigura " ofertantului posibilitatea demonstrării corectitudinii duratei de execuţie, estimate pe categorii de lucrări". Coroborând cele două afirmaţii ale recurentei - reclamante, se constată că aceasta se contrazice cu privire la durata necesară finalizării lucrărilor contractate, motiv pentru care perioada de 6 luni stabilită prin contractul de lucrări încheiat este considerată corectă şi luată ca referinţă pentru analiza efectuată.

Referitor la susţinerile recurentei - reclamante cu privire la respectarea prevederilor art. 11.1 şi 25.1 din contractul de execuţie nr. x/03.01.2017, în sensul că a procedat la perceperea şi reţinerea de penalităţi în cuantum de 18.785,68 RON din ultima factură, rugăm instanţa de judecată să o înlăture ca neîntemeiată în raport de faptul că la momentul încheierii acţiunii de control recurenta - reclamantă achitase integral facturile emise de executantul lucrării. Astfel, singura modalitate de recuperare a penalităţilor rămânea garanţia de bună execuţie, iar pentru diferenţa achitată se impunea formularea unor acţiuni în instanţă.

În ceea ce priveşte valoarea estimată a abaterii recurenta - reclamantă menţionează că, în mod greşit intimata a cuantificat prejudiciul la suma de 26.763,39 RON reprezentând chiria calculată pentru o perioadă de patru luni (august - noiembrie), în realitate prejudiciul trebuind cuantificat la suma de 13.381,69 RON, reprezentând chiria pentru două luni până la data rezilierii contractului.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că abaterea constatată a generat cheltuieli suplimentare cu chiria plătită, în cuantum total de 26.763,39 RON, chiar daca executantul lucrării se face vinovat şi i se poate imputa doar chiria aferentă perioadei august - septembrie, iar auditorii publici externi au constatat că situaţia consemnată şi descrisă ca abatere de la legalitate şi regularitate a fost generată de acţiunile sau inacţiunile persoanelor cu atribuţii.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.4 şi II.5 din decizie, referitor la angajarea de cheltuieli şi efectuarea de plăţi în sumă de 171.743 RON pentru plata de drepturi salariale cu titlu de "spor de şef de proiect" pentru un număr de 5 angajaţi, în condiţiile în care aşa-numitele "proiecte" derulate reprezentau, în fapt, sarcini stabilite prin "Fişa postului" şi obligatoriu de urmărit şi realizat de salariaţii respectivi, cu consecinţa prejudicierii CN "Poşta Română" S.A. cu suma respectivă, recurenta - reclamantă menţionează că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 159 alin. (1) din Codul Muncii în sensul că modificările salariale au fost efectuate în baza actului adiţional încheiat la contractul de muncă prin care s-a modificat salarizarea.

În mod corect instanţa de fond a constatat că, activitatea desfăşurată de persoanele în cauză în cadrul proiectelor analizate face parte din sarcinile zilnice ce sunt stabilite prin Fişa postului, anexă la Contractul individual de muncă, iar sporul de proiect reprezintă o plată dublă pentru activitatea curentă, întrucât lucrările ce teoretic ar fi fost desfăşurate în cadrul proiectelor ar fi trebuit oricum efectuate în mod curent.

Cu privire la soluţia instanţei de fondată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.5 şi II.6 din decizie, referitor la angajarea de cheltuieli şi efectuarea de plăţi în sumă de 115.683 RON pentru plata de drepturi salariale cu titlu de "indemnizaţie de proiect" pentru un număr de 4 angajaţi, în condiţiile în care Actul adiţional nr. x/29.10.2014 la Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul Companiei prevedea faptul că, nu vor mai beneficia de spor/indemnizaţie de specialist proiecte alţi angajaţi cu excepţia celor ce primeau acest drept la 01.10.2014, recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Codul muncii.

Ca şi la instanţa de fond, recurenta - reclamantă invocă că cei patru angajaţi au beneficiat de indemnizaţie pentru calitatea de "şef de proiect" şi nu de indemnizaţia pentru funcţia de specialist proiect.

Instanţa de fond în mod corect nu a avut în vedere această apărare întrucât, nu a fost probată cu acte care să vină în sprijinul afirmaţiilor.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.7 din decizie, referitor la facturarea cu întârziere a serviciilor prestate către două societăţi comerciale, raportat la termenele stabilite prin contractele comerciale, cu consecinţa decalării termenelor de plată şi a încasării cu întârziere a sumelor facturate de CNPR, recurenta - reclamantă susţine că, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. (exercitarea rolului activ şi respectarea principiilor fundamentale şi a garanţiilor procesuale).

În urma verificărilor efectuate, echipa de audit s-a constatat faptul că, structurile de specialitate din cadrul CN "Poşta Română" S.A. au facturat de cele mai multe ori cu întârziere serviciile prestate către două societăţi comerciale, raportat la termenele stabilite prin contractele comerciale, cu consecinţa decalării termenelor de plată şi a încasării cu întârziere a sumelor facturate de CNPR.

Susţinerile recurentei-reclamante privind activitatea complexă şi puţin mecanizată a lucrărilor necesare în vederea emiterii facturilor au fost analizate, drept urmare s-a considerat necesar că, se impune revizuirea clauzelor contractuale în funcţie de situaţia şi posibilităţile reale ale activităţii desfăşurate de compartimentele din cadrul CNPR implicate.

De aceea şi măsura dispusă este chiar în acest sens, respectiv de efectuare a unei analize asupra activităţii de derulare a contractelor încheiate cu partenerii de afaceri în vederea îmbunătăţirii controlului intern în ceea ce priveşte derularea acestora cu respectarea clauzelor stabilite prin contractele respective.

În mod corect a fost respinsă acţiunea formulată de C.N.P.R. cu privire la măsura dispusă la pct. 1.7 din Decizia nr. 2/2018.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de Ia pct. I.8 şi II.8 din decizie, referitor la veniturile provenite din spaţiile de protocol deţinute de companie, fiind constatată lipsa unei evidenţe a modului de utilizare a acestor spaţii, recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. (exercitarea rolului activ şi respectarea principiilor fundamentale şi a garanţiilor procesuale).

Nu se poate susţine că instanţa de fond nu a respectat prevederile art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. atâta timp cât recurenta - reclamantă nu a prezentat documente din care să reiasă că au fost înregistrate toate cazările efectuate (în interes de serviciu, în interes personal, protocol sau alte situaţii) pentru fiecare spaţiu de cazare în parte.

Instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probelor existente la dosar şi a apreciat că "situata cu veniturile din cazări" prezentată de recurenta reclamantă nu poate fi considerată Registru de cazare, atâta timp cât în această situaţie nu sunt consemnate decât sumele încasate de la persoanele care plătesc cazarea.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.10 din decizie, referitor la neelaborarea în cursul anului 2016 a unei proceduri operaţionale care să cuprindă etapele de parcurs pentru întocmirea/actualizarea/modificarea metodologiei pentru determinarea costurilor şi prezentarea situaţiilor financiare separate (în cazul serviciilor poştale aflate în sfera serviciului universal), precum şi a celorlalte categorii de costuri (din afara sferei serviciului universal), recurenta reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 13/2016 privind serviciile poştale.

În mod corect instanţa de fond a constatat că, prin raportare la art. 22 din Decizia nr. 1158/2013, Compania Naţională "Poşta Română" S.A. are obligaţia ca, anual, să întocmească o metodologie care să descrie în detaliu principiile, ipotezele şi metodele folosite în dezvoltarea sistemului de evidenţă contabilă separată şi să elaboreze evidenţele contabile pe baza acestui sistem. Metodologia menţionată trebuie transmisă către autoritatea de reglementare cu cel puţin 3 luni înainte de data transmiterii evidenţelor contabile separate.

Cu privirea la cererea recurentei de obligare a la plata cheltuielilor de judecată suportate de aceasta în primă instanţă şi în recurs, a solicitat să fie respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că, intimata Curtea de Conturi a României este o autoritate publică de rang constituţional, care este finanţată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituţionale, respectiv, de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.

Este firesc ca resursele financiare alocate funcţionării acestei autorităţi, publice să fie utilizate în concordanţă cu misiunea constituţională şi legală pe care aceasta o are iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă şi contrară interesului public al acestor resurse.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 490, art. 205-208 C. proc. civ., art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, art. 17 - 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1, art. 21 - 24, art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată, art. 204 şi urm. din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014, art. 5 alin. (1) şi art. 10 din O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, precum şi celelalte prevederi legale invocate în întâmpinare.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Recurenta reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recursul recurentei este întemeiat în limitele şi pentru următoarele considerente:

Sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. II.4 din Decizie nr. 2/2018,dosar fond, în legătură neurmărirea respectării clauzelor art. 11.1 şi art. 25.1 din contractul nr. x/09/03.01.2017 încheiat de C.N.P.R. cu S.C. E. S.R.L., având ca obiect "Consolidarea fundaţiei, perete clădire, scară interioară, refacere zugrăveli interioare şi exterioare la sediul F."

Înalta Curte constată că, prin Decizia sus amintită, s-a reţinut la pct. 5 că, deşi executantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, CNPR nu a procedat la aplicarea clauzelor contractuale privind calculul penalităţilor şi daunelor interese, respectiv la rezilierea contractului, echipa de control reţinând ca acte normative încălcate, dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificări şi completări ulterioare; art. 11.1 şi art. 25.1 din contractul nr. x/09/03.01.2017 încheiat de CNPR cu S.C. E. S.R.L..

Intimata a susţinut că, aspectele invocate de recurentă în sensul că, în cursul execuţiei lucrărilor s-a descoperit o cavernă sub imobilul asupra căruia se efectuau lucrări de consolidare, fapt care a dus la efectuarea unui nou studiu geotehnic, nu sunt în măsură să justifice decalarea termenului de finalizare atât de mult, cu excepţia lucrărilor pentru refacerea studiului geotehnic, dar acest fapt nu modifică semnificativ situaţia.

Înalta Curte reţine că, apărările învederate de intimată sunt neîntemeiate, întrucât, obiectivul în cauză conţinând lucrări de consolidare, lucrări de intervenţii şi modernizare, a fost supus procedurii simplificate prin SEAP, adjudecat şi contractat în integralitatea lui şi nu pe categorii de lucrări cu o perioadă de execuţie de 6 luni, contractul necuprinzand detalierea categoriilor de lucrări cu perioadele de execuţie aferente.

Graficul de execuţie fizic şi valoric prezentat la ofertare şi reactualizat, asigură ofertantului posibilitatea demonstrării corectitudinii duratei de execuţie, estimate pe categorii de lucrări, care urmează a fi executate funcţie de resursele fizice, umane şi echipamentele de care dispune ofertantul.

Graficul de execuţie al lucrării este realizat în baza elementelor ofertei (consumul de resurse în limite legale, capacitate de mobilizare, perioada de timp în care se poate susţine financiar execuţia, etc), conform procedeelor tehnologice de execuţie şi a duratei ofertate.

Acest grafic are caracter orientativ, pe categorii de lucrări, ţinând seama că, unele dintre acestea (conform proceselor tehnologice) se întrepătrund şi se intercondiţionează din punct de vedere tehnologic.

Deşi graficul de execuţie face parte din documentele aferente contractului, modul de organizare a derulării execuţiei obiectivului aparţine în totalitate executantului lucrării, prin grafic estimând duratele parţiale ale execuţiei acestora, constituind astfel durata de execuţie a contractului (6 luni).

Există posibilitatea modificării graficului de execuţie ori de cate ori procesul execuţional o cere sau se impune prin prisma nenumăratelor evenimente imprevizibile ce pot apărea în execuţie. În susţinerea celor afirmate, pentru lucrarea în cauza, în cursul lunii aprilie, cu ocazia săpăturilor la fundaţii, a fost identificată o placă de beton pe care se găseau montate şine de cale ferată la distanţa de circa 2-2,5 m între ele, pe acestea fiind aşezate profile metalice. Sub aceste profile s-a identificat o cavernă, care se extindea sub imobil, fapt ce a condus la sistarea săpaturilor la fundaţie şi la deplasarea proiectantului la faţa locului în vederea elaborării unei noi soluţii tehnice prin efectuarea unui nou studiu geotehnic.

Urmare acestui studiu geotehnic a fost întocmită dispoziţia de şantier, ce cuprindea soluţia tehnica adoptată.

Graficul de execuţie aferent lucrării, nu a constituit factor de evaluare şi nici criteriu fix de calificare pentru procedura în cauză.

Cu privire la reţinerile intimatei-pârâte potrivit cărora "... având în vedere modul defectuos în care s-au prestat lucrările pana în acel moment.", se constată că, lucrările prestate nu au fost realizate defectuos, ci, acestea au fost executate cu întârziere.

Intimata-pârâtă nu a ţinut cont de prevederile contractului de execuţie, respectiv art. 13.2 potrivit căruia "în cazul rezilierii contractului din vina executantului, achizitorul va stabili daunele pe care trebuie sa le suporte executantul şi care se vor scădea din obligaţiile de plată, pe care achizitorul le are faţă de acesta la data întreruperii lucrărilor" şi art. 15.2 alin. 2 potrivit căruia:

"dreptul achizitorului la plata daunelor interese nu exclude obligaţia executantului de a suporta si penalităţi de întârziere prevăzute în contract, calculate până la data intervenirii rezilierii contractului".

Referitor la susţinerile intimatei Curtea de Conturi, conform cărora nu au fost puse în aplicare prevederile contractului, în speţă art. 11.1 si 25.1, privind neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor, respectiv la rezilierea si denunţarea unilaterală a contractului, Înalta Curte reţine că acestea sunt neîntemeiate, întrucât toate demersurile care au fost efectuate, după expirarea duratei de valabilitate a Actelor Adiţionale, de către persoanele cu atribuţii în domeniu din departamentele de specialitate ale recurentei, au fost întreprinse pentru aplicarea prevederilor contractului de execuţie încheiat între părţi, cu privire la calculul penalităţilor de întârziere, cât şi reţinerea integrală a garanţiei de buna execuţie a contractului.

Este nelegală constatarea instanţei de fond din sentinţa recurată, conform căreia "(...) modul în care au fost urmărite lucrările şi gestionată situaţia/au creat premisele pentru a se concluziona că, nu a existat interes pentru finalizarea acesteia", întrucât, necesitatea realizării lucrărilor rezultă din faptul că, expertiza tehnică elaborată de G. a constatat încadrarea clădirii în clasa de risc seismic I, fiind strict necesară şi obligatorie consolidarea acesteia.

Având în vedere rezultatele expertizei tehnice, recurenta nu putea ignora aceste concluzii, procedând la iniţierea demersurilor legale conform O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente.

Potrivit art. 2 alin. (6) şi alin. (6) indice 1 din O.G. nr. 20/1994:

"(6) Pentru construcţiile expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic prin raport de expertiză tehnică, indiferent de forma de proprietate, destinaţie, categorie şi clasă de importanţă, proprietarii construcţiilor, persoane fizice sau juridice, asociaţiile de proprietari, persoanele juridice care au în administrare construcţii, precum şi conducătorii instituţiilor publice şi deţinătorii cu orice titlu de construcţii de interes şi utilitate publică vor proceda, în realizarea obligaţiilor care le revin conform legii civile şi calităţii în construcţii, la:

a) realizarea proiectării lucrărilor de intervenţie de către persoane fizice sau juridice autorizate şi verificarea proiectelor de către verificatori tehnici atestaţi, în termen de 2 ani de la data primirii notificării încadrării în clasa I de risc seismic a construcţiei expertizate;

b) execuţia lucrărilor de intervenţie de către persoane juridice autorizate care au responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, inclusiv urmărirea, verificarea şi recepţia execuţiei lucrărilor de intervenţie prin diriginţi de şantier autorizaţi, în termen de 2 ani de la data finalizării proiectului de consolidare.

(6 indice 1) Se interzic organizarea şi desfăşurarea de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. a) şi altele asemenea, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente, încadrată prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic".

În sensul celor de mai sus, la nivelul recurentei au fost luate măsuri privind punerea în siguranţă a personalului propriu ce îşi desfăşurau activitatea în acest imobil, astfel evitând producerea de victime umane în cazul unui cataclism, procedându-se la achiziţia lucrărilor de intervenţii la clădire- lucrări strict necesare.

Pe cale de consecinţă, lucrările de consolidare la acest imobil erau imperios necesare pentru readucerea clădirii la parametrii normali de funcţionare.

Astfel, sunt neîntemeiate susţinerile intimatei, în sensul că, au fost încălcate articolele 11.1 si 25.1 din Contractul de execuţie încheiat între părţi (nr. 140/09/03.01.2017), care precizează:

- "Art. 11.1 - (1) În cazul în care, din vina sa exclusivă, executantul nu-şi îndeplineşte sau îndeplineşte cu întârziere/necorespunzator oricare din obligaţiile asumate prin prezentul contract, acesta datorează achizitorului penalităţi de întârziere.

(2) Penalităţile calculate şi percepute vor fi de 0,05% pe fiecare zi întârziere, pentru prestaţiile neefectuate/efectuate necorespunzător ori în afara duratelor de timp stabilite şi se calculează la valoarea prestaţiilor neefectuate în termen/efectuate în mod necorespunzator".

- "Art. 25.1: Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una din părţi dă dreptul celeilalte părţi lezate de a considera reziliat de plin drept fără intervenţia instanţei şi fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, ca efect al unui pact comisoriu de gradul II si de a pretinde plata de daune-interese."

Articolele precizate mai sus nu au fost încălcate, penalităţile de întârziere s-au aplicat începând cu data finalizării Actului Adiţional nr. 1 (data finalizare 02.08.2017) pentru perioada de 61 de zile calendaristice.

Aceste penalităţi în cuantum de 18.785,68 RON au fost reţinute din ultima factură a executantului (factura nr. x/05.12.2017), conform tabelului Curţii de Conturi unde este prezentată valoarea acestora.

Pe lângă contravaloarea penalităţilor, recurenta a încasat de la executant şi valoarea utilităţilor consumate în perioada derulării lucrărilor de execuţie, în suma de 3.162,22 RON. Totodată, s-a reţinut integral garanţia de buna execuţie constituită de executant sub forma poliţei de asigurare, emise de societatea a sigurare-reasigurare S.C. Gothaer (dosar daune x/29.09.2017).

La capitolul "Valoarea estimata a abaterii constatate", intimata-pârâtă a menţionat eronat: Chiria calculată de echipa de auditori ca daună este cuantificată la suma de 26.763,39 RON pentru perioada august - noiembrie (4 luni) şi nu până la data rezilierii contractului de execuţie august - septembrie (2 luni), respectiv suma de 13.381,69 RON.

Toate măsurile întreprinse de achizitor au fost luate la momentul rezilierii contractului şi nu cum, în mod eronat, a reţinut instanţa de fond în sentinţa recurată că: "reprezentanţii reclamantei, în fapt, au acţionat în raport de constatările echipei de audit...".

Faţă de nelegalitatea sentinţei recurate, sub aspectul celor reţinute anterior, Înalta Curte constată ca fiind redundantă analiza susţinerilor intimatei, în sensul că, recurenta reclamantă a invocat pentru prima oară în faţa instanţei de recurs prevederile legale referitoare la impreviziune, conform art. 1271 C. civ.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.3 din decizie, în legătură cu clarificarea regimului juridic al terenurilor aduse ca aport în natură la capitalul social al S.C. A., precum şi pentru reflectarea valorii corecte a acestora, recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale H.G. nr. 451/1996, H.G. nr. 371/1998, Legea 7/1996 si H.G. nr. 42/2004.

De asemenea, recurenta reclamantă mai invocă faptul că, instanţa de fond şi-a motivat hotărârea în temeiul Legii nr. 213/1998, lege care nu era în vigoare la data transferului patrimonial operat de statul român prin H.G. nr. 451/1996 şi nici la momentul subscrierii şi vărsării de către statul român a capitalului social al C.N.P.R.

O altă critică a recurentei reclamante se referă la ignorarea/confuzia pe care instanţa de fond o face între noţiunea de "domeniu public, şi "domeniu privat, ca elemente componente ale dreptului de proprietate publică a statului.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate.

Neregulile constatate în timpul acţiunii de control pentru care au fost dispuse măsurile de la pct. I.3 din Decizia nr. 2/2018, au fost reţinute în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), alin. (6) şi alin. (7) din H.G. nr. 42/2004 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "A." - S.A.

Urmare a verificărilor efectuate de auditorii publici externi s-a constatat că, recurenta-reclamanta nu a respectat prevederile H.G. nr. 42/2004, respectiv, nu a întreprins măsurile care se impuneau pentru stabilirea corectă a capitalului social al S.C. A.; a adus ca aport în natură la capitalul social al S.C. A. bunuri proprietate publică a statului care au fost date în administrarea C.N.P.R. .

Regimul juridic al imobilelor care au fost aduse de C.N.P.R. ca aport la capitalul social al S.C. A. este dat de prevederile H.G. nr. 451/1996 privind transmiterea unor imobile în administrarea Regiei Autonome "Poşta Română" (actuala C.N.P.R.), prin care aceasta a primit în administrare "Imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, proprietate publica a statului".

Conform prevederilor art. 1 din H.G. nr. 451/1996: "(1) Imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, proprietate publică a statului, în care îşi au sediile unităţile proprii ale Regiei Autonome "Poşta Română", cu datele de identificare prevăzute în anexă, se transmit din administrarea consiliilor locale, respectiv a regiilor autonome, în administrarea Regiei Autonome "Poşta Română".

(2) Imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, folosite ca sedii pentru unităţile proprii ale Regiei Autonome "Poşta Română", se transmit, fără plată, din patrimoniul societăţilor comerciale prevăzute în anexă în proprietatea publică a statului şi în administrarea Regiei Autonome "Poşta Română", fără afectarea cotei valorice a capitalului social deţinute în cadrul societăţilor comerciale respective de către Fondurile Proprietăţii Private."

Ulterior, în baza H.G. nr. 371/1998 s-a înfiinţat Compania Naţională "Poşta Română" prin reorganizarea Regiei Autonome "Poşta Română", fiind definit patrimoniul C.N.P.R. S.A., în cuprinsul art. 3, astfel:

"(1) Patrimoniul Poştei Române se constituie prin preluarea patrimoniului fostei regii autonome, iar capitalul social iniţial al Poştei Romane se va constitui în baza activelor totale deţinute de aceasta şi înregistrate în bilanţul contabil la data de 31 decembrie 1997 şi va fi împărţit în 10.835.969 acţiuni nominative în valoare nominală de 10.000 RON fiecare. La data reorganizării, Regia Autonomă "Poşta Română" nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Poşta Română preia toate drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome "Poşta Română".

(3) Poşta Română, la data înfiinţării, este proprietara tuturor imobilelor aflate în patrimoniul Regiei Autonome "Poşta Română ", cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.

(4) Bunurile aparţinând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Poşta Română", vor trece în proprietatea Poştei Române la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri."

Faptul că, prevederile art. 3 alin. (1) - teza finală din H.G. nr. 371/1998 menţionează că la data reorganizării, Regia Autonomă "Poşta Română" nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului, nu schimbă regimul juridic al bunurilor proprietate publică transmise în administrare Regiei Autonome "Poşta Română" (prin reorganizare Compania Naţională "Poşta Română" SA) conform H.G. nr. 451/1996.

Faptul că C.N.P.R. a preluat în capitalul social bunuri aflate în proprietatea publică a statului este contrar prevederilor legale (art. 4 din O.G. nr. 15/1993).

Chiar dacă, la data emiterii H.G. nr. 451/1996 si H.G. nr. 371/1998, Legea 213/1998 nu era în vigoare, faptul că instanţa de fond invocă prevederile Legii 213/1998 cu referire la modalităţile schimbării regimului juridic al bunurilor aflate în domeniul public sau privat al statului nu sunt de natură să atragă nelegalitatea hotărâri instanţei de fond.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei - reclamante referitor la faptul că, instanţa de fond ignoră sau face confuzie între noţiunea de "domeniu public", şi "domeniu privat", ca elemente componente ale dreptului de proprietate publică a statului.

Şi înainte de Legea 213/1998 exista noţiunea de proprietate publică a statului şi proprietate privată a statului, astfel că nu se poate susţine că această distincţie nu exista înainte de apariţia Legii 213/1998.

Activitatea C.N.P.R. este o activitate de interes public naţional, motiv pentru care se justifică ca bunurile pe care le-a primit în administrare conform H.G. nr. 451/1996 să facă parte din domeniul public al statului (proprietate publică).

În mod corect a fost avută în vedere de către instanţa de fond şi soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr. 13/24.01.2014, Completul de 5 judecători. Prin decizia penală nr. 13/24.01.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat cu privire la situaţia similară cu imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, proprietate publică a statului, care au făcut obiectul H.G. nr. 451/1996, a imobilului proprietate publică a statului din Bucureşti, Calea x, primit în administrare de Regia Autonomă "Poşta Română" prin H.G. nr. 550/1996, respectiv înainte de emiterea H.G. nr. 371/1998 prin care s-a înfiinţat Compania Naţională "Poşta Română" prin reorganizarea Regiei Autonome "Poşta Română".

Astfel, raportat la decizia sus menţionată şi la situaţia constatată în urma acţiunii de control cu privire la imobilele proprietate publică transmise în administrare Regiei Autonome "Poşta Română" prin H.G. nr. 451/1996, rezultă că:

Reprezentanţii CNPR pornesc de la dispoziţiile art. 3 alin. (1) teza finală din H.G. nr. 371/1998, care prevăd că, la data reorganizării, Regia Autonomă "Poşta Română" "nu are în administrare bunuri din domeniul public al statului", dar şi cele ale alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol potrivit cărora, "Poşta Română", la data înfiinţării, este proprietara tuturor imobilelor aflate în patrimoniul Regiei Autonome Poşta Română, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu, iar bunurile aparţinând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Poşta Română, vor trece în proprietatea Poştei Române la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri".

Prevederile art. 3 alin. (1) sunt lipsite de orice efecte, de vreme ce, prin H.G. nr. 451/1996, Regia Autonomă "Poşta Română" primise în administrare imobilele proprietate publică a statului.

Totodată, trebuie avut în vedere dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 371/1998 care fac referire la proprietatea asupra tuturor imobilelor aflate în patrimoniul Regiei Autonome Poşta Română, la data reorganizării, "cu excepţia celor dobândite cu alt titlu".

Teza finală a dispoziţiei art. 3 din H.G. nr. 371/1998 exclude imobilele aflate în patrimoniul regiei, care nu sunt proprietatea acesteia, ci în folosinţa ei, prin recunoaşterea unui drept de administrare şi care, în mod firesc, nu pot forma obiectul transmiterii, respectiv al preluării de proprietate, având un alt titular al acestui drept real -în cazul de faţă, Statul Român, titular al dreptului de proprietate publică pentru imobilele în cauză.

Dispoziţiile art. 3 alin. (4) din acelaşi act normativ nu pot constitui temei al trecerii imobilelor prevăzute de H.G. nr. 451/1996 în proprietatea Companiei Naţionale Poşta Română S.A., întrucât acestea se referă doar la bunurile aflate în domeniul privat al statului, or nu aceasta era situaţia juridică a imobilelor în discuţie, acestea fiind în proprietatea publică a statului.

Astfel, nu poate fi acceptată teza potrivit căreia Compania Naţională "Poşta Română" a devenit proprietara imobilelor prin transmiterea operată ca urmare a reorganizării, potrivit dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 371/1998.

Nici cealaltă teză a transferului indirect sau implicit a imobilelor din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia, nu poate fi reţinută.

La data adoptării H.G. nr. 371/1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 250 din 6 iulie 1998, erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 18/1991, act normativ care a reintrodus terenurile în circuitul civil şi care a statuat asupra regimului juridic al domeniului public şi privat al statului. Prevederile art. 5 alin. (2) ale acestei legi, referindu-se la bunurile imobile care aparţin domeniului public al statului, statuează că aceste terenuri nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

În ceea ce priveşte clarificarea regimului juridic al terenurilor aduse ca aport în natură la capitalul social al S.C. A., precum şi pentru reflectarea valorii corecte a acestora, având în vedere probatoriu administrat în cauză prin raportare la prevederile legale în materie, în mod corect instanţa de fond a apreciat în mod corect că, reclamanta prezintă în mod eronat faptul că toate cele 4 terenuri nu s-au aflat în patrimoniul C.N.P.R. S.A. la momentul constituirii aportului la capitalul social al S.C. A.

Aşa cum rezultă din actele puse la dispoziţie de recurenta - reclamanta auditorilor publici externi la momentul efectuării controlului, cele 2 terenuri din str. x Bucureşti şi str. x au făcut obiectul transferului de proprietate de la C.N.P.R. S.A. la S.C. A. la data constituirii acesteia, fiind evidenţiate la poziţia 5, respectiv poziţia 7 din anexă, dar fără valoare.

Este neîntemeiată susţinerea recurentei - reclamante, în sensul că, prin H.G. nr. 451/1996 nu i-a fost transmis şi terenul aferent clădirilor ce au făcut obiectul hotărârii, întrucât aceste suprafeţe de teren deservesc şi sunt asociate respectivelor clădiri, iar CNPR avea obligaţia ca la inventarierea anuală a patrimoniului din anul 1996 până în anul 2004 să constate plusul de inventar generat de existenţa faptică a acestor terenuri şi să întreprindă măsurile care se impuneau pentru clarificarea statutului juridic al acestora, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile H.G. nr. 451/1996 fac vorbire despre "Imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, proprietate publică a statului".

Cu privire la terenurile din str. x Bacău şi strada x nr. 9 Timişoara aferente magazinelor filatelice de la aceleaşi adrese, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, auditorii publici externi au constatat faptul că, deşi aceste 2 terenuri nu au făcut obiectul aportului la capitalul social al societăţii nou înfiinţate, ulterior, cu ocazia inventarierii, societatea A., la care C.N.P.R. S.A. este acţionar unic, a cadastrat şi intabulat dreptul de proprietate asupra acestora.

Conducerea C.N.P.R. S.A. avea cunoştinţă despre aceste aspecte încă din anul 2014, când reprezentanţii S.C. A. i-au adus adusă la cunoştinţă această situaţie.

Astfel, în mod corect a fost respinsă acţiunea formulată de C.N.P.R. cu privire la măsura dispusă la pct. I.3 din Decizia nr. 2/2018.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.4 şi II.5 din decizie, referitor la angajarea de cheltuieli şi efectuarea de plăţi în sumă de 171.743 RON pentru plata de drepturi salariale cu titlu de "spor de şef de proiect" pentru un număr de 5 angajaţi, în condiţiile în care aşa-numitele "proiecte" derulate reprezentau, în fapt, sarcini stabilite prin "Fişa postului" şi obligatoriu de urmărit şi realizat de salariaţii respectivi, cu consecinţa prejudicierii CN "Poşta Română" SA cu suma respectivă, recurenta - reclamantă menţionează că, instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 159 alin. (1) din Codul Muncii în sensul că modificările salariale au fost efectuate în baza actului adiţional încheiat la contractul de muncă prin care s-a modificat salarizarea.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect instanţa de fond a constatat că, activitatea desfăşurată de persoanele în cauză în cadrul proiectelor analizate face parte din sarcinile zilnice ce sunt stabilite prin Fişa postului, anexă la Contractul individual de muncă, iar sporul de proiect reprezintă o plată dublă pentru activitatea curentă, întrucât lucrările ce teoretic ar fi fost desfăşurate în cadrul proiectelor ar fi trebuit oricum efectuate în mod curent.

Mai mult, atribuţiile de coordonare corespunzătoare unei funcţii de conducere sunt retribuite suplimentar conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, iar persoanele în cauză au beneficiat în această calitate şi de un spor de conducere lunar.

De asemenea, invocarea de către recurenta - reclamantă a unor "Decizii ale Directorului General", nu conferă legalitatea acordării acestor sporuri, cu atât mai mult cu cât activitatea desfăşurată de angajaţii respectivi în cadrul proiectelor analizate reprezentau de fapt sarcini stabilite în concordanţă cu funcţiile pe care le ocupau.

În ceea ce priveşte proiectele derulate pentru care s-a acordat sporul de şef de proiect s-a constatat că, acestea nu au fost elaborate, iniţiate, implementate conform "Procedurii operaţionale privind elaborarea, modificarea şi implementarea proiectelor strategice în cadrul CN. "Poşta Română" SA", motiv pentru care nu au fost parcurse etapele necesare demarării unor iniţiative de acest gen, iar departamentele cu atribuţii nu au avut posibilitatea să analizeze utilitatea şi veridicitatea acestor proiecte.

În mod corect a constatat instanţa de fond că, recurenta reclamantă nu făcut dovada că sporul de conducere a fost acordat pentru o activitate curentă de coordonare a unui colectiv şi că în cadrul acesteia nu se pot include şi activităţi de cercetare-inovare, realizate în cadrul proiectului derulat de angajator.

Aşa fiind, în mod corect a fost respinsă acţiunea formulată de C.N.P.R. cu privire la măsura dispusă la pct. 1.4 şi II.5 din Decizia nr. 2/2018.

Cu privire la soluţia instanţei de fondată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.5 şi II.6 din decizie, referitor la angajarea de cheltuieli şi efectuarea de plăţi în sumă de 115.683 RON pentru plata de drepturi salariale cu titlu de "indemnizaţie de proiect" pentru un număr de 4 angajaţi, în condiţiile în care Actul adiţional nr. x/29.10.2014 la Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul Companiei prevedea faptul că, nu vor mai beneficia de spor/indemnizaţie de specialist proiecte alţi angajaţi cu excepţia celor ce primeau acest drept la 01.10.2014, recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Codul muncii.

Ca şi la instanţa de fond, recurenta - reclamantă invocă că, cei patru angajaţi au beneficiat de indemnizaţie pentru calitatea de "şef de proiect" şi nu de indemnizaţia pentru funcţia de specialist proiect.

Instanţa de fond în mod corect nu a avut în vedere această apărare întrucât, nu a fost probată cu acte care să vină în sprijinul afirmaţiilor.

Nici în faţa instanţei de recurs, recurenta - reclamantă nu face niciun fel de dovadă a celor susţinute, respectiv documente corespunzătoare proiectelor derulate şi mai ales componenţa echipei de proiect aprobată de factorii decidenţi ai CNPR, echipe ai căror şefi de proiecte erau angajaţii menţionaţi.

În mod corect a fost respinsă acţiunea formulată de C.N.P.R. cu privire la măsura dispusă la pct. I.5 şi II.6 din Decizia nr. 2/2018.

Referitor la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.7 din decizie, în ceea ce priveşte facturarea cu întârziere a serviciilor prestate către două societăţi comerciale, raportat la termenele stabilite prin contractele comerciale, cu consecinţa decalării termenelor de plată şi a încasării cu întârziere a sumelor facturate de CNPR, recurenta - reclamantă susţine că, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. (exercitarea rolului activ şi respectarea principiilor fundamentale şi a garanţiilor procesuale).

În urma verificărilor efectuate, echipa de audit s-a constatat faptul că, structurile de specialitate din cadrul CN "Poşta Română" S.A. au facturat de cele mai multe ori cu întârziere serviciile prestate către două societăţi comerciale, raportat la termenele stabilite prin contractele comerciale, cu consecinţa decalării termenelor de plată şi a încasării cu întârziere a sumelor facturate de CNPR.

Abaterile au fost constatate în raport de încălcarea prevederilor următoarelor dispoziţii legale art. 8.3 din Actul adiţional nr. x la Contractul nr. x/7856/25.11.2005, înregistrat la CNPR cu nr. x/05.07.2013 şi încheiat cu S.C. D. S.R.L.; art. 8.2 din Actul adiţional nr. x la Contractul nr. x/16/20.10.2009, înregistrat la CNPR cu nr. x/09.08.2013 şi încheiat cu S.C. C. S.A..

Ca urmare a acestei abateri, s-a dispus măsura de la pct. I.7 din Decizia nr. 2/2018, prin care s-a dispus în sarcina recurentei - reclamante să efectueze o analiză asupra activităţii derulate a contractelor încheiate cu partenerii de afaceri, urmând să dispună masuri pe care structurile de specialitate să le implementeze pentru îmbunătăţirea controlului intern în ceea ce priveşte derularea acestora cu respectarea clauzelor stabilite în contractele respective.

Susţinerile recurentei-reclamante privind activitatea complexă şi puţin mecanizată a lucrărilor necesare în vederea emiterii facturilor au fost analizate, drept urmare s-a considerat necesar că, se impune revizuirea clauzelor contractuale în funcţie de situaţia şi posibilităţile reale ale activităţii desfăşurate de compartimentele din cadrul CNPR implicate.

Aşa fiind, şi măsura dispusă este chiar în acest sens, respectiv de efectuare a unei analize asupra activităţii de derulare a contractelor încheiate cu partenerii de afaceri în vederea îmbunătăţirii controlului intern în ceea ce priveşte derularea acestora cu respectarea clauzelor stabilite prin contractele respective.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că, nu trebuie să analizeze fiecare factură în parte, fiecare contract sau subcontract de prestări servicii, fiind suficient să se constate că există o deficienţă sistemică ce necesită remedii pentru ca pe viitor să nu se mai înregistreze întârzieri care ar putea conduce la pierderi financiare în raport cu clauzele contractuale.

Referitor la susţinerile recurentei, în sensul că, prima instanţă nu a analizat materialul probatoriu administrat de recurentă în cauză, referitoare la cele cele două contracte încheiate cu S.C. D. S.R.L. şi cu S.C. C. S.A. pentru fiecare partener în parte, având ca obiect servicii poştale diferite, şi care au termene diferite de emitere a facturilor, Înalta Curte reţine că, sunt neîntemeiate.

Astfel, constată că, aceste susţineri invocate prin cererea de recurs nu cuprind critici apte a fi încadrate în motivele de casare formal invocate şi încadrate de recurent, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Înalta Curte reţine că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Concluzionând, Înalta Curte reţine deci, că sunt neîntemeiate susţinerile recurentului, în sensul că, prima instanţă nu ar fi analizat probatoriul administrat de recurentă. Faţă de cele prezentate, instanţa de fond nu a încălcat principiul rolului activ şi a respectat principiile fundamentale şi garanţiile procesuale.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.8 şi II.8 din decizie, referitor la veniturile provenite din spaţiile de protocol deţinute de companie, fiind constatată lipsa unei evidenţe a modului de utilizare a acestor spaţii, recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. (exercitarea rolului activ şi respectarea principiilor fundamentale şi a garanţiilor procesuale).

Nu se poate susţine că instanţa de fond nu a respectat prevederile art. 211 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 22 alin. (2) teza întâi noul C. proc. civ. atâta timp cât recurenta - reclamantă nu a prezentat documente din care să reiasă că au fost înregistrate toate cazările efectuate (în interes de serviciu, în interes personal, protocol sau alte situaţii) pentru fiecare spaţiu de cazare în parte.

Instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probelor existente la dosar şi a apreciat că "situaţia cu veniturile din cazări" prezentată de recurenta reclamantă nu poate fi considerată Registru de cazare, atâta timp cât în această situaţie nu sunt consemnate decât sumele încasate de la persoanele care plătesc cazarea.

Această situaţie nu poate "fi considerată registru împreună cu aprobarea de cazare" şi nu poate înlocui registrul de cazare deoarece în registrul de cazare trebuie să fie înregistrate datele de identificare ale tuturor persoanelor cazate în locaţia respectivă (în interes de serviciu, în interes personal, protocol sau alte situaţii) şi nu doar ale celor care plătesc.

Recurenta reclamantă nu a prezentat nicio situaţie privind persoanele care au utilizat spaţiile alocate pentru protocol pentru fiecare locaţie destinată protocolului şi nici o situaţie cu veniturile şi cheltuielile înregistrate cu funcţionarea acestora.

Recurenta reclamantă atât prin cererea de chemare, cât şi în cadrul recursului arată că, "spaţii precum cele din Craiova, Drobeta Turnu Severin, Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Zalău, Cluj, Iaşi, Alba Iulia, Baia Mare, Constanţa, care au încasări anuale în 2016 sub 1000 RON din cazări în interes personal, sunt folosite cu preponderenţă pentru cazările de serviciu", însă nu prezintă şi aprobările de cazare pentru locaţiile din Baia Mare şi Constanţa.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că, recurenta reclamantă nu a prezentat documente cu privire la modul de monitorizare şi înregistrare în evidenţele contabile ale CNPR a cheltuielilor efectuate cu întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor de cazare.

În ceea ce priveşte calculul întocmit de auditorii publici externi prin raportare la înregistrarea sumelor încasate cu TVA pe fiecare spaţiu de cazare şi sumele fără TVA înregistrate în contul de venituri spaţii de cazare, recurenta reclamantă nu a precizat şi cota de TVA (%) aplicată sumelor încasate şi nici nu a prezintat documente justificative din care să rezulte acest aspect.

Având în vedere cele de mai sus, în mod corect s-a apreciat că se impune efectuarea unei analize cost beneficiu asupra activităţii de utilizare a spaţiilor de cazare, pentru fiecare dintre acestea, în vederea stabilirii beneficiilor recurentei- reclamante rezultate din această activitate.

De asemenea, se impune actualizarea tarifelor de cazare prin luarea în considerare a tuturor categoriilor de cheltuieli înregistrate cu spaţiile de cazare, precum şi diferenţierea acestora în funcţie de numărul cererilor de cazare, locaţie, etc. în vederea respectării principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate.

Faptul că au fost utilizate tarife de cazare neactualizate se impune efectuarea unei analize comparative a costurilor totale înregistrate de CNPR pentru fiecare dintre spaţiile de cazare cu veniturile înregistrate din practicarea tarifelor neactualizate, pentru identificarea cazurilor în care tarifele percepute nu acoperă cheltuielile de cazare pentru o persoană sau a cazurilor în care utilizarea spaţiilor de cazare pentru protocol s-a făcut fără încasarea tarifului de cazare.

Cu privire la soluţia instanţei de fond dată cererii de anulare a măsurii de la pct. I.10 din decizie, referitor la neelaborarea în cursul anului 2016 a unei proceduri operaţionale care să cuprindă etapele de parcurs pentru întocmirea/actualizarea/modificarea metodologiei pentru determinarea costurilor şi prezentarea situaţiilor financiare separate (în cazul serviciilor poştale aflate în sfera serviciului universal), precum şi a celorlalte categorii de costuri (din afara sferei serviciului universal), recurenta reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 13/2016 privind serviciile poştale.

În mod corect instanţa de fond a constatat că, prin raportare la art. 22 din Decizia nr. 1158/2013, Compania Naţională "Poşta Română" S.A. are obligaţia ca, anual, să întocmească o metodologie care să descrie în detaliu principiile, ipotezele şi metodele folosite în dezvoltarea sistemului de evidenţă contabilă separată şi să elaboreze evidenţele contabile pe baza acestui sistem. Metodologia menţionată trebuie transmisă către autoritatea de reglementare cu cel puţin 3 luni înainte de data transmiterii evidenţelor contabile separate.

În cadrul controlului efectuat de intimată s-a constatat "lipsa procedurilor de control în vederea validării informaţiilor utilizate la întocmirea situaţiilor financiare separate".

Aceste aspecte sunt confirmate chiar de recurenta reclamantă care menţionează că la nivelul Serviciului Costuri sunt în curs de actualizare procedurile operaţionale pentru actualizarea Metodologiei, însă acest aspect nu este de natură a evita luarea măsurilor dispuse de intimată, recurenta reclamantă trebuind să şi finalizeze această activitate, cu remedierea deficienţelor constatate.

Valoarea estimativă a abaterilor constatate şi contestate este în sumă de 340.675,07 RON (pentru abaterile consemnate la pct. 5 - 7 din decizie).

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta reclamantă prin cererea de recurs sunt de natură să conducă în parte la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă în totalitate interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională Poşta Română în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Va anula în parte încheierea nr. 15 din 20.09.2018 emisă de Curtea de Conturi a României-Departamentul XI-Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi Decizia nr. 2 din 08.02.2018 emisă de Curtea de Conturi a României-Departamentul XI, cu privire la Măsura nr. II.4.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Poşta Română împotriva sentinţei nr. 1536 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională Poşta Română în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Anulează în parte încheierea nr. 15 din 20.09.2018 emisă de Curtea de Conturi a României-Departamentul XI-Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi Decizia nr. 2 din 08.02.2018 emisă de Curtea de Conturi a României-Departamentul XI, cu privire la Măsura nr. II.4.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.