Public sector salary reclassification of IT specialists: exclusion of judge-level salary grid and assessment of acquired rights under Protocol 1 ECHR

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C.

C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Alba Iulia şi Curtea de Apel Alba Iulia, anularea Hotărârii nr. 47 din 10.10.2017 emisă de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 177/RU/31.07.2017 a Vicepreşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia şi reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 632 din 20 februarie 2019, a respins cererea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

2.2. Prin sentinţa nr. 2386 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 632/20.02.2019 formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestor sentinţe au declarat recurs reclamanţii, prin două memorii distincte, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 (în privinţa sentinţei iniţiale) şi art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. (în privinţa sentinţei de completare).

3.1. În motivarea căii de atac declarate împotriva sentinţei nr. 632 din 20 februarie 2019, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulat.

3.1.1. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nemotivată, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost analizate în mod lacunar.

Astfel, a arătat că deşi în cuprinsul acţiunii au făcut referire la nerespectarea principiilor invocate, de către autorităţile pârâte, pe care le-a disociat în principii care au stat la baza adoptării Legii nr. 153/2017, printre care: principiul egalităţii în drepturi, principiul transparenţei mecanismului de salarizare, principiul ierarhizării şi al importanţei valorilor sociale, principiul nediscriminării, precum şi principii prevăzute la nivel constituţional: principiul egalităţii în drepturi, principiul drepturilor câştigate, principiul încrederii legitime şi principiul securităţii juridice, prima instanţă nu a anlizat deloc aceste principii.

Cu privire la principiile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 153/2017 prima instanţă a menţionat doar că acestea au fost avute în vedere la acordarea drepturilor salariale, fără o argumentare, respectiv că vor fi avute în vedere la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În opinia recurenţilor, prima instanţă nu a procedat la analiza tuturor apărărilor astfel cum acestea au fost invocate prin cererea introductivă, aşa încât se află inclusiv în imposibilitatea de a aduce apărări efective asupra legalităţii hotărârii pronunţate, având în vedere că lipsesc temeiurile de fapt şi de drept, respectiv analiza apărărilor invocate şi care au condus la respingerii acţiunii.

Or, obligaţia de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil, şi trebuie înţeleasă, prin prisma art. 425 din C. proc. civ., ca fiind o obligaţie ce incumbă instanţei odată cu soluţionarea unei cauze. Dispoziţiile textului sunt imperative, neîndeplinirea unora dintre exigenţele sale putând atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 174 şi următoarele din acelaşi cod.

Recurenţii au subliniat că analiza efectuată de prima instanţă nu a fost una temeinică şi nu a cuprins raţiunea pentru care apărările acestora au fost înlăturate.

În continuare, au făcut trimitere la principiile încălcate de către autorităţile pârâte, arătând că decizia contestată încalcă principiul egalităţii de drepturi, având în vedere tratamentul egal care se aplică specialiştilor IT, cu un nivel de salarizare egal cu cel al grefierilor, deşi situaţia relevantă este diferită.

Pronind de la noţiunea de tratament egal aplicabil în situaţii relevante distincte, prima instanţă nu a sesizat că specialiştii IT, deşi se află într-o poziţie de ierarhizare superioară grefierilor, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017, li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor, măsură care nu este justificată de un motiv obiectiv şi rezonabil, această asimilare salarială neavând vreo raţiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deţinut anterior Legii nr. 97/2008, respectiv cu mult inferior faţă de cel deţinut.

În ceea ce priveşte criteriul drepturilor câştigate, recurenţii au arătat că doctrina a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câştigate sub imperiul legii vechi.

Dobândirea unui statut distinct de cel al grefierilor, din perspectiva ierarhizării funcţiilor, care a demarat o dată cu adoptarea Legii nr. 97/2008, reprezintă un drept câştigat ce nu poate fi negat sau înlăturat.

Or, prin Legea nr. 153/2017 se desfiinţează definitiv statutul juridic superior de care se bucurau specialiştii IT, asimilaţi celorlalţi specialişti din cadrul parchetelor(înalţi specialişti în tehnologia informaţiei) prin încadrarea acestora exclusiv în categoria personalului auxiliar de specialitate.

Referitor la principiul încrederii legitime şi al securităţii juridice, au apreciat că şi aceast principiu a fost încălcat, având în vedere situaţia creată prin noile decizii de reîncadrare, care au la bază dispoziţii al căror cuprins nu putea sub nicio formă sa fie anticipat.

În fine, în ceea ce priveşte principiul ierarhizării şi al importanţei valorii sociale protejate, au susţinut că în mod nelegal prima instanţă nu a avut în vedere prevederile art. 6 lit. f) şi g) din Legea nr. 153/2017, care se referă în principal la faptul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcţie de complexitatea, riscurile activităţii, nivelul studiilor, luându-se totodată în considerare complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate.

3.1.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că salarizarea reclamanţilor s-a efectuat în mod legal în raport cu prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017.

În opinia acestora, indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituţională, prima instanţă avea obligaţia statuării asupra aspectelor indicate, toate motivele invocate fiind bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, protejate de Constituţia României.

Sub aspectul circumscrierii drepturilor lor în sfera art. 1 din Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenţii au subliniat că nu au solicitat acordarea unui salariu într-un anumit cuantum, ci încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, raportat la statutul recunoscut specialiştilor IT în mod expres prin legile anterioare, în concret criticând faptul că nu mai sunt asimilaţi din punct de vedere salarial cu judecătorii.

În acest sens, Legea nr. 153/2017 nu vine să modifice Legea nr. 97/2008, ci dimpotrivă, Legea nr. 153/2017 reprezintă legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispoziţiile ei trebuie coroborate cu toate celelalte acte normative care vizează domeniul justiţiei.

În concluzie, au apreciat că dreptul la un salariu conform cu statutul conferit prin lege specialiştilor IT are o vădită valoare patrimonială, deci reprezintă un bun în sensul dispoziţiilor Convenţiei, iar solicitarea acestora de a fi reîncadraţi în grila salarială menţionată îndeplineşte criteriul impus în jurisprudenţa C.E.D.O., mai precis, există un temei suficient în dreptul intern pentru pretenţiile acestora, constând tocmai în dispoziţiile Legii nr. 97/2008 şi a tuturor celorlalte norme care recunosc statutul lor salarial special, superior celui aplicat grefierilor.

Ca atare, au considerat că prima instanţă trebuia să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei unei discriminări, iar, în opinia acestora, pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toţi specialiştii din sistemul judiciar, în caz contrar se pune problema încălcării prevederilor art. 1 din O.G. nr. 137/2000.

În fine, în ceea ce priveşte invocarea de către prima instanţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 818/2008, a arătat că argumente reţinute sunt relevante câtă vreme instanţa a fost chemată să constate dacă, în concret, încadrarea lor, cu consecinţa asimilării din punct de vedere salarial grefierilor, respectă litera şi spiritul legii.

În concluzie, invocând jurisprudenţa C.E.D.O., recurenţii au susţinut că trebuie să se ţină cont că unicul scop al noii legi a fost de creştere a veniturilor salariale a persoanelor plătite din fonduri publice până în anul 2022, or, în cazul acestora veniturile salariale au scăzut, iar prin plasarea specialiştilor IT în grila de salarizare a grefierilor, se ignoră total scopul adoptării iniţiale a Legii nr. 97/2008, care viza implementarea unui nivel salarial şi a unui statut juridic distinct grefierilor informaticieni, prin încadrarea lor în categoria specialiştilor.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate împotriva sentinţei nr. 2386 din 9 octombrie 2019, recurenţii au criticat şi această hotărâre, prin care s-a respins cererea privind completarea sentinţei nr. 632 din 20 februarie 2019.

3.2.1. În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe prevederile pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că s-au încălcat regulile de procedură care atrag sancţiunea nulităţii relative.

Astfel, prima instanţă a reţinut în mod nelegal că în speţă nu ar fi incidente dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ., apreciind că cererea de îndreptare materială nu ar fi o cerere incidentală, or, în temeiul art. 30 alin. (6) din acelaşi cod respectiva cerere are caracter incidental, fiind formulată în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare, iar instanţei îi revenea obligaţia de a consemna în încheierea de şedinţă sau să se pronunţe în dispozitivul sentinţei inclusiv cu privire la soluţia dată acestei cereri.

Cu toate acestea, prima instanţă a omis sa se pronunţe asupra cererii privind îndreptarea erorii strecurate în cuprinsul acţiunii, aşa încât cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 632/2019 este întemeiată.

3.2.2. Referitor la motivul de recurs încadrat în drept în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că deşi prima instanţă a considerat că cererea formulată se impune a fi respinsă, la fila nr. x din sentinţă a reţinut faptul că s-a pronunţat deja cu privire la respectiva cerere, sens în care nu se mai impune analiza acesteia.

Aşa fiind, au apreciat că se impunea ca instanţa sesizată cu cererea completatoare să analizeze în ce măsură instanţa care a soluţionat fondul cererii deduse judecăţii a procedat sau nu la o cercetare judicioasă a acesteia.

În concluzie, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de completare a sentinţei nr. 632 din 20 februarie 2019 şi să se constate că solicită reîncadrarea în grila de salarizare prevăzută de Cap I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin concluziile scrise formulate, intimata-pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţele atacate prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 177/RU/31.07.2017 şi a Hotărârii nr. 47 din 10.10.2017 emise de intimaţii-pârâţi, şi reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare prevăzută de Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererile de chemare în judecată formulate de reclamanţi ca neîntemeiate.

Soluţiile Curţii de apel sunt corecte, fiind adoptate şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Cu privire la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 632 din 20 februarie 2019

1.1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea este nemotivată având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost analizate în mod lacunar, în sensul că prima instanţă nu a procedat la analiza temeinică a tuturor apărărilor formulate, cu trimiteri ample la principiile încălcate de către autorităţile pârâte, analiză care nu cuprinde şi raţiunea pentru care respectivele apărări au fost înlăturate.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurenţilor, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispoziţiilor incidente prevăzute de Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Împrejurarea că prima instanţă nu a analizat pertinenţa principiilor invocate în susţinerea cererii s-a datorat în principal faptului că de aceste linii directoare ale dreptului reclamanţii s-au prevalat şi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate cu care prima instanţă a sesizat Curtea Constituţională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituţional, iar înlăturarea din fondul normativ a unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competenţa exclusivă a instanţei constituţionale.

Totodată, se reţine că analiza principiilor respective de către prima instanţă se impune cu caracter subsidiar, adică doar în situaţiile nereglementate de lege, pentru că, în raport cu art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenţii determinate.

Or, drepturile salariale ale recurenilor - reclamanţi sunt reglementate prin lege, prima instanţă analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Faptul că recurenţii nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Se reţine că, prin Decizia nr. 177/RU/31.07.2017 a vicepreşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia s-a realizat reîncadrarea salarială a reclamanţilor, specialişti IT din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi a instanţelor judecătoreşti din raza de competenţă a acesteia, conform art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 36 alin. (1) şi (2) şi art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1 iulie 2017, pe noile funcţii, gradaţii, corespunzătoare vechimii în muncă şi vechimii în specialitate avute, cu menţinerea în plată până la 31 decembrie 2017, a salariului brut lunar la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, în cazul specialiştilor IT şefi reîncadrarea s-a realizat pe funcţiile de "informatician şef"- ca funcţie echivalentă menţionată în Legea nr. 153/2017 - Anexa V - Justiţie şi Curtea Constituţională, cap. II nr. crt. 4- Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Prin Hotărârea nr. 47 din 10.10.2017, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia a dispus admiterea contestaţiilor formulate doar raportat la neprecizarea gradelor profesionale ale reclamanţilor contestatori, iar Curtea de Apel Alba Iulia a procedat, conform acestei hotărâri, la emiterea unei noi decizii, nr. 301/RU/13.12.2017, în care se precizează gradul profesional al fiecăruia.

Se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că argumentele recurenţilor în susţinerea solicitării acestora privind încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiştilor IT şi din care rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiştii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiştilor IT este clară, fiind opţiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

De altfel, încă din anul 2011, prin Legea nr 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Mai mult, se constată că şi anterior anului 2011 specialiştii IT au fost încadraţi tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conţinut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni."

În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul justiţiei, în sensul că " Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea ca specialiştii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

În ceea ce priveşte critica, potrivit căreia prima instanţă avea obligaţia statuării asupra aspectelor indicate, toate motivele formulate fiind bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, care de altfel a fost analizată în cadrul celuilalt motiv de casare invocat, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că o parte dintre respectivele principii urmează să fie valorificate în procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate formulată, iar principiile stabilite de Legea 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte şi nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

Or, prin validarea aplicabilităţii principiilor invocate, recurenţii tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei acestora şi aplicarea în privinţa determinării componentei lor salariale a unor dispoziţii legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupaţională "Justiţie", în speţă judecători, după criterii necunoscute instanţei, solicitare care în aparenţă contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenţii în susţinerea demersului judiciar.

De altfel, din dispoziţiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcţii (specialist IT), nu rezultă că specialiştii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, aşa cum susţin recurenţii.

Referitor la susţinerile recurenţilor, în sensul că dreptul la un salariu conform cu statutul conferit prin lege specialiştilor IT are o vădită valoare patrimonială, deci reprezintă un bun în sensul dispoziţiilor Convenţiei, prima instanţă în mod corect a reţinut, cu trimitere la jurisprudenţa C.E.D.O, că, în Convenţie, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum [a se vedea Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei (MC), nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007-II, şi, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX]. Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existenţa unei "contestaţii reale" sau a unei "plângeri credibile". O creanţă poate fi considerată drept o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai atunci când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmată de o jurisprudenţă consacrată a instanţelor [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 45-52, CEDO 2004-IX].

În cauză nu s-a făcut dovada unei hotărâri judecătoreşti definitive de recunoaştere a dreptului la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin aplicarea prevederilor legale analizate, aşa încât afirmaţia recurenţilor că există un temei suficient în dreptul intern pentru pretenţiile acestora, constând tocmai în dispoziţiile legilor anterioare care recunosc statutul special al specialiştilor IT nu poate constitui un argument privind existenţa unui "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. (a se vedea şi considerentele din decizia CEDO Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererea nr. x/11) din 6 decembrie 2011.), cum corect a sesizat şi prima instanţă.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurenţilor, în cauză nu este aplicabil art. 14 coroborată cu art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie,

Legat de necesitatea analizei existenţei sau nu a unei discriminări în cauză invocată, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect judecătorul fondului a arătat că nu poate înlătura de la aplicare dispoziţiile legale menţionate, citând Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În fine, faţă de susţinerea recurenţilor că pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toţi specialiştii din sistemul judiciar, se remarcă, potrivit concluziilor scrise depuse de intimata-pârâtă şi deciziei anexate, că de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 12 din 5 martie 2019, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de aceleaşi drepturi ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

1.2. Referitor la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2386 din 9 octombrie 2019

Se constată că prin sentinţa nr. 2386 din 9 octombrie 2019 s-a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 632/20.02.2019 formulată de reclamanţi, întemeiată pe prevederile art. 444 din C. proc. civ., prin care au solicitat să se procedeze la soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale depuse la data 8.05.2018.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".

Instanţa de control judiciar reţine că în mod corect prima instanţă a avut în vedere că cererea formulată la data de 8.05.2018 de către reclamanţi, în baza art. 204 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., prin care au arătat că înţeleg să îndrepte eroarea de redactare din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicitarea lor vizează reîncadrarea lor în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt 4 din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte salariul de bază (şi nu lit. A) nu este, în sensul art. 444 din acelaşi Cod invocat drept temei al cererii de completare, nici o "cerere principală", "nici cerere accesorie", "nici cerere conexă sau incidentală" pe care instanţa ar fi omis să o soluţioneze prin sentinţă, apreciind astfel că se impune respingerea cererii de completare.

Prin urmare, solicitarea reclamanţilor de a se soluţiona a cererea de îndreptare a erorii materiale depuse la 8.05.2018, reglementată distinct de cererea de completare, nu se încadrează în niciuna din categoriile prevăzute de către art. 444 din C. proc. civ., care reglementează instituţia cererii de completare, aşa cum bine a sesizat judecătorul fondului.

Totodată, se observă că în considerentele sentinţei nr. 632/20.02.2019, a cărei completare se solicită, se menţionează faptul că în cauză reclamanţii au înţeles să îndrepte greşeala materială strecurată în cererea de chemare în judecată, cauza fiind soluţionată în raport cu obiectul cauzei astfel cum a fost precizat/îndreptat de către reclamanţi, deci implicit s-a luat act de respectiva cerere.

Faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat în mod expres în privinţa cererii de îndreptare eroare materială în sensul menţionat de reclamanţi nu poate conduce la incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 6 din C. proc. civ., câtă vreme s-a dat curs respectivei cereri, neavând relevanţă dacă rezolvarea cererii a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Prin urmare, criticile recurenţilor nu au suport, în cauză nu s-au încălcat regulile de procedură, iar sentinţa cuprinde motivele pentru care cererea de completare a fost respinsă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţelor în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanţii A., B.,

C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. împotriva sentinţei nr. 632 din 20 februarie 2019 şi sentinţei nr. 2386 din 9 octombrie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.