Extraordinary annulment challenge to appellate refusal to apply public order procedural violation as ground for quashing.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea contestată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5060 din 25 octombrie 2019, a respins excepţia nulităţii recursului şi, totodată, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3053 din 14 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate.

Astfel, a apreciat că recurentul, nu critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordine publică sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine privată, susţinerile acestuia fiind neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură, iar hotărârea atacată satisface cerinţele art. 425 din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, şi este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

2. Contestaţia în anulare exercitată

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul A., invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a reluat situaţia de fapt, cu trimitere la conţinutul cererii introductive în primă instanţă în ceea ce priveşte persoanele chemate în judecată şi la actele de procedură efectuate de respectiva instanţă, arătând că atât prima instanţă, cât şi instanţa de recurs au emis hotărâri bazându-se pe nerespectarea procedurilor legale de judecată.

Astfel, a arătat că prin recurs a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă instanţa a considerat că nu reprezintă motiv de ordine publică/privată şi l-a respins.

În opinia contestatorului, atât sentinţa atacată, cât şi decizia instanţei de recurs sunt nelegale.

Astfel, prima instanţă, prin încheierea de şedinţă din 10.06.2016, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretariatului Comisiei de Concurs. Comisiei de Concurs şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, iar prin sentinţă a respins acţiunea faţă de persoanele fizice introduse în cauză pe o procedură nelegală, situaţie în care intervine sancţiunea nulităţii absolute raportat la prevederile art. 185 si 174 din C. proc. civ.

Prin decizia contestată, instanţa de recurs nu a efectuat acte procedurale faţă de Secretariatului Comisiei de Concurs, Comisia de Concurs şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor, dar a efectuat aceste acte faţă de persoanele fizice, care nu sunt introduse procedural în judecată.

Totodată, instanţa de recurs nu a motivat respingerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză se ridicase atât oral, cât şi în scris motive de ordine publică pe care nu le-a verificat aşa cum impune art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., situaţie ce a condus la încălcarea prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din acelaşi cod.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea recursului pentru motivele de casare invocate, apreciind că este admisibil şi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru că este un motiv de casare de ordine publică şi nu de ordine privată aşa cum a susţinut instanţa de recurs, care are obligaţia să îl invoce din oficiu. În cazul admiterii acestui motiv de casare solicită să fie trimisă cauza pentru rejudecarea fondului, pentru că citarea părţilor nu a fost realizată legal, conform art. 153 şi următoarele din C. proc. civ., iar procedura de introducere în cauză a intervenienţilor nu a fost exercitată conform art. 66-67 şi art. 78 alin. (5) din acelaşi cod.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

În prealabil, se constată faptul că s-a depus la dosar întâmpinare formulată de Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu" Argeş, însă această autoritate nu a figurat ca parte în proces, astfel cum rezultă din decizia atacată, aşa încât nu se va ţine seama de acest act procedural.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 din C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială.

Potrivit art. 503 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...)

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen,,.

În ceea ce priveşte primul motiv invocat, se reţine că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale şi sunt de strictă interpretare, având un câmp limitat de aplicare.

Noţiunea de "eroare materială"a fost analizată în doctrină şi jurisprudenţă prin opoziţie cu greşeala de judecată, arătându-se că textul legal vizează erori cu caracter formal, procedural sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Altfel spus, eroarea materială trebuie să fie evidentă şi să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale esenţiale ale cauzei care au condus la pronunţarea unei soluţii greşite.

În cauză, contestatorul a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate, atât la adresa hotărârii pronunţate de către instanţa de recurs, cât şi împotriva sentinţei primei instanţe, care în opinia acestuia este lovită de nulitate în raport cu prevederile art. 185 şi 174 din C. proc. civ., iar instanţa de recurs a efectuat acte de procedură faţă de persoanele fizice, care nu sunt introduse procedural în judecată.

Se observă astfel că partea reiterează criticile din recurs cu privire la soluţia primei instanţe, urmărind reanalizarea acestora şi reinterpretarea dispoziţiilor legale incidente.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de nelegalitate vizând pretinse erori de judecată, cu trimitere şi la cadrul procesual privind persoanele fizice, care în opinia părţii nu sunt introduse procedural în judecată, constituind astfel un veritabil "recurs la recurs", ceea ce este inadmisibil.

Referitor la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, se constată că instanţa de control judiciar s-a pronunţat asupra motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, analizând acest motiv de casare, instanţa de recurs a reţinut că susţinerile recurentului nu se referă la încălcarea unei norme de procedură cu caracter de ordine publică sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine privată, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură, astfel că a apreciat că se impune respingerea motivului de recurs cu această motivare.

Aşadar, nu poate fi vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent, aşa încât nu sunt incidente dispoziţiile acestui text de lege.

Or, prin cercetarea motivelor de casare, se înţelege analiza motivelor de casare astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

În plus, se reţine că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia.

De altfel, din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri cu consecinţa rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluţionată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România şi Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 coroborat cu art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5060 din 25 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.