Prescription of claim due to procedural inertia following suspension and failure to notify change of registered domicile

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 15954/17.07.2018, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 41.657,08 RON cu titlu de despăgubiri conform expertizei tehnice judiciare administrate în dosarul nr. x/2013 şi obligarea FGA la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 113.640,15 RON pentru perioada 24.05.2013 (momentul expirării termenului de 10 zile în care trebuia făcută plata, subsecvent deschiderii dosarului de daună instrumentat de C.) - 16.02.2017 (data deschiderii procedurii reorganizării faţă de C.), precum şi reactualizarea despăgubirii cu cota legală de 0,2% pe fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 403 din 27 octombrie 2020, a admis excepţia perimării invocată din oficiu şi a constatat perimată judecata cauzei formulată de reclamanţi.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii excepţiei invocate.

În motivarea recursului, recurenţii au susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât au învederat, prin intermediul apărătorului ales, că nu au avut cunoştinţă de suspendarea prezentului dosar, în condiţiile în care nu au fost citaţi în mod legal niciodată la adresa de domiciliu din Constanţa. str. x.

În concluzie, au arătat că încheierea de suspendare nu le-a fost comunicată la adresa de domiciliu, în situaţia în care contractul de asistenţă cu avocatul care i-a reprezentat a fost reziliat anterior suspendării prezentei cauze, astfel că nu au avut cunoştinţă de măsura dispusă şi prin urmare nu se poate reţine culpa acestora în condiţiile în care nu au fost legal citaţi la adresa de domiciliu indicată.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 15954/17.07.2018, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 41.657,08 RON cu titlu de despăgubiri, conform expertizei tehnice judiciare efectuate şi la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 113.640,15 RON pentru perioada 24.05.201-16.02.2017 şi la reactualizarea despăgubirii cu cota legală de 0,2% pe fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective.

Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia perimării şi a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ.,

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.

Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menţionate,

De esenţa sancţiunii perimării este culpa procesuală a părţii, buna administrare a justiţiei impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă, în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 242 din C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunţarea măsurii suspendării (21 mai 2019).

Suspendarea judecăţii produce efecte începând cu data pronunţării acestei soluţii dacă începând cu acea dată nu se mai îndeplineşte niciun act de procedură în scopul judecăţii.

În cauză, până la data de 27 octombrie 2020, când s-a împlinit termenul de perimare, părţile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecăţii.

Sub acest aspect, prima instanţă a apreciat în mod corect că de la data suspendării judecăţii cauzei, prin încheierea de şedinţă din data de 21.05.2019, în baza dispoziţiilor art. 242 din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei reclamanţilor de a depune la dosar dovada achitării onorariului de expert în valoare de 2500 RON stabilit pentru efectuarea expertizei tehnice auto, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în scopul judecăţii.

Susţinerile recurenţilor în sensul că încheierea de suspendare nu le-a fost comunicată la adresa de domiciliu, în situaţia în care contractul de asistenţă cu avocatul care i-a reprezentat a fost reziliat anterior suspendării prezentei cauze, nu au relevanţă, neputând conduce la o altă soluţie.

Astfel, se constată că, în cauză, reclamanţii fost citaţi la domiciliul procesual ales, potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de fond, astfel cum aceştia au solicitat, iar abia la data de 26.10.2020, la mai mult de un an de la rămânerea cauzei în nelucrare, avocatul reclamanţilor (D.) a încunoştinţat instanţa cu privire la rezilierea contractului de asistenţă juridică.

În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 172 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare."

În concluzie, prima instanţă a efectuat în mod corect procedura de citare cu reclamanţii la domiciliul ales, având în vedere că, anterior termenului la care s-a dispus suspendarea judecăţii (21.05.2019), aceştia nu au înştiinţat instanţa despre schimbarea domiciliului procesual ales, în raport cu art. 172 din C. proc. civ.

Aşa fiind, ţinând cont că încheierea de şedinţă prin care s-a dispus măsura suspendării nu a fost atacată, judecătorul fondului în mod corect a reţinut că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.05.2019, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 din C. proc. civ., data de la care pricina a rămas în nelucrare, dând astfel eficienţă prevederilor art. 416 din acelaşi cod.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 403 din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.