Enforcement of broadcaster obligation to transmit complete election-period recordings under audiovisual regulation

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 617/13.06.2019, emisă de către pârât, prin care postul de televiziune B. a fost amendat cu suma de 5000 RON, şi exonerarea reclamantei de la plata acestei amenzi.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin

Sentinţa nr. 17 din 10 ianuarie 2020, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat pe larg situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că urmare solicitărilor autorităţii publice intimate în perioada campaniei electorale (27 aprilie-24 mai 2019), de punere la dispoziţie a emisiei integrale a postului de ştiri B., a răspuns de fiecare dată că nu a făcut campanie electorală pe B. până în 9 mai 2019, iar spre sfârşitul campaniei electorale a transmis înregistrările cerute, mai puţin reluările, dintr-o eroare de comunicare, ulterior, transmiţând şi perioada lipsă din intervalul 24 - 06 reprezentat de reluări ale emisiunilor difuzate în cursul zilei, şi oferind explicaţii în şedinţa Consiliului din data de 6 iunie 2019.

În opinia părţii, fapta nu a fost individualizată în mod concret, nu au fost aplicate în mod corect dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 2/2001, modificată, privind aplicarea unei sancţiuni principale a avertismentului (în cazul de faţă a somaţiei publice) şi nu a fost respectat articolul 21 privind corecta individualizare a faptei şi a sancţiunii - în limitele prevăzute de actul normativ, care trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal - în cauză decizia de sancţionare.

Recurenta a arătat că nu a acţionat cu intenţia de a eluda norma legală ce o obliga să pună la dispoziţia intimatei înregistrările programelor de televiziune/radio solicitate, scopul edictării normei legale fiind acela ca intimata să-si exercite controlul asupra conţinutului programelor de televiziune difuzate în perioada de referinţă.

Astfel, analizându-se răspunsul postului de televiziune, se poate observa faptul că a existat o interpretare eronată a obligaţiei impuse în sarcina acestuia, înţelegând că trebuie să pună la dispoziţia intimatei înregistrările emisiunilor electorale difuzate în perioada de referinţă, or, neavând astfel de emisiuni nu ar fi avut ce pune la dispoziţia Consiliului, iar, pe de alta parte, răspunsul adresat unei autorităţi publice echivalează, din punct de vedere juridic, cu o declaraţie pe proprie răspundere ce poate atrage consecinţe legale, acesta fiind motivul pentru care a cerut autorităţii precizări, în sensul dacă în situaţia dată se mai impune comunicarea celor solicitate, răspuns pe care însă nu le-a primit.

În concluzie, recurenta a menţionat că, în cauză, criticile vizează precaritatea analizei primei instanţe pe aspectul vinovăţiei sale în ceea ce priveşte săvârşirea contravenţiei faţă de prevederile O.G. nr. 2/2001.

Astfel, a cerut lămuriri intimatei cu privire la concreteţea solicitărilor, ulterior punând la dispoziţia acesteia înregistrările cerute, prin urmare a considerat că prima instanţă a omis să analizeze vinovăţia recurentei având în vedere conduita adoptată în cadrul corespondentei purtate cu intimata, din care rezultă buna credinţă, altfel ar fi observat că nu i se poate imputa fapta contravenţională pentru că nu a săvârşi-o cu vinovăţie, lipsind elementul subiectiv ce compune latura subiectivă contravenţională.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 617/13.06.2019, emisă de către pârât, şi exonerarea reclamantei de la plata amenzii aplicate, în sumă de 5.000 RON.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentei, care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia acesteia, prima instanţă nu a analizat vinovăţia în ceea ce priveşte săvârşirea contravenţiei în raport cu prevederile O.G. nr. 2/2001, invocând corespondenţa purtată cu intimata, din care rezultă buna sa credinţă, şi greşita individualizare a sancţiunii prin neaplicarea prevederilor ordonanţei.

Prin decizia contestată, reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 5000 de RON, pentru nerespectarea obligaţiilor de a transmite Consiliului înregistrările programului difuzat în perioada 27 aprilie - 25 mai 2019 (perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare europene), în termenele şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 şi 21 alin. (1) din Decizia nr. 412/2007 cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens, se reţine că pârâta a solicitat reclamantei la data de 25.04.2019, cu revenire în data de 09.05.2019, să pună la dispoziţia autorităţii înregistrările programului difuzat de acest post pentru perioada campaniei electorale, 27 aprilie-25 mai 2019, iar în răspunsul său reclamanta a arătat că până la data respectivă nu a difuzat programe electorale în cadrul emisiunii B. in perioada 27.04.2019-25.05.2019.

Se reţine că anterior aplicării sancţiunii cu amendă, conform art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului, recurenta-reclamantă fusese sancţionată cu somaţie publică de intrare în legalitate, prin Decizia nr. 399/14.05.2019, pentru nerespectarea aceloraşi obligaţii legale de comunicare a înregistrărilor programului difuzat, prevăzute de art. 2 şi 21 din Decizia 412/2007 privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune.

Totodată, se observă că ulterior comunicării acestei decizii (399/2019), s-a solicitat din nou reclamantei să pună la dispoziţie înregistrările programului difuzat de postul B., iar aceasta a răspuns în sensul că cerinţa nu a putut fi îndeplinită în totalitate, întrucât, potrivit Deciziei nr. 312/10.05.2017, " vor fi păstrate timp de 30 de zile după data difuzării", prin urmare, o parte dintre ele (4 zile) au fost rescrise cu înregistrări noi, astfel fişierele retrimise pârâtei conţin 4 zile cu emisie 17 ore, iar restul de 28 de zile au emisia întreagă de 24 ore.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 2 şi 21 din Decizia 412/2007 privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

- "art. 2: Radiodifuzorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului, la cerere, înregistrările programelor de televiziune şi/sau de radio solicitate, într-un format digital uzual, cum ar fi: video - .avi, .wmv, .mp4, .asf/rezoluţie minimă 360p şi audio -.wma "mp3/calitate minimă 64 kbps, după caz, astfel:

a) pe suport CD/DVD/HDD extern, memory stick USB;

b) prin transfer pe Internet, cu accesarea unui server FTP pus la dispoziţie de radiodifuzor.

- art. 21 alin. (1): Termenul de transmitere a înregistrărilor programelor de televiziune şi/sau de radio este de maximum 5 zile calendaristice de la data primirii de către radiodifuzor a solicitării de la Consiliul Naţional al Audiovizualului".

Din analiza prevederilor menţionate rezultă obligaţia radiodifuzorilor de a transmite înregistrările programelor de televiziune într-un termen de maximum 5 zile calendaristice de la data primirii solicitării de la Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Altfel spus, în raport cu reglementările din domeniul audiovizualului, radiodifuzorii au obligaţia de a înregistra programele difuzate, în timp real şi în integralitatea lor, şi de a le pune la dispoziţia Consiliului, la solicitarea acestuia, pentru ca autoritatea să-şi poată exercita atribuţiile legale de monitorizare şi control asupra modului în care conţinutul acestora respectă prevederile legale.

Aceeaşi obligaţie este prevăzută şi în perioada campaniei electorale, în cauză fiind vorba despre cea desfăşurată în perioada 27.04.-25.05.2019, perioada campaniei pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, perioadă în care recurenta era obligată să înregistreze şi să transmită Consiliului, în integralitate, conform solicitării acestuia, programul difuzat.

Or, conduita recurentei-reclamantei este contrară acestor prevederi legale, partea nerespectând obligaţia de a comunica înregistrările programului difuzat în perioda 27.04.-25.05.2019, indiferent de conţinutul programelor, astfel cum i s-a solicitat de către autoritate, iar necomunicarea ulterioară a înregistrărilor cerute în integralitate este imputabilă tot recurentei, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Aşa fiind, nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei în susţinerea nevinovăţiei şi bunei credinţe, în raport cu cadrul legislativ care reglementează obligaţiile şi activitatea în materie, iar cât priveşte greşita individualizare a sancţiunii aplicate prin neaplicarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 se constată că acest aspect a fost invocat direct în recurs, neformând, aşadar, obiect al analizei sentinţei atacate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 17 din 10 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.