Validity of late-issued public procurement constative document: 14-day deadline is non-decadal and does not trigger nullity or virtual nullity absent demonstrable prejudice.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A., anularea Documentului Constatator final nr. x/19.08.2019, referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, emis de Compania Naţională de Investiţii - " C.N.I." - S.A, privind Contractul nr. x/22.09.2014 - "Sala de Sport şcolară - Tarla 19, Parcela C. civ. 644, jud. Prahova", întrucât acesta a fost adoptat cu încălcarea normelor legale incidente.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 452 din 18 iunie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat documentul constatator final nr. x/19.08.2019 referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale emis de pârâta CNI S.A. privind contractul nr. x/22.09.2014 - "Sala de sport şcolară - Tarla 19, Parcela C. civ. 644, jud. Prahova" şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat în esenţă următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecata formulată de A. (în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) şi înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ si Fiscal, aceasta a solicitat instanţei de judecata anularea Documentului constatator final nr. x/19.08.2019 emis de recurentă, întrucât acesta ar fi fost adoptat cu încălcarea normelor legale incidente.

Prin sentinţa civila nr. 452 pronunţată în şedinţa publică din data de 18.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ si Fiscal, a admis acţiunea formulata de A. S.R.L şi, pe cale de consecinţă, a anulat Documentul constatator final nr. x/19.08.2019, apreciind, în esenţa, că, (i) nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor atrage decăderea autorităţii contractante din dreptul de a mai emite respectivul act şi nulitatea actului emis peste termen, (ii) sancţiunea nulităţii nu înseamnă că, actul poate fi emis peste termen, fiind în prezenţa unui caz de nulitate virtuală, (iii) nu se aplica prevederile art. 97 indice 1: lit. d) teza II din H.G. nr. 925/2006, ci prevederile aceluiaşi articol, teza I, (iv) nu exista niciun motiv pentru care autoritatea contractantă nu a menţionat în documentul constatator suma reprezentând prejudiciul cauzat de către partea reclamanta.

Nelegalitatea hotărârii primei instanţe, prin raportare la motivele de recurs pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Cu privirea la nelegalitatea Documentului constatator final nr. x/19.08.2019: după expirarea termenului de 14 zile prevăzut art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 - nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor nu atrage decăderea autorităţii contractante din dreptul de a mai emite respectivul act si nulitatea actului emis peste termen, nefiind incidente în speţa dispoziţiile art. 2545 C. civ.

Instanţa de fond nu a indicat dispoziţiile legale care atribuie, în mod expres, termenului de 14 zile natura juridica a unui termen de decădere, şi nici vreo manifestare de voinţă a părţilor în acest sens.

Atunci când legiuitorul a înţeles să instituie un termen de decădere, acesta a fost menţionat în mod expres.

Decăderea sancţionează neglijenţa de care dă dovadă titularul unui drept în ceea ce priveşte termenul stabilit pentru exercitarea dreptului. Astfel, decăderea se referă la un drept, şi nu la o obligaţie, instituţia nefiind aplicabilă în cazul obligaţiei stabilite de art. 97 indice 1 din H.G. nr. 925/2006.

Prin urmare, termenul de 14 zile prevăzut de art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 nu este un termen de decădere, în sensul prevăzut de C. civ., nefiind o sancţiune pentru lipsa de diligenţă a autorităţii contractante în îndeplinirea obligaţiei de a emite actul în interiorul acestui termen.

Cu privire la prezenţa unui caz de nulitate virtuală, arătă că, şi în această situaţie instanţa de fond a făcut o aplicare eronată a normelor de drept material

Noul C. civ. consacră nulitatea virtuala în cadrul articolului 1.253 C. civ., intitulat "nulitatea virtuală" şi care dispune că, în afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins.

Scopul prevederilor art. 97 indice 1 lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006 nu este atins prin nulitatea actului emis peste termen, ci, din contră, prin îndeplinirea actului chiar şi cu întârziere.

În legătura cu prejudiciul suferit, afirmaţiile reclamantei în sensul ca "Momentul emiterii documentului constatator are relevanţă pentru societatea noastră, având în vedere faptul ca un document constatator negativ poate constitui motiv de excludere de la alte proceduri de achiziţie publica conform Legii nr. 98/2016 timp de 3 ani de la emiterea lui" sunt eronate.

Potrivit legii invocate, motivul de excludere reglementat de art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice îl constituie încălcarea, în mod grav sau repetat a obligaţiilor principale în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, dacă aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune -interese sau alte sancţiuni comparabile; aceasta atitudine poate fi, într-adevăr, constatată printr-un certificat constatator ca cel din prezenta cauza, însă perioada în care va putea fi luata în considerare aceasta atitudine este de "3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant", după cum reiese din analiza art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, neavând relevanţă momentul emiterii documentului constatator.

În primul rând, legiuitorul a conferit dreptul autorităţii contractante de a exclude din procedura, şi nu obligaţia, tocmai pentru că, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiţii pentru a lua aceasta decizie.

Astfel, dacă reclamanta participă la o procedură de achiziţie publică, se aplică prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, act normativ care a intrat în vigoare la data de 26.05.2016 şi care prevede la art. 236 alin. (1): "Prezenta lege se aplică procedurilor de atribuire iniţiate după data intrării sale în vigoare."

Cu privire la obligaţia recurentei de a menţiona în cuprinsul documentului constatator suma reprezentând prejudiciul cauzat:

Contrar celor avute în vedere de instanţa de fond, nemenţionarea valorii prejudiciului în cuprinsul documentului constatator nu este în măsură să atragă nulitatea actului, întrucât, pe de o parte, niciun text de lege nu impune ca pentru emiterea valabilă a documentelor constatatoare acestea trebuie să indice în clar cuantumul prejudiciului, fiind suficientă şi acoperitoare - pentru a răspunde cerinţei legale privind menţionarea în cuprinsul documentului constatator a informaţiilor privitoare la eventualele prejudicii - precizarea faptului că, antreprenorul datorează penalităţi de întârziere, iar pe de alta parte, nemenţionarea valorii prejudiciului nu poate fi în măsură să aducă vreo vătămare acesteia, în sensul excluderii într-o procedura de atribuire.

Prin urmare, analizând în concret natura şi contextul adoptării documentului constatator, reiese că, acesta îndeplineşte condiţiile privind motivarea actelor administrative, prezintă în mod clar şi neechivoc motivul, pentru care Contractul nr. x/22.09.2014 nu a fost îndeplinit în mod corespunzător, respectiv pentru nerespectarea termenelor contractuale de executare lucrări, îndeplineşte funcţia de transparenţă a procedurii şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 483 noul C. proc. civ., art. 488, alin. (1), pct. 8 noul C. proc. civ., art. 97 indice 1 lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006, art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, art. 1246 C. civ., precum si celelalte dispoziţii legale la care s-a făcut referire în cererea de recurs.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând, în opinia sa, o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

S-a solicitat să se constate că, instanţa de fond a analizat temeinic toate motivele de fapt şi de drept invocate de intimată, iar prin hotărârea sa a indicat motivele de nelegalitate a documentului constatator contestat, indicând şi dezvoltând expres aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2545 alin. (1) rap. la art. 1325 şi art. 1246 alin. (1) C. civ. .

Faptul că, în H.G. nr. 925/2006 nu se prevede expres sancţiunea nulităţii nu înseamnă că actul poate fi emis peste termen, fiind în prezenţa unui caz de nulitate virtuală.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanţa de fond a reţinut corect că, atât prin raportare la prevederea art. 97 indice 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 925/2006, cât şi la principiul motivării actelor administrative, nu există niciun motiv pentru care autoritatea contractantă nu a menţionat în documentul constatator suma reprezentând prejudiciu cauzat de către partea reclamantă, fapt posibil de vreme ce documentul a fost emis ulterior pronunţării hotărârilor judecătoreşti în dosarul nr. x/2017.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 2, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 490 alin. (2) şi art. 4711alin. (3) C. proc. civ., H.G. nr. 925/2006, precum şi toate celelalte temeiuri de drept la care a făcut referire în întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

O primă critică adusă de recurenta-pârâtă vizează faptul că, instanţa de fond nu a indicat dispoziţiile legale care atribuie, în mod expres, termenului de 14 zile, natura juridică a unui termen de decădere şi nici vreo manifestare de voinţă a părţilor în acest sens, şi astfel nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor nu atrage decăderea autorităţii contractante din dreptul de a mai emite respectivul act, şi nici nulitatea actului emis peste termen.

Susţinerile recurentei sunt întemeiate.

Potrivit art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006

"Art. 97 indice 1 (1) - Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:

d) pentru contractatele de lucrări: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză.

. . . . . . . . . .

(2 indice 2) Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la art. 181 lit. c) indice 1 din ordonanţa de urgenţă"

Înalta Curte reţine că, emiterea Documentului constatator nr. x/19.08.2019 s-a făcut de către recurenta pârâtă în conformitate cu prevederile art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006.

Astfel, se apreciază că, nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor nu atrage decăderea autorităţii contractante din dreptul de a mai emite respectivul act şi, nici nulitatea actului emis peste termen, în cauză, nefiind incidente în dispoziţiile art. 2545 C. civ.

Prevederile art. 2545 C. civ. stipulează la alin. (1) că, prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale şi la alin. (2) că, neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.

Instanţa de fond nu a indicat dispoziţiile legale care atribuie, în mod expres, termenului de 14 zile natura juridica a unui termen de decădere, şi nici vreo manifestare de voinţă a părţilor în acest sens.

Atunci când legiuitorul a înţeles să instituie un termen de decădere, acesta a fost menţionat în mod expres.

Decăderea sancţionează neglijenţa de care dă dovadă titularul unui drept în ceea ce priveşte termenul stabilit pentru exercitarea dreptului. Astfel, decăderea se referă la un drept, şi nu la o obligaţie, instituţia nefiind aplicabilă în cazul obligaţiei stabilite de art. 97 indice 1 din H.G. nr. 925/2006.

Prin urmare, termenul de 14 zile prevăzut de art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 nu este un termen de decădere, în sensul prevăzut de C. civ., nefiind o sancţiune pentru lipsa de diligenţă a autorităţii contractante în îndeplinirea obligaţiei de a emite actul în interiorul acestui termen.

În ceea ce priveşte incidenţa în prezenta speţă a dispoziţiilor art. 1246 alin. (1) C. civ., Înalta Curte constată că, nici aceste prevederi nu sunt aplicabile în cazul dedus judecaţii.

Dispoziţiile art. 1246 alin. (1) C. civ. prevăd că, orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.

Condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unui act juridic civil sunt expres prevăzute de lege, respectiv: capacitatea de a contracta (a se vedea în acest sens art. 1180 si 1181 C. civ.), consimţământul (art. 1204 C. civ.), obiect determinat şi licit (art. 1225 C. civ.) şi cauza licită şi morală (art. 1235 C. civ.).

Alin. (4) al art. 1246 C. civ. interzice în mod expres părţilor să instituie sau să suprime cauze de nulitate, orice convenţie sau clauză contrară fiind considerată nescrisă.

Câtă vreme părţile nu pot institui cauze de nulitate, interdicţie prevăzută în mod expres de art. 1246 alin. (4) C. civ., nici instanţa nu poate da eficienţă unei cauze de nulitate ce nu este prevăzută de lege.

Prevederile art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006 stabilesc un termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finala, înăuntrul căruia Autoritatea contractantă emite documentul constatator, însă textul de lege nu prevede nicio sancţiune generală sau specifică pentru nerespectarea termenului de emitere a documentului.

Depăşirea termenului de 14 zile prevăzut pentru emiterea documentului constatator nu este în măsură să afecteze încheierea valabilă a actului, întrucât, pe de o parte, termenul de 14 zile nu este instituit ca şi condiţie cerută de lege pentru emiterea sa valabilă, finalitatea emiterii actului constatator fiind comunicarea de informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, daca este cazul, la eventualele prejudicii, informaţii care pot fi avute in vedere la următoarele proceduri de achiziţie publică la care participă, iar, pe de altă parte, au fost respectate cerinţele cu privire la conţinutul actului, expres prevăzute de art. 97 indice 1 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 potrivit căruia "Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii."

Recurenta mai critică sentinţa atacată, susţinând că, în ceea ce priveşte existenţa unui caz de nulitate virtuală, instanţa de fond a făcut o aplicare eronată a normelor de drept material.

Criticile recurentei sunt întemeiate, avându-se în vedere prevederile art. 1253 C. civ., care consacră nulitatea virtuală şi care dispune că, în afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins.

Scopul prevederilor art. 97 indice 1 lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006 nu este atins prin nulitatea actului emis peste termen, ci, din contră, prin îndeplinirea actului chiar şi cu întârziere.

Cu privire la condiţia existentei unei vătămări în cazul intervenirii nulităţii virtuale s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mod constant:

"poate atrage doar nulitatea virtuală a actului administrativ fiscal, care poate surveni numai în cazul producerii unei vătămări împotriva contribuabilului vizat." (Decizia 497/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal publicata in Buletinul Casaţiei nr. 10 din 31.10.2012);

"Este vorba de o nulitate virtuală, partea care o invocă va trebui să facă dovada că i s-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea respectivului act."(Decizia nr. 213/31.01.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal);

"Fiind vorba, însă, de o nulitate virtuală, partea care o invocă va trebui să facă dovada că, i s-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea respectivului act." (Decizia nr. 4103/14.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal).

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada, că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, câtă vreme pretinsa interdicţie de a participa la alte proceduri de achiziţie ar fi operat de la data săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant, conform art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.

Sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la susţinerea intimatei reclamante cu privire la "inexistenţa unui prejudiciu grav, care să nu fi fost deja recuperat de autoritatea contractantă la data emiterii documentului constatator negativ".

Instanţa de control judiciar reţine că, motivul de excludere reglementat de art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice îl constituie încălcarea, în mod grav sau repetat a obligaţiilor principale în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, dacă aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune -interese sau alte sancţiuni comparabile; aceasta atitudine poate fi, într-adevăr, constatată printr-un certificat constatator ca cel din prezenta cauza, însă perioada în care va putea fi luata în considerare aceasta atitudine este de "3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant", după cum reiese din cuprinsul art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, neavând relevanţă momentul emiterii documentului constatator.

În primul rând, legiuitorul a conferit dreptul autorităţii contractante de a exclude din procedura, şi nu obligaţia, tocmai pentru că, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiţii pentru a lua aceasta decizie.

Astfel, dacă intimata reclamanta recurentă participă la o procedură de achiziţie publică, se aplică prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, act normativ care a intrat în vigoare la data de 26.05.2016 şi care prevede la art. 236 alin. (1): "Prezenta lege se aplică procedurilor de atribuire iniţiate după data intrării sale în vigoare."

În art. 167 alin. (1) din din Legea nr. 98/2016 sunt reglementate cazurile în care autoritatea contractantă exclude prin procedura de atribuire a contractului de achiziţie publica operatorul economic care se află în oricare din situaţiile reglementate la acest articol.

Astfel, potrivit art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică:

"g) operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile;"

Însă, în cuprinsul H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, la art. 166 alin. (8) se prevăd următoarele:

"(8) Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Lege."

Astfel, simpla existenţă a unui document constatator negativ, calificat astfel pentru diverse motive de neexecutare întocmai a contractului, de achiziţie publică, nu dă dreptul unei autorităţi contractante să elimine din competiţie, pur şi simplu, ofertantul respectiv.

Respingerea devine pertinentă/legală, doar dacă se îndeplinesc, cumulativ, condiţiile prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice:

- operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice;

- iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune interese sau alte sancţiuni comparabile.

În acţiunea de respingere, comisia de evaluare şi-ar depăşi atribuţiile cu care a fost învestită, neavând dreptul de a exclude un ofertant pe alte criterii decât cele stipulate expres în lege. Membrilor comisiei de evaluare nu le este îngăduit să-si aloce competente/atribuţii specific instanţelor de judecată.

Astfel, în raport de cele învederate anterior, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond nu a avut în vedere momentul de la care începe sa curgă termenul de 3 ani prevăzut de art. 171 alin. (5) lit. b) Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.

Concluzionând, se reţine că, documentul constatator în cauză a fost emis în conformitate cu prevederile art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006, adică după încheierea procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor; are în vedere modul în care a fost îndeplinit Contractul de proiectare şi execuţie nr. 140/22.09.2014 încheiat între recurentă şi intimata reclamantă, fiind irelevantă conduita acesteia, în calitate de Antreprenor, în perioada de garanţie a lucrărilor; cuprinde menţiuni cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi la faptul ca Antreprenorul a adus prejudicii autorităţii contractante pe perioada derulării contractului şi că, datorează penalităţi de întârziere; a fost emis după ce culpa contractuală a intimatei reclamante a fost recunoscută în prealabil de instanţa de judecata, care a obligat-o la plata către recurentă a penalităţilor de întârziere.

Culpa contractuală a intimatei reclamantei cu privire la întârzierea înregistrată în execuţia lucrărilor, care au făcut obiectul Contractului de proiectare şi execuţie de lucrări nr. x/22.09.2014 - a stat la baza pretenţiei recurentei, de obligare a A. S.R.L. la plata penalităţilor de întârziere, pretenţii care au constituit obiectul dosarului nr. x/2017 judecat în prima instanţă de Tribunalul Bucureşti, hotărârea civilă nr. 6545/19.10.2018, şi în recurs de Curtea de Apel Bucureşti - decizia civila nr. 41/09.04.2019.

Culpa contractuală a A.&A. a fost recunoscută de către instanţa de judecată, care a admis cererea CNI de obligare a reclamantei la plata penalităţilor în cuantum de 141.587,95 RON, aferente unui număr de 245 zile de întârziere în finalizarea lucrărilor care au făcut obiectul Contractului de proiectare si execuţie de lucrări nr. x/22.09.2014.

Contrar susţinerilor intimatei, conduita acesteia este relevantă în perioada de garanţie a lucrărilor, aspect ce reiese din norma legală, care obligă Autoritatea contractantă la emiterea unui document constatator inclusiv după recepţia finală a lucrărilor, care are loc după expirarea perioadei de garanţie de bună execuţie (art. 97 indice 1 alin. (1) lit d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006), recepţia finală marcând momentul la care este cunoscută: (i) atât conduita avuta de Antreprenor pe durata execuţiei propriu-zise a lucrărilor cât şi (ii) conduita avută de Antreprenor în perioada de garanţie, fără însă ca aceste două perioade (execuţia propriu-zisa si perioada de garanţie de buna execuţie) să poată fi privite separat atunci când este vorba despre modul de îndeplinire a contractului, şi care se reflectă şi în cuprinsul documentului constator.

Prin urmare, constatarea de către instanţa de judecata a prejudiciului ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor menţionate în Contractul nr. x/22.09.2014 constituie tocmai un argument în plus ce susţine obligaţia recurentei de a emite documentul constatator în urma recepţiei finale a lucrărilor, în temeiul art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006.

Cu privire la obligaţia recurentei de a menţiona în cuprinsul documentului constatator suma reprezentând prejudiciul cauzat, Înalta Curte reţine contrar apărărilor intimatei că, nemenţionarea valorii prejudiciului în cuprinsul documentului constatator nu este în măsură să atragă nulitatea actului, întrucât, pe de o parte, niciun text de lege nu impune ca pentru emiterea valabilă a documentelor constatatoare acestea trebuie să indice în clar cuantumul prejudiciului, fiind suficientă şi acoperitoare - pentru a răspunde cerinţei legale privind menţionarea în cuprinsul documentului constatator a informaţiilor privitoare la eventualele prejudicii - precizarea faptului că, antreprenorul datorează penalităţi de întârziere, iar pe de alta parte, nemenţionarea valorii prejudiciului nu poate fi în măsură să aducă vreo vătămare acesteia, în sensul excluderii într-o procedură de atribuire.

Totodată, Înalta Curte reţine şi că, la data emiterii documentului constatator, -19.08.2019, recurenta CNI nu îşi recuperase o parte din prejudiciu, suma de 123.718,37 RON fiind virata în contul CNI la data de 13.09.2019, aşa cum reiese din extrasul de cont.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta pârâtă prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. şi A. S.R.L, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ. va obliga intimata reclamantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, către recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă Compania Naţională de Investiţii S.A. împotriva sentinţei nr. 452 din 18 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta A. şi A. S.R.L, ca neîntemeiată.

Obligă intimata reclamantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, către recurenta pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.