Ministry of Justice excluded as passive party in wage claims against magistrates: budgetary funding obligation distinct from direct payment liability

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 16 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U., judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti:

I. Obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor individuale de salarizare pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016, potrivit sentinţelor civile nr. 154/F-CONT/06.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2016, respectiv nr. 260/2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2016 (pentru reclamantele O. şi P.), cu menţiunea că pentru reclamanta D. s-a solicitat emiterea ordinului individual de salarizare pentru perioada 09.04.2015 - 15.09.2016, data eliberării sale din funcţia de judecător prin pensionare.

I.1. În acest sens reclamanţii solicită să se stabilească că începând cu data de 09.04.2015 beneficiază de un cuantum maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, cu sporurile la nivelul maxim pentru funcţiile deţinute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, aferentă familiei ocupaţionale justiţie, VRS reprezentând nivelul maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015 cu:

- anularea în parte a Ordinului ministrului justiţiei nr. 4680/21.12.2016, menţinut ulterior prin Ordinului ministrului justiţiei nr. 219/C/01.02.2017, în ceea ce priveşte data de început a aplicării sale efective şi anume 09.04.2015 în loc de 01.08.2016, cu menţionarea valorii VRS - 405 RON la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015;

- anularea în parte, în mod corespunzător, a Ordinului ministrului justiţiei nr. 3522/C/28.09.2016, în privinţa reclamanţilor.

I.2. În subsidiar, în situaţia în care instanţa va aprecia că noţiunea de nivel maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale justiţie se referă la nivelul maxim aflat în plată la data de referinţă de 09.04.2015, reclamanţii solicită includerea în calculul indemnizaţiilor de încadrare brute a unui VRS de 347,10 RON începând din data de 09.04.2015, valoare ce include doar majorarea de 18%, fără a include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, respectiv 381,823 RON începând cu data de 01.12.2015, valoare ce include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, cu:

- anularea în parte a Ordinului ministrului justiţiei nr. 4680/21.12.2016, menţinut ulterior prin Ordinului ministrului justiţiei nr. 219/C/01.02.2017, în ceea ce priveşte data de început a aplicării sale efective şi anume 09.04.2015 în loc de 01.08.2016;

- anularea în parte, în mod corespunzător a Ordinului ministrului justiţiei nr. 352/21.12.2016, menţinut ulterior prin Ordinului ministrului justiţiei nr. 3522/C/28.09.2016.

II. Obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale conform celor menţionate la pct. I, sume actualizate cu inflaţia şi cu aplicarea dobânzilor legale, de la data scadenţei, până la data plăţii efective.

1.2. La data de 07.06.2017, reclamanţii au formulat cerere completatoare, prin care au solicitat şi anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1490/C/24.05.2017, în privinţa anexelor acestui ordin care îi privesc pe reclamanţi şi implicit modificarea sa în sensul stabilirii, începând cu data de 09.04.2015, a unui cuantum maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, cu sporurile la nivel maxim, pentru funcţiile deţinute de aceştia, prin raportare la VRS de 405 RON aferent familiei ocupaţionale "justiţie" la nivelul maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, de la data de 01.12.2015.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale dintre cuantumul indemnizaţiei lunare stabilite şi achitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015 (VRS - 405 RON) şi indemnizaţiile efectiv încasate pentru perioada 16.03.2014 - 09.04.2015, sume actualizate cu rata inflaţiei, la care se adaugă şi dobânda legală începând cu data de 16.03.2014 până la plata efectivă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3 din 3 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi a admis excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte cererile prin care reclamanţii au solicitat emiterea ordinelor individuale de salarizare pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016, cu luarea în considerarea a VRS de 405 RON la care să se adauge la data de 01.12.2015 majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015; respectiv anularea în parte a Ordinului ministrului justiţiei nr. 4680/21.12.2016 menţinut prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 219/C/01.02.2017, a Ordinul ministrului justiţiei nr. 3522/C/28.09.2016 şi a Ordinului ministrului justiţiei nr. 1490/C/24.05.2017 şi în consecinţă, a respins aceste petite ca lipsite de interes.

Totodată, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B., F., L., A., U., G., Q., M., H., N., C., S., T., J., R., I., K., D., E., O. şi P. împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost completată şi a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, a diferenţelor de drepturi salariale dintre veniturile calculate în raport de VRS -405 RON şi veniturile efectiv plătite, iar începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 01.08.2016 a diferenţelor de drepturi salariale dintre veniturile calculate potrivit VRS - 445,5 RON şi veniturile efectiv plătite, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, respingând, însă, cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale pentru perioada 16.03.2014 - 09.04.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii menţionate la punctul I.2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata drepturilor băneşti şi al respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În susţinerea căii de atac, arătă, în esenţă, recurentul - pârât că soluţia primei instanţe a ignorat faptul că Ministerul Justiţiei nu se află în niciun raport juridic cu intimaţii - reclamanţi, de dreptul muncii ori de altă natură, fiind doar parte a unui raport juridic financiar, ce implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţatelor publice nr. 500/2002.

Susţine recurentul - pârât că, atâta vreme cât tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, iar raporturile de muncă ale intimaţilor - reclamanţi sunt stabilite cu Curtea de Apel Bucureşti, drepturile salariale ale acestora sunt datorate, calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, Ministerul Justiţiei neputând fi atras în proces de personalul instanţelor de judecată, în cauzele care au drept obiect plata drepturilor băneşti.

Mai arată recurentul că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi de Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS de 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Totodată, subliniază recurentul - pârât că, în aplicarea prevederilor O.M.J. nr. 2066/2018 a fost emis O.M.J. nr. 90/2019 prin care s-a dispus recalcularea indemnizaţiei de încadrare brută lunară cu privire la intimaţii - reclamanţi, prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2016, în perspectiva plăţii acestora fiind relevante şi aspectele reglementate prin O.U.G. nr. 3/2019, privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii - reclamanţi au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, din perspectiva aspectelor de fond ale criticilor evocate de recurentul-pârât prin calea de atac promovată, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Deşi legal citată, intimata-pârâtă Curtea de Apel Bucureşti nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 21 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Asupra excepţiei nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 489 din C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". În cauză, însă, nu poate fi reţinută incidenţa unei astfel de sancţiuni, câtă vreme, în cererea de recurs, este indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., fiind invocate critici care, în opinia recurentului, sunt circumscrise acestuia, respectiv aplicarea greşită a Legii nr. 304/2004, coroborată cu Legea nr. 500/2002 şi cu art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009 (ce vor fi examinate pe fondul recursului).

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 486 C. proc. civ., instanţa de control judiciar va respinge excepţia nulităţii recursului.

II.2 Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza memoriului de recurs rezultă că pârâtul Ministerul Justiţiei critică, în esenţă, maniera în care prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, din perspectiva capătului de cerere privind obligarea sa la achitarea pretenţiilor pecuniare solicitate de intimaţi, critică pe care instanţa de control judiciar o apreciază fondată, în contextul în care, în cadru legislativ aplicabil litigiului pendinte, nu poate fi identificată, în sarcina autorităţii ministeriale, o obligaţie de plată efectivă, directă a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor.

Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul Justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite. De asemenea, conform art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, curţilor de apel, parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunalelor şi parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

În raport de obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară între intimaţii - reclamanţi şi Curtea de Apel Bucureşti. Prin urmare, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţii magistraţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).

57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."

Aşadar, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului nu subzistă obligaţia de acordare a diferenţelor salariale solicitate de intimaţii - reclamanţi, în sensul plăţii efective a pretenţiilor băneşti, Ministerului Justiţiei revenindu-i doar obligaţia asigurării resurselor bugetare necesare plăţilor salariale.

Or, o atare împrejurare este suficientă spre a conduce la reformarea sentinţei instanţei de fond de către instanţa de control judiciar, prin reţinerea incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (fără a mai fi necesară analiza restului argumentelor invocate de recurent), câtă vreme, prin cererea de chemare în judecată, nu asigurarea resurselor bugetare a fost solicitată de reclamanţi, ci obligarea pârâţilor (printre care şi Ministerul Justiţiei) la plata diferenţelor salariale, iar prima instanţă a respins, în mod nelegal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în privinţa acestui capăt de cerere, obligându-l la plata diferenţelor salariale pentru perioada 16.03.2014 - 09.04.2015, iar nu la asigurarea resurselor bugetare necesare plăţilor.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3 din 3 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă. Totodată, în rejudecare, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, în privinţa capătului cererii de chemare în judecată privind obligarea acestuia la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale şi accesorii şi va respinge un astfel de capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3 din 3 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în privinţa capătului de cerere privind obligarea acestuia la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale şi accesorii.

Respinge acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.