Nullity of appeal for failure to articulate valid casation grounds in judicial challenge to court continuity rules

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.03.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, a solicitat instanţei revocarea art. 111 alin 5 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a CSM, reclamanta invocând şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (5) din HCSM nr. 1375/2015 privind Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, potrivit cu care "Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimare sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, chiar dacă între timp şi-a schimbat compunerea.".

Ulterior, reclamanta A. a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi în raport de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul violării dreptului la un proces echitabil aplicabil cu prioritate conform art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, art. 124, art. 126, art. 21 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României.

În susţinerea acestei cereri, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, apreciind ca fiind întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare.

A arătat că art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 prevede ca fiind abatere disciplinară fapta magistratului constând în "nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor".

Astfel, a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 99 alin. o din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care nu detaliază sfera persoanelor care pot fi subiect activ al acestei abateri, existând posibilitatea de a fi urmăriţi disciplinar magistraţii neavând atribuţii privind repartizarea aleatorie a cauzelor la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, dar şi magistraţii care dau prevalentă principiului nemijlocirii administrării probelor şi a continuităţii completului de judecată, principii esenţiale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, atunci când aceste principii intră în conflict cu art. 111 alin. (5) ROI.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 297 din 29 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanta A., cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Cererea de recurs

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată dispusă prin sentinţa civilă nr. 297/2018 din 29.11.2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01 decembrie 2018 reclamanta A. a transmis pe e-mail o declaraţie de recurs, în cadrul căreia precizează că va completa cererea de recurs după ce va intra în posesia motivării sentinţei, având în vedere că la momentul formulării acestei declaraţii de recurs nu cunoaşte motivele ce au stat la baza respingerii cererii, aceeaşi declaraţie de recurs fiind transmis şi prin poştă, în original şi înregistrată la instanţa de fond la data de 06.12.2018.

La data de 09 ianuarie 2019 recurenta - reclamantă A. a transmis prin e-mail la instanţă motivele de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 aineat 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La punctul 1 al motivelor de recurs recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 litera 0 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La punctul 2 al aceloraşi motive de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fondul cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, a susţinut recurenta - reclamantă că, prin sentinţa recurată i s-a respins în mod netemeinic cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu motivarea că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Consideră că soluţia asupra căreia s-a oprit judecătorul cauzei este în mod evident rezultatul unei greşeli de aplicare a normelor de drept procesual şi material, cererea de sesizare a CCR fiind respinsă pentru că nu avea legătură cu cauza.

Or, nelegalitatea art. 111 alin. (5) din ROI într-o interpretare literală, ce face abstracţie de valenţele principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii, reguli de bază ale procesului penal, atrage nu doar obligarea Statului român la CEDO la despăgubiri pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, din cauza incapacităţii judecătorilor români de a aplica legea cu observarea valenţelor lex superior derogat legi inferiori, cauzând întârzieri prin reluarea întregii cercetări judecătoreşti de către un alt judecător decât cel ce a administrat în mod nemijlocit probele, întârzierea în soluţionarea cauzelor fiind imputabilă dispoziţiei din Regulamentul de ordine interioară, dar şi sancţionarea nelegală a judecătorilor care aplică Legea în lumina standardelor constituţionale şi convenţionale obligatorii, cu observarea nelegalităţii dispoziţiei din Regulament în raport cu dispoziţiile din C. proc. pen., Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a îndatoririlor fundamentale, dar şi a Legii fundamentale.

Altfel spus, judecătorul cauzei a abdicat de la principiul general de interpretare a legii, care se află la intersecţia tuturor ramurilor de drept: legea trebuie interpretată în sensul în care să producă, nu să nu producă efecte.

Mutatis mutandis, nelegalitatea unui act juridică cu forţă inferioară trebuie analizată prin prisma efectelor pe care le produce în practică.

Or, în practică, judecătorii care aplică legea şi garantează dreptul justiţiabililor la un proces echitabil sunt sancţionaţi în temeiul unui articol a cărui neconstituţionalitate este evidentă, norma ce stabileşte sancţiuni disciplinare fiind de strictă interpretare, nepermiţând o extindere a dispoziţiei sancţionatorii prin analogie altor subiecţi de drept decât cei care au atribuţii în repartizarea aleatorie a cauzelor care pot fi traşi la răspundere disciplinară pentru manipularea sistemului Ecris.

Mai susţine deopotrivă că repartizarea/nerepartizarea unor cauze prin hotărâri ale colegiului de conducere al unei instanţe, judecarea unor cauze cu respectarea Codului de procedura şi a Legii fundamentale nu poate atrage în niciun caz potenţiala săvârşire a abaterii prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, textul fiind neconstituţional în măsura în care permite extinderea Legii prin analogie din cauza modalităţii de edictare a normei, încălcându-se dreptul la un proces echitabil al judecătorilor traşi la răspundere disciplinară în mod nelegal de către Inspecţia Judiciară, dar şi principiul supremaţiei legii şi supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia tardivităţii recursului, solicitând şi anularea recursului, ca nesemnat.

Pe fondul recursului, ce vizează în esenţă cererea de anulare a articolului 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375 din 17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a susţinut intimatul că aceste dispoziţii, care instituie ca regulă generală judecarea cauzei după suspendare de către completul iniţial învestit, nu fac altceva decât să confinţească principiile instituite de Legea nr. 304/2004 privind disribuirea aleatorie a dosarelor şi continuitatea completului de judecată, precum şi regula stabilită şi de art. 354 Cod porocedură penală, potrivit căruia completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei.

Apreciază intimatul că nu există nicio neconcordanţă între actul administrativ cu caracter normativ atacat şi legislaţia primară, precum şi faptul că nu există nicio vătămare în sensul celor impuse de prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În cazul dedus judecăţii, arată că, deşi reclamanta solicită anularea dispoziţiilor art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, critica acesteia vizează, de fapt, modul de instrumentare a unui dosar disciplinar al acesteia, partea fiind nemulţumită de modul în care inspectorii judiciari au reţinut în sarcina sa încălcarea gravă a dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor, într-o cauză la a cărei judecată a fost desemnată printr-o hotărâre a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Consideră că aceste susţineri nu reprezintă veritabile critici care să poată atrage nelegalitatea dispoziţiei menţionate din cuprinsul actului administrativ cu caracter normativ atacat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 11.04.2019 (dosar) a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 15 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la acel moment procesual dispunându-se amânarea cauzei la data de 16 noiembrie 2021 pentru ca intimatul-pârât să ia cunoştinţă de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale depusă de recurenta-reclamantă chiar în ziua şedinţei de judecată şi necomunicată din cauza timpului insuficient.

La acelaşi termen de judecată din 15 iunie 2021, instanţa din oficiu a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii solicitând, în cadrul Punctului de vedere formulat atât cu privire la această excepţie cât şi cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurenta - reclamantă A., anularea recursului, ca nemotivat, excepţia nulităţii invocată de instanţă din oficiu fiind întemeiată.

Recurenta - reclamantă A., deşi a fost citată pentru termenul de judecată din data de 16.11.2021 (conform dovezilor de la dosarul de recurs), cu "menţiunea de a depune punct de vedere cu privire la excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, invocată din instanţa de recurs din oficiu", aceasta nu a formulat apărări în combaterea excepţiei.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările din cuprinsul întâmpinării şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurenta - reclamantă A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, raportat la soluţia ce a fost pronunţată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de aceeaşi parte.

Astfel, constată Înalta Curte că recurenta - reclamantă a solicitat suspendarea judecăţii prezentului recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Această excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 a format obiectul dosarului asociat nr. x/2018, format în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie publicat în Monitorul Oficial nr. 121 din 17 februarie 2020 şi înregistrat pe rolul aceluiaşi complet de judecată, complet care, fiind învestit să se pronunţe cu privire la admisibilitatea acestei excepţii, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, a reţinut că excepţia este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una din condiţiile de admisibilitate necesare sesizării Curţii Constituţionale, respectiv condiţia privind legătura cu soluţionarea cauzei.

Pe cale de consecinţă, prin încheierea din 16 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, intanţa a dispus următoarele:

"Respinge cererea formulată de recurenta - reclamantă A., de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 lit. I), art. 20 alin. (2), art. 124, art. 126, art. 21 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României, ca inadmisibilă."

Raportat la această soluţie, dat fiind faptul că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta - reclamantă nu a fost înaintată Curţii Constituţionale pentru a o soluţiona, constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate de recurentă în susţinerea cererii sale de suspendare, dezlegarea prezentului recurs nedepinzând de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurenta - reclamantă A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Analizând în continuare apărarea intimatului - pârât Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la nulitatea recursului, pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, în considerarea faptului că, atât declaraţia de recurs transmisă iniţial prin e-mail la data de 01 decembrie 2019 (dosar de recurs), ulterior prin poştă la data de 03.12.2018 şi înregistrată la instanţa de fond la data de 06.12.2018 (dosarul de recurs), cât şi motivele de recurs transmise ulterior tot prin poştă, la data de 09.01.2019 şi înregistrate la instanţa de fond la data de 14.01.2019 (dosar de recurs), poartă semnătura recurentei - reclamante A., respectiv semnătura şi ştampila reprezentantului convenţional, B..

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va soluţiona mai întâi excepţiile invocate în cauză, respectiv excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul întâmpinării, eventual excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, invocată din oficiu de instanţă la termenul de judecată din data de 15 iunie 2021.

Analizând excepţia tardivităţii, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, reţinând că prezentul recurs vizează doar soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la fondul cauzei, pentru care termenul de exercitare a căii de atac este cel prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv de " 15 zile de la comunicare", astfel cum a fost menţionat chiar în dispozitivul hotărârii ce face obiectul prezentului control judiciar, respectiv sentinţa civilă nr. 297/2018 pronunţată la data de 29 noiembrie 2018.

Deşi şi soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată în cadrul aceleiaşi hotărâri, a fost atacată cu recurs de recurenta - reclamantă, acesta a format obiectul unui alt dosar, înregistrat distinct pe rolul aceluiaşi complet de judecată al secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2018*, asupra căruia instanţa s-a pronunţat anterior prin Decizia nr. 2317 din data de 07 mai 2019.

Verificând, astfel, dacă termenul prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat de către recurenta - reclamantă, pentru exercitarea recursului declarat împotriva soluţiei pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pe fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 297 din data de 29 noiembrie 2018, constată Înalta Curte că, raportat la data comunicării sentinţei către recurenta - reclamantă, respectiv data de 04 ianuarie 2019, cele 15 zile s-au împlinit la data de 21.01.2019 (într-o zi lucrătoare de luni), aceasta fiind ultima zi în care partea mai putea exercita calea de atac a recursului împotriva soluţiei ce viza fondul litigiului.

Analizând actele şi lucrările dosarului de recurs, se constată că, atât declaraţia de recurs, transmisă iniţial pe e-mail la data de 01.12.2018 (dosarul de recurs) apoi prin poştă la data de 03.12.2018 (dosarul de recurs), cât şi Motivele de recurs transmise atât prin e-mail cât şi prin poştă la data de 09 ianuarie 2019 (dosarul de recurs), sunt anterioare datei de 21.01.2019, ceea ce înseamnă că recursul a fost exercitat în termenul legal.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că, raportat la data comunicării hotărârii recurate către recurenta - reclamantă - 04.01.2019, atât declaraţia de recurs - 01.12.2018 cât şi motivarea acestuia - 09.01.2019, s-au depus cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, astfel încât, excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii este nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare.

În continuare, Înalta Curte, analizând excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 15 iunie 2021, reţine că, prin declaraţia iniţială de recurs transmisă prin e-mail la 01 decembrie 2018 recurenta - reclamantă, încadrând recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat, la punctul 1 - admiterea recursului casarea în parte a sentinţei recurate, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 litera 0 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la punctul 2 admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fondul cauzei.

Deopotrivă, a precizat că, având în vedere că la momentul formulării prezentei cereri de recurs nu cunoaşte "motivele care au stat la baza respingerii, ca inadmisibilă a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale...ori omisiunii de pronunţare asupra excepţiilor", îşi rezervă dreptul să completeze cererea de recurs după ce va intra în posesia motivării sentinţei recurate.

Ulterior, respectiv la data de 09 ianuarie 2019, recurenta - reclamantă A. a transmis pe e-mail la instanţă Motivele de recurs, menţinându-şi cele două cereri formulate şi în cadrul declaraţiei de recurs, ce vizează atât soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi soluţia dispusă pe fondul cauzei.

Lecturând însă, în continuare, dezvoltarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă, constată Înalta Curte că partea a decelat doar critici împotriva soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, fiind identice cu cele ce au format obiectul dosarului nr. x/2018, ataşat la dosarul de faţă, fără nici o referire la soluţia pronunţată de prima instanţă pe fondul cauzei.

Examinând astfel cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Deopotrivă, articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Astfel, analizând motivele de casare depuse la dosar de recurenta - reclamantă, constată instanţa de control judiciar că, deşi, formal, s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., partea nu indică explicit, în concret, raportat la textele invocate, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, respectiv care sunt regulile de procedură nerespectate de instanţa de fond şi normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţă, motiv pentru care verificarea nelegalităţii hotărârii instanţei de fond este imposibil de realizat.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenta a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea limitându-se a solicita doar casarea în tot a sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fondul cauzei, fără a combate argumentele avute în vedere de judecătorul de primă jurisdicţie la pronunţarea soluţiei pe fondul litigiului.

Înalta Curte aminteşte că obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

Or, lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurenta neexpunând în ce constă nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond şi necombătând în vreun fel raţionamentul acesteia, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deopotrivă, ţinând seama de faptul că nu se poate reţine nici existenţa unor motive de ordine publică pe care instanţa de control judiciar le-ar putea invoca din oficiu, Înalta Curtea urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, urmează a respinge cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurenta - reclamantă A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, va respinge şi excepţia tardivităţii, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată şi, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurenta - reclamantă A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge excepţia tardivităţii, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 297/2018 din 29 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.