Nullity of appeal filed directly with supreme court instead of lower instance; non-compliance with procedural filing requirement under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Buucreşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.08.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Munca (ANOFM) a chemat în judecată pârâţii Ministerului Fondurilor Europene - Direcţia Generala Autoritatea de Management Programul Operaţional Capital Uman (MFE-DGAMPOCU) şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (MMFPSPV-OIPOSDRU) solicitând:

- anularea "Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenta" nr. 485/RI/09.03.2016, încheiata la data de 09.03.2016, privind proiectul "Gestionarea eficienta a Resurselor in vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite persoanelor aflate in căutarea unui loc de munca dar si de Economisire a resurselor Naturale" - x, cod SMIS 36435, denumita în continuare Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecţiilor financiare;

- anularea Deciziei nr. 641/RI/01.04.2016 privind soluţionarea Contestaţiei nr. 3975/C.B./18.03.2016 înregistrata la MMFPSPV - OIPOSDRU sub nr. x/18.03.2016, formulata de ANOFM cu privire la Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecţiilor financiare, denumita in continuare Decizia;

- desfiinţarea corecţiei financiare de 15.396,15 RON si a creanţei bugetare in cuantum de 11.547,11 RON, precum si

- obligarea pârâtelor la restituirea în contul ANOFM a sumelor menţionate, arătate a constitui debit potrivit actelor administrative a căror anulare se solicită.

Prin sentinţa civilă nr. 3999/12.12.2016, pronunţată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management Programul Operaţional Capital Uman şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - OIPOSDRU, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, înregistrat la data de 29.03.2017 pe rolul Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia civilă nr. 6006 pronunţată la data de 28 noiembrie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 3999 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, nemotivarea hotărârii judecătoreşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Buucreşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.02.2020, sub nr. x/2016*.

Soluţia instanţei de fond, în rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 243 din 20.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ, în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 243 din 20.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a declarat recurs reclamanta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ, atât cererea iniţială transmisă prin fax la data de 10.12.2020, cât şi cea transmisă ulterior prin poştă, la data de 14.12.2020, fiind adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În cadrul cererii de recurs, a susţinut în esenţă recurenta -reclamantă că instanţa de fond ignoră faptul că, în proiectul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, întocmită în urma verificărilor efectuate cu privire la suspiciunea de nereguli nr. 117/RI/18.01.2016, echipa de control din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (MMFPSPV-OIPOSDRU), faţă de care ANOFM a formulat apărări în consecinţă, nu s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.

Respectivele prevederi au fost reţinute a fi încălcate prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului1 convergenţă nr. 485/RI/09.03.20l6, încheiată la data de 09.03.2016, privind proiectul, "Gestionarea eficientă a Resurselor în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă dar şi de Economisire a resurselor Naturale" - x, cod SMIS 36435, denumită în continuare Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, astfel ca ANOFM nu a avut posibilitatea de a formula apărări prin prezentarea punctului său de vedere, conform prevederilor art. 21 alin. (14) si (15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 21 alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, punctul de vedere al structurii verificate faţă de constatările echipei de control constituie un element esenţial, necesar a fi prevăzut în titlul de creanţă reprezentat în speţă, de Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare.

Consideră recurenta că încălcarea, astfel, a dreptului la apărare al ANOFM, demonstrează nelegalitatea actului administrativ reprezentat de Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, menţinută prin Decizia nr. 641/RI/01.04.2016 privind soluţionarea Contestaţiei nr. 3975/C.B./18.03.2016 înregistrată la MMFPSPV-OIPOSDRU sub nr. x/18.03.2016, formulată de ANOFM cu privire la Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, denumită în continuare Decizia.

În acest context, în care ANOFM a fost pusă în imposibilitatea de a prezenta apărări în consecinţă faţă de pretinsele nereguli din Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, susţine că, în cauză nu se poate reţine "înlăturarea apărărilor invocate de reclamantă... prin procesul-verbal de constatare", cum a reţinut în mod nefondat instanţa de fond.

Pe de altă parte, menţinerea în fiinţă a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, menţinută prin Decizie, conduce la prejudicierea bugetului asigurărilor pentru şomaj, buget din care sunt finanţate în prezent atât măsurile de protecţie socială şi de stimulare a ocupării forţei de muncă prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum si de alte legi speciale, şi, nu în ultimul rând, măsurile active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, acordate potrivit cadrului legal incident în materie, consecinţă care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestor acte administrative, astfel cum s-a solicitat prin cererea dedusă judecăţii.

Totodată, nu se poate reţine că în cauză a avut loc "atribuirea unui contract ce intră sub incidenţa O.U.G. nr. 34/2006 fără publicarea unui anunţ de participare", întrucât, astfel cum a arătat instanţei de fond, procedura de atribuire s-a finalizat prin semnarea Contractului de servicii nr. x/16.01.2012, denumit in continuare Contractul de servicii, a cărui valoare a fost sub cea prevăzută pentru autorităţile sau instituţiile publice de art. 57 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Faptul că, ulterior, prin intermediul actelor adiţionale încheiate, valoarea Contractului de servicii a fost suplimentată, nu poate conduce la concluzia nerespectării de către ANOFM a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii incidente în etapa de atribuire a contractelor de achiziţie publică, în condiţiile în care prevederile acestei ordonanţe de urgenţă nu interzic suplimentarea serviciilor contractate, a căror valoare a fost sub cea prevăzută de art. 57 alin. (2) lit. a) din ordonanţa de urgenţă.

Faţă de aceste argumente consideră că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că "reclamanta avea obligaţia instituită de art. 56 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ de a transmite spre publicare un anunţ de atribuire", fiind rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor invocate.

În final arată că nu se poate reţine în sarcina ANOFM neregula prevăzută în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, menţinută prin Decizie, întrucât nu se poate pune problema "încălcării prevederilor reglementărilor în vigoare în domeniul achiziţiilor prin atribuirea unui contract ce intră sub incidenţa O.U.G. nr. 34/2006 fără publicarea unui anunţ de participare".

Solicită, în acest sens, admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate de ANOFM.

Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - anterior Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă, în cadrul căreia a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului şi în subsidiar, a se respinge, ca nefondat.

Astfel, intimatul a solicitat în principal a se constata nulitatea recursului, în temeiul art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât recursul nu a fost depus la registratura Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Deopotrivă, a mai solicitat a se constata nulitatea recursului şi în temeiul art. 185 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., ca fiind tardiv formulat.

În subsidiar, a mai invocat nulitatea recursului şi raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru nemotivare.

Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susţinând că prima instanţă a apreciat în mod corect împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, cele derivând atât din actele normative incidente, cât şi cele rezultate din prevederile contractuale analizate în cauză.

În ceea ce priveşte nulitatea recursului prin raportare la dispoziţiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., solicitţ admiterea acesteia, având în vedere că reclamanta nu a depus cererea de recurs la instanţa ce a pronunţat hotărârea judecătorească atacată, ci a transmis -o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împrejurare care atrage sancţiunea nulităţii prevăzută de normele cu caracter imperativ ale C. proc. civ.

Consideră, aşadar, că depunerea cererii de recurs direct la instanţa de recurs, atrage nulitatea cererii, astfel cum prevăd dispoziţiile exprese ale articolului 490 alin. (1) din C. proc. civ., apreciind că această excepţie se impune a fi admisă cu prioritate.

În ceea ce priveşte tardivitatea recursului, susţine intimatul că, din informaţiile rezultate de pe portalul instanţei de fond, din fişa dosarului rezultă că recursul declarat de reclamantă apara înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti la data de 17.12.2020, cât şi la data de 07.01.2021, prin urmare, după data de 07.12.2020, ceea ce conduce la concluzia că recursul este tardiv formulat, chiar şi în ipoteza în care s-ar lua în calcul data de 24.11.2020.

În subsidiar, intimatul apreciază că recursul nu se încadrează nici în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu este argumentată incidenţa în cauză a vreuneia dintre ipotezele textului de lege invocat, recurenta reclamantă necriticând hotărârea instanţei de fond din perspectiva evidenţierii dispoziţiilor legale care ar fi fost nesocotite de prima instanţă -aplicate greşit sau interpretate greşit, de natură a impune o soluţie de casare şi de reevaluare a situaţiei de fapt şi de drept, contrar celor reţinute de instanţa de fond.

Solicită, astfel a se constata nulitatea recursului raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - pârât combătând apărările acestuia cu privire la nulitatea recursului invocată.

Susţine astfel că, în ce priveşte argumentele privind "nulitatea recursului" întemeiată pe dispoziţiile art. 490 alin. (0) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 129 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţia României, republicată, conform cărora exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, legiuitorul având aşadar libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate pot exercita căile de atac.

Apreciază însă că, libertatea legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a căilor de atac şi procedura de judecată nu este însă absolută, limitele libertăţii de reglementare fiind determinate şi în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept iar în reglementarea exercitării accesului la justiţie, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

În lumina acestor considerente, solicită a se constatat că prevederea cuprinsă în art. 490 alin. {1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se sancţionează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se ataca, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării caii de atac şi să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie, sancţiunea fiind cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii recursului la însăşi instanţa competentă să judece recursul ori la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu numai recurentului, ci şi magistratului sau funcţionarului care primeşte cererea de recurs greşit îndreptată, deşi are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege.

Consideră astfel că aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze.

Pe de altă parte, instituirea sancţiunii nulităţii pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare îl lipseşte pe recurent, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, susţinerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluţionat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte.

În consecinţă, solicită a se constata că, prin sancţiunea nulităţii pe care o institute, textul de lege atacat încalcă atât dispoziţiile art. 21, cât şi pe cele ale art. 129 şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

In ce priveşte argumentele privind "tardivitatea" formulării recursului, susţine că, în cauză nu prezintă relevanţă data înregistrării recursului pe Portalul instanţelor de judecată, avută în vedere, în mod eronat, de intimatul-pârât în întâmpinare, ci data depunerii la oficiul poştal.

Or, sentinţa civila nr. 243/20.07.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2016" a fost comunicată ANOFM de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIU-a contencios administrativ şi fiscal- Veche prin adresa înregistrată sub nr. x/24.11.2020, iar recursul formulat de ANOFM împotriva sentinţei menţionate a fost transmis atât prin fax, cât şi prin poştă cu confirmare de primire, la data de 10.12.2020, astfel cum se atestă prin recipisa de poştă şi confirmarea de transmitere prin fax.

Astfel, solicită a se reţine că recursul a fost formulat si depus în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

în ce priveşte argumentele privind "nemotivarea" recursului, solicită a se reţine că aspectele pe baza cărora intimata -pârâtă apreciază că recursul său nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se susţine, prin cererea de recurs demonstrându-se pe larg că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, evidenţiate pe larg în cererea de recurs.

În concluzie, solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului precum şi respingerea apărărilor formulate de intimatul - pârât prin întâmpinare.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a învestit instanţa cu o acţiune împotriva Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenta" nr. 485/RI/09.03.2016, încheiata la data de 09.03.2016, privind proiectul "Gestionarea eficienta a Resurselor in vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite persoanelor aflate in căutarea unui loc de munca dar si de Economisire a resurselor Naturale" - x, cod SMIS 36435, precum şi împotriva Deciziei nr. 641/RI/01.04.2016 privind soluţionarea Contestaţiei nr. 3975/C.B./18.03.2016 înregistrata la MMFPSPV-OIPOSDRU sub nr. x/18.03.2016, formulata de ANOFM cu privire la Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecţiilor financiare, prin care a solicitat desfiinţarea corecţiei financiare de 15.396,15 RON si a creanţei bugetare in cuantum de 11.547,11 RON, precum si obligarea pârâtelor la restituirea în contul ANOFM a sumelor menţionate.

Prin sentinţa civilă nr. 243 pronunţată la data de 20 iulie 2020, pronunţată în rejudecare după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca neîntemeiată.

În dispozitivul hotărârii instanţa de fond, respectând întocmai dispoziţiile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., a menţionat şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, respectiv " sediul Curţii de Apel Bucureşti".

Respingându-se din nou acţiunea de către instanţa de fond, în rejudecare după casare, reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a declarat recurs, cererea de recurs fiind transmisă, atât prin fax cât şi prin poştă, direct instanţei de recurs (dosarul de recurs), respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, încălcând astfel dispoziţiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că "(1) Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii".

Reţine instanţa de control judiciar că aceste dispoziţii se bucură de prezumţia de constituţionalitate, fiind în vigoare la data introducerii acţiunii (12.08.2016), motiv pentru care se impune aplicarea, ca atare, a acestora.

Cum în cazul de faţă hotărârea care se atacă a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar cererea de recurs a fost depusă de recurenta-reclamantă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată instanţa de control judiciar că intervine sancţiunea nulităţii, având în vedere că, fiind vorba de o nulitate expres prevăzută de lege, vătămarea este prezumată în mod absolut, potrivit art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., ce prevăd că " 2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată".

Prin urmare, în condiţiile în care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, nu a depus cererea de recurs la " instanţa a cărei hotărâre se atacă", respectiv la Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum s-a menţionat expres în dispozitivul hotărârii recurate, conform normelor imperative prevăzute la art. 490 alin. (1) C. proc. civ., ci direct la instanţa de control judiciar, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se va aplica sancţiunea nulităţii recursului, dispoziţiile anterior menţionate nelăsând loc de interpretare.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a depus cererea de recurs la instanţa a cărei hotărâre se atacă, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - anterior Ministerul Fondurilor Europene, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 490 alin. (1) C. proc. civ., constată nul recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva sentinţei civile nr. 243 din 20 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.