Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 555/2022 AI generated

FGA payment claim rejection: late contestation due to failed proof of service defect and missing reinstatement request

Case Number Decizia nr. 555/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the challenge to an administrative decision as time-barred. The dispute concerned a request for annulment of a decision by the Insured Guarantee Fund rejecting a payment claim, where the appellate court had previously found the plaintiff's objection procedurally late. The court determined that the administrative act was validly served via registered mail with proof of delivery to the address indicated in the original claim, and that the appellant's allegations of non-receipt or signature forgery did not constitute valid procedural defects but rather subjective impediments that required a separate request for reinstatement of deadlines, which was never filed. Relying on the specific 10-day contestation period prescribed by Article 19 of Law No. 503/2004 and Article 13(5) of Law No. 213/2015, the court held that the burden to rebut the presumption of truthfulness in the postal receipt lies with the party claiming forgery, who must initiate proceedings to prove false entry, a step the appellant failed to take; consequently, the appeal was rejected and the lower instance judgment remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 19 din Legea nr. 503/2004, art. 2 pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013; FGA payment claim rejection: late contestation due to failed proof of service defect and missing reinstatement request: The dispute concerned a request for annulment of a decision by the Insured Guarantee Fund rejecting a payment claim, where the appellate court had previously found the plaintiff's objection procedurally late. The court determined that the administrative act was validly served via registered mail with proof of delivery to the address indicated in the original claim, and that the appellant's allegations of non-receipt or signature forgery did not constitute valid procedural defects but rather subjective impediments that required a separate request for reinstatement of deadlines, which was never filed. Relying on the specific 10-day contestation period prescribed by Article 19 of Law No. 503/2004 and Article 13(5) of Law No. 213/2015, the court held that the burden to rebut the presumption of truthfulness in the postal receipt lies with the party claiming forgery, who must initiate proceedings to prove false entry, a step the appellant failed to take; consequently, the appeal was rejected and the lower instance judgment remains in force.

Keywords

AI generated
proof of payment non-administrative dispute late procedural objections forgery proceedings registered postal service interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive section to provide the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.11.2018, astfel cum a fost dezvoltată prin notele scrise depuse la dosar în data de 17.12.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 16403/14.08.2018 emisă de pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2052 din 20 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca fiind tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de fond, în vederea soluţionării fondului cauzei.

Din sinteza aspectelor învederate în memoriul de recurs, rezultă că recurentul critică maniera în care judecătorul fondului a tranşat chestiunea momentului debutului curgerii termenului de promovare a contestaţiei împotriva deciziei nr. 16403/14.08.2018, apreciind că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a ignorat aspecte relevante, precum faptul că semnătura aplicată pe recipisa de comunicare a actului administrativ nu îi aparţine sau că, la momentul la care se presupune că i-ar fi fost comunicată decizia nr. 16403/14.08.2018, au existat probleme cu adresa sa de domiciliu, în sensul că nu primea corespondenţa în acel loc, din motive neimputabile lui. Subliniază recurentul că astfel de impedimente obiective l-au împiedicat să intre în posesia deciziei emise de FGA şi l-au determinat să aleagă adresa sediului cabinetului de avocat, pentru comunicarea actelor de procedură, apreciind totodată recurentul că nu se poate reţine faptul că decizia nr. 16403/14.08.2018 i-a fost comunicată în condiţiile reţinute de prima instanţă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele menţionate de recurent nu pot fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, din perspectiva fondului cauzei, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul a solicitat respingerea excepţiei nulităţii invocate de intimat precum şi, reiterând aspecte similare celor invocate prin memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate asupra fondului recursului, apreciind susţinerile intimatului ca fiind neîntemeiate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 1 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 16403/14.08.2018 ("Decizia"), emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A."), prin care a fost respinsă cererea sa de plată nr. x/26.06.2017.

Prin sentinţa nr. 2052 din 20 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardivă contestaţia formulată de recurentul - reclamant împotriva actului administrativ antereferit, apreciind că aceasta a fost depusă ulterior epuizării termenului de 10 zile, calculat de la data emiterii şi comunicării deciziei nr. 16403/14.08.2018, astfel cum un atare termen era, la data comunicării deciziei, reglementat de art. 19 din Legea 503/2004. Or, soluţia primei instanţe este una legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de recurent.

Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, în caz de respingere a sumelor pretinse, F.G.A. emitea o decizie de respingere, împotriva căreia titularul cererii putea formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004. În virtutea celui din urmă menţionat text normativ, termenul de formulare a contestaţiei era de 10 zile de la data comunicării deciziei, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii.

Contrar celor indicate de recurent, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a efectuat o analiză corectă şi completă atât a aspectelor de validitate ale procedurii de comunicare a actului administrativ, cât şi, astfel cum rezultă din paragrafele 7-9 aflate la fila x a sentinţei atacate, a argumentelor invocate de reclamant în faţa judecătorului fondului în susţinerea tezei neluării la cunoştinţă, din motive obiective, apreciate de recurent ca neimputabile acestuia, de existenţa actul administrativ comunicat de intimat.

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisului existent la dosarul primei instanţe, procedura de comunicare a Deciziei nr. 16403/14.08.2018 a fost realizată de intimat prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire. Conform prevederilor art. 2 pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale, serviciul de trimitere recomandată este un serviciu poştal ale cărui particularităţi constau în oferirea unei garanţii forfetare împotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere totală sau parţială ori deteriorare a trimiterii poştale înregistrate şi în eliberarea, la cerere, ulterior depunerii, respectiv livrării trimiterii poştale, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poştale sau livrarea la destinatar. De asemenea, potrivit pct. 21 al aceluiaşi text normativ, serviciu confirmare de primire, reprezintă serviciul poştal a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poştale înregistrate, confirmată în scris de destinatar. Pe cale de consecinţă, înscrisurile emise urmare a realizării procedurii de comunicare a actelor administrative prin intermediul serviciilor de trimitere recomandată şi confirmare de primire, au valenţa de a face dovada îndeplinirii procedurii de comunicare în parametrii indicaţi în cuprinsul acestora.

În cuprinsul recipisei de confirmare de primire (A.R.) aflate la dosarul primei instanţe, este consemnată predarea la data de 31.08.2018 direct către destinatar, a corespondenţei expediate către recurent la adresa din oraşul Mioveni, Aleea Înv. Alexandru Popescu bl. P2A, jud. Argeş.

Instanţa de control judiciar observă că prin cererea de plată formulată la data de 26.06.2017, recurentul a indicat drept adresă de domiciliu pe cea din oraşul Mioveni, Aleea Înv. Alexandru Popescu bl. P2A, jud. Argeş, în dosarul administrativ neexistând, anterior datei de 31.08.2018, vreun înscris prin intermediul căruia recurentul să fi adus la cunoştinţa autorităţii emitente vreo modificare a adresei de corespondenţă menţionate chiar de recurent prin cererea de plată. Indicarea sediului apărătorului ales drept adresă de corespondenţă s-a realizat ulterior datei de 31.08.2018, o astfel de modificare nefiind aptă a afecta legalitatea unei proceduri de comunicare realizate anterior momentului modificării. Pe cale de consecinţă, comunicarea actului administrativ la data de 31.08.2018 a fost efectuată cu respectarea parametrilor aferenţi realizării acesteia, la adresa indicată în cererea de plată şi având drept destinatar al trimiterii recurentul.

Pe de altă parte, întrucât pe recipisa poştală AR este prezentă o semnătură olografă, în privinţa căreia factorul poştal a consemnat că aparţine destinatarului, Înalta Curte apreciază că prin argumentele potrivit cărora o astfel de semnătură nu îi aparţine, drept pentru care nu este el cel care a primit corespondenţa şi că, la momentul respectiv, au existat probleme cu adresa de domiciliu, în sensul că nu îi era furnizată corespondenţa într-o astfel de locaţie din motive neimputabile, recurentul invocă, în fapt, impedimente obiective care, în opinia acestuia, l-ar fi împiedicat să exercite în termen contestaţia împotriva Deciziei FGA nr. 16403/14.08.2018, iar nu veritabile vicii ale procedurii de comunicare.

Or din această perspectivă, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, reţine, în primul rând că eventuala existenţă a unor impedimente obiective conferă părţii ce nu a efectuat actul procedural în termenul expres stipulat de lege, exclusiv posibilitatea formulării unei cereri de repunere în termen, astfel de impedimente neavând valenţa de a înlătura (în lipsa formulării unei astfel de cereri) efectele decăderii. Or, în speţă, recurentul nu a formulat o atare cerere, aspect suficient, în opinia instanţei de control judiciar, spre a nu se da eficienţă impedimentelor invocate. Faptul că recurentul apreciază că formularea cererii de repunere în termen este un demers agresiv, nu îl scuteşte pe acesta de obligaţia parcurgerii acelor proceduri reglementate legal în vederea atingerii scopului urmărit.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte şi s-ar aprecia că, cel puţin în ceea ce priveşte identitatea titularului semnăturii aplicate pe recipisă, recurentul ar invoca un viciu al procedurii, Înalta Curte apreciază că, după cum corect a reţinut, în esenţă, şi prima instanţă, în materia comunicării actelor administrative prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sunt aplicabile, prin analogie, prevederile art. 164 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că menţiunile din cuprinsul recipisei de comunicare, privitoare la faptele constatate personal de cel care a întocmit-o, nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals. Or, în cauza de faţă recurentul nu a înţeles să uziteze de o atare procedură, sens în care, în mod legal, prima instanţă a apreciat că prezumţia de veridicitate de care se bucură menţiunile privind semnarea recipisei de comunicare de către destinatar (i.e. recurentul A.), nu a fost răsturnată.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar apreciază drept ferită de orice critică de legalitate maniera în care prima instanţă a dezlegat chestiunea îndeplinirii procedurii de comunicare a Deciziei nr. 16403/14.08.2018, fiind nefondate argumentele exhibate de recurent prin calea de atac promovată, formularea contestaţiei la data de 22.11.2018 fiind realizată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, ce a început să curgă la data de 31.08.2018 şi s-a împlinit la data de 11.09.2018.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, motiv pentru care, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2052 din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.