Gas capacity overcharge claim rejected; tariff calculation per point type upheld.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 decembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi S.N.T.G.N. Transgaz S.A., a solicitat anularea Hotărârii nr. 33 din 21 noiembrie 2017 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul constituite în cadrul ANRE.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2238 din 11 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.N.T.G.N. Transgaz ca neîntemeiată;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi S.N.T.G.N. Transgaz S.A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2238 din 11 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea parţială a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Sub un prim aspect recurenta arată că deşi litigiu vizează reglementările care au fost în vigoare pe parcursul lunii octombrie 2016, prima instanţă a aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (2) din Codul Reţelei şi citează, în considerentele hotărârii, o formă anterioară a Codului Reţelei, care nu mai este în vigoare încă din data de 1 iulie 2014.

Pe de altă parte, prevederile art. 18 alin. (2) nu sunt relevante pentru fondul litigiului, întrucât reprezintă o prevedere generală, care se referă în mod generic la punctele de acces la SNT şi la diferitele operaţiuni realizate la punctele de acces.

Prezenta cauză nu are ca obiect interpretarea unor dispoziţii ale Codului Reţelei, ci ale unei reglementări care derogă de la Codul Reţelei, respectiv Ordinul ANRE nr. 14/2016.

De asemenea, arată că sentinţa a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la grupurile tarifare de puncte.

Astfel, precizează că nu a susţinut că Ordinul ANRE nr. 39/2016 (ori vreuna dintre reglementările echivalente care l-au precedat) ar reglementa tipologia punctelor de intrare/ieşire în/din SNT şi nici că fiecare din grupurile tarifare stabilite prin Ordinul ANRE nr. 39/2016 nu cuprind mai multe feluri de puncte de acces, astfel cum sunt acestea reglementate de Codul Reţelei.

În schimb, este evident că prevederea privind TDCR din Ordinul nr. 14/2016 conţine o normă de trimitere la reglementarea nivelurilor tarifare, astfel cum ele sunt stabilite prin actele normative specifice (şi anume, începând cu octombrie 2016 la Ordinul nr. 39/2016). Astfel, deşi Ordinul ANRE nr. 39/2016 nu reglementează în mod direct modul de calcul al TDCR, acest text conţine clasificarea de referinţă pentru calcului TDCR pentru luna octombrie 2016.

În timp ce Ordinul ANRE nr. 39/2016 a încadrat toate subcategoriile de puncte de acces la SNT în două categorii tarifare (cea a punctelor de intrare şi respectiv, cea a punctelor de ieşire), Transgaz a calculat TDCR aferent lunii octombrie 2016, ignorând această nouă configuraţie a nivelurilor tarifare şi succesiunea în timp a unor acte normative, respectiv înlocuirea Ordinului nr. 136/2015 de către Ordinul ANRE nr. 39/2016.

Transgaz a folosit, pentru luna octombrie 2016, aceleaşi categorii de puncte (patru grupuri tarifare de intrare, respectiv patru grupuri tarifare de ieşire) ca şi în lunile anterioare, având ca rezultat aplicarea în cursul lunii octombrie 2016, a unor reglementări abrogate (Ordinul nr. 136/2015, singurul care grupează categoriile de puncte aşa cum au fost utilizate de Transgaz) şi, astfel, aplicarea greşită a art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016 (respectiv calcului TDCR prin gruparea punctelor "de acelaşi tip" şi "de acelaşi nivel tarifar").

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 august 2018, intimata-pârâtă S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Normele derogatorii la care recurenta-reclamantă face trimitere, prevăzute la art. 3 din Ordinul ANRE nr. 1/2016 şi art. 3 din Ordinul nr. 14/2016, privesc exclusiv derogarea de la prevederile art. 99 din Codul Reţelei, şi nu de la alte articole, respectiv exclusiv de la modul de calcul prevăzut de art. 99 din Codul reţelei.

Art. 18 nu reglementează modul de calcul al depăşirilor de capacitate rezervată ci tipurile de puncte în care se aplică tarifele de depăşire a capacităţii rezervate. Este evident că art. 18 a avut aplicabilitate având în vedere că tipologia punctelor prezentată în cuprinsul acestuia este valabilă pentru toate operaţiunile prevăzute la alin. (2) lit. a)-i), operaţiuni care s-au realizat în punctele astfel reglementate în toată perioada de valabilitate a Ordinului nr. 14/2015, respectiv în toată perioada pentru care s-a acordat derogarea (derogarea fiind de la art. 99 care conţinea formula de calcul şi nu operaţiunile ori tipologia punctelor de intrare/ieşire în/din SNT). Astfel, atât Comisia ANRE cât şi Transgaz, în mod corect au aplicat prevederile arl. 3 din Ordinul ANRE nr. 14/2016 depăşirile de capacitate rezervata aferente lunii octombrie 201S fiind calculate în tipurile de puncte reglementate de Codul Reţelei, de acelaşi nivel tarifar, şi nu pe 2 grupuri de puncte.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 august 2018, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că obiectul litigiului nu a fost contestarea tarifului pe care Transgaz l-a aplicat, ci punctele de intrare/ieşire în/din SNT în care acesta a fost aplicat, respectiv în care s-a determinat depăşirea de capacitate rezervată. Arată că tarifele aplicate sunt cele prevăzute de Ordinul ANRE nr. 39/2016, în vigoare la momentul calculării depăşirilor de capacitate pentru luna octombrie 2016.

Recurenta susţine în continuare că depăşirea capacităţii rezervate trebuie să se determine pe doar două grupuri tarifare, respectiv pe grupul punctelor de intrare in SNT şi grupul punctelor de ieşire din SNT contrar prevederilor art. 3 din Ordinul nr. M/2016 care prevede că depăşirea se calculează în fiecare tip de puncte de intrare în SNT de acelaşi nivel tarifar, respectiv în fiecare tip de puncte de ieşire din SNT de acelaşi nivel tarifar.

Aşadar, aceasta face o confuzie şi consideră că tipurile de puncte prevăzute de Ordinul nr. 14/2016 sunt de fapt grupurile de puncte. Or, în chiar cuprinsul Ordinului nr. 39/2016 grupurile de puncte de intrare în SNT şi grupurile de puncte de ieşire din SNT se împart în mai multe grupuri de puncte (aceleaşi care erau prevăzute şi în cuprinsul Ordinului ANRE nr. 136/2015 aplicabil până în luna octombrie 2016).

II. Soluţia Înaltei Curţi

Analiza motivelor de casare

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte reţine că în executarea contractului nr. x din 22.09.2016 pentru perioada octombrie 2016- septembrie 2017 Transgaz a emis factura nr. x/15.02.2017 pentru contravaloarea depăşirii capacităţii rezervate pentru luna octombrie 2016, calculată pentru trei puncte de intrare/ieşire, respectiv: grupul punctelor de ieşire către sistemele de distribuţii, reţelele de conducte din amonte şi clienţii finali racordaţi direct la sistemul de transport (CD+OSD); grupul punctelor de ieşire către depozitele de înmagazinare subterană (OJI injecţie) şi grupul punctelor de intrare din perimetrele de producţie, care îndeplinesc condiţiile de calitate pentru a putea fi livrate/transportate în/prin Sistemul naţional de transport (PROD).

De asemenea, în executarea contractului nr. x/22.09.2016 pentru perioada octombrie 2016- martie 2017, s-a emis factura nr. x/15.02.2017 reprezentând contravaloarea depăşirii capacităţii rezervate pentru luna octombrie 2016 calculată pentru două puncte de intrare/ieşire, respectiv grupul punctelor de ieşire către depozitele de înmagazinare subterană (OJI injecţie) şi grupul punctelor de intrare din perimetrele de producţie, care îndeplinesc condiţiile de calitate pentru a putea fi livrate/transportate în/prin Sistemul naţional de transport (PROD).

Tariful aplicat pentru depăşirea capacităţii rezervate a fost tariful zilnic reglementat de Ordinul nr. 39/2016, repectiv 7,71 RON/MWh/h pentru grupul punctelor de intrare şi 7,56 RON/MWh/h pentru grupul punctelor de ieşire.

Divergenţa dintre părţi a intervenit cu privire la interpretarea art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016, potrivit căruia:

"(1) Prin derogare de la prevederile art. 99 şi 101 din Codul reţelei, până la data de 1 noiembrie 2016, contravaloarea depăşirii capacităţii rezervate şi contravaloarea capacităţii rezervate neasigurate se determină pe baza componentei fixe de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi aferentă fiecărui tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT şi a diferenţei dintre capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare în SNT de acelaşi nivel tarifar, respectiv în fiecare tip de puncte de ieşire din SNT de acelaşi nivel tarifar şi capacitatea lunară utilizată efectiv de către UR, respectiv asigurată efectiv de către OTS în respectivele puncte de intrare/ieşire în/din SNT", respectiv a sintagmei "tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT de acelaşi nivel tarifar".

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că, atât timp cât Ordinul nr. 39/2016 a încadrat toate subcategoriile de puncte de acces la SNT în două categorii tarifare, respectiv cea a punctelor de intrare şi cea a punctelor de ieşire, depăşirea capacităţii rezervate trebuie să se determine doar pe două grupuri tarifare, pe când intimatele au susţinut că depăşirea capacităţii rezervate se determină în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în SNT de acelaşi nivel tarifar, prevederile Ordinului nr. 39/2016 stabilind tarifele de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport şi nu tipurile de puncte de intrare/ieşire în/din SNT, ori modul de calcul al depăşirilor de capacitate rezervată.

În ceea ce priveşte critica privind nerelevanţa art. 18 alin. (2) din Codul reţelei în cadrul prezentului litigiu, Înalta Curte apreciază că în mod legal prima instanţă a interpretat corelat prevederile art. 3 din Ordinul nr. 14/2016 cu alte dispoziţii incidente, în condiţiile în care aceste dispoziţii nu detaliază tipurile de puncte în raport de care se determină respectarea nivelului capacităţii rezervate şi se aplică tariful aferent depăşirii de capacitate rezervată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Codul reţelei, în forma în vigoare în luna octombrie 2016, "în punctele fizice de intrare/ieşire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieşire spre sisteme de distribuţie, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum şi în punctele virtuale de ieşire din SNT menţionate la art. 171 alin. (2) lit. b)-d) se aplică următoarele proceduri/operaţiuni prevăzute de Codul reţelei: [...] i) determinarea respectării şi asigurării nivelului capacităţii rezervate şi aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate şi de neasigurare a capacităţii rezervate".

Faptul că judecătorul fondului a citat conţinutul acestui articol în forma anterioară modificărilor intervenite prin Ordinul nr. 53/2014, nu constituie un motiv de reformare a hotărârii, atât timp cât din ambele forme ale acestuia rezultă, fără echivoc, faptul că punctele fizice/virtuale de intrare/ieşire în/din SNT sunt utilizate pentru aplicarea tarifelor de depăşire a capacităţii rezervate şi de neasigurare a capacităţii rezervate.

Cea de-a doua critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material referitoare la grupurile tarifare de puncte, respectiv la grupul punctelor de intrare în SNT şi grupul punctelor de ieşire din SNT.

Astfel, recurenta susţine că din dispoziţiile art. 3 din Ordinul nr. 14/2016, care prevede că tariful pentru depăşirea capacităţii rezervate (TDCR) se calculează în fiecare tip de puncte de intrare în SNT de acelaşi nivel tarifar, respectiv în fiecare tip de puncte de ieşire din SNTde acelaşi nivel tarifar, coroborate cu Ordinul nr. 39/2016, rezultă că TDCR pentru luna octombrie 2016, trebuia să se calculeze prin raportare la doar două grupuri de puncte tarifare, respectiv un punct de intrare şi un punct de ieşire, dat fiind că acest tarif se calculează în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT de acelaşi nivel tarifar.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că reglementarea instituită prin Ordinul 39/2016 nu a modificat tipologia punctelor de intrare/ieşire şi nici modul de calcul al depăşirii capacităţii rezervate, gruparea din cuprinsul anexei 1 urmărind exlusiv unificarea tarifelor pentru toate subcategoriile, fiind menţinute tarife diferenţiate doar în ceea ce priveşte termenul pentru care se asigură serviciul de transport.

Astfel, art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016, prin derogare de la dispoziţiile art. 99 şi art. 101 din Codul reţelei, stabileşte modul de calcul al contravalorii depăşirii capacităţii rezervate, respectiv faptul că aceasta se determină pe baza componentei fixe de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi aferentă fiecărui tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT şi a diferenţei dintre capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în SNT de acelaşi nivel tarifar şi capacitatea lunară utilizată efectiv de către UR, respectiv asigurată efectiv de către OTS în respectivele puncte de intrare/ieşire în/din SNT.

Ordinul ANRE nr. 39/2016 a reglementat, printre altele, tarifele de transport pentru activitatea de transport a gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport şi, deşi a încadrat toate subcategoriile de puncte de acces la SNT în două categorii tarifare, respectiv cea a punctelor de intrare şi cea a punctelor de ieşire, nu a modificat tipologia punctelor de intrare/ieşire, acestea rămânând cele stabilite de capitolul II art. 13-17 din Codul reţelei.

Astfel, potrivit art. 13 din Codul reţelei, punctele de intrare în SNT pot fi:

a)puncte de intrare din import;

b)puncte de intrare din perimetrele de producţie;

c)puncte de intrare din depozitele de înmagazinare subterană (pentru extracţia de gaze naturale din depozitele de înmagazinare subterană);

d)puncte de interconectare cu alte sisteme de transport al gazelor naturale din state membre ale UE;

e)puncte de interconectare cu alte sisteme de transport al gazelor naturale din state terţe (non- UE);

f)puncte de intrare din terminale GNL;

g)puncte de intrare din instalaţii de producţie a biogazului sau a altor gaze care îndeplinesc condiţiile de calitate pentru a putea fi livrate/transportate în/prin SNT.

De asemenea, potrivit art. 17 din Codul reţelei punctele de ieşire din SNT pot fi:

a)puncte de ieşire spre sisteme de distribuţie;

b)puncte de ieşire spre CD;

c)puncte de ieşire spre depozitele de înmagazinare subterană (pentru injecţia de gaze naturale în depozitele de înmagazinare subterană);

d)puncte de interconectare cu alte sisteme de transport gaze naturale din state membre ale UE;

e)puncte de interconectare cu alte sisteme de transport gaze naturale din state terţe (non-UE);

f)puncte de ieşire spre reţelele de conducte din amonte.

Relvant este şi faptul că fiecare grup tarifar din anexa 1 la Ordinul nr. 39/2016 cuprinde mai multe tiputi de puncte de acces, care se regăsesc între cele reglementate de dispoziţiile art. 13 şi 17 din Codul reţelei.

Ca urmare, faptul că pentru toate grupurile de puncte de intrare, respectiv de ieşire, a fost stabilit un tarif unic, nu atrage modificarea modului în care se calculează tariful depăşirii capacităţii rezervate, respectiv prin raportare la componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi aferentă fiecărui tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT -reglementat în anexa 1 la Ordinul nr. 39/2016 - aplicat la diferenţa dintre capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în SNT de acelaşi nivel tarifar şi capacitatea lunară utilizată efectiv de către UR, respectiv asigurată efectiv de către OTS în respectivele puncte de intrare/ieşire în/din SNT.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că în stabilirea contravalorii depăşirii capacităţii rezervate nu au fost utilizate dispoziţii legale abrogate, repectiv Ordinul nr. 136/2015, pentru că acest act normativ reglementa, la fel ca şi Ordinul nr. 39/2016 doar tariful de rezervare de capacitate pe punct/grup de puncte de intrare/ieşire pentru servicii ferme/întreruptibile de transport şi nu tipurile de puncte de intrare/ieşire din SNT, care erau stabilite, şi la acel moment, de Codul reţelei.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate

Pentru argumentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2238 din 11 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.