ASF decisions moot after prior annulment; parties' appeals admitted, action dismissed

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 05.10.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea deciziei ASF nr. 923/20.04.2016, a deciziei nr. 924/20/04.2016, a deciziei ASF nr. 925/20.04.2016 şi a Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016 privind respingerea contestaţiei formulată de reclamantă, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, prin cererea depusă în cadrul şedinţei publice din data de 02.03.2017, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Avizului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 54/02.12.2013, prin care a solicitat să se constate nelegalitatea parţială a acestuia, respectiv cea a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3), art. 2 şi art. 3.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1725 din 11 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, a admis, în parte, excepţia de nelegalitate a avizului nr. x/02.12.2013 emis de pârâtă şi a constatat nelegalitatea acestuia doar în ceea ce priveşte art. 1 şi art. 2 ale avizului nr. x/02.12.2013. Totodată, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a anulat Deciziile ASF nr. 923/20.04.2016, nr. 924/20.04.2016, nr. 925/20.04.2016 şi nr. 1371/08.07.2016, luând act că reclamanta a arătat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A., invocând cazul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a hotărârii criticate, cu consecinţa admiterii în tot a excepţiei de nelegalitate a Avizul A.S.F. nr. 54/02.12.2013, adică şi în privinţa art. 3 al acestuia, precum şi înlocuirea considerentelor: (i) "deciziile atacate sunt motivate în mod rezonabil, fiind indicate motivele de fapt şi de drept ale soluţiilor adoptate" (penultimul paragraf, pagina 52 a Sentinţei) şi (ii) cele referitoare la REP Olanda, prin care prima instanţă a reţinut că aceasta "poate intra în sfera prezumţiilor legale de concertare invocate, întrucât art. 2 alin. (1) pct. 16 lit. b) din Legea nr. 297/2004 include în sfera noţiunii de control şi o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o societate comercială (în care poate fi inclusă şi relaţia dintre entitatea în discuţie şi A., care, în această manieră, pot fi considerate persoane implicate" (paragraful 5, pagina 52 a Sentinţei), cu propriile considerente.

În susţinerea căii de atac promovate a arătat, în esenţă, recurenta - reclamantă că, prin considerentele indicate în penultimul paragraf, pagina 52 a Sentinţei, prima instanţă a procedat la interpretarea eronată a prevederilor art. 9, alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2002 şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, în contextul în care o motivare corespunzătoare a actelor administrative atacate ar fi implicat demonstrarea de către ASF a faptului că fiecare membru al Pretinsului Grup de Acţionari era prezumat că a acţionat în mod concertat cu fiecare dintre ceilalţi membri ai grupului respectiv. Or, în opinia recurentei, maniera în care ASF a procedat a fost una complet diferită, întrucât ASF a constat, într-o primă etapă, că grupul de acţionari format iniţial din EGB şi BOF Olanda (la care a adăugat succesiv alte entităţi sau, după caz, grupuri), era prezumat că a acţiona în mod concertat, că B. şi C. au fost prezumate a acţiona în mod concertat între ele, precum şi cu EGB, indicând, de o manieră generală, pretinsele Prezumţii de Concertare, pentru ca ulterior să concluzioneze - fără a motiva însă în niciun fel - că Fondurile de Pensii ar fi prezumate a acţiona în mod concertat cu restul membrilor grupului, adică cu D. şi E., BOF Olanda şi REP Olanda.

Mai afirmă recurenta că nu este admisibil "cumulul" Prezumţiilor de Concertare, în sensul includerii în acelaşi grup a unor acţionari pentru care s-au invocat Prezumţii de Concertare distincte, întrucât există riscul ca, din "combinarea" a două prezumţii, să se nască, pe cale de deducţie, o a treia prezumţie de acţionare concertată. Un atare "raţionament" este contrar dispoziţiilor legale care reglementează, în mod expres şi limitativ, prezumţiile de acţionare în mod concertat, nefiind permisă extragerea unei noi prezumţii din "cumulul" a două sau mai multe prezumţii.

Printr-o altă critică în recurs, susţine recurenta teza încălcării, de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a), pct. 22 lit. a), pct. 27 lit. d), pct. 16 lit. b), pct. 6 din Legea nr. 297/2004, în contextul în care incidenţa Prezumţiei de Concertare presupune ca subiectele ce fac obiectul controlului să fie societăţi comerciale. Din această perspectivă, menţionează recurenta că REP Olanda este o entitate de drept olandez, fiind organizată drept "cooperativă", având o natură civilă, motiv pentru care nu este inclusă în conceptul de "societate comercială" în sensul normelor U.E. relevante (Directiva 2009/101/CE), fiind aşadar exclusă existenta unui control asupra acesteia.

Învederează, totodată, recurenta că participaţia majoritară a EGB nu implica exercitarea unei "influenţe semnificative" asupra REP Olanda, dat fiind mecanismul de luare a deciziilor în cadrul Adunării Generale a membrilor, prevăzut de art. 21.3 din statutul REP Olanda, raportat la structura capitalului REP Olanda (care era formată din doar doi membri, anume EGB şi Central European Financial. Services BV).

Totodată, argumentează recurenta în sensul unei încălcări, prin sentinţa atacată, a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, în ceea ce priveşte admiterea în parte a excepţiei de nelegalitate, în contextul în care Prezumţiile de concertare reglementate de Legea nr. 297/2004 reprezintă situaţii de excepţii, fiind de strictă interpretare şi aplicare. Astfel: (a) prezumţiile de concertare trebuie aplicate strict entităţilor la care se referă şi (b) atunci când legiuitorul a urmărit ca o anumită prezumţie să se aplice şi entităţilor fără personalitate juridică a prevăzut aceasta în mod expres.

Mai susţine recurenta că art. 3 din Avizul nr. 54 nu poate fi considerat o aplicare a art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. d) a Legii nr. 297/2004, prezumţiile instituite prin art. 3 alin. (1) şi (2) din Avizul nr. 54 fiind adiţionale şi distincte celei reglementate de art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. d) a Legii nr. 297/2004.

Apreciază, totodată, recurenta că sentinţa primei instanţe nesocoteşte principiul predictibilităţii normei juridice, în contextul în care judecătorul fondului nu a sancţionat conduita ASF de a emite două acte administrative individuale cu un conţinut contrar (Decizia nr. 962 şi Avizul nr. 54), în aplicarea şi interpretarea aceleaşi dispoziţii legale. Concret, în temeiul Deciziei nr. 962, două fonduri de pensii, având administrator comun derulau o politică investiţională în mai multe societăţi emitente (SIF-uri). Politica investiţională a avut la bază Decizia nr. 962, potrivit căreia cele două subiecte nu sunt prezumate a acţiona în mod concertat între ele. Ulterior, la un interval de 6 ani de la data emiterii Deciziei nr. 962, ASF a emis Avizul nr. 54 cu un conţinut contrar Deciziei nr. 962, din care rezultă că cele două subiecte vor fi considerate că acţionează concertat (împreună şi cu SAI care le administrează). Relevant este şi faptul că norma legală care a stat la baza emiterii atât a Deciziei nr. 962, cât şi a Avizului nr. 54, respectiv Legea nr. 297/2004 nu a suferit modificări/completări privind prezumţiile de concertare reţinute de ASF (prin actele din anul 2013 şi, respectiv, din 2016).

Nu în ultimul rând, arată recurenta că sentinţa atacată încalcă dispoziţiile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 şi ale art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002, caracterul de act individual interpretativ al Avizului nr. 54 rezultând chiar din definiţia legală a acestui concept. Astfel, prin intermediul avizelor, ASF oferă poziţia oficială a autorităţii în ce priveşte modul de aplicare/interpretare a legii şi a normelor aferente la o ipoteză concretă/punctuală, însă, în totală contradicţie cu scopul emiterii avizelor ASF, Avizul nr. 54 a instituit noi prezumţii de concertare faţă de Legea nr. 297/2004, realizând astfel o completare nepermisă a actului normativ primar.

3.2 Împotriva sentinţei civile nr. 1725 din 11 mai 2017, a declarat recurs şi pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care, apreciind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea, drept neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

A învederat recurenta că soluţia primei instanţe este rezultatul unei eronate interpretări şi aplicări a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 în contextul în care Avizul A.S.F. nr. 54/02.12.2013 nu adaugă la lege, ci explicitează modalitatea de aplicare a prevederilor legii, cu luarea în considerare a principiilor directoare, inclusiv a definiţiei generale prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, cu respectarea spiritului şi a literei legii, fiind adus doar un plus de claritate cu privire la aplicarea prevederilor legale, în contextul obiectivului de predictibilitate a dispoziliilor şi de uşurintă în fixarea conduitei care trebuie respectate de participanţii la piaţă.

Avizul nr. x/02.12.2013, a precizat recurenta, a fost emis în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (2), art. 26, art. 27 şi art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, prevederilor art. 5, art. 6, art. 32, art. 34, art. 73, art. 90 şi art. 202 din O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, prevederilor art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) pct. 20 şi 23, art. 117 şi art. 118 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, prevederilor Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare.

În speţă, ca urmare a adresei F., prin care s-a solicitat A.S.F. un punct de vedere oficial, autoritatea pieţei de capital a emis Avizul nr. x/02.12.2013 prin care a oferit interpretarea oficială privind modul de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 în ceea ce priveşte deţinerile organismelor de plasament colectiv, fondurilor de pensii si societăţilor de administrare ale acestor entităţi. Astfel, prin acest aviz se explicitează modalitatea în care se aplică anumite prevederi ale legislaţiei pieţei de capital, aducându-se un plus de claritate participanţilor la piaţă cu privire la respectivele prevederi legale, în contextul obiectivului de predictibilitate a dispoziţiilor în vigoare şi de uşurinţă în fixarea conduitei care trebuie respectate. Totodată, avizul are în vedere mai multe dispoziţii relevante ale Legii nr. 297/2004 şi ale O.U.G. nr. 32/2012 (menţionate în preambulul său) care trebuie aplicate prin coroborarea lor corespunzătoare.

Astfel, recurenta învederează că Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare cuprinde, la art. 2 alin. (1) pct. 23, o definiţie generală a noţiunii de "persoane care acţionează în mod concertat" (cu referire la existenţa unui acord expres sau tacit încheiat între membrii unui grup de acţionari cu interese comune în legătură cu un emitent), precum şi o listă cu situaţii în care se prezumă că anumite persoane acţionează în mod concertat.

Astfel, se precizează în cuprinsul recursului, prevederile Avizului nr. x/2013 explicitează modalitatea de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 şi au în vedere inclusiv definiţia generală a persoanelor care acţionează în mod concertat prevăzută la articolul de lege, fiind emise în aplicarea respectivelor dispoziţii ale acestei legi, în contextul în care norma în cauză cuprinde o listă cu situaţii în care se consideră că anumite persoane acţionează concertat, până la proba contrară.

În opinia recurentei, este evident faptul că noţiunea de exercitare concertată a drepturilor de vot cuprinde o multitudine de alte situaţii, care nu sunt enumerat expres la nivelul listei prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004.

Totodată, trebuie avut în vedere că lista prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 23 se subsumează definiţiei generale prevăzută la acest articol, cuprinzând doar anumite situaţii reflectate exemplificativ în mod expres. Dacă legea ar fi dorit să statueze că doar respectivele situaţii din listă se constituie ca fiind situaţii în care anumite persoane acţionează în mod concertat, ar fi enumerat doar respectivele situaţii, fără a mai conţine şi definiţia generală, integratoare, care să menţioneze când anumite persoane se consideră că acţionează în mod concertat.

Astfel, în considerarea faptului că o lege nu poate să surprindă şi să reglementeze exhaustiv multitudinea de situaţii ce pot apărea în practică, legea a avut în vedere posibilitatea ca autoritatea pieţei de capital să precizeze, prin intermediul instrumentelor conferite de statutul său, modul în care se aplică în cazuri specifice, prevederile legii, inclusiv prevederile generale ale acesteia.

Precizarea unor situaţii în care se consideră că anumite persoane acţionează în mod concertat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, facilitează aplicarea în practică a dispoziţiilor privind acţiunea concertată. Astfel, consideră recurenta, explicitarea situaţiilor în care se prezumă că anumite persoane acţionează în mod concertat, inclusiv în contextul actelor individuale emise în aplicarea legii este în măsură să asigure o mai bună cunoaştere, de către persoanele vizate, a situaţiilor care se prezumă că se încadrează, până la proba contrară în acest concept, creându-se astfel o mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă (mai ales în contextul în care acordul tacit prevăzut în definiţie este foarte greu de demonstrat).

În condiţiile în care situaţiile prevăzute în lista de la art. 2 pct. 23 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (printre care se numără şi aceea potrivit căreia o societate comercială se prezumă că acţionează, până la proba contrară, cu membrii consiliului său de administraţie) reprezintă doar exemple de acţiune concertată, se poate concluziona că acestea trasează spiritul şi modalitatea de aplicare a definiţiei generale prevăzută în cadrul acestui articol. Prin urmare, consideră recurenta, trebuie avută în vedere aplicarea corespunzătoare, în cazuri similare, a definiţiei generale prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 23, astfel încât să se realizeze o aplicare unitară a legislaţiei pieţei de capital, în situaţii similare.

Prevederile Avizului nr. x/2013 au avut în vedere aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 în integralitatea sa, prin coroborare şi cu alte prevederi ale Legii nr. 297/2004 şi O.U.G. nr. 32/2012, concluzionându-se astfel că entităţile enumerate în cuprinsul dispoziţiilor Avizului se prezumă, până la proba contrară, că acţionează în mod concertat, contrar celor reţinute de prima instanţă.

În considerarea prevederilor art. 73 din O.U.G. nr. 32/2012, respectiv potrivit art. 118 din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora o societate de investiţii, respectiv o societate de investiţii de tip închis poate fi administrată de o S.A.I. sau, după caz, de un consiliu de administraţie/consiliu de supraveghe, rezultă faptul că o SAI, respectiv un consiliu de administraţie/consiliu de supraveghere îndeplinesc aceeaşi funcţie în ceea ce priveşte administrarea unei societăţi de investiţii, astfel că, având în vedere relaţia de concertare dintre SAI şi OPC-urile administrate, se poate prezuma, până la proba contrară, că OPC-urile administrate de acelaşi SAI acţionează în mod concertat între ele (situaţie enunţată la art. 1 alin. (3) din Aviz), a precizat recurenta.

Potrivit prevederilor art. 32 din O.U.G. nr. 32/2012, SAI trebuie să elaboreze strategii adecvate si eficiente pentru a determina momentul şi modul de exercitare a drepturilor de vot aferente instrumentelor deţinute în portofoliile administrate, în beneficiul exclusiv al O.P.C.V.M.-ului respectiv. Prin urmare, se observă că SAI însăşi, ca entitate juridică, este responsabilă în legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor de vot aferente instrumentelor financiare, deţinute în portofoliile administrate ale fiecăruia dintre OPCVM-uri.

Prin urmare, făcând trimitere la prevederile art. 2 din Avizul nr. x/2013, recurenta menţionează că, în mod indubitabil, rezultă că, până la proba contrară, o societate-mamă a unei SAI acţionează în mod concertat cu respectiva SAI (care are calitatea de filială), această afirmaţie fiind susţinută inclusiv de spiritul prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 pct. c) din Legea nr. 297/2004, din care se poate concluziona relaţia de concertare dintre un OPC cu administratorii săi (în cazul de faţă administratorul fiind SAI) şi cu persoanele implicate (în cazul de faţă, persona care controlează o societate cum ar fi SAI, care este de fapt societatea-mamă a SAI).

În concluzie, în opinia recurentei, Avizul nr. 54 nu adaugă la lege, ci explicitează modalitatea de aplicare a prevederilor legii, cu luarea în considerare a principiilor directoare, inclusiv a definiţiei generale prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, cu respectarea spiritului şi a literei legii, în condiţiile coroborării corespunzătoare, potrivit principiilor de drept referitoare la interpretarea actelor normative, cu prevederile relevante ale Legii nr. 297/2004 şi ale O.U.G. nr. 32/2012.

Referitor la prevederile art. 3 din Avizul nr. x/2013, invocând norma cuprinsă de art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind o societate comercială cu fondurile ei de pensii şi cu societatea de administrare a acestor fonduri şi reiterând prevederile art. 2 alin. (1), pct. 23 lit. b) din aceeaşi lege, recurenta precizează, din nou, că este fără dubiu faptul că, până la proba contrară, fondurile de pensii facultative reglementate prin Legea nr. 204/2006, respectiv cele administrate privat reglementate prin Legea nr. 411/2004, împreună cu societăţile de administrare a acestora, respectiv că societatea-mamă a unei societăţi de administrare a fondurilor împreună cu societatea de administrare a respectivelor fonduri de pensii, se prezumă că acţionează concertat.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte aplicarea prezumţiei de acţiune concertată consacrată prin Deciziile nr. 923-925/20.04.2016, recurenta a reiterat susţinerile expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, în faţa instanţei de fond.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, recurenta - reclamantă A. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

4.2. La rândul său, prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, reiterând aspecte similare celor invocate prin propriul memoriu de recurs, a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă A..

5. Răspunsurile la întâmpinări

Prin răspunsurile la întâmpinări formulate, recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului său, invocată de recurenta - reclamantă A. precum şi apărările aferente fondului, exhibate de aceasta, drept neîntemeiate, iar recurenta - reclamantă A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, drept lipsite de temei legal şi faptic.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 21 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că actele administrative atacate de reclamantă prin demersul contencios dedus judecăţii în prezenta cauză, respectiv Deciziile ASF nr. 923, nr. 924 şi nr. 925, toate emise la data de 20.04.2016, precum şi Decizia ASF nr. 1371/08.07.2016, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de reclamantă, privesc un număr multiplu de subiecţi de drept care acţionează pe piaţa de capital, respectiv grupul format din: A., G. H., I., C., J. şi K..

Prin sentinţa civilă nr. 1607 din 4 mai 2017, pronunţată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus admiterea acţiunii formulate de I. şi C., în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a dispus anularea, în totalitate, a Deciziilor ASF nr. 923, nr. 924 şi nr. 925 din 20.04.2016 şi a Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016. O atare soluţie a rămas definitivă prin decizia nr. 1658/17.03.2018 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dată fiind identitatea dintre actele administrative atacate prin acţiunea reclamantei din litigiul pendinte şi cele a căror validitate a fost analizată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte apreciază că efectele sentinţei menţionate se răsfrâng şi în prezenta cauză, întrucât, dată fiind anularea anterioară, cu efect retroactiv, a actelor administrative contestate de reclamantă, obiectul acţiunii în anulare promovate de aceasta nu mai este în fiinţă, respectiv nu mai produce efecte.

Practica judiciară a consacrat soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat înainte de finalizarea procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Cu toate că, raportat la considerente teoretico-jurisprudenţiale, se poate constata că, în speţă, nu este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că între timp recurenta-emitentă nu şi-a revocat propriile acte administrative, nu se poate face abstracţie de intervenirea, ulterioară introducerii acţiunii în anulare, a unei alte împrejurări şi anume, potrivit celor anterior expuse, a anulării retroactive a deciziilor contestate, în ansamblul lor, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce determină, practic, inexistenţa lor, de fapt şi de drept, în ordinea juridică, precum şi lipsa oricăror efecte juridice care ar putea decurge din conţinutul acestora.

Astfel, deşi nu este expres enunţată în plan legislativ, fiind consacrată de pratica judiciară anterioară noului C. civ., însă menţinându-şi aplicabilitatea şi justificându-se pe cale interpretativă din prevederile art. 194 lit. c) C. proc. civ., soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect se impune a fi adoptată şi în prezenta cauză, aceasta fiind, de altfel, evocată, la termenul stabilit pentru judecarea litigiului pendinte şi de către recurenta-reclamantă, prin reprezentantul său convenţional.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 1, art. 2 şi art. 3 din cuprinsul Avizului nr. x/02.12.2013, emis de recurenta - pârâtă, dat fiind faptul că aceasta este un mijloc de apărare, în cauza pendinte fiind invocată pentru a sprijini solicitarea recurentei-reclamante de anulare a Deciziilor ASF nr. 923, nr. 924 şi nr. 925, toate emise la data de 20.04.2016, precum şi a Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016, în raport de soluţia de respingere a cererii de anulare a sus indicatelor acte administrative faţă de rămânerea acesteia fără obiect, Înalta Curte apreciază că recurenta - reclamantă nu mai justifică un interes actual, în sensul art. 33 C. proc. civ., în susţinerea unei atare excepţii de nelegalitate.

Pentru considerentele expuse, constatând că acţiunea introductivă de instanţă, formulată de reclamantă a rămas fără obiect, iar aceasta nu mai justifică un interes în susţinerea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi art. 3 din Avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 54/02.12.2013, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la admiterea recursurilor declarate de reclamanta A. şi pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 1725 din 11 mai 2017, cu consecinţa casării acesteia şi, în rejudecarea cauzei, a respingerii acţiunii în anularea deciziilor ASF nr. 923/20.04.2016, nr. 924/20/04.2016, nr. 925/20.04.2016 şi nr. 1371/08.07.2016, formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect. Totodată, Înalta Curte va respinge excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi art. 3 din Avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 54/02.12.2013, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. şi pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 1725 din 11 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea în anularea deciziilor ASF nr. 923/20.04.2016, nr. 924/20/04.2016, nr. 925/20.04.2016 şi nr. 1371/08.07.2016, formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Respinge excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi art. 3 din Avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 54/02.12.2013, ca lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.