Jurisdictional conflict over compensation claims against county veterinary authority under Law 236/2019

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 836 din 10.02.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. şi pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea (DSVSA Vâlcea) şi Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Investit prin declinare, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 878/2021 din 20.05.2021, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. şi pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea (DSVSA Vâlcea) şi Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 161/F-Cont din 10 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, a constatat că există conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor - A.N.S.V.S.A., a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON, conf. art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, având în vedere că prin adresa comunicată de A.N.S.V.S.A., nu se menţionează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele îndreptăţite, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., considerând astfel că se află în prezenţa unui refuz a de soluţionare favorabilă a cererii reclamantei pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON se acorda fiecărui deţinător de contract valid, fără decont justificativ.

Înalta Curte constată că reclamanta se plânge împotriva refuzului instituţiei publice de a-şi îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor prin Legea nr. 236/2019, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

În primul rând, se constată că obligaţia de acordare a sumei 10.000 RON lunar, despre care vorbeşte alin. (7) al art. 15 din O.U.G. nr. 42/2004, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 236/2019, este o obligaţie legală, şi nicidecum contractuală, cât timp aceasta îşi are izvorul în lege, şi nu în contractul părţilor.

În al doilea rând, trebuie observat că, prin alin. (2) şi alin. (9) al art. 15 din O.U.G. nr. 42/2004 (aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 236/2019), se reglementează că direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, mai întâi, încheie contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii, pentru efectuarea activităţilor la care se referă acest alineat. Practic, prin aceste prevederi se reglementează în sarcina direcţiilor judeţene obligaţia de a încheia contracte de concesiune cu medicii veterinari, evident în măsura îndeplinirii condiţiilor cerute în acest sens de lege.

Cu alte cuvinte, cât timp legea nu reglementează că acordarea sumelor trebuie făcută în mod direct de către Autoritatea Naţională, şi în condiţiile în care această obligaţie de acordare, dedusă din alin. (7) al art. 15, este una subsecventă celei de încheiere a contractelor de concesiune, dedusă din alin. (2) al art. 15, reiese cu evidenţă că aceasta trebuie realizată în primul rând prin direcţiile judeţene, fiind vorba despre acelaşi raport juridic de drept administrativ în conţinutul căruia intră atât obligaţia de încheiere a contractului, cât şi cea de acordare a sumelor respective, evident în măsura îndeplinirii condiţiilor cerute în acest sens de lege.

Se constată, astfel, că textul de lege prevede două obligaţii în cadrul aceluiaşi raport juridic de drept administrativ, prima având ca obiect încheierea contractului de concesiune iar cea de a doua având ca obiect acordarea beneficiarilor contractului a sumei de 10.000 RON lunar.

Tot astfel, trebuie observat că şi prin dispoziţiile art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004, denumită Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă, aşa cum este introdusă prin O.U.G. nr. 117/2020, aprobată prin Legea nr. 291/2020, s-au reglementat următoarele:

"(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative. (…)"

Ca atare, prin aceste prevederi normative chiar şi legiuitorul a arătat că obligaţia reglementată în cadrul alin. (7) al art. 15, este în primul rând în sarcina direcţiilor judeţene.

Aşa fiind, soluţionarea cererii prin care reclamanta invocă un eventual refuz nejustificat de acordare a sumei respective, revine în competenţa tribunalului, întrucât şi atunci când vorbim despre un refuz nejustificat, în sensul Legii nr. 554/2004, trebuie să ne raportăm, în acord cu prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, la rangul autorităţii căreia îi revine sarcina de a rezolva prima cererea faţă de care se invocă existenţa refuzului nejustificat.

Aşadar, verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

În cauza de faţă, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de reclamantă sunt atributul pârâtei DSVSA Vâlcea, iar împrejurarea că, alături de aceasta, a fost chemată în judecată şi autoritatea centrală coordonatoare nu are relevanţă sub aspectul competenţei, actul administrativ emis în soluţionarea cererii emanând de la instituţia publică judeţeană subordonată, iar calitatea autorităţii centrale fiind numai aceea de titular al bugetului din care se face plata.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În raport de toate aceste aspecte, în virtutea dispoziţiilor art. 10 din Legea 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. şi pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea (DSVSA Vâlcea) şi Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2021.