Res judicata in tax contravention revision: res judicata between identical factual scenarios and mandatory examination of Article 431(2) CCP in revision proceedings.

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2020, revizuienta S.C. A. S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală nr. 2 Constanţa, a solicitat revizuirea Deciziei nr. 188/ACA/11.06.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Brăila, în sensul anulării acestei decizii, cu consecinţa admiterii apelului împotriva sentinţei civile nr. 7252/18.12.2019 pronunţată de Judecătoria Brăila.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1 din 28 ianuarie 2021, a respins cererea de revizuire, formulată de societatea revizuientă S.C. A. S.R.L. privind decizia civilă nr. 188/11.06.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu instituţia intimată A.N.A.F. - D.G.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală nr. 2 Constanţa- cauză venită prin declinare, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurenta arată că a formulat plângere contravenţională, împotriva Procesului-Verbal Seria x nr. x/16.11.2018, întocmit de ANAF-DGAF-Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

Prin sentinţa 7252/18.12.2019 Judecătoria Brăila a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel care a fost soluţionat de Tribunalul Brăila, prin Decizia 188/ACA/11.06.2020.

Prin procesul-verbal contestat s-a reţinut că s-a încasat de la mai multe persoane fizice sume de peste 10.000 de RON/zi, încălcând Legea 70/2015 precum şi faptul că au fost încasate sume ce nu au fost evidenţiate în casa de marcat încălcând dispoziţii ale O.U.G. nr. 28/1999.

În opinia recurentei constatarea a fost făcută doar pe presupuneri şi nu pe constatări directe, nefiind nominalizate persoane de la care s-ar fi încasat sume de peste 10.000 RON şi fără a se identifica în caseria societăţii sume de bani care să nu fi fost trecute prin casa de marcaj.

În fapt, au fost încasate sume de la persoane fizice de pana la 5000 de RON/zi, fără a fi depăşit plafonul de 10.000 RON/zi, reglementat de art. 4 din Legea nr. 70/2015.

Persoanele fizice care au achitat în numerar până la 5000 de RON/zi, au plătit prin bancă, în contul societăţii, diferenţa permisă de art. 5 din Legea nr. 70/2015.

Se mai susţine că deşi a invocat Decizia nr. 13/2018 pronunţată în RIL de ÎCCJ care este obligatorie pentru instanţe, nici o instanţă nu a analizat în acest context conţinutul procesului-verbal, care nu conţinea nici încadrarea juridică corectă a faptei prevăzută de Legea nr. 70/2015, fiind indicat doar articolul care prevede valoarea sancţiunii (art. 12) şi nici alte amănunte legate de fapta referitoare la neînregistrarea unor sume în casa de marcat.

Recurenta mai precizează că pe rolul Judecătoriei Brăila societatea a mai avut o plângere contravenţională împotriva Procesului-Verbal Seria x nr. x/06.11.2018, întocmit de aceeaşi agenţi constatatori, B. şi C., plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

Judecătoria Brăila a respins plângerea împotriva acestui proces-verbal prin Sentinţa 4349/03.07.2019, sentinţa care a fost atacata cu apel ce a fost soluţionat de Tribunalul Brăila.

Prin Decizia 178/10.06.2020 Tribunalul Brăila a admis şi completarea deciziei 130/19.03.2020 în sensul ca a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 7540 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.

Procesul-verbal ce a făcut obiectul dosarului x/2018, viza o perioada de încasări de sume de bani, pentru diverse evenimente nunti, botezuri, etc, din luna august- octombrie 2018.

Procesul-verbal care face obiectul prezentului dosar se referă la o perioada de încasări din luna mai- august 2020, perioadă anterioară celei din primul proces-verbal.

Din expertizele efectuate în cele două dosare efectuate de experţi diferiţi, numiţi aleatoriu de instanţe, rezultă aceleaşi concluzii, că nu au fost identificate persoane de la care să fi fost încasate sume mai mari de 10.000 de RON/zi, iar depunerile prin bancă au fost interpretate de agenţii constatatori ca fiind operaţiuni prin case de marcat, în condiţiile în care art. 5 din Legea 70/2015 permite depunerea prin bancă a unor sume de bani mari de 10.000 de RON/zi.

În ambele expertize s-a stabilit că sumele încasate au fost impozitate şi nu au fost creat vreun prejudiciu la bugetul de stat, prin operaţiunile efectuate.

Având în vedere că cele două dosare au avut ca obiect procese-verbale întocmite de aceeaşi agenţi constatatori, au vizat aceleaşi aspecte şi au avut aceleaşi lacune, recurenta arată că a formulat cerere de revizuire, fiind vorba de autoritate de lucru judecat, deoarece primul litigiu ce a făcut obiectul dosarului x/2018, se referă la o situaţie asemănătoare cu cea din procesul-verbal ce a făcut obiectul dosarului x/2018, dar ulterioară perioadei în care a fost întocmit procesul-verbal din dosarul x/2018

Fără a analiza cauza prin prisma temeiului juridic invocat, respectiv art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ., instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile triplei identităţi între cele două cauze şi orice analiză privind îndeplinirea celorlalte condiţii ale revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. este inutilă.

În opinia sa, decizia pronunţată este nelegală şi netemeinică, ţinând cont de conţinutul acesteia fiind o interpretare greşită a actelor normative, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Consideră că instanţa înainte de pronunţarea sentinţei trebuia să insiste pe ataşarea dosarului x/2018 de la Tribunalul Brăila, pentru a compara probatoriul din acesta cu cel din dosarul x/2018, respectiv modul de redactare a proceselor-verbale, conţinutul expertizelor contabile şi stabilirea legăturii de cauzalitate între cele două procese-verbale întocmite de aceiaşi agenţi constatatori.

În condiţiile în care se ataşa şi dosarul x/2018, al Tribunalului Brăila, se putea observa că unul dintre judecătorii care au pronunţat decizia cauzei şi au pronunţat decizia nr. 130/19.03.2020 a judecat şi prezenta cauză în care s-a pronunţat decizia 188/11.06.2020.

În acest context se dovedeşte îndeplinirea cerinţelor prevăzute de articolul 431 alin. (2) din noul C. proc. civ. care prevede posibilitatea ca oricare din părţi să poată opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

De asemenea, recurenta mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat nici cu privire la apărările referitoare la principiul prezumţiei de nevinovăţie prevăzut de art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României,.

Recurenta mai arată că a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia prezumţiilor care poate fi privită din perspectiva nuanţată a invocării sarcinii probaţiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie.

În opinia recurentei, la redactarea procesului-verbal se impune ca petentului să i se asigure prezumţia de nevinovăţie, instituită de art. 6 CEDO, aceasta fiind statuată de această instituţie (hotărârea Anghel contra României).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal de contravenţie nr. x/16.11.2018 s-a dispus sancţionarea S.C. A. S.R.L. Brăila cu amendă în cuantum de 20.000 RON conform art. 11 alin. (1) lit. c) pct. VI din O.U.G. nr. 28/1999 şi cu amendă de 3354 RON conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 70/2011, reţinându-se în sarcina societăţii că a încasat sume mai mari de 10.000 RON/zi de la persoane fizice şi respectiv că a încasat sume de bani care nu au fost trecute prin casa de marcat.

Societatea a contestat acest proces-verbal pe rolul Judecătoriei Brăila, sens în care a fost înregistrat dosarul nr. x/2019. Prin sentinţa civilă nr. 7252/18.12.2019, Judecătoria Brăila a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins plângerea ca nefondată.

Prin Decizia nr. 188/11.06.2020 Tribunalul Brăila a respins apelul declarat de apelanta - petentă S.C. A. S.R.L. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 7252/18.12.2019, ca nefondat.

Prin procesul-verbal de contravenţie nr. x/06.11.2018 S.C. A. S.R.L. Brăila a fost sancţionată contravenţional de către aceeaşi intimată, plângerea împotriva acestui act fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 4349/03.07.2019, Judecătoria Brăila a respins plângerea contravenţională ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 130/19.03.2020 Tribunalul Brăila a admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 4349/03.07.2019, a schimbat hotărârea apelată, a admis plângerea contravenţională, a anulat procesul-verbal contestat şi a înlăturat sancţiunile aplicate.

S-a invocat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 130/19.03.2020 a Tribunalului Brăila, susţinând incidenţa motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în privinţa Deciziei nr. 188/11.06.2020 a Tribunalului Brăila - obiect al prezentei cereri de revizuire.

Înalta Curte are în vedere faptul că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumata a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

Astfel, efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: Stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea).

Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă, că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre (obligativitatea).

Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect si aceeaşi cauză.

Autoritatea de lucru judecat este consacrată, potrivit art. 430 din noul C. proc. civ., ca efect al hotărârii judecătoreşti (nu doar excepţie procesuală sau prezumţie de lucru judecat, ca în vechea reglementare). Astfel, reiese fără putinţă de tăgadă faptul că s-a dorit renunţarea la sintagma "putere de lucru judecat" deoarece putea produce confuzii, iar sfera noţiunii de autoritate de lucru judecat a fost extinsă şi asupra conţinutului noţiunii de putere de lucru judecat.

Marea realizare şi îmbunătăţire pe care o aduce noul C. proc. civ. constă în faptul că este tranşată disputa privind partea din hotărâre care se bucură de puterea de lucru judecat, fiind prevăzut în mod expres că autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cât şi asupra considerentelor pe care aceasta se sprijină. Această nouă reglementare a instituţiei autorităţii de lucru judecat - puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti reprezintă şi o legiferare a punctului de vedere exprimat în doctrina anterioară de autori consacraţi, precum şi în jurisprudenţa anterioară, în sensul că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se extinde şi asupra considerentelor acesteia, care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

Totodată, prezenta reglementare este în concordantă cu jurisprudenţa CEDO, potrivit căreia obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din CEDO nu face nicio diferenţiere între cauzele prin care s-a admis acţiunea şi cele prin care s-a respins acţiunea, hotărârea trebuind sa fie respectată şi aplicată indiferent de rezultatul procesului (cauza pilot Service c. României).

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., sunt întemeiate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat temeinic cererile şi apărările părţilor, nefiind stabilită situaţia de fapt şi de drept, când a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar apreciază că, instanţa de fond trebuia să examineze cauza din perspectiva tuturor cererilor şi apărărilor formulate de părţi, având obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză.

Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se constată că judecătorul fondului nu a analizat susţinerile ambelor părţi şi nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunţată să fie susceptibilă de casare.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1 din 28 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.