Land fund penalty enforcement: Recourse inadmissible for non-compliance with cassation grounds

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 908 din 21.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Maramureş, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei de obiect invocată de către debitorii Preşedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Borşa şi Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Borşa, s-a admis cererea formulată de către creditorul A. în contradictoriu cu debitorii şi a fost obligat debitorul Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Borşa să plătească creditorului suma definitivă de 16.800 RON cu titlu de penalităţi conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 906 C. proc. civ., iar debitorul Preşedintele Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Borşa a fost obligat să plătească Statului Român cu titlu de amendă definitivă suma de 34.224 RON.

De asemenea, au fost obligaţi debitorii să plătească creditorului suma de 105 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 586 din 11.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, al Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de recurenţii Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Borşa şi Preşedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Borşa, împotriva sentinţei civile nr. 908 din 21.06.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Maramureş care a fost casată, în parte, în sensul că, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-creditor A..

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat instanţei, modificarea parţială a hotărârii atacate şi judecând pe fond, pronunţarea unei hotărâri în care să se ţină seama de situaţia obiectivă şi de probele administrate în cauză. Pe de altă parte, s-a solicitat suspendarea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. deciziei nr. 1475 din 11 decembrie 2020, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 586 din 11.06.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Cluj.

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării deciziei sus indicate.

Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2021, petentul A. a solicitat instanţei îndreptarea, lămurirea si înlăturarea dispoziţiilor contradictorii si completarea deciziei civile nr. 1.475 din data de 11.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea de şedinţă din 12 februarie 2021, de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de inadmisibilitate în ceea ce priveşte cererea de completare a hotărârii formulată de intimaţii Comisia Locală de Aplicare A Legii Funciare Borşa şi Preşedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Funciare Borşa, a respins cererea de completare a hotărârii formulată de petentul A., ca tardiv formulată şi a respins cererea de îndreptare, lămurire şi înlăturare a dispoziţiilor contradictorii formulată de acelaşi petent.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotărâri ale instanţei de fond petentul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului arată că prima instanţă a admis cererea formulată să-i achite suma definitivă de 16.800 RON cu titlu de penalităţi şi nici până în prezent debitorii nu şi-au îndeplinit obligaţia stabilită prin titlul executoriu, au dus în eroare instanţa şi au soluţionat cererea sa în şedinţa de Consiliu din data de 01.02.2019.

Probele depuse la dosar dovedesc contrariul, sub sancţiunile prevăzute expres în sentinţa civilă nr. 701/17.04.2018 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia civilă nr. 4400/23.11.2018 a Curţii de Apel Cluj dosar nr. x/2017.

Raportat la cele menţionate mai sus, solicită admiterea recursului împotriva deciziei civile nr. 1475/2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 11.12.2020, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile nr. 908/2019 a Tribunalului Maramureş, ca fiind temeinică şi legală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Comisia Locală de Aplicare a Legii Funciare Borşa şi Preşedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Funciare Borşa au formulat întâmpinare prin care au invocat în principal excepţia nulităţii recursului iar fondul cauzei, solicită respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi întemeiată a deciziei şi a încheierii.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte constată următoarele:

5.1. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 1475 din 11 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că acesta este tardiv formulat.

Verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente dispoziţiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa atacată a fost comunicată la data de18.01.2021 iar recursul a fost înregistrat la data de 11.03.2021, potrivit rezoluţiei de la dosarului, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Înalta Curte constată că recurentul nu a solicitat repunerea sa în termen.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 493 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. se va respinge, ca atare.

2. În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din data de 12 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimaţii Comisia Locală de Aplicare a Legii Funciare Borşa şi Preşedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Funciare Borşa.

Înalta Curte constată întemeiată excepţia invocată, fiind incidente în cauză dispoziţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a acţiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

Deoarece recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1475 din 11 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Totodată, admiţând excepţia nulităţii, constată nul recursul declarat de recurentul A. împotriva împotriva încheierii din data de 12 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1475 din 11 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Admite excepţia nulităţii recursului împotriva încheierii din data de 12 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Constată nul recursul declarat de recurentul A. împotriva împotriva încheierii din data de 12 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.