Challenge to state asset seizure measures under administrative law jurisdiction versus creditor status under fiscal procedure

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 09.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a solicitat să se dispună:

- Obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să emită Decizia motivată de ridicare a măsurilor asigurătorii prevăzută de art. 213 alin. (7) sau, după caz, de art. 214 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, pentru măsurile asigurătorii dispuse prin Procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. x/27.09.2007 asupra bunurilor proprietate a fostei A.., având în vedere că acestea nu mai pot fi menţinute în prezent;

- Obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să efectueze operaţiunile administrative prevăzute de art. 214 alin. (2) Legea nr. 207/2015, privind ridicarea măsurilor asigurătorii, respectiv să comunice Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în original societăţii A. S.A. şi OCPI Iaşi şi să dispună măsurile necesare pentru radierea sechestrului, după caz să solicite radierea măsurii asigurătorii a sechestrului, dispusă prin Procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. x/27.09.2007, din cărţile funciare ale imobilelor asupra cărora a fost dispus sechestrul.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 164 din 19 noiembrie 2020, a respins excepţia necompetenţei materiale, a respins excepţia netimbrării, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantă A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi/sau pct. 6 noul C. proc. civ. - depăşirea limitelor investirii - încălcarea dispoziţiilor de procedura prevăzute de art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ. şi art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ.

Recurentul susţine că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., pentru încălcarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ. şi art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ., faţă de considerentele de la pag. 8 şi pag. 9 din Sentinţa recurată, prin care apare cu evidenţă că instanţa de fond a depăşit limitele investirii, reţinând o stare de fapt, şi argumente de drept, care nu au fost invocate şi susţinute de către niciuna dintre părţi, considerente care a stat la baza dezlegărilor ulterioare date de către instanţa de fond excepţiei inadmisibilităţii.

Din moment ce apărările A., şi argumentele invocate în legătura cu excepţia inadmisibilităţii nu priveau starea de fapt reţinută în considerente, recursul este întemeiat şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. (după caz de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ.) - aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi art. 8 teza a H-a din Legea nr. 554/2004. prin reţinerea, în considerentele Sentinţei recurate că A. nu ar fi persoană vătămată în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004 şi ca AAAS nu ar avea calitatea de autoritate publică. Invocarea unor dispoziţii de drept material şi procedural neaplicabile cauzei. Ignorarea modificărilor legislative care sunt incidente cauzei şi care privesc regimul actelor emise de intimata AAAS.

Instanţa a invocat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 58-art. 65 din O.U.G. nr. 51/1998 în vigoare la data emiterii procesului-verbal - luna septembrie, anul 2007, ignorând ca acestea au fost abrogate ulterior prin art. 31 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 76/2012.

Menţionează că în cauză nu era vorba de nicio executare silită din moment ce o asemenea procedură nu a fost demarată vreodată, fiind instituite doar măsuri asigurătorii pentru garantarea unei eventuale executări silite viitoare.

Nefiind vorba de o executare silită iniţiată de către AAAS înainte de intrarea în vigoare a art. 31 din Legea nr. 76/2012, ci doar de emiterea unui Proces-verbal de sechestru înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, în cauza nu erau incidente dispoziţiile art. 58-art. 65 din O.U.G. nr. 51/1998.

Art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998 arată în mod clar că se va aplica procedura prevăzută de codul de procedura fiscală chiar şi actelor şi cererilor ulterioare intrării în vigoare a art. 31 din Legea nr. 76/2012, cum este cererea de ridicare a sechestrului.

În cauză A. a formulat cererea de ridicare a masurilor asigurătorii în temeiul dispoziţiilor codului de procedura fiscală, cod care este în mod expres prevăzut de art. 31 din Legea nr. 76/2012 ca fiind aplicabil cauzei în legătură cu situaţia creanţelor preluate de către AAAS, cum este şi presupusa creanţă invocată în cuprinsul Procesului-verbal de sechestru, pentru care AAAS nu a comunicat un titlu de creanţă fiscală şi nu a demarat o executare silită până în prezent.

Prin cesiunea de creanţe au fost preluate de care AAAS creanţe fiscale, dispoziţiile legale speciale arătând în mod expres ca acestea îşi păstrează acest caracter de creanţa fiscală, şi caă o eventuală executare silită viitoare a acestor creanţe se face de către AAAS în temeiul "titlurilor de creanţă şi al titlurilor executorii aferente creanţelor bugetare transferate".

Cererea a fost formulată în temeiul dispoziţiilor codului de procedură fiscală, prin această cerere fiind solicitat AAAS a ridica măsurile asigurătorii dispuse înainte de demararea executării silite a presupusei creanţe fiscale, faţă de dispoziţiile art. 213 alin. (7) Codul de procedură fiscală: Poprirea şi sechestrul asigurător.

De asemenea, solicitarea adresată AAAS privea ridicarea măsurilor asigurătorii şi faţă de incidenţa art. 214 alin. (1) Codul de procedură fiscală "Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, în tot sau în parte, prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 211, după caz." S-a invocat faptul că potrivit art. 215 alin. (1) Codul de procedură fiscală "Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. " Potrivit art. 218 alin. (1) Codul de procedură fiscală "Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa creanţelor fiscale."

Aceasta cerere nu poate privi decât pe AAAS, care are indubitabil calitatea de creditor fiscal, prin preluarea creanţelor fiscale de la CNAS, fiind singura în măsura a ridica masurile asigurătorii, aceasta fiind obligata a parcurge procedurile prevăzute de codul de procedura fiscală, în vederea recuperării creanţelor fiscale preluate de la CNAS, doar daca nu s-ar dovedi că există impedimente legale pentru parcurgerea acestora, existenta unor impedimente legale determinând ridicarea masurilor asigurătorii anterior dispuse.

Fiind aplicabilă procedura de executare prevăzută de codul de procedură fiscală, în forma în vigoare în prezent, în legătura cu o eventuala recuperare a creanţelor fiscale preluate de către AAAS, sechestrul asiguratoriu fiind instituit ca şi o garanţie a recuperării viitoare a unei creanţe suspuse procedurii de executare fiscală, sunt aplicabile şi dispoziţiile care prevăd condiţiile de ridicare a masurilor asigurătorii cuprinse în Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabile dispoziţiile abrogate, invocate în Sentinţa recurată, sau alte dispoziţii de drept comun, faţă de care să se poată reţine inadmisibilitatea cererii.

Rezultă că nu se poate considera că recurenta nu ar avea calitatea de persoana vătămata, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 554 2004.

De asemenea, este greşită şi susţinerea că procesul-verbal de sechestru nu a fost emis de către AVAS în calitate de autoritate publică ci în calitate de creditor, în temeiul unei legi speciale.

Pârâta AAAS este, faţă de dispoziţiile legale, o autoritate publică centrală în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Există refuz nejustificat de soluţionarea a cererii faţă de excesul de putere al pârâtei AAAS, care a exercitat dreptul de apreciere privind cererea recurentei prin încălcarea dreptului A. de a ridica măsurile asigurătorii, drept care este prevăzut în mod expres de dispoziţiile art. 213 alin. (7) sau, după caz, de art. 214 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, vătămând astfel dreptul de proprietate al recurentei, care este prevăzut şi garantat de art. 44 din Constituţia României.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs sunt indicate numai dispoziţiile legale pretins încălcate dar fără a se face o motivare faţă de situaţia de fapt, a încălcării efective a acestora.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi anume:"Cel prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5, şi/sau pct. 6 noul C. proc. civ.- depăşirea limitelor investirii - încălcarea dispoziţiilor de procedură prevăzute de art. 9 alin. (2), noul C. proc. civ. şi art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ. Existenţa unei motivări străine de natura cauzei la pag. 8 şi pag. 9 din Sentinţa", Înalta Curte constată că din motivarea acestui motiv de recurs nu se susţin argumentele invocate faţă de împrejurarea că instanţa de fond a soluţionat excepţia inadmisibilităţii, ignorând cererea cu care a fost învestită, prezentând elemente străine faţă de natura cauzei în soluţionarea acestei excepţii şi că există motivare străină de natura cauzei.

Din actele cauzei se constată că instanţa de fond, în raport de cererea de chemare în judecată, temeiul acesteia respectiv Legea 554/2004, situaţia de fapt prezentată, a fost pronunţată o hotărâre temeinică şi legală în limitele investirii prin cererea de chemare în judecată.

În mod corect şi legal, instanţa de fond a stabilit ca în speţă a fost invocat art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004, respectiv "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere fiind definit de art. 2 alin. (1), lit. i). din Legea 554/2004, dând eficienţă principiului disponibilităţii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

În ceea ce priveşte al treilea motiv de recurs şi anume:"Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. - aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prin reţinerea în considerentele Sentinţei recurate pag. 9 ca A. nu ar fi persoană vătămată în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004 şi ca AAAS nu ar avea calitatea de autoritate publica.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect şi legal, instanţa de fond a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile art. 59-65 din OUG51/1998 şi că cererea vizează măsurile dispuse în procesul-verbal de aplicare sechestru nr. x/27.09.2007, proces-verbal încheiat de AVAS debitorului S.C. A. S.A., în temeiul art. 59 şi următoarele din O.U.G. nr. 51/1998.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit după cum urmează: "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ". Plecând de la această reglementare, putem sintetiza în sensul că actul administrativ este o manifestare de voinţă făcută în scopul naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice, a cărei realizare este garantată prin forţa de constrângere a statului.

În aceste condiţii, nu orice manifestare de voinţă este un act administrativ, ci numai acelea care întrunesc condiţiile expuse anterior.

Or, analizând actele atacate şi pe care recurenta-reclamantă solicită a fi anulate, se observă că acestea nu sunt emise în regim de putere publică, în vederea executării legii, ci sunt acte emise cu ocazia exercitării drepturilor cuvenite oricărui creditor participant la o procedură de executare silită.

Astfel fiind, obiectul acţiunii nu se circumscrie dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, iar sub acest aspect faza executării silite face parte din cadrul procesului civil.

În concluzie, în raport de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat în mod corect şi legal că procesul-verbal de sechestru nu a fost emis în calitate de persoană publică ci în calitate de creditor, în temeiul unei legi speciale, reclamanta nefiind persoană vătămată în sensul prevăzut de Legea 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 164 din 19 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civil, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.