IT staff salary claims fail: 30% cumulative allowance cap under Law No. 153/2017 upheld, base-pay cut unreviewable

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., au chemat în judecată, în calitate de pârâtă, Curtea de Apel Iaşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună: 1.anularea parţială, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, a Deciziei nr. 32 din 05.02.2018, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Iaşi, începând cu data de 01.01.2018, ca fiind nelegală, 2. anularea parţială, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, a Hotărârii nr. 8 din 20.03.2018, emisă de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de către reclamanţi împotriva deciziei menţionate anterior, contestaţie ce a fost înregistrată sub nr. x din 25.02.2018 şi care constituie procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, 3.obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind salarizarea reclamanţilor, în calitate de personal auxiliar de specialitate, funcţia de specialist IT în cadrul Tribunalului Iaşi, cu respectarea atât a prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât şi a celorlalte acte normative aflate în vigoare, în sensul menţinerii salariului avut în plată la data de 31.12.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4262 din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus respingerea cererii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iaşi, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., prin care, invocând cazul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinţei recurate şi admiterea, în tot, a acţiunii introductive.

În susţinerea căii de atac promovate, au învederat, dintr-o primă perspectivă, recurenţii că, în raport de modificările normative intervenite şi de actele administrative subsecvente emise de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi, situaţia litigioasă dedusă judecăţii, în recurs, vizează doar salarizarea diminuată pentru perioada 01.01.2018 - 22.07.2018.

Din perspectiva cuantumului drepturilor salariale ale specialiştilor IT de la nivelul instanţelor de judecată, au învederat recurenţii că, anterior adoptării Legii nr. 207/20.07.2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, drept efect al încadrării specialiştilor IT din cadrul instanţelor în Cap. II ("Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" - poziţiile 7, 8 şi 9) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, alături de restul personalului auxiliar de specialitate, coroborat cu principiul unui nivel salarial comparabil cu cel al specialiştilor din cadrul autorităţii vizate de prevederile art. 22, secţiunea a 6-a din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, al aceleiaşi anexe la Legea nr. 153/2017, veniturile salariale ale recurenţilor au suferit o diminuare semnificativă, respectiv cu 44.5%, faţă de valoarea salariului net în plată la data de 31.12.2017.

În acest context au invocat recurenţii excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Anexei nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională la Legea nr. 153/2017 şi anume, Capitolul II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, poziţiile 7, 8 şi 9 şi Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, secţiunea a 6-a, art. 22.

Au arătat recurenţii că, la momentul adoptării prevederilor sus menţionate, în ceea ce priveşte reglementarea mecanismelor de determinare a drepturilor salariale ale categoriei profesionale a specialiştilor IT de la nivelul instanţelor de judecată, respectiv tribunalelor, nu a fost respectat principiului bicameralismului, fiind astfel încălcate prevederile art. 61 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) din Constituţia României.

Au susţinut recurenţii că proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost înregistrat la Senat sub nr. x/2017 şi a fost dezbătut şi aprobat de Senat fără a fi avută în vedere, în mod distinct, în grila de salarizare a personalului auxiliar (pagina 98), categoria profesională a specialiştilor IT din cadrul instanţelor de judecată. În Raportul Comisiei de Muncă a Camerei Deputaţilor, apar, la pagina 412, adăugiri îngroşate ce vizează completarea grilei de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanţelor şi parchetelor şi cu categoria profesională a specialiştilor IT, aspecte ce au fost preluate în pagina 107 a Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice adoptate de Camera Deputaţilor. Astfel, apreciază recurenţii că Senatul, ca primă cameră parlamentară sesizată, nu a avut o documentaţie şi pentru salarizarea specialiştilor IT, sens în care nu a analizat şi nu a statuat asupra salarizării acestora.

Totodată, au apreciat recurenţii că nesocotirea principiul bicameralismului pentru o categorie profesională relativ mică, transformă specialiştii IT în persoane vulnerabile, ale căror drepturi au fost nesocotite pe criteriu numeric, în contextul în care întreg personalul auxiliar de specialitate având funcţia de specialist IT a suportat consecinţele unei scăderi semnificative a salariului net în plată avut la data de 31.12.2017, iar, prin invocarea excepţiei în discuţie, este urmărită repunerea în situaţia anterioară adoptării Legii nr. 153/2017, respectiv acordarea nivelului salarizării avute în decembrie 2017 pentru perioada 01.01.2018 - 22.07.2018.

O altă critică formulată de recurenţi a vizat maniera în care judecătorul fondului a dezlegat chestiunea cuantumului total al sporurilor acordate, apreciind aceştia că Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede pentru domeniul de activitate "Justiţie", sporuri în cuantum maxim total de 45%, iar o astfel de anexă are natura juridică a unei norme juridice civile speciale, aplicabilă acestei familii ocupaţionale. Pe cale de consecinţă, în opinia recurenţilor, personalului din Justiţie nu i se aplică limitarea generală de 30%, ci reglementarea specială a lipsei limitării cuantumului total al sporurilor, motiv pentru care decizia contestată este apreciată de sus indicatele părţi ca fiind nelegală în contextul în care, prin aceasta, cuantumul total al sporurilor a fost plafonat la limita maximă a 30% din indemnizaţia de bază.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Curtea de Apel Iaşi a invocat, în principal, apărări ce corespund unei excepţii a nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond, pentru motive similare celor susţinute în faţă primei instanţe, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 25 martie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 29 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când soluţionarea cauzei a fost amânată pentru data de 2 februarie 2022.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă, apreciind că motivele de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul cererii şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte va avea în vedere aspectele menţionate de recurenţi potrivit cărora, în raport de adoptarea Legii nr. 207/20.07.2018 şi de emiterea Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Iaşi nr. 290/12.09.2018, criticile formulate prin memoriul de recurs vizează exclusiv maniera în care prima instanţă a dezlegat legalitatea actelor administrative ce au avut drept efect diminuarea salariilor recurenţilor aferente perioadei 01.01.2018-22.07.2018.

De asemenea, tot în scopul clarificării cadrului procesual dedus analizei în recurs, instanţa de control judiciar constată că, în mod contrar celor învederate de intimată prin precizările scrise depuse în cauză, prin maniera de formulare a cererii de chemare în judecată, reclamanţii au învestit instanţele de contencios administrativ inclusiv cu verificarea modului în care, prin actele administrative atacate, au fost aplicate prevederile legale ce vizau stabilirea şi calculul sporurilor reglementate prin Legea nr. 153/2017 în beneficiul personalului auxiliar de specialitate, prima instanţă dezlegând, de altfel, cauza şi sub acest aspect. Pe cale de consecinţă, prin calea de atac promovată recurenţii, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. au abordat atât (a) chestiunea modului de calcul al salariilor de bază, (b) criticând, totodată, şi maniera în care judecătorul fondului a dezlegat chestiunea modului de calcul al sporurilor.

Arată însă, instanţa de control judiciar că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, textul normativ în discuţie vizând esenţialmente o potenţială neconcordanţă a hotărârii primei instanţe cu prevederile legale aplicabile cauzei.

Or, sub aspectul criticilor aduse de recurenţi manierei în care, prin hotărârea atacată, prima instanţă a dezlegat chestiunea cuantumului drepturilor salariale ale specialiştilor IT, Înalta Curte reţine că, prin calea de atac exercitată, unicul argument invocat de recurenţi vizează neconstituţionalitatea prevederilor Anexei nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională la Legea nr. 153/2017 şi anume: Capitolul II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, poziţiile 7, 8 şi 9 şi Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, secţiunea a 6-a, art. 22, recurenţii invocând, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate a unor atare prevederi.

În acord cu judecătorul fondului, potrivit aspectelor statuate de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, Înalta Curte reţine că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Totodată, controlul de constituţionalitate al unui act normativ reprezintă atributul exclusiv al instanţei de contencios constituţional, motiv pentru care invocarea, în cadrul recursului, drept unic argument în susţinerea solicitării de casare a hotărârii primei instanţe, exclusiv a argumentelor ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ ce reprezintă, în fapt, norma de drept material aplicată de judecătorul fondului, nu poate genera reformarea hotărârii atacate, întrucât nu reprezintă un indicativ al unei eronate aplicări a normei în discuţie.

Astfel, diminuarea, începând cu luna ianuarie 2018, a drepturilor salariale ale specialiştilor IT, a căror funcţii sunt menţionate în Capitolul II din Anexa V, destinată stabilirii salariilor de bază pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor de judecată, reprezintă o consecinţă a modificării mecanismului de calcul al drepturilor salariale, modificare ce reprezintă o manifestare de voinţă a legiuitorului, ce nu poate fi îndreptată de instanţă, prin atribuţiile sale de interpret al actului normativ, ci doar de legiuitor, alta fiind calea pe care reclamanţii trebuie să o urmeze pentru satisfacerea intereselor lor legitime.

Pe cale de consecinţă, din perspectiva modului de stabilire a salariilor de bază, nu se poate reţine o eronată aplicare sau interpretare pe care instanţa de fond ar fi dat-o prevederilor Legii nr. 157/2017, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte apreciază drept nefondate şi criticile aduse de recurenţi manierei în care, prin sentinţa civilă nr. 4262 din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a dezlegat chestiunea modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Aşadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, este prevăzut, în mod expres, faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la valoarea totală a fondului salariilor de bază la nivelul ordonatorului de credite. De asemenea, chiar dacă prin legea de salarizare s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, precum cel de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea unui cuantum cumulat al sporurilor de 45%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal.

Procentele sus indicate reprezintă limite maxime stabilite de legiuitor, iar recurenţilor - reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor într-un astfel de cuantum (maxim). Astfel, legiuitorul stabileşte în patrimoniul recurenţilor doar dreptul la acordarea sporurilor, valoarea acestora urmând a fi determinată prin aplicarea dublei condiţionări invocate şi de judecătorul fondului, respectiv: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate şi prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:

79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. I-VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Sus indicatele aspecte (dezlegate pe calea recursului în interesul legii) vin să infirme şi teza caracterului prevederilor art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din Anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 de normă specială, faţă de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, invocată de recurenţii - reclamanţi.

Astfel, nu există un raport normă specială - normă generală, între cele două seturi de reglementări, câtă vreme acestea vizează, în esenţă, ipoteze diferite. Astfel, limitele maxime prevăzute în Anexa V privesc suma salariului individual, în timp ce limita de 30%, prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, vizează suma salariilor de bază, la nivel de ordonator de credite.

Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există vreo pasivitate a ordonatorului de credite în aplicarea normelor legale, din moment ce sporurile se regăsesc în actul administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale, faptul că acestea nu sunt acordate în procentul clamat de recurenţii- reclamanţi nefiind de natură a genera nelegalitatea actelor administrative atacate, în condiţiile în care se respectă limita maximă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Cât priveşte chestiunea stări de discriminare, privită din perspectiva mecanismului de aplicare a sporurilor, Înalta Curte reţine că dezlegările date de prima instanţă acesteia nu au fost atacate de reclamanţi prin recursul promovat, din această perspectivă, fiind de altfel, aplicabile şi aspectele dezlegate prin punctele 86 - 95 ale Deciziei nr. 15/2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat astfel:

86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

87. În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

88. Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.

89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor privind modul de calcul al sporurilor sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

În concluzie, Înalta Curte constată că, din perspectiva aspectelor criticate de recurenţii - reclamanţi, nu pot fi identificate elemente de nelegalitate care să genereze reformarea hotărârii atacate, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 4262 din 23 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 4262 din 23 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.