FGA payment request deadline: calculation from discovery of administrative necessity following unsuccessful civil litigation against insurer

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în data de 13.09.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei FGA nr. 16653/28.08.2018, obligarea pârâtului FGA la plata sumelor solicitate prin cererea de plată nr. x/28.11.2017 şi obligarea acestuia la emiterea unei decizii prin care să admită cererea de plată.

În şedinţa de judecată din data de 27.03.2019, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată şi privind plata efectivă a despăgubirilor, precizând că în ipoteza anulării deciziei contestate, consecinţa va fi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să analizeze pe fond cererea de plată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1603 din 24 aprilie 2019, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu paratul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia FGA nr. 16653/28.08.2018, a obligat pârâtul FGA la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze pe fond cererea de plată nr. x/28.11.2017 şi a respins capetele de cerere privind emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată şi privind plata efectivă a despăgubirilor, ca inadmisibile.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că sentinţa pronunţată este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond.

Recurentul susţine că instanţa a făcut o greşită interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 14, coroborate cu dispoziţiile art. 2, 11,12 din Legea nr. 213/2015, dispoziţiilor art. 20 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 13-16 din Norma ASF nr. 16/2015 (menţinută prin Norma ASF nr. 24/2019) privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor si dispoziţiilor art. 2548 C. civ.

În prezenta cauză, reclamantul a depus cererea de plată în data de 28.11.2017 ulterior datei de 28.07.2016, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plata pentru B. S.A.

Instanţa de fond stabileşte în mod nelegal faptul ca cererea de plată nu a fost depusă tardiv având în vedere existenţa dosarului nr. x/2016, dosar care "a fost de natură a crea reclamantului convingerea că pretenţiile sale materiale vor fi soluţionate direct de către instanţă şi că parcurgerea unei proceduri administrative ar fi inutilă în aceste condiţii, putând chiar intra în contradicţie cu soluţia ce urma a fi pronunţată de instanţă.. ", consideră că acest lucru nu are relevanţă din perspectiva stabilirii momentului naşterii dreptului de creanţă al intimatului-reclamant intru cât acesta coincide cu data producerii accidentului rutier.

Această soluţie este una profund eronată, căci legiuitorul a înţeles să reglementeze prin Legea nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015 în mod distinct două situaţii în care un petent ulterior ridicării autorizaţiei de funcţionare a unui asigurător poate să se adreseze FGA:

(i) deschiderea dosarului de daună direct la Fond, cerere formulata în baza dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 213/2015) şi (ii) plata din disponibilităţile Fondului, în baza cererii de plata formulata în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Ambele situaţii presupun o acţiune din partea potenţialului creditor al unei societăţi în faliment, care:

1. pentru constatarea daunelor trebuie să investească FGA cu o avizare de dauna- ceea ce duce la deschiderea si instrumentarea unui nou dosar de daună si constatarea avariilor -cerere soluţionată prin emiterea documentului de introducere în service.

2. pentru încasarea despăgubirilor de la FGA- trebuie sa formuleze cerere de plata- este practic actul prin care este investita autoritatea administrativa, ceea ce duce în definitiv la emiterea unui act administrativ - respectiv decizia Comisiei Speciale.

Astfel, Capitolul III din Norma 16/2015 reglementează Procedura deschiderii şi instrumentării dosarelor de daună, iar Capitolul IV din aceeaşi Normă reglementează Procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului.

Legea nr. 213/2015- lege specială care se aplică cu prioritate -a instituit o procedură administrativă pentru a se putea crea raporturi juridice între FGA şi creditorii de asigurări care înţeleg să se adreseze Fondului în cazul falimentului unui asigurător.

Aşadar, instanţa de fond nu a avut în vedere nici prevederile art. 1381 noul C. civ. care prevăd că "(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (...).".

În reglementarea procedurii prevăzute în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, care are drept scop protejarea creditorilor de asigurări, legiuitorul a pornit de la premisa că Fondul de garantare a asiguraţilor nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în procesul penat şi, neavând această calitate, este "în drept să efectueze plăţi" creditorilor de asigurări, părţi civile în procesul penal, anterior finalizării acestuia.

Protecţia creditorilor de asigurări presupune un mecanism de plată imediată a despăgubirilor din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, în limita plafonului de garantare, necondiţionat de finalizarea procesului penal sau a procedurii falimentului şi independent de suspendarea de drept a acţiunilor judiciare prin efectul hotărârii de deschidere a acestuia. Celeritatea în plata despăgubirilor şi inexistenta obligaţiei de a parcurge un proces judiciar constituie elementele centrale ale mecanismului de protecţie a creditorilor de asigurări instituit prin Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi prin constituirea Fondului de garantare a asiguraţilor.

Astfel, dreptul de creanţă este un drept civil, de care beneficiază o persoană care este subiect într-un raport juridic de obligaţie, denumită creditor, de a pretinde celeilalte părţi, denumită debitor, îndeplinirea obligaţiei acesteia. Data la care se naşte dreptul de creanţă este data evenimentului generator al obligaţiei, respectiv data la care creditorul a înregistrat în patrimoniul său prejudiciul (fără a fi nevoie a se cunoaşte cuantumul acestuia), respectiv data producerii unui risc acoperit printr-o poliţă de asigurare. în materia asigurărilor, astfel cum stabileşte şi art. 1381 din N. C. civ.: " (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat (...)".

Odată ce a luat naştere dreptul de creanţa, exercitarea acţiunii în repararea prejudiciului patrimonial suferit nu era condiţionată de stabilirea întinderii prejudiciului de către un organ judiciar, reclamantul având posibilitatea, odată cu retragerea autorizaţiei societăţii B. să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraţilor în vederea plăţii despăgubirilor (ce ar fi fost cuantificate de FGA în raport de pretenţiile părţii şi de ansamblul înscrisurilor depuse în justificarea cererii de plată). Un asemenea demers, evident ar fi fost util şi suficient în vederea conservării dreptului de plată a despăgubirilor din resursele FGA.

Astfel, persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015. Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări.

Faptul că FGA nu este continuatorul asigurătorului în faliment implică o serie de consecinţe juridice, printre care şi aceea că Fondul nu poate să achite solicitanţilor fără nici o verificare, analiză şi, eventual, cenzură sumele de bani pe care aceştia le cer cu titlu de despăgubiri, ţinând cont că Fondul de garantare a asiguraţilor este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare de care dispune şi în considerarea scopului pentru care a fost înfiinţat, şi anume protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

În concluzie, arată că cererea de plată a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile, caz în care Comisia Specială din cadrul FGA a stabilit în mod temeinic şi legal că a intervenit tardivitatea.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în data de 29.12.2013, a avut loc un accident auto produs de conducătorul autovehiculului cu nr. x, asigurat RCA la B. S.A., în urma căruia reclamantul a suferit o serie de traumatisme.

Reclamantul a introdus o acţiune în instanţa împotriva asiguratorului B. S.A., înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a sub nr. de dosar x/2016, dar în timpul procesului, faţa de asiguratorul pârât s-a dispus deschiderea procedurii falimentului printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă în data de 28.04.2016.

Astfel, Înalta Curte constată că anterior deschiderii procedurii falimentului, împotriva societăţii B. S.A., între părţi exista un litigiu având ca obiect obligarea recurentei la plata despăgubirilor materiale şi morale ca urmare a evenimentului rutier din anul 2013, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a sub nr. x/2016, litigiu în care instanţa a decis, din oficiu, să procedeze la introducerea în cauză a recurentei din prezenta cauză, Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Tribunalul Bucureşti, în dosarul anterior menţionat, a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive a FGA, continuând soluţionarea litigiului în contradictoriu cu această entitate şi pronunţând o hotărâre prin care recurenta a fost obligată la plata unei sume de 100.000 Euro reprezentând daune materiale (în RON, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii) şi 500.000 Euro reprezentând daune morale (în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii). În apel, prin Decizia nr. 1916/2017, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

În aceste condiţii, formularea cererii de plată către FGA, după pronunţarea primei instanţe în Dosarul nr. x/2016, apărea ca fiind lipsită de obiect, de vreme ce instanţa de judecată pronunţase o hotărâre prin care FGA să fie obligată la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale şi materiale.

Cu toate acestea, în interiorul termenului de 90 de zile calculat de la data pronunţării instanţei de apel în Dosarul nr. x/2016 s-a formulat cerere de plată înregistrată sub nr. x/28.11.2017, prin care s-a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraţilor aprobarea plăţii despăgubirii în cuantum de 100.000 Euro reprezentând daune materiale şi 500.000 Euro reprezentând daune morale ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 29.12.2013, în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare x, asigurat la societatea B. S.A. De asemenea, au fost anexate înscrisuri justificative privind cuantumul daunelor solicitate.

Sumele au fost solicitate în conformitate cu sentinţa civilă nr. 7862/2016, pronunţată la data de 12.12.2016, de către instanţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu titlu de despăgubiri.

În concluzie, interpretarea legii, în sensul limitării dreptului creditorilor de asigurări de a se adresa FGA, prin depunerea cererii în termen de 90 de zile exclusiv calculat de la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva asigurătorului, fără o analiză concretă a particularităţilor speţei, fără a ţine cont de existenţa unui litigiu în curs de soluţionare este inechitabilă şi nu corespunde rigorilor legii, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Prima instanţă a reţinut, în mod corect, că "necesitatea parcurgerii procedurii administrative i-a fost relevată reclamantului doar în data de 15.11.2017, la data pronunţării instanţei de apel (când acţiunea directă împotriva FGA a fost respinsă ca inadmisibilă) ".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1603 din 24 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.