Dismissal of pre-tenure termination of public official as valid political act requiring no factual motivation beyond statutory grounds

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. în contradictoriu cu Prim-ministrul României şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat în temeiul art. 8 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ anularea Deciziei Prim-ministrului României nr. 411/13.11.2019 privind unele masuri pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al Autoritatii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, publicată în M. Of. nr. 917 din 14.11.2019, prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de Preşedinte, cu rang de secretar de stat al Autoritatii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, anularea actelor subsecvente acestei Decizii şi, pe cale de consecinţă, renumirea/reintegrarea sa în funcţia de Preşedinte, cu rang de secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, funcţie deţinută anterior emiterii actului anulat şi acordarea drepturilor băneşti de care ar fi beneficiat incepand cu data intrării in vigoare a Deciziei (14.11.2019) şi până la renumirea/reintegrarea efectiva in funcţie.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1222 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi B. - Preşedinte - Secretar de Stat al Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, şi, în consecinţă:

- a anulat Decizia nr. 411/13.11.2019 emisă de pârâtul Prim-ministrul României;

- a obligat pârâtul Prim-ministrul României să dispună reintegrarea reclamantului A. în funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

- a obligat pârâtul Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să plătească reclamantului A. drepturile băneşti de care ar fi beneficiat reclamantul, ca diferenţă dintre salarizarea acordată pentru funcţia pe care a fost reîncadrat în urma emiterii actului administrativ Decizia nr. 411/13.11.2019 şi salarizarea aferentă funcţiei de preşedinte cu rang de secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. 411/13.11.2019 şi până la data reintegrării efective în funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

- a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere al reclamantului A. având ca obiect anularea actelor subsecvente Deciziei nr. 411/13.11.2019 emisă de pârâtul Prim-ministrul României, pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată a contenciosului administrativ.

- a constatat rămasă fără obiect excepţia nulităţii capătului de cerere al reclamantului A. având ca obiect anularea actelor subsecvente Deciziei nr. 411/13.11.2019 emisă de pârâtul Prim-ministrul României, în urma admiterii excepţiei inadmisibilităţii aceluiaşi capăt de cerere.

- a respins acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

- a respins restul pretenţiilor reclamantului pe fondul cauzei.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei nr. 1222 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului şi B.. A formulat recurs incident şi reclamantul A..

1.3.1. Prin recursul său pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se dispună respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului.

În motivarea căii de atac exercitate pârâta a susţinut următoarele:

Hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material art. 29, art. 31, art. 5 lit. z), art. 382, art. 519 alin. (1), lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În condiţiile în care art. 66 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 reglementează mandatul preşedintelui şi a vicepreşedinţilor A.N.S.V.S.A. pentru o perioadă de 5 ani, deşi Constituţia României stabileşte că Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale, alegeri care au loc din 4 în 4 ani, iar instanţa de fond a admis că este corectă susţinerea pârâţilor în sensul că funcţiile de demnitate publică de secretar de stat, consilier de stat, subsecretar de stat ar trebui ocupate numai pe baza încrederii acordate de Primul Ministru ca şef al Guvernului, rezultă ca fiind neîntemeiate reţinerile instanţei de fond în sensul că scopul "reglementării art. 66 alin. (1) din O.G. nr. 42/2004 a fost acela de a împiedica modificări nejustificate în perioada de mandat de 5 ani, adică schimbări din funcţie a conducerii ANSVSA fără motive imputabile preşedintelui sau vicepreşedinţilor..."

De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi instanţa supremă prin decizia civilă nr. 540/11.02.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012.

Ţinând cont de faptul că, potrivit art. 109 alin. (1) din Constituţia României, "Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga activitate, fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi actele acestuia", în condiţiile în care mandatul Guvernului precedent a încetat, iar noul Guvern a fost învestit ca urmare a Hotărârii Parlamentului României nr. 22/2019, este evident că se impunea înlocuirea secretarilor de stat, a subsecretarilor de stat şi a conducătorilor autorităţilor publice din subordinea Guvernului, aceasta fiind o măsură de natură politică.

În acest context, se susţine că intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de Preşedinte, cu rang de Secretar de Stat al A.N.S.V.S.A. prin Decizia Prim-ministrului nr. 39/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 9 ianuarie 2017, care nu prevedea un mandat de 5 ani.

Ulterior, în timp ce exercita această funcţie, a iniţiat şi promovat, sub propria semnătură, un proiect de ordonanţă de urgenţă, adoptat prin Legea nr. 20/15.01.2018, prin care şi-a creat personal un beneficiu, stabilind un mandat de 5 ani.

Aşadar, mandatul de 5 ani prevăzut de actuala legislaţie a fost introdus prin O.U.G. nr. 71/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare, a fost emisă Decizia Prim-ministrului nr. 65/12.02.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 12 decembrie 2018, prin care reclamantul a fost numit în funcţia de Preşedinte, cu rang de Secretar de Stat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru o perioadă de 5 ani.

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond în sensul că Decizia nr. 411/13.11.2019 este nemotivată, se consideră că aceasta este dată cu aplicarea greşită, în primul rând, a art. 31 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, care dispune:

"Prim-ministrul numeşte şi eliberează din funcţie:

a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia situaţiei în care aceştia au calitatea de membru al Guvernului."

Rezultă că actul de eliberare dintr-o funcţie de demnitate publică apare ca o conjuncţie între oportunitate şi legalitate, astfel cum este aceasta apreciată de către echipa guvernamentală, aşa cum a decis, în mod definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 540/11.02.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012.

Se susţine că cerinţa motivării Deciziei Prim-ministrului Guvernului României nr. 411/13.11.2019 a fost îndeplinită prin inserarea în preambulul acesteia a textelor de lege în temeiul cărora a fost emisă şi anume art. 29 şi art. 31 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare şi a art. 66 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004.

În ceea ce priveşte motivarea în fapt, aceasta rezultă indubitabil din interpretarea dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 şi a prevederilor art. 5 lit. z) din Codul Administrativ, întrucât existenţa motivării în fapt a acestui tip de act presupune împrejurarea fundamentală, ca motiv de fapt, că Prim-ministrul României, în exercitarea acestei funcţii, emite actul de eliberare din funcţie a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului.

Motivarea în fapt, care se regăseşte în cuprinsul Deciziei nr. 411/13.11.2019, este legată de împrejurarea că Prim-ministrul Guvernului României, care deţine această funcţie, emite decizia.

O astfel de motivare în fapt este suficientă, întrucât, spre deosebire de alte acte administrative invocate de intimatul-reclamant, actul contestat în prezentul litigiu este diferit, acestuia aplicându-i-se norme speciale şi derogatorii.

A arătat în faţa instanţei de fond că funcţia de secretar de stat nu face parte din categoria funcţiilor publice, intimatul-reclamant neocupând această funcţie în urma unui concurs prin care să i se fi verificat cunoştinţele şi pregătirea profesională.

Funcţia de Preşedinte cu rang de Secretar de Stat al A.N.S.V.S.A. este potrivit art. 5 lit. v) şi z)din O.U.G. nr. 57/2019 asimilată funcţiei de demnitar din administraţia publică centrală.

Articolul 382 din O.U.G. nr. 57/2019 enumeră categoriile de personal cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici, printre care, la lit. e), sunt menţionate şi persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

Aşadar, dispoziţiile referitoare la funcţionarii publici, în conformitate cu art. 382 din O.U.G. nr. 57/2019, nu se aplică şi persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

Concluzionând, rezultă, în mod evident, că secretarul de stat este numit într-o funcţie de demnitate publică prin decizie a Prim-ministrului pentru un mandat al cărui conţinut specific constă în asigurarea - la nivelul ministerului, agenţiei ori autorităţii ce ţine de resortul puterii executive/ministerului de resort - realizării politicii interne şi externe conform programului politic în baza căruia, la rândul său, Guvernul a fost învestit prin votul politic de încredere al Parlamentului.

În consecinţă, prin funcţiile de demnitate publică se exprimă în mod direct voinţă politică, astfel că mandatul secretarului de stat nu poate fi decât unul de natură politică, cu toate consecinţele ce derivă dintr-o astfel de calificare.

În situaţia de faţă, nu poate fi contestată prerogativa legală a Prim-ministrului României de a numi şi elibera din funcţie conducătorii unor instituţii publice, printre care şi A.N.S.V.S.A., potrivit prevederii anterior citate din O.U.G. nr. 57/2019, aspect reţinut inclusiv de către instanţa de fond.

Mai mult decât atât, din analiza jurisprudenţei comunitare rezultă că elementul fundamental al caracterului suficient al motivării actului administrativ este cel al legalităţii.

Conform acestei jurisprudenţe, este suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului şi care este capabilă să explice soluţia aleasă de administraţie.

Prin urmare, contrar reţinerilor instanţei de fond, Decizia Prim-ministrului Guvernului României nr. 411/13.11.2019 este la adăpost de orice critică, inclusiv sub aspectul motivării.

Şi soluţia de obligare a A.N.S.V.S.A. la plata către reclamant a drepturilor băneşti de care ar fi beneficiat reclamantul, ca diferenţă dintre salarizarea acordată pentru funcţia pe care a fost reîncadrat în urma emiterii actului administrativ Decizia nr. 411/13.11.2019 şi salarizarea aferentă funcţiei de preşedinte cu rang de secretar de stat al A.N.S.V.S.A., de la data intrării în vigoare a Deciziei nr. 411/13.11.2019 şi până la data reintegrării efective în funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat al A.N.S.V.S.A.", este nefondată întrucât nu s-a observat că, în calitate de director executiv al D.S.V.S.A Constanţa, drepturile salariale ale intimatului-reclamant erau semnificativ mai mari decât cele obţinute în funcţia de demnitate publică.

Prin urmare, nu există o diferenţă în plus "dintre indemnizaţia aferentă funcţiei de secretar de stat, preşedinte al ANSVSA, şi funcţia publică ocupată de reclamant după punerea în practică a Deciziei nr. 411/2019 emisă de pârâtul Prim-ministru (n.n. Director Executiv, gradul II în cadrul D.S.V.S.A. Constanţa), din contră, în calitate de director executiv al D.S.V.S.A Constanţa, intimatul-reclamant beneficiază de venituri semnificativ mai mari decât cele aferente funcţiei de demnitate publică.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond, de obligare a Prim-ministrului României la reintegrarea intimatului-reclamantul în funcţia de Preşedinte cu rang de Secretar de Stat al A.N.S.V.S.A., aceasta este dată cu aplicarea greşită a art. 519, alin. (1), lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 care prevede, în mod expres, că persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică, prin act administrativ, a unui funcţionar public, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea.

În ceea ce priveşte funcţia de demnitate publică, legislaţia în vigoare nu conţine reglementări referitoare la eliberarea din funcţie ca urmare a admiterii cererii de reintegrare.

1.3.2. Prin recursul său pârâtul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se dispună respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului.

În motivarea cererii de recurs pârâtul a susţinut următoarele:

Instanţa de fond, în mod greşit a constatat că actul administrativ contestat este nemotivat şi a dispus anularea acestuia.

Actul administrativ contestat este Decizia nr. 411/2019, prin care Prim-ministrul României l-a eliberat pe intimatul-reclamant dintr-o funcţie de demnitate publică numită, anume din cea de preşedinte cu rang de secretar de stat al A.N.S.V.S.A, iar deciziile emise de Prim-ministru sunt fără îndoială acte administrative ce cad sub incidenţa Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dar, în privinţa numirilor şi eliberărilor din funcţie a secretarilor de stat, deciziile privesc funcţii de demnitate publică numite ce se exercită în baza unui mandat. Iar cum mandatul este esenţialmente revocabil chiar şi pentru simpla pierdere sau inexistenţă a încrederii, ad nutum, rezultă că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul legalităţii deciziei de revocare va verifica doar temeiurile de drept şi condiţiile de formă ale actului administrativ, nu şi pe cele de fond precum o culpă a demnitarului, care nu este nici funcţionar public şi nici angajat (salariat).

Decizia Prim-ministrului nr. 411/2019 este emisă în temeiul art. 29 şi art. 31 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, şi al art. 66 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, nu poate fi reţinut argumentul că actul administrativ ar fi nemotivat, cât timp decizia a fost motivată în drept prin indicarea legislaţiei corespunzătoare în preambulul său, fiind întrunite exigentele de formă impuse de lege.

Totodată, reflectând aplicarea principiului simetriei actelor juridice, trebuie observat că la numirea în funcţie a recurentului-reclamant, prin Decizia Prim-ministrului nr. 65/2018, actul are o motivare în drept şi în fapt identică cu cea a actului contestat. Împrejurarea că mandatul secretarului sau subsecretarului de stat este unul eminamente politic, cu consecinţa că persoană numită în funcţia de demnitate publică este chemată să pună în practică programul politic al guvernului în cadrul ministerului sau a autorităţii publice centrale pe care o conduce, face ca decizia de eliberare din această funcţie să fie simetrică cu cea de numire, ambele având natura unui act juridic intuitu personae, elementele de apreciere ţinând strict de demnitarul de rang superior abilitat de lege să facă astfel de numiri si eliberări din funcţie.

Natura politică a numirilor în funcţiile de demnitate publică a fost consacrată chiar de către Curtea Constituţională a României. Instanţa de contencios constituţional a arătat, în considerentele Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018, paragraful 168, că, pe lângă implicita componentă administrativă, funcţiile de demnitate publică numite precum cele din Guvern (cu toată structura sa, şi anume funcţiile de prim-ministru, ministru, secretar de stat) au prin natura lor o pronunţată componentă politică.

Faţă de cele mai sus-menţionate, nu se poate reţine nemotivarea actului administrativ, actul administrativ contestat îndeplineşte exigenţele de legalitate necesare asigurării unui control judecătoresc eficient, raţiunile concrete care l-au determinat pe emitentul actului să ia decizia de eliberare din funcţie intrând, însă, în sfera de aplicabilitate a instituţiei juridice a mandatului, mai exact a noţiunii de mandat politic în ceea ce priveşte încheierea (numirea), conţinutul, obligaţiile şi încetarea (în cazul de faţă, prin revocare). Prin indicarea textelor de lege este realizată motivarea în drept a actului, astfel încât să reflecte intenţia emitentului în limitele legii, motiv pentru care solicită înlăturarea considerentelor referitoare la lipsa motivării în drept şi înlocuirea acestora în sensul celor mai sus arătate.

În mod evident, dacă o numire pe o funcţie de demnitate publică nu necesită o amplă motivare, întrucât este o decizie de oportunitate, corelativ, nici o decizie de eliberare dintr-o funcţie de demnitate publică nu este necesar a fi amplu motivată.

Din cele arătate, este evident faptul că actul administrativ contestat a fost emis în exercitarea competenţelor recunoscute emitentului şi în limitele dreptului de apreciere, fiind respectate condiţiile legale care limitează libertatea de decizie a Prim-ministrului în alegerea făcută între mai multe soluţii sau chiar posibilitatea de a nu alege una dintre soluţii.

Se mai susţine că instanţa de fond a interpretat greşit statutul demnitarului, neţinând cont că acesta nu este nici funcţionar public şi nici angajat (salariat) şi l-a obligat pe Prim-ministru la reintegrarea recurentului - reclamant.

Funcţia de demnitate publică este definită la art. 5 lit. z) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ al României (Cod administrativ) ca fiind "ansamblul de atribuţii şi responsabilităţi stabilite prin Constituţie, legi şi/sau alte acte normative, după caz, obţinute prin învestire, ca urmare a rezultatului procesului electoral, direct sau indirect, ori prin numire".

Pe de altă parte, conform art. 5 lit. y) din Codul administrativ, funcţia publică reprezintă "ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul exercitării prerogativelor de putere publică de către autorităţile şi instituţiile publice", iar în lumina art. 464 Cod administrativ, "calitatea de funcţionar public se dobândeşte prin concurs, la care poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 465".

Pe lângă Codul administrativ, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei distinge, la rândul ei, între funcţionarii publici si demnitari. Conform art. 94 alin. (1) din această lege, "calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică, prevederile anexei nr. IX la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care stabilesc nivelul indemnizaţiilor pentru funcţiile de demnitate publică alese sau numite".

Analiza normelor anterior evocate conturează cu evidenţă natura juridică diferită a funcţiei de demnitate publică faţă de funcţia publică, adică a demnitarilor faţă de funcţionarii publici, sau, altfel spus, demnităţile publice sunt excluse din categoria funcţiilor publice.

Mandatarii desemnaţi ca demnitari pot fi remuneraţi sau nu (în această din urmă situaţie fiind, de exemplu, consilierii onorifici ai prim-ministrului), iar remuneraţia lor, specifică raportului juridic de mandat, poartă numele de indemnizaţie şi este diferită de salariul specific raporturilor juridice de funcţie publică sau de muncă.

1.3.3. Prin recursul său pârâtul C. a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se dispună admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului pârât şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului.

În motivarea recursului pârâtul a susţinut următoarele:

Prin intampinarea depusă la dosarul de fond, pârâtul a solicitat primei instante să respingă, ca neîntemeiat, şi capatul nr. 3. al cererii de chemare în judecată, privind "renumirea/reintegrarea" intimatului-reclamant în functia de Preşedinte al A.N.S.V.S.A pentru mai multe argumente, însă instanţa de fond nu a dat o dezlegare acestei probleme de drept, care să cuprindă rezultatul propriei analize juridice, ci a ignorat complet apărările pârâtului.

Din aceasta perspectivă, dat fiind faptul că, pe de o parte, prima instanţă nu şi-a prezentat propriile considerente care să justifice soluţia de admitere a capătului de cerere referitor la "renumirea/reintegrarea" intimatului-reclamant în functia de Presedinte al A.N.S.V.S.A., şi, pe de alta parte, nici nu a aratat care este raţiunea pentru care nu pot fi primite apărările pârâtului, se consideră că hotărârea primei instanţe nu respectă exigenţele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind, în realitate, nemotivată.

Se mai susţine contrdictorialitea considerentelor hotărârii instanţei de fond, întrucât pe de o parte s-a reţinut în mod greşit în cuprinsul hotărârii faptul că pârâtul B. a renunţat la susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe de altă parte a fost respinsă această excepţie, care de altfl a fost susţinută de reprezentantul convenţional al pârâtului.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că cerinţa motivării Deciziei a fost îndeplinită în speţă, prin inserarea în preambulul Deciziei a textelor de lege în temeiul cărora a fost emisă şi anume art. 29 şi art. 31 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 şi art. 66 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, menţiuni suficiente faţă de specificul actului contestat.

Legiuitorul nu a prevăzut, nici pentru numirea şi nici pentru eliberarea din funcţie a Preşedintelui A.N.S.V.S.A. alte condiţii şi cerinţe de valabilitate decât voinţa politică a Prim-ministrului Guvernului României, iar o atare stabilitate despre care face vorbire prima instanţă, nu poate subzista în orice imprejurare, cum ar putea fi, spre exemplu, cea determinată de schimbarea formei de guvernământ.

Art. 31 din O.U.G. nr. 57/2019 prevede neechivoc că Prim-ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia situaţiei în care aceştia au calitatea de membru al Guvernului.

Incontestabil, A.N.S.V.S.A. este o astfel de instituţie - organ de specialitate în subordinea Guvernului - în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009, condusă de un Preşedinte cu rang de secretar de stat care ocupă, aşadar, o funcţie de demnitate publică în administraţia publică centrală.

Or, conceptul de demnitate publică este un complex de atribuţii şi responsabilităţi stabilite prin Constituţie, legi şi alte acte normative, pe care şi le asumă o persoană fizică prin învestirea sa, ca urmare a rezultatului procesului electoral direct, prin alegere, sau indirect, prin numire potrivit legii.

Acest specific al funcţiei deţinute de Preşedintele A.N.S.V.S.A. impune şi un anume specific atât al actului administrativ de numire în funcţie, cât şi al celui de revocare.

Instanta de fond trebuia să aiba în vedere că, potrivit art. 109 alin. (1) din Constituţia României, "Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga activitate, fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi actele acestuia".

Prin urmare, în condiţiile în care mandatul Guvernului precedent a încetat, iar noul Guvern a fost învestit ca urmare a Hotărârii Parlamentului României nr. 22/2019, este evident că înlocuirea secretarilor de stat, a subsecretarilor de stat şi a conducătorilor autorităţilor publice din subordinea Guvernului era o măsură de natură politică, care nu se impunea a fi motivată suplimentar.

Din modul de redactare a art. 31 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, ţinând seama şi de prevederile art. 109 alin. (1) din Constituţia României, rezultă că numirea şi eliberarea din funcţie a secretarilor de stat reprezintă o prerogativă absolută acordată de lege Prim-ministrului în vederea organizării şi funcţionării în bune condiţii a ministerelor şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei publice, inclusiv a organelor de specialitate în subordinea Guvernului.

În aceasta din urma categorie se inscrie şi A.N.S.V.S.A., autoritate condusă de un Preşedinte ce ocupa o funcţie de demnitar public, având rang de secretar de stat, funcţie care are, aşadar, natură politică.

Instanţa de fond a nesocotit împrejurarea că, natura politică a numirilor în funcţiile de demnitate publică a fost consacrată chiar de către Curtea Constituţională a României care, în considerentele Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018, paragraful 168, a reţinut că aceste funcţii au o pronunţată componentă politică.

Nu se putea ignora nici argumentul potrivit căruia, regimul juridic aplicabil Deciziei în privinţa căreia a dispus anularea, este unul derogatoriu de la regimul juridic general al actelor administrative tipice, impusă şi de aplicarea principiului simetriei actelor juridice.

Natura juridică şi condiţiile de emitere a actului de numire în funcţie a demnitarului public, Preşedinte al A.N.S.V.S.A., sunt aceleaşi cu cele ale actului de eliberare din funcţie a acestuia, pe care le împrumută, potrivit principiu simetriei actelor juridice incident în cauză.

Prin urmare, actul de eliberare dintr-o funcţie de demnitate publică apare ca o conjuncţie între oportunitate şi legalitate, astfel cum este aceasta apreciată de către echipa guvernamentală, aşa cum a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 540/11.02.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012.

Pornind de la principiul simetriei în drept, precizat de instanţa supremă, potrivit căruia organul care numeşte o persoană într-o funcţie are dreptul de a o elibera din acea funcţie pe aceleaşi considerente avute în vedere la numire şi, observând considerentele expuse atât la numirea, cât şi la eliberarea din funcţie a intimatului-reclamant, prima instanţa trebuia să constate că Decizia prin care a fost eliberat din functie intimatul-reclamant nu a fost nicidecum una nelegală.

Intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de Preşedinte al A.N.S.V.S.A. în baza prerogativelor acordate Prim-ministrului României de la acea dată (2018), rezultă că nici eliberarea din funcţie nu putea fi supusă unui regim juridic diferit.

Funcţiei de demnitate publică, definite de art. 5 lit. z) din O.U.G. nr. 57/2019, îi este aplicabil un regim juridic diferit faţă de cel aplicabil funcţiei publice, reglementate la lit. y) a aceluiaşi articol.

În situaţia celor ce deţin demnităţi publice nu mai suntem în prezenţa unui raport de subordonare tipic (precum cel al salariaţilor şi funcţionarilor publici), ci suntem în prezenţa unei subordonări specifice de drept public, derivată din actul de alegere şi din îndatoririle constituţionale şi legale ce rezultă din acesta.

În egală măsură, prima instanţa a încalcat normele de drept material aplicabile prin admiterea capătului nr. 4 al cererii de chemare în judecată privind acordarea drepturilor băneşti, calificand despăgubirile acordate ca fiind drepturi salariale, câtă vreme funcţia de Preşedinte al A.N.S.V.S.A., nu este o funcţie publică, ci o funcţie de demnitate publică, iar remuneraţia pe care o încasează persoana ce o ocupa o astfel de funcţie este calificată drept indemnizaţie, şi nu salariu, cum în mod greşit reţine instanţa în repetate rânduri în cuprinsul hotărârii recurate.

Contrar celor retinute de instanta de fond, din analiza prevederilor art. 5 lit. z) din O.U.G. nr. 57/2019 ce definesc funcţia de demnitate publică, trebuia desprinsă concluzia că, în situaţia persoanelor ce deţin demnităţi publice nu mai suntem în prezenţa unui raport de subordonare tipic (precum cel al salariaţilor şi funcţionarilor publici), ci suntem în prezenţa unei subordonări specifice de drept public, derivată din actul de alegere şi din îndatoririle constituţionale şi legale ce rezultă din acesta.

1.3.4. Reclamantul A. a formulat recurs incident, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei a solicitat să respingă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea actelor subsecvente deciziei nr. 411/13.11.2019 şi înlăturarea din dispozitivul sentinţei soluţiei privind respingerea acţiunii în contradictoriu cu pârâtul B..

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

Instanţa de fond a soluţionat excepţia inadmisibilităţii cu încălcarea şi aplicarea greşita a art. 7 din Legea nr. 554/2004, reţinând in mod nelegal necesitatea parcurgerii plângerii prealabile în ceea ce priveşte actele administrative subsecvente actului anulat, respectiv subsecvente Deciziei nr. 411/13.11.2019.

Deşi instanţa de fond pleacă de la o premisa corectă şi anume aceea că Deciziile Prim-ministrului de numire a unor terţi în funcţia din care a fost eliberat anterior sunt acte administrative subsecvente, raţionamentul acesteia în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii are la baza o neraportare a art. 7 din Legea nr. 554/2004 la art. 1254 C. civ. şi art. 1325 C. civ., instanţa de fond pierzând din vedere modul în care efectele nulităţii se întind asupra actelor subsecvente, dată fiind natura acestor din urma acte.

Astfel, dintr-o perspectivă susţine încălcarea si aplicarea eronată a art. 1254 C. civ. prin raportare la art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar dintr-o altă perspectivă în sensul că reţinerea caracterului subsecvent impunea anularea ope legis a actelor subsecvente, oricare ar fi fost acestea, independent de individualizarea lor concretă, dat fiind faptul că după eliberarea reclamantului din funcţie putea să existe o succesiune lungă de noi numiri, inclusiv pe durata soluţionării procesului, fond şi recurs, fiind practic imposibilă individualizarea actelor, respectiv parcurgerea procedurilor prealabile (în sensul că reclamantul nu avea temei de drept să îşi completeze cererea de chemare în judecată oricând pe parcursul litigiului, în funcţie de numirile succesive existente).

Este adevărat că inadmisibilitatea implica un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată sau a unui capăt de cerere principal, de sine-stătător, care în caz de disjungere ar putea sa formeze obiectul unei acţiuni separate. Însă, anularea actelor subsecvente nu reprezintă un capăt de cerere de sine-stătător, ci subsidiar, condiţionat şi dependent de anularea actului iniţial, în speţă, Decizia Prim-Ministrului României nr. 411/13.11.2019. Anularea nu numai a actului iniţial, ci şi a actului subsecvent - "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis" - este un efect al sancţiunii nulităţii, omis de către instanţa de fond, care intervine automat, în virtutea legii şi care exclude implicit efectuarea plângerii prealabile faţă de fiecare asemenea act emis.

Individualizarea actelor pretinsă de instanţa de fond nu are nici un temei, întrucât în materie de contencios procesul se judeca în contradictoriu cu emitentul actului vătămător. Reclamantul este lezat şi vătămat de actul administrativ care îi vizează direct (Decizia Prim-Ministrului României nr. 411/13.11.2019), nu de actele ulterioare de numire în funcţie a unor terţi, acte vizavi de care nu are motive de nelegalitate concrete, de sine-stătătoare pe care să le invoce (deci, reclamantul nu contestă şi nu are suport să conteste efectiv actele administrative adresate altor subiecte de drept, nefiind deci obligat să parcurgă procedura prealabilă instituită de Legea nr. 554/2004).

Pe parcursul procesului, inclusiv în recurs, se pot succeda mai multe acte de numire a unor terţi, or din punct de vedere procedural o completare a cererii de chemare în judecata s-ar putea face doar până la primul termen de judecată în fond.

Actele subsecvente se anulează în virtutea legii, ca efect al nulităţii actului iniţial, în final fiind vorba de o chestiune ce ţine de punerea în executare a hotărârii judecătoreşti de către emitentul actului administrativ nelegal.

Cert este faptul că nu exista raporturi de drept substanţial, preexistente actului administrativ anulat (Deciziei Prim-Ministrului României nr. 411/13.11.2019), între emitentul actului, reclamant şi terţul ce ocupa funcţia din care a fost eliberat, de natură să implice o analiză a legalităţii eliberării reclamantului din funcţie prin raportare la numirea noului Preşedinte al ANSVSA sau o analiză de sine-stătătoare a legalităţii numirii noului Preşedinte ANSVSA.

Este nelegală soluţia instanţei de fond referitoare la respingerea cererii in contradictoriu cu B.. ca neîntemeiată, fiind în primul rând contradictorie în sensul că admiterea excepţiei inadmisibilităţii, urmare a reţinerii lipsei plângerii prealabile faţă de actele subsecvente, ar fi implicat o soluţie în sensul respingerii acţiunii în contradictoriu cu pârâtul B.. ca inadmisibilă, nu ca neîntemeiată pe fondul său, iar în al doilea rând, hotărârea instanţei de fond este nelegală din prisma faptului că reclamantul nu a formulat capetele de cerere în contradictoriu cu pârâtul B.. pentru a se justifica o soluţie de respingere pe fond a cererii în contradictoriu cu acest pârât, introducerea în cauza a pârâtului B.. s-a făcut strict pentru opozabilitate (aspect câştigat cauzei), din oficiu de către instanţa de fond, fapt ce nu justifica însă o soluţie de respingere a cererii, pe fondul său.

1.4. Apărările formulate în cauză

Initmatul-reclamant A. a depus întâmpinare la cererile de recurs prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursurilor pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate.

Intimaţii-pârâti au formulat de asemenea întâmpinare la recursul incident prin care au solicitat respingerea sa ca fiind nefondat, iar intimatul-pârât B. a solicitat admiterea excepţiei nulităţii parţiale a recursului incident în ceea ce priveşte motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. ca fiind nemotivate.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Excepţia nulităţii recursurilor.

Atât prin recursurile pârâţilor cât şi recursul incident al reclamantului, autorii lor au expus considerentele prin care au înţeles, fiecare în parte, să critice hotărârea instanţei de fond, care se circumscriu motivelor de legalitate invocate prin fiecare cerere, apte de a permite instanţei de control judiciar a realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită.

Prin urmare, excepţia nulităţii recursurilor pârâţilor şi a recursului incident se dovedeşte a fi neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecinţă.

2.2. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de fond a fost învestită cu controlul jurisdicţional de legalitate al Deciziei nr. 411/13.11.2019 emisă de Prim-ministrul României, act administrativ prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, unicul aspect de nelegalitate de care s-a prevalat reclamantul în calitate de persoană vătămată în drepturile şi interesele sale legitime prin emiterea acestuia constituind nemotivarea acestui act administrativ.

Instanţa de fond a validat argumentele de nelegalitate invocate de reclamant şi a dispus anularea actului administrativ contestat, reţinând în esenţă că rigorile specifice unui act administrativ implică obligaţia generală de motivare a acestuia, nu numai invocarea cadrului legal pe baza căruia actul este emis, iar în concret motivarea se impunea cu atât mai mult cu cât reclamantul fusese numit în funcţie pe durata unui mandat de 5 ani, nefiind justificată eliberarea acestuia din funcţie anterior acestui termen.

De asemenea, prin încheiarea de amânare a pronunţării, care face parte integrantă din hotărârea atacată, instanţa de fond a respins excepţia lispei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. întrucât soluţionarea cererii de chemare în judecată, este de natură, cel putin ipotetică, de a interfera cu drepturi şi interese legitime ale pârâtului care este actualul titular al funcţiei de Preşedinte al ANSVA, iar hotărârea ce se va pronunţa în cauză trebuie să-i fie opozabilă.

Aprecierile şi soluţia instanţei de fond în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului B. sunt eronate.

Legitimarea procesuală a unei părţi este dată conform art. 36 C. proc. civ. de verificarea identităţii cu calitatea de parte din raportul juridic litigios, aşa cum a fost dedus judecăţii.

În cauză, raportul juridic litigios dedus judecăţii este cel de încetare a raportului funcţiei de demnitate publică a reclamantului, respectiv a funcţiei de Preşedinte, cu rang de secretar de stat, la Autoritatea Naţională Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor prin decizie emisă de Prim - ministrul României în exerciţiul atribuţiilor sale constituţionale şi legale.

Pârâtul B. nu este parte în acest raport juridic litigios, aspect care nu-i conferă nici legitimare procesuală pasivă. Cercetarea legalităţii deciziei de eliberare din funcţia de Preşedinte al A.N.S.V.S.A. a reclamantului, cu posibilile consecinţe juridice ale admiterii cu caracter definitiv a cererii de chemare în judecată a acestuia nu prezintă nici o relevanţă şi deci nu produce nici un efect juridic în privinţa situaţiei juridice a pârâtului care i-a succedat în funcţia disputată reclamantului, pentru că instanţa nu a fost învestită şi cu controlul de legalitate al deciziei acestuia de numire în această funcţie.

Deşi se argumentează de instanţa de fond că legitimarea procesuală pasivă a pârâtului este justificată de scopul ca hotărârea să-i fie opozabilă, scop care aşa cum s-a arătat nu este posibil, totuşi acest argument intră în contradicţie cu soluţia şi considerentele prin care a fost respinsă pe fond acţiunea împotriva acestui pârât, în condiţiile în care acţiunea reclamantului a fost admisă, chiar instanţa de fond remarcând în această privinţă că este în competenţa prim - ministrului atribuţia de a identifica soluţiile concrete prin intermediul cărora va pune în executare hotărârea definitive.

Prin urmare, sunt fondate criticile pârâtului referitoare la lipsa sa de legitimare procesuală pasivă, cererea reclamantului urmând a fi respinsă împotriva acestuia în considerarea acestui argument.

Sunt fondate şi criticile pârâtelor referitoare la caracterul motivat al deciziei constestate în prezenta cauză.

Prin Decizia Prim - ministrului României nr. 411/13.11.2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 917 din 14.11.2019, reclamantul a fost eliberat din funcţia de Preşedinte cu rang de secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în temeiul art. 66 alin. (1) din O.G. nr. 42/2004 modificată.

Temeiurile juridice care au stat la baza acestei decizii, invocate ca atare în preabulul acesteia, au fost art. 29 şi 31 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi art. 66 alin. (1) din O.G. nr. 42/2004.

Potrivit art. 66 alin. (1) din O.G. nr. 42/2004 "Autoritatea este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, medic veterinar, şi de 3 vicepreşedinţi, din care minimum 2 medici veterinari, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului, pentru o perioadă de 5 ani", competenţa prim-ministrului fiind subliniată cu caracter general şi de 31 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ care prevede atribuţia acestuia de numire şi eliberare din funcţie a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia situaţiei în care aceştia au calitatea de membru al Guvernului.

De asemenea, art. 29 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede că în exerciţiul atribuţiilor sale prim-ministrul emite decizii, calificate de legiutor ca fiind acte administrative supuse procedurii de publicare în Monitorul Oficial al României.

Dată fiind natura juridică a acestor decizii, acestea trebuie să răspundă exigenţelor de legalitate ale actelor administrative.

Printre acestea este şi cerinţa motivării actului administrativ care în legislaţie şi în jurisprudenţă este privită ca o veritabilă condiţie de legalitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare şi a excesului de putere al autorităţilor publice, menită să ofere destinatarilor lui ori terţilor interesaţi o informarea corectă asupra treburilor publice şi asupra problemelor de ordin personal, iar instanţei să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat.

Aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme, motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului, ci trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept pentru a putea realiza scopul ambivalent anterior expus.

Prin urmare, caracterul suficient al considerentelor unui act administrativ este dată de calitatea informativă a acestora, iar nu de cantitatea sau întinderea lor, să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, aşa cum s-a arătat în precedent.

Însă, Decizia Prim - ministrului României nr. 411/13.11.2019 răspunde exigenţelor de legalitate anterior amintite. În cuprinsul acesteia sunt menţionate, aşa cum s-a arătat, temeiurile juridice care justifică măsura eliberării din funcţia deţinută de reclamant.

Elementele de fapt ale acestei decizii sunt reprezentate de pierderea încrederii acordate de prim-ministru, ca şef a Guvernului, considerent implicit în acest act administrativ, de care reclamantul nu poate afirma că nu avea cunoştinţă.

Reclamantul a fost numit prin Decizia Prim-ministrului României nr. 65/12.02.2018 în funcţia de Preşedinte cu rang de secretar de stat al A.N.S.V.S.A. numai în considerarea încrederii acordate de prim-ministru ca şef al Guvernului, astfel că, spre respectarea principiului simetriei actelor juridice, pierderea acesteia justifică eliberarea sa din funcţia unde a fost astfel numit.

Împrejurarea că legiutorul a prevăzut numirea preşedintelui A.N.S.V.S.A. pentru un mandat de 5 ani, în aceste circumstanţe fiind, de altfel, numit şi reclamantul, trebuie intepretat în sensul că legiutorul a avut în vedere limita maximă a mandatului cu condiţia existenţei pe toată această perioadă a încrederii prim-ministrului. Funcţia de demnitate ocupată de reclamant are o importantă componentă politică, acesta fiind chemat, cu încrederea cu care a fost învestit, iar nu a unor competenţe verificate prealabil, cum e cazul funcţiei publice, a pune în practică programul politic al guvernului în cadrul autorităţii publice pe care a fost desemnat a o conduce. Pierderea acestui atribut este suficient pentru revocarea sa din funcţie înainte de termenul stipulat legal, nefiind necesare considerente suplimentare pentru justificarea neîncheierii mandatului complet.

Prin urmare, decizia atacată din perspectiva criticilor formulate este legală, astfel că hotărârea instanţei de fond care a invalidat-o este dată cu intepretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile.

Consecinţa celor preconizate este şi nelegalitatea soluţiei instanţei de fond în privinţa cererilor accesorii, respectiv cele referitoare la reintegrarea reclamantului în funcţia din care a fost eliberat şi la plata drepturilor salariale suplimentare, conform principiului accesorium sequitur principale.

În acest context, criticile reclamantului referitoare la dispoziţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea actelor subsecvente deciziei nr. 411/13.11.2019 au devenit lipsite de interes, motiv pentru care vor fi respinse în consecinţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 şi 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulat de declarate de pârâţii Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1222 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în parte şi rejudecând cauza în aceste limite va admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului B. iar pe fond va respinge acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată. În acest context recursul incident al reclamantului a devenit lipsit de interes, motiv pentru care va fi respins în consecinţă.

Soluţiile preconizate dovedesc culpa procesuală a reclamantului, astfel că în temeiul art. 453 C. proc. civ. va fi obligat să plătească recurentului pârât B. suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, apreciate ca rezonabile în raport de complexitatea cauzei şi prestaţia avocatului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor principale şi a recursului incident.

Admite recursurile declarate de pârâţii Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1222 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în parte şi rejudecând cauza în aceste limite:

Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului B. şi în consecinţă respinge acţiunea reclamantului A. împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului ca neîntemeiată.

Menţine în rest hotărârea atacată.

Respinge recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleaşi hotărâri.

Obligă reclamantul să plătească recurentului pârât B. suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2020.