Annullment appeal for omission of cassation grounds: unstructured factual reiterations insufficient to meet strict legality review requirements

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, anularea Notificării nr. x/27.01.2017, emisă de pârât.

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 158 din 17 noiembrie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva sentinţei nr. 158 pronunţată la 17 noiembrie 2017 de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni, solicitând admiterea căii de atac exercitate aşa cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 314 din 23 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat nulitatea recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni împotriva sentinţei nr. 158 din 17 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

5. Contestaţia în anulare.

Împotriva deciziei nr. 314 din data de 23 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. .

Printr-o prezentare amplă a istoricului speţei, contestatoarea a susţinut că la pronunţarea soluţiei de anulare în recurs nu s-a menţionat că au arătat motivele de fapt şi de drept care puteau fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acest aspect nu a fost luat în considerare de instanţa de recurs şi nici faptul că a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente, axându-se în principal doar pe dispoziţiile art. 2041 din O.U.G. nr. 36/2006 în detrimentul art. 2 alin. (2) lit. f), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013, cât şi a dispoziţiei Directivei 2014/24/UE a Parlamantului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogarea Directivei 2014/18/C E text cu relevanţă pentru SEE, ignorând prevederile din expunerea de motive de la art. 104, 105 şi 110.

Contestatorul susţine că nu se putea vorbi de nelegalitatea hotărârii instanţei de fond şi de greşita aplicare a normelor de drept material fără să facă trimitere la situaţia de fapt.

A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi reţinerea cauzei spre judecare pe fondul cauzei.

6. Soluţia asupra contestaţiei în anulare

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Contestatoarea a invocat art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială.

Potrivit acestor dispoziţii legale,

"Art. 503 - (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când:

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (…)."

Analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale care reglementează contestaţia în anulare specială, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Înalta Curte reţine că, prin cercetarea motivelor de casare, se înţelege analiza lor astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de casare sau gruparea lor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

Contrar alegaţiilor contestatorului, se constată că instanţa de recurs a constatat că "susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi a reluat situaţia de fapt şi motivele pentru care consideră că a acţionat corect în procedura urmată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile luate de instanţa de control judiciar în exercitarea atribuţiilor sale jurisdicţionale de a conduce desfăşurarea procesului, cum ar fi admiterea sau respingerea unor probe, soluţionarea unor excepţii procesuale, precum şi a cererilor formulate de părţi, vizând aplicarea anumitor instituţii juridice, se încadrează în activitatea jurisdicţională, iar criticile aduse de contestator în calea extraordinară de atac nu pot fi interpretate ca fiind o omitere de a se răspunde la motivele de recurs, atât timp cât se întemeiază pe o simplă nemulţumire a acestuia în ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii pentru pronunţarea soluţiei în cauză.

Dezlegarea dată de instanţa de recurs prin decizia nr. 314 din 23 ianuarie 2020 nu poate fi considerată rezultatul unei omisiuni, ci a unei dezlegări în fapt şi în drept asupra conţinutului cererii de recurs. Or, se reţine că acesta nu este un motiv de contestaţie în anulare, deoarece se invocă o pretinsă eroare de judecată.

"Omisiunea ", ca motiv al contestaţiei în anulare speciale, se referă la o lipsă a analizei unor circumstanţe procesuale, strict obiective, constând în rămânerea nesoluţionată a unor elemente importante, iar nu luarea acestora în considerare pentru a trage o concluzie în urma unui raţionament logico-juridic pe care partea interesată îl asociază unei pretinse greşeli de judecată. Or, în prezenta cauză, decizia este motivată strict pe chestiuni de apreciere a conţinutului cererilor existente la dosar, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, din care nu rezultă că instanţa ar fi omis analiza vreunuia dintre motivele de casare invocate de recurent în termen .

Art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la " respingerea " recursului, ipoteză distinctă de cea a "anulării ", ambele soluţii fiind cuprinse la art. 496 alin. (1) C. proc. civ.. Distincţia este evidentă, deoarece în caz de anulare a cererii, în condiţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs nu trebuie să mai analizeze motivele de casare, admiterea excepţiei nulităţii având efect peremptoriu.

Contestatorul face referire în contestaţia în anulare la alin. (8) al art. 488 C. proc. civ., însă prin Decizia contestată s-au analizat toate criticile formulate de recurent în termenul legal de recurs, a căror expunere trebuie să prezinte un grad de consistenţă juridică aptă a sta la baza unui control de legalitate specific căii extraordinare de atac a recursului, nefiind suficientă invocarea formală a unui motiv de casare sau utilizarea neexplicită sau chiar inexactă a unor termeni sau expresii.

De altfel, din decizia contestată, rezultă că au fost avute în vedere clarificările oferite de recurent, fără a fi fost decelate argumente relevante, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că instanţa a respectat principiul rolului activ.

Recursul reprezintă o cale de atac nedevolutivă, controlul exercitat fiind doar unul de legalitate, prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, fără a se realiza o nouă judecat ă în fond. Numai în cazul casării pentru unul din motivele limitativ prevăzute de lege, în cazul rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege, conform art. 501 alin. (4) C. proc. civ., caz în care poate fi reapreciată situaţia de fapt.

Trebuie subliniat că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, conform căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Calea extraordinară de atac nu trebuie să devină un recurs deghizat prin care să se obţină reexaminarea fondului, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra unor chestiuni procesuale nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză.

Prin urmare, în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă.

Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, instanţa de control judiciar pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni împotriva deciziei nr. 314 din data de 23 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Secuieni împotriva deciziei nr. 314 din data de 23 ianuarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.