Judicial executor's 500 RON fine for isolated legal misapplication annulled; disciplinary action quashed.

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bacău reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 23/12.10.2018 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti solicitând anularea acesteia şi pe fond admiterea contestaţiei formulată împotriva hotărârii nr. 1/23.05.2018 a Consiliului de disciplină a Camerei Executorilor judecătoreşti Bacău.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 44 din 16 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a Comisiei de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti Bacău şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea faţă de aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 44 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită contestaţia formulată de acesta.

În susţinerea cererii de recurs recurentul a susţinut următoarele:

În primul rând se apreciază că în mod eronat a admis instanţa de fond excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ, deoarece aceasta este una din emitentele actelor administrative contestate, respectiv a Hotărârii nr. 23 din 12.10.2018.

Recurentul are calitatea de executor judecătoresc şi, având în vedere această calitate, a fost subiectul unei plângeri disciplinare formulată de un debitor nemulţumit că i-a fost instituită o poprire pe contul bancar, ca urmare a aplicării unei încheieri a Tribunalului Bacău ce prevedea in dispozitiv aplicarea sechestrului asigurător.

Ca urmare a acestei sesizări, a fost judecat de forurile disciplinare, care prin Hotarârea nr. 1/23.05.2018 a Consiliului de Disciplina al Camerei Executorilor Judecătoreşti Bacău, menţinută prin Hotărârea nr. 23 din 12.10.2018 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, au stabilit amendarea reclamantului cu suma de 500 RON, conform art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000.

A contestat această sancţiune susţinând că, în materia răspunderii disciplinare, cazurile de sancţionare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar faptele executorului trebuie să se circumscrie ipotezei legale pentru a putea fi sancţionat, asemănător condiţiei de tipicitate din normele penale sau contravenţionale.

În concret, reclamantul a susţinut o interpretare eronată a unui textul de lege, respectiv că măsura popririi se poate circumscrie noţiunii mai largi a sechestrului asigurător, nu poate fi calificată drept o faptă care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, aşa cum impune ipoteza art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000, în temeiul căreia a fost sancţionat.

Instanţa de fond, deşi reţine în motivare că interpretarea legii nu intră în sfera abaterilor disciplinare, respinge contestaţia arătând în esenţă că dispoziţiile art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 nu pot fi aplicate restrictiv şi că interpretarea defectuoasă dată de un profesionist vatămă valorile protejate prin textul de lege şi se răsfrânge asupra întregului corp profesional.

Acest raţionament este apreciat ca nelegal şi nu poate fi admis.

În cazul executorului judecătoresc, actele de executare sunt cenzurate de o instanţă de judecată. Aceasta înseamnă că doar faptele reprobabile, intră sub incidenţa răspunderii profesionale.

Cu alte cuvinte legalitatea unor măsuri de executare este evaluată şi cenzurată de magistrat, pe calea contestaţiei la executare, nu de organele profesiei. Art. 100 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 prevăd fără echivoc ca actele executorului judecătoresc sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti, cu trimitere la art. 57 si 58 din lege - " actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente" şi "cei interesati sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestatie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedura".

Practic, în opinia instanţei de fond, orice executor, în cazul admiterii unei contestaţii la executare, ar trebui sancţionat şi disciplinar, plasându-se controlul asupra actelor de executare la discreţia subiectivă a Colegiului director al camerei. Dacă s-ar accepta această teorie ar însemna că pentru acelaşi act de executare greşit, un executor poate fi sancţionat (pe rând) pe calea contestaţiei de judecător, disciplinar de către Ministerul Justiţiei, disciplinar de către UNEJ şi tot disciplinar de către Colegiul Director.

Art. 1 din Statutul UNEJ statuează caracterul liberal şi "independent" al profesiei de executor judecătoresc. Or, cenzura impusă asupra actelor de executare prin ameninţarea sancţiunilor disciplinare înfrânge chiar primul articol al statutului.

De aceea textul de lege corespunzător art. 47 lit. "c", lăsând la o parte faptul că e de strictă interpretare deoarece prevede o ipoteză de sancţiune, pedepseşte fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri. Actele de executare nu sunt fapte, în opinia recurentului. Conform art. 57 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 doar "activitatea executorilor judecătoreşti" este supusă controlului profesional şi nu actele întocmite în cadrul unui dosar de executare.

Din perspectiva reţinută rezultă maniera contradictorie în care a fost motivată hotărârea, cât şi adăugarea nepermisă la lege pe care a realizat-o instanţa de fond atunci când a extins nelegal ipoteza art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000, ceea ce determină o încălcare/aplicare greşită a normei de drept material.

Având în vedere faptul că răspunderea civilă este generală şi că răspunderea disciplinară sau cea penală sunt speciale faţă de răspunderea civilă (cât şi între ele), rezultă că o instanţă judecătorească nu poate combina elementele din diferitele forme de răspundere pentru a crea o alta lege (lex tertia), deoarce, în acest caz, instanţa judecătorească se transformă în legiutor, fapt contrar prevederilor art. 488 pct. 4 din C. proc. civ. Acest text interzice instanţei depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât prerogativa de a legifera aparţine altei puteri în stat. Astfel, instanţa de fond a antrenat răspunderea mea disciplinară pentru aspecte ce puteau eventual să formeze elementele unei răspunderi civile şi a încălcat limitele puterii judecătoreşti, motiv ce atrage casarea hotărârii.

Răspunderea disciplinară este una specială faţă de răspunderea civilă, astfel că interpretarea elementelor care constituie o astfel de faptă poate fi numai exclusiv restrictivă, iar nu una extensivă, astfel cum a interpretat instanţa de fond, fapt care, de asemenea, atrage casarea in temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatele - pârâte Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a Executorilor Judecătoreşti şi Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bacău au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

În susţinerea opţiunii lor procesuale intimatele s-a arătat că în mod corect, instanţa de fond a apreciat ca se impune menţinerea sancţiunii aplicate prin prisma insistenţei recurentului de a contesta noţiuni deja soluţionate de către instanţele judecătoreşti şi aceasta în condiţiile în care s-a dovedit în sarcina acestuia necunoaşterea legii şi aplicarea/interpretarea greşită a normelor în materie.

Aşa cum a stabilit şi instanţa de fond, cunoaşterea legislaţiei este de esenţa executorului judecătoresc, atâta vreme cât acesta este învestit cu autoritate publică din partea statului, ori ar fi inadmisibilă lipsa posibilităţii de a sancţiona disciplinar necunoaşterea legii. Chiar dacă aceasta noţiune nu este menţionată expres în cuprinsul art. 47 din Legea nr. 188/2000, se impune a se verifica dacă fapta se încadrează în sfera menţiunilor cuprinse de textul de lege amintit. Prin aceasta operaţiune nu se ajunge la o interpretare extensivă, asa cum susţine recurentul, ci se verifica calificarea juridică a faptei, dacă aceasta poate fi inclusă în conţinutul textului sau nu. În caz contrar, în mod evident, nu se ajungea la angajarea răspunderii. Or, necunoaşterea legii, lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, la care se adaugă aplicarea şi interpretarea a legii sunt tot atâtea noţiuni care se includ în aria descrisa de lit. "c" a textului de lege, fapta descrisă de legiuitor fiind suficient de generoasă sub aspectul aplicării.

Textul legal aplicat cuprinde o enumerare a valorilor lezate, faptele urmând să fie apreciate în concret de către organele abilitate din interiorul profesiei, funcţie de natura speţei. A interpreta textul de lege de maniera propusă de către recurent, ar însemna să fie lipsită norma de orice eficienţă juridică şi, mai mult, răspunderea disciplinară de suport legal, în condiţiile în care conform art. 9 C. civ. legea se interpretează în sensul aplicării ei.

Dispoziţiile art. 47 din Lege se referă la activitatea efectivă a executorului judecătoresc, activitate care nu este lăsată la îndemâna acestuia, ci care este reglementată prin norme legislative de stricta interpretare. Este vorba despre legislaţia profesiei (Legea nr. 188/2000, Statutul profesiei, Codul deontologic etc.), dar şi despre dispoziţiile C. proc. civ. ce reglementează activitatea de executare silita. Prin urmare, atâta timp cât aceste norme stabilesc obligaţii în sarcina executorului judecătoresc, acesta este dator să le respecte ca atare, în caz contrar, fiind suspus riscului de a răspunde civil, disciplinar sau chiar penal.

Conform art. 54 din Statul, executorii au obligaţia de a respecta dispoziţiile legii, ale Regulamentului, Statutului, iar conform art. 61 să participe la pregătirea profesională. Asimilarea şi aprofundarea legislaţiei în materie sunt activităţi deosebit de importante în contextul legislativ actual, activitatea de executare silită prezentând consecinţe deosebite în ceea ce priveşte părţile, pe plan material şi social.

Analizând abaterea prevăzuta la art. 47 lit. c) din Lege se constată că executorul judecătoresc trebuie să se asigure că, în ochii unui observator rezonabil, conduita sa apare ca fiind ireproşabilă, iar pe de alta parte, că prin manifestările şi acţiunile sale să afirme încrederea oamenilor în integritatea corpului profesional. Existenţa unor fapte care aduc atingere probităţii profesionale pot crea îndoieli în rândul opiniei publice cu privire la seriozitatea, independenţa, imparţialitatea, integritatea, pregătirea executorului. Ori, interpretarea defectuoasă a textului de lege, executarea în forme nepermise de titlu în scopul favorizării creditorului, refuzul de a primi critici şi de a corecta de urgenţă greşelile comise şi, în plus, susţinerea cu insistenţă a unor teze eronate sunt tot atâtea fapte care se circumscriu textului amintit.

Se mai arată că orice faptă culpabila săvârşită de executorul judecătoresc, cu încălcarea legislaţiei în materie, trebuie încadrată în contextul unei acţiuni disciplinare funcţie de prevederile art. 47 din Lege, enumerarea fiind limitativă. Revine sarcina organelor abilitate să constate aceste fapte, să le încadreze pe acest text şi să le sancţioneze ca atare. Calificările oferite de art. 47 nu trebuie interpretate într-un sens rigid ci în sensul în care produc efecte, întrucât, a interpreta doar de o maniera gramaticală textul ar însemna a lăsa fapte culpabile nesancţionate, lucru în dezacord cu scopul instituirii răspunderii disciplinare.

Distinct, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a Executorilor Judecătoreşti a reiterat excepţia lipsei sale de legitimare procesuală pasivă.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În prealabil, este de menţionat că intimata pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor din România, în cadrul apărărilor formulate prin întâmpinare, a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, motivat de împrejurarea că Hotărârea nr. 23/12.10.2018 a fost emisă de către Comisia Superioară de Disciplină, iar nu de această intimată, personalitatea sa juridică neconstituind un argument pentru justificarea calităţii sale într-un litigiu de contencios administrativ.

Asupra acestei excepţii instanţa de fond s-a pronunţat, dispunând respingerea ei, iar soluţia în ce o priveşte nu a fost recurată, astfel că se bucură de autoritate de lucru judecat, instanţa de control judiciar nemaifiind în măsură a o reevalua în cadrul controlului de legalitate cu care a fost învestită.

Sunt nefondate criticile reclamantului referitoare la soluţia instanţei de fond în privinţa excepţiei lipsei de legitimare a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ.

În această privinţă reclamantul s-a prevalat numai de împrejurarea că această comisie este emitenta Hotărârea nr. 23/12.10.2018, fără a releva normele juridice care justifică această critică şi a căror intepretare eronată a determinat instanţa de fond să admită această excepţie procesuală.

Din această perspectivă rămân valabile aserţiunile instanţei de fond conform cărora Comisia de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti, cât şi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nu reprezintă autorităţi publice în accepţiunea Legii nr. 554/2004, ci reprezintă organisme compuse din 3 membri alese de adunarea generală care au competenţe jurisdicţionale (de a judeca acţiunea disciplinară), dar care nu pot sta în judecată în nume propriu, neavând organe de conducere, ci funcţionează în cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, respectiv Camerei Executorilor Judecătoreşti.

Referitor la fondul litigiului, se reţine că instanţa de fond a fost învestită cu controlul de legalitate al Hotărârii nr. 23/12.10.2018, prin care Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a menţinut sancţiunea cu amendă aplicată contestatorului, în cadrul unei acţiuni disciplinare, conform Hotărârii nr. 1/23.05.2018 a Consiliului de Disciplina al Camerei Executorilor Judecătoreşti Bacău, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000, reproşându-i-se în esenţă aplicarea şi intepretarea eronată a normelor de drept prin aceea că, deşi prin hotărâre judecătoarească s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor unui debitor, reclamantul în calitate de executor judecătoresc a înfiinţat poprirea asiguratorie asupra conturilor acestui debitor.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, apreciind în esenţă că această conduită reţinută se circumscrie noţiunii de probitate profesională, constituind astfel abatere disciplinară. Procedând de această manieră instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu intepretarea şi aplicarea eronată a art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000, criticile recurentului fiind în consecinţă fondate.

Potrivit aceste norme, răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri.

Reglementând abateri disciplinare şi sancţiuni pentru nerespectarea lor, norma în discuţie este de strictă interpretare şi aplicare, interpretului legii fiindu-i interzis a completa "lacunele legii" şi-a o aplica pentru identitate de raţiune şi la alte situaţii analoage, neprevăzute de lege, conform art. 10 C. civ.

Semnificaţia noţiunii de probitate profesională nu poate fi diferită de cea utilizată în cazul magistraţilor, aşa cum se acreditează de instanţa de fond. Aceasta presupune îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către executorul judecătoresc, asemeni magistratului, cu cinste, integritate şi onestitate, de asemenea manieră a nu pune în pericol, prin conduita sa profesională şi morală, imaginea publică a corpului profesional din care face parte.

Un caz singular din activitatea reclamantului, în calitate de executor judecătoresc, de intepretare şi aplicare greşită a legii într-o situaţie concretă, chiar evidentă din perspectiva legislaţiei civile, a doctrinei şi jurisprudenţei corespunzătoare, asupra căreia reclamantul insistă în justeţe, nu este de natură a caracteriza probitatea profesională a reclamantului, pentru a face incidentă dispoziţia art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000.

Este o greşeală evidentă, aşa cum s-a arătat, însă prin ea însăşi, fără a se repeta sau a fi reţinute alte fapte de aceeaşi natură în sarcina sa, nu este în măsură să califice conduita sa profesională ca fiind lipsită de cinste, integritate sau moralitate, de natură a impieta asupra imaginii publice a corpului executorilor judecătoreşti.

Prin urmare, aspectele reţinute sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia că actele administrative contestate prin care a fost antrenată răspunderea disciplinară a reclamantului sunt nelegale, astfel că hotărârea instanţei de fond, care le validează, este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, găsind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată şi va anula hotărârea nr. 23/12.10.20218 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi hotărârea nr. 1/23.05.2018 a Consiliul de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 44/2019 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare admite acţiunea.

Anulează hotărârea nr. 23/12.10.20218 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi hotărârea nr. 1/23.05.2018 a Consiliul de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti Bacău.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2021.