Cassation of military personnel order: inadmissibility of extraordinary appeal for functional competence and substantive re-examination

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat să se constate că Ordinul MAN nr. M.C.133/04.10.1985 a fost emis cu nerespectarea cerinţelor legale de fond şi formă prevăzute de art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

1.2. Prin cererea precizatoare depusă la data de 2 iunie 2016, reclamantul a completat acţiunea, solicitând următoarele:

- obligarea Ministerului Apărării Naţionale şi structurilor subordonate acestuia să emită ordin de mutare a reclamantului la o unitate militară din Garnizoana Timişoara, cu trecerea reclamantului în rezervă în aceeaşi zi, prin pensionare;

- obligarea pârâtului la plata pensiei cuvenite începând cu data de 03.09.1985 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

- obligarea pârâtului la plata către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate datorate de la 03.09.1985 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

- obligarea pârâtului la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 03.09.1985 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

- obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 18.000.000 RON (RON), cu titlul de daune morale.

1.3. Prin sentinţa nr. 1296 din 10 iunie 2016, Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond, pronunţată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 318 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal şi soluţia pronunţată de instanţa de recurs

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Totodată, recurentul-reclamant a depus în dosarul instanţei de recurs o cerere de sesizare a ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

3.2. Prin decizia nr. 3632 din 17 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ca inadmisibilă; a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Soluţia instanţei de fond, pronunţată în rejudecare, în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 73 din 14 martie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

5. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 73 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal

Împotriva sentinţei civile nr. 73 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei prescripţiei şi admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 6074 din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 din C. proc. civ.

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora: pct. 1 " Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când …. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;."; pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.", iar dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora,,(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...); pct. 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;".

Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată în recurs nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestaţiei în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerinţele imperative prevăzute de dispoziţiile legale anterior evocate, în sensul respectării şi motivării acestora.

Or, astfel cum rezultă din analiza motivelor de recurs acestea nu fac referire şi la un eventuală conflict de competenţă între secţia de contencios administrativ şi fiscal care a judecat cauza de faţă şi secţia de litigii de muncă, cum învederează contestatorul solicitând în cuprinsul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare "stabilirea prin regulator de competenţă, cine este competent a judeca acest conflict de muncă".

Aşadar, în calea de atac a contestaţiei în anulare nu poate fi invocată excepţia necompetenţei funcţionale fără ca aceasta să fi făcut obiectul analizei instanţei de recurs. Dincolo de aceste aspecte, nici celelalte critici vizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea de constatare a "nulităţii absolute a Ordinului nr. 133/04.10.1985 emis de ministerul Apărării Naţionale", nu se circumscriu cazurilor stabilite expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Nemulţumirea contestatorului faţă de soluţia dată argumentelor sale aduse în susţinerea cererii nu se poate analiza în cadrul contestaţiei în anulare, pentru că astfel s-ar ajunge la reanalizarea unor aspecte de fapt şi de drept ce au intrat în puterea lucrului judecat.

Altfel spus, nu poate fi realizată o nouă examinare în fond a cauzei prin intermediul contestaţiei în anulare, întrucât s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiaşi recurs, aspect nepermis în acest cadrul procesual.

Revenind la analiza incidenţei motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte notează că acesta vizează analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurentă. Pe de altă parte, cercetarea la care face trimitere textul de lege, fără a fi interpretată ca obligând instanţa să răspundă în parte tuturor argumentelor, trebuie să constituie o examinare în mod real a criticilor supuse controlului judiciar. Or, din analiza comparativă a cererii de recurs şi a considerentelor deciziei contestate rezultă că aceste exigenţe sunt pe deplin satisfăcute în cauză, neputând fi primită susţinerea contestatoarei în sensul că instanţa nu a răspuns cererii sale de recurs.

În consecinţă, având în vedere că în cauză nu poate fi vorba de o contestaţie în anulare în forma prevăzută de dispoziţiile legale anterior citate, contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

De asemenea, se va avea în vedere că, dispoziţiile legale invocate sunt restrictive şi se limitează la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege şi că motivele invocate de contestatorul A. nu pot constitui motive de contestaţie în anulare în sensul prevederilor legale menţionate, având în vedere caracterul de cale de atac extraordinară al contestaţiei în anulare.

Reţinând prin urmare, că motivele invocate de contestator nu sunt susceptibile a fi încadrate în ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., instanţa având în vedere dispoziţiile art. 504 C. proc. civ. va respinge prezenta contestaţie în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 6074 din 18 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2022.