Dismissal of tax authority appeal upholding annulment of supplementary customs duties for statute of limitations expiry

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea conexă, reclamantul A. şi reclamanta B. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii D.G.R.F.P. Timişoara, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a Direcţiei Regionale Vamale Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, să se dispună anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 11/28.02.2017, emisă în baza Procesului-verbal de control nr. x/260cscv/20.02.2017, întocmit de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - Direcţia Regională Vamală Timişoara - Biroul Vamal de Interior Arad, prin care s-au stabilit în sarcina lor, în solidar cu numiţii C., D., taxe vamale suplimentare, comision vamal suplimentar şi TVA suplimentară în sumă de 626.058 RON, cu dobândă şi penalităţi de întârziere aferente.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 360/2018 din 28 decembrie 2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamanţilor A. şi B. formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală Timişoara - Biroul Vamal de Interior Arad şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea, în parte, a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de controlul vamal nr. 11/28.02.2017, prin care s-a stabilit în sarcina acestora obligaţia de plată a sumei totale de 4.186,939 RON, doar în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, respingând în rest acţiunea şi, totodată, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea a fost data cu încălcarea normelor de drept material.

Se precizează faptul că, prin sentinţa penală nr. 233 din 14.06.2012 a Tribunalului Arad a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara şi au fost obligaţi inculpaţii A., C., B. şi D., în solidar, precum şi în solidar cu partea responsabil civilmente S.C. E. S.R.L. să plătească suma de 682.844,94 RON reprezentând taxe vamale, comision vamal şi TVA neachitate, precum şi la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere. De asemenea, au fost anulate facturile, contractele de vânzare cumpărare, contractul de închiriere şi contractele de leasing ale autovehiculelor care au făcut obiectul acestui dosar şi care au făcut obiectul controlului, documente care s-au dovedit a fi false, constatate prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad, emis la data de 02.11.2009 în dosarul nr. x/2006. Totodată, au fost anulate şi declaraţiile vamale prin care aceste autovehicule au fost plasate sub regim vamal de import definitiv sau admitere temporară.

Ulterior, prin decizia penală nr. 301/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul x/2009 instanţa a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţi cu privire la săvârşirea infracţiunilor şi a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă D.R.A.O.V. Timişoara, motivele care au vizat aceste aspecte nefiind supuse obiectului analizei instanţei de apel.

Instanţa penală, în apel, a reţinut săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 lin. 2 C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prev.de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f). C. proc. pen. şi a dispus încetarea procesului penal început împotriva inculpaţilor ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie al răspunderii penale aşa cum este acesta reglementat de art. 124 din C. pen. din 1969 cu raportare la art. 122 C. pen. din 1969.

De asemenea, instanţa de apel a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate, fiind anulate şi declaraţiile vamale prin care aceste autovehicule au fost plasate sub regim vamal de import definitiv sau admitere temporară.

Urmare a încetării procesului penal, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de D.R.A.O.V. Timişoara motiv pentru care a fost întocmită decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 11/28.02.2017 pentru recuperarea pe cale civilă a prejudiciului cu care autoritatea vamală s-a constituit parte civilă în dosarul x/2009

În faţa instanţei de fond s-a solicitat respingerea excepţiei privind prescripţia dreptului organului vamal de a stabili diferenţele de drepturi vamale, fiind invocate dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, act normativ aplicabil în speţă având în vedere dispoziţiile art. 199 si 200 din O.G. nr. 92/2003.

Recurenta mai arată că termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, este prevăzut de art. 91 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia: "Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală".

Astfel fiind, recurenta consideră că stabilirea obligaţiilor fiscale s-a realizat în termenul de prescripţie, deoarece termenul iniţial de prescripţie potrivit art. 91 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală începe să curgă de la data săvârşirii faptelor, fiind întrerupt prin comunicarea începerii urmăririi penale din data de 17.09.2007. Conform art. 2541 alin. (6) din Noul C. civ., întreruperea operează până la data pronunţării hotărârii definitive a instanţei penale, în cauză decizia penală nr. 301/A pronunţată la data de 04.04.2014 în dosarul x/2009 a Curţii de Apel Timişoara, după întrerupere începând să curgă un nou termen de prescripţie.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 11/28.02.2017 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală Timişoara - Biroul Vamal de Interior Arad, s-au stabilit în sarcina reclamanţilor A. şi B., în solidar cu numiţii C. şi D., taxe vamale suplimentare, comision vamal suplimentar şi TVA suplimentară, în sumă de 626.058 RON, cu dobândă şi penalităţi de întârziere aferente, cuantumul total al obligaţiei de plată fiind de 4.186.939 RON.

Această decizie a fost emisă în considerarea Deciziei nr. 1560/228/25.05.2016 prin care, în urma admiterii contestaţiei administrative formulată de reclamanţi, a fost desfiinţată decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 22/24.06.2015, întocmită de D.G.R.F.P. Timişoara - Direcţia Regională Vamală Timişoara - Biroul Vamal de Interior Arad, pentru suma de 638.075 RON, reprezentând taxe vamale suplimentare, comision vamal suplimentar şi TVA suplimentară, cu dobândă şi penalităţi de întârziere aferente, dispunându-se "ca organele vamale să reanalizeze cauzele pentru aceeaşi obligaţie şi aceeaşi perioadă vizată de actul administrativ desfiinţat, având în vedere considerentele din motivarea acestei decizii şi dispoziţiile normative incidente în materie în perioada verificată". Totodată, prin Decizia de regularizare nr. 11/28.02.2017 au fost păstrate concluziile controlului anterior cu privire la obligaţiile vamale suplimentare, în privinţa prescripţiei dreptului organului vamal de a stabili obligaţii fiscale suplimentare, considerându-se că acesta nu este prescris.

Reclamanţii au formulat contestaţii împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 11/28.02.2017, emisă de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - Direcţia Regională Vamală Timişoara - Biroul Vamal de Interior Arad, însă acestea nu au fost soluţionate în termenul de 6 luni prevăzut de art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, situaţie în care au învestit instanţa de contencios administrativ.

Înalta Curte apreciază că impunerea de către organul vamal a unor obligaţii vamale suplimentare se poate dispune fie ca urmare a unui control vamal ulterior prin reevaluarea elementelor raportului juridic vamal, în condiţiile art. 61 alin. (1) din Codul vamal, fie ca urmare a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii ce îmbracă forma unei infracţiuni. În cauză, organul vamal a dispus sesizarea organelor penale, potrivit art. 61 alin. (6) din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte dreptul organului vamal de a proceda la efectuarea controlului vamal ulterior, Înalta Curte constată că acest drept este limitat în timp la un interval de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.

Deoarece termenul de decădere nu este susceptibil de suspendări sau întreruperi, şi având în vedere că ultima declaraţie vamală acceptată de organul vamal, care a determinat acordarea liberului de vamă, este cea din data de 02.07.2000, în mod corect s-a reţinut că, a operat decăderea organului vamal din dreptul de a stabili în sarcina reclamanţilor obligaţii fiscale, prin reevaluarea elementelor raporturilor de drept vamal în condiţiile art. 61 alin. (1) din Codul vamal.

În ceea ce priveşte dreptul organului vamal de a proceda la stabilirea diferenţelor de taxe vamale, ca urmare a săvârşirii de către reclamanţi a infracţiunii de evaziune fiscală, acesta se prescrie, potrivit art. 25 din O.G. nr. 70/1997, în termen de 10 ani, sub condiţia ca fapta să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut că niciuna dintre aceste premise nu sunt îndeplinite, de vreme ce, de la data săvârşirii faptelor şi până la data emiterii Deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de controlul vamal nr. 11/28.02.2017, a trecut un interval de 17 ani şi nu există o hotărâre definitivă prin care să se fi constatat caracterul penal al faptelor imputate reclamanţilor, instanţele judecătoreşti dispunând încetarea procesului penal astfel cum rezultă din sentinţa penală nr. 233/14.06.2012, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 301/A/04.04.2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond că nu se mai pune problema suspendării sau întreruperii termenului de prescripţie de 10 ani, întrucât acest termen special de prescripţie nu devine operant decât sub condiţia ca fapta de evaziune fiscală să fi fost stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, condiţie care, după cum s-a arătat, nu este îndeplinită în cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că organul vamal nu mai putea, în anul 2017, să stabilească obligaţii suplimentare de plată în sarcina reclamanţilor, nici ca urmare a unui control ulterior, nici ca urmare a săvârşirii de către aceştia a unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală în legătură cu operaţiunile de import.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va obliga recurenta la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata B..

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, împotriva sentinţei nr. 360/2018 din 28 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2021.