Validity of integrity evaluation report issued based on fictitious claims: requirement for genuine legal seizure under Article 12 of Law 176/2010.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2018 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/02.03.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 47/2018 pronunţată în data de 12 martie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a anulat raportul de evaluare nr. x/02.03.2017, emis de Agenţia Naţională de Integritate şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi martorului B. suma de 64 RON, reprezentând cheltuieli de transport.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 47/2018 pronunţată la 12 martie 2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

Apreciază că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabilă cauzei, respectiv a dispoziţiilor art. 8 şi art. 12 din Legea nr. 176/2010.

Prin prisma unei interpetări greşite a acestor dispoziţii legale, cât şi a înscrisului aflat la dosarul cauzei, reprezentat de sesizarea formulată de ComisiaNaţională de Acreditare a Spitalelor nr. 3123/27.08.2013, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că, în privinţa conflictului de interese, raportul de evaluare nr. x/02.03.2017 este lovit de nulitate absolută, motivând aceasta prin faptul că A.N.I.nu a fost legal sesizată în ceea ce priveşte evaluarea situaţiei de conflict de interese.

În analiza raportului instanţa a pornit de la premisa greşită că prin sesizarea formulată de Comisie au fost semnalate exclusive aspecte privind regimul juridic al incompatibilităţilor şi nu şi cu privire la nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese.

Din cuprinsul sesizării rezultă cu claritate că doamnei A., în calitate de director economic la Spitalul de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda din Sibiu, i s-a refuzat viza de control financiar preventiv, întrucât a încheiat contracte de prestări servicii de evaluare cu Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, fiind încălcate prevederile art. 180 şi art. 187 din Legea 95/2006, a Codului de conduită a evaluatorilor acreditaţi de CoNAS prin Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 91/16.05.2011 modificat prin Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 172/27.06.2012, respectiv prevederile art. 36, Declaraţia de integritate aferentă şi prevederile art. 46.

Întrucât la data de 3 mai 2017 nu au fost identificate elemente privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, s-a dispus clasarea sub acest aspect prin lucrarea nr. x/19.09.2013.

Prin urmare, în mod greşit şi nelegal, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea CoNAS au fost semnalate pârâtei doar încălcări a regimului juridic al incompatibilităţilor.

Menţionează că, prin adresa nr. x/24.08.2016 reclamanta a fost informată cu privire la identificarea elementelor care au generat apariţia situaţiei de conflict de interese prevăzută de art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, întrucât în calitate de director financiar contabil al Spitalului de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda din Sibiu a participat la încheierea a 6 contracte de prestări servicii între S.C. C.. Societate la care D. (afin de gradul IV) deţinea calitatea de asociat şi administrator şi Spitalul de psihiatrie.

La data de 2 martie 2017 Inspecţia de Integritate a emis raportul de evaluare contestat.

Cu privire la sesizările formulate la data de 8.02.2016, 11.02.2016 şi 04.05.2016 de către două persoane fizice B. şi E., din care rezultat încheierea de către reclamantă a mai multor contracte cu societatea deţinută de vărul său, învederează că instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că, în realitate, evaluarea situaţiei de conflict de interese s-a declanşat ulterior acestei perioade.

Precizează că aceste sesizări au fost repartizate automat la lucrarea nr. 40028S/II/19.09.2013, astfel că, nu se mai impunea parcurgerea unei nou proceduri de informare, din moment ce persoana evaluată fusese deja informată in 23.09.2013, cu declanşarea procedurii. Mai mult cele două sesizări nu se regăsesc în raportul din 2 martie 2017.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de motivul de casare invocat, constată recursul nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta a supus controlului instanţei de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/02.03.2017 emis de pârâtă.

Prin Raportul de evaluare contestat, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a concluzionat că au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictului de interese potrivit dispoziţiilor art. 178 alin. (2) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătăţii, întrucât în perioada 03.10.2011 - 08.04.2013, întrucât reclamanta în calitate de director financiar contabil în cadrul Spitalului de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu, membru al comitetului director a încheiat un număr de cinci contracte de prestări servicii cu C., reprezentată de domnul D. (administrator şi asociat), afin de gradul al IV-lea cu persoana evaluată.

Instanţa de primă jurisdicţie a admis acţiunea reclamantei, reţinând că pârâta nu a fost legal sesizată în ceea ce priveşte evaluarea conflictului de interese ceea ce a atras nulitatea raportului de evaluare.

Împotriva acestei soluţii, pârâta a declarat recurs apreciind că instanţa de fond a încălcat normele de drept material.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că acţiunea este admisibilă, întrucât raportul de evaluare contestat este nul.

Criticile recurentei-pârâte vizând faptul că în mod greşit s-a admis de către instanţa de fond acţiunea intimatei-reclamant, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a verificat motivele de formă şi s-a pronunţat pe modul în care au fost respectate dispoziţiile legale incidente, respectiv prevederile art. 12 din Legea nr. 176/2010, ce privesc faptul că Agenţia Naţională de Integritate îndeplineşte activitatea de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, adică condiţia ca sesizarea să fie asumată sub identitate reală şi semnătură proprie.

În cauză se reţine că la data de 19.09.2013, prin adresa înregistrată sub nr. x/19.09.2013 Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată că reclamanta, în calitate de evaluator certificat al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, a încheiat contracte de prestări servicii de evaluare a spitalelor cu Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.

Prin adresa nr. x/23.09.2013 reclamanta a fost informată, generic, că s-a declanşat evaluarea respectării regimului incompatibilităţilor şi conflictului de interese, iar în urma verificărilor la data de 3 mai 2017 întrucât nu au fost identificate elemente privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor s-a dispus clasarea sub acest aspect prin lucrarea nr. x/19.09.2013.

Ulterior, adresa nr. x/24.08.2016 reclamanta a fost informată cu privire la identificarea elementelor care au generat apariţia situaţiei de conflict de interese prevăzută de art. 178 alin. (2) din Legea 95/2006 întrucât în calitate de director financiar contabil al Spitalului de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu a participat la încheierea următoarelor contracte de prestări servicii: nr. 3253/28.06.2012, nr. 3905/06.08.2012, nr. 5967/26.11.2012 şi nr. 1880/08.04.2013 între S.C. C.., societate la care D. (afin de gradul IV) deţine calitatea de asociat şi de administrator, şi Spitalul de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu.

Aceste aspecte nu au fost contestate de către instituţia pârâtă, care a menţionat că au existat 3 sesizări din partea unor persoane fizice, care au fost ataşate la prima sesizare din anul 2013, întrucât vizau pe reclamanta A..

În încercarea de a combate raţionamentul instanţei de fond, recurenta-pârâtă susţine că, desi au existat sesizările persoanelor fizice, ele nu au condus la o nouă procedură, mai mult nici nu au fost menţionate în cadrul raportului de evaluare contestat, întrucât s-a apreciat că prima sesizare din anul 2013 este baza, când au fost sesizaţi de CoNAS.

Înalta Curte nu poate reţine nici unul din argumentele recurentei - pârâte sub acest aspect.

Din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului, se reţine că la data de 08.02.2016, 11.02.2016 şi 04.05.2016 s-au înregistrat şi ataşat la sesizarea din anul 2013 formulată de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi sesizările a două persoane fizice, respectiv: B., şi E..

Prin prima sesizare din 2013 se menţiona că reclamanta A., în calitate de evaluator certificat al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, a încheiat contracte de prestări servicii de evaluare a spitalelor cu Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.

Sesizările din 2016 se referă la intimate-reclamantă care, în perioada în care a ocupat funcţia de director economic la Spitalul de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu a încheiat mai multe contracte cu societatea C., deţinută de vărul soţului său.

În acest context, după o perioadă de 3 ani, în care nu a mai efectuat nici o lucrare, inspectorul de integritate a solicitat informaţii publice în legătură cu aspectele sesizate de persoanele fizice şi a emis adresa nr. x/24.08.2016 prin care era încunoştinţată reclamanta că s-a demarat activitatea de evaluare privind conflictul de interese.

Deşi prin Raportul de evaluare nr. x/02.03.2017 s-a precizat că lucrarea are la bază sesizarea din 19.09.2013, instanţa de recurs constată că aceste susţineri nu sunt valide.

În realitate verificările sub aspectul legat de un posibil conflict de interese au fost declanşate ca urmare a celor 3 sesizări formulate de cele două persoane (descoperite ulterior ca fiind fictive, urmare demersurilor făcute de judecătorul fondului) B. şi E. şi nu primei adrese din 2013.

Înalta Curte nu poate reţine precizările instituţiei pârâte, în sensul că adresa din 24 august 2016 era doar un înscris ce trebuia emis conform legii în dosarul pornit în anul 2013 şi nu o informare în urma unei noi sesizări, întrucât dacă prima sesizare ar fi vizat şi conflictul de interese, atunci recurenta nu mai avea obligaţia să comunice intimate-reclamante o nouă informare sub acest aspect.

Curtea de Apel în mod legal şi temeinic, a stabilit că sesizarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nu s-a referit şi la un eventual conflict de interese, şi a verificat dacă pârâta a fost legal sesizată în ceea ce priveşte evaluarea conflictului de interese.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010, astfel cum s-a menţionat anterior, pârâta recurentă îndeplineşte activitatea de evaluare la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002, adică cu condiţia ca sesizarea să fie asumată sub identitate reală şi semnătură proprie.

Studiind adresele emise de Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Alba Iulia şi Sibiu şi declaraţia data în faţa instanţei de martorul B., instanţa de recurs constată, în acord cu instanţa de fond, că sesizările din anul 2016 au fost făcute de persoane fictive şi, în acest context, au fost încălcate prevederile Legii 126/2010.

Toate aspectele, reţinute de instanţa de fond, ca fiind motive de nulitate ale actului de constatare emis de recurenta Agenţia Naţională de Integritate au fost corect reţinute cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor incidente cauzei.

Critica privind îndeplinirea dispoziţiilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 176/2010 în ceea ce priveşte sesizarea către Agenţia Naţională de Integritate nu poate fi reţinut. Recurenta nu a fost sesizată de o persoană juridică sau din oficiu, ci a fost sesizată de persoane fictive. Persoanele fizice care au semnat sesizarea nu există, acest fapt rezultând din cercetările efectuate de instanţa de fond şi în consecinţă nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru demararea evaluării conflictului de interese.

Totodată, instituţia pârâtă avea posibilitatea să se sesizeze din oficiu, dar la dosar nu s-au depus înscrisuri în acest sens. Mai mult, s-a folosit de un subterfugiu pentru a justifica emiterea raportului de evaluare, pretinzând că a continuat cercetarea începută în anul 2013, desi ea a pornit în urma sesizării persoanelor fizice fictive.

În aceste condiţii, soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii şi anulare a raportului de sesizare, întrucât pârâta nu a fost legal sesizată în ceea ce priveşte evalurea conflictului de interese şi nu a mai analizat motivele care privesc fondul cauzei, este legală şi este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, ea reflectând o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică, pe care o va menţine.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondat.

Având în vedere soluţia dată cererii de recurs, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac formulată, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., va admite cererea intimatei-reclamante şi va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial în sumă de 13.826 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE împotriva sentinţei nr. 47/2018 din data de 12 martie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata, către intimata-reclamantă, a sumei de 13.826 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.