Injury claim upheld: Guarantee Fund partial annulment affirmed, moral damages EUR 50,000 awarded

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 7995/01.08.2017, obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 Euro (aproximativ 900.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4412 din 31 octombrie 2018, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 7995/01.08.2017 emisă de FGA, a obligat pârâtul la admiterea cererii de plată a reclamantului pentru suma de 50.000 de euro, în echivalent în RON la data plăţii efective, cu titlu de daune morale, a respins restul pretenţiilor reclamantului şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, atât reclamantul A. cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au declarat recurs.

1. Reclamantul A., în motivarea recursului, arată că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor legale în vigoare şi a situaţiei de fapt astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, stabilind despăgubirile cu titlu de daune morale, într-un cuantum inferior atât limitei maxime ce poate fi acordată de către FGA, cât şi raportat la prejudiciul moral efectiv suferit şi consecinţele asupra vieţii sale.

În opinia recurentului, vederea reanalizării cuantumului daunelor morale acordate, este necesar a se avea în vedere întregul ansamblu probator administrat în faţa instanţei, respectiv actele medicale din care rezultă ca i-au fost extirpate splina şi rinichiul stâng, Certificatul medico-legal care susţine un număr de îngrijiri medicale de 60-65 de zile şi punerea vieţii în pericol, planşele foto în care se pot observa cicatricile imense şi inestetice rămase pe corp urmare a intervenţiilor chirurgicale suferite, cât şi depoziţia martorului de la ultimul termen de judecată, care a evidenţiat modul în care i-a fost schimbată întreaga viaţă urmare a evenimentului rutier.

Recurentul precizează că, anterior evenimentului rutier avea o carieră sportivă, fiind multiplu campion naţional jujitsu şi totodată membru în lotul naţional al României, această carieră fiind întreruptă în mod brutal în plină ascensiune. Din cauza numeroaselor intervenţii chirurgicale şi a durerilor provocate de acestea, deşi a încercat în mai multe rânduri, nu a mai putut participa la antrenamente şi concursuri. Toată munca sa din copilărie până în prezent şi toate visele sale de viitor au fost spulberate pentru totdeauna.

Toate consecinţele negative, generate prin accidentul rutier, constituie în mod cert, privări şi frustrări ale vierii normale, adică un prejudiciu care decurge din atingerea adusă integrităţii fizice şi psihice a fiinţei umane, ce se manifestă atât prin dureri fizice urmare a vătămărilor, cât şi prin suferinţe psihice ca urmare a perceperii situaţiilor neplăcute la care este părtaş.

Recurentul mai arată că, din punct de vedere psihic, încă nu este recuperat, fiind în continuare afectat de consecinţele evenimentului rutier, având în mod frecvent tulburări care, din punct de vedere emoţional, sunt reprezentate de scăderea stimei de sine, a sentimentului de neputinţă şi inutilitate, sentimente de singurătate, restrângere socială, atitudine descuranjantă şi pesimism în privinţa viitorului.

Se mai arată că aşa cum a menţionat şi martorul, audiat în cauză, înainte de producerea accidentului, practica sport de performanţă, jujitsu, a muncit mult în acest sens şi a câştigat multe competiţii şi medalii. Acum nu mai poate face acest lucru, cu toate că a încercat să revină în sala de antrenamente, însă durerile, cicatricile şi operaţiile suferite şi-au pus amprenta.

Recurentul mai susţine că nu poate face efort fizic pentru că oboseşte foarte repede, la schimbarea vremii simte dureri de oase, nu poate sta foarte mult în soare sau în frig şi manifestă tulburări de concentrate. De asemenea, are dureri la deplasare, are stări de ameţeală, stări de tensiune, anxietate şi sentimente de frustrare, pierzându-şi orice speranţă că va mai practica sport vreodată şi că va fi din nou un om normal.

2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor arată că motivele de nelegalitate se circumscriu cazurilor de casare prevăzute C. proc. civ. la art. 488 alin. (4), când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; art. 488 alin. (6) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materia).

Mai arată că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce priveşte soluţia dată pe petitul de obligare la plata sumei de 50.000 Euro, fiind dată cu ignorarea apărării privind împrejurarea că a intervenit împăcarea părţilor.

Invocarea incidenţei art. 159 din C. pen. rezultă şi din încheierea de şedinţă din data de 17 oct 2018 când consilierul juridic desemnat al pârâtului a pus concluzii pe fondul cauzei în subsidiar faţă de inadmisibilitatea petitului de obligare a FGA la plata unei sume de bani, faţă de împrejurarea că cererea de plată a fost soluţionată raportat la un incident procedural- lipsa certificatului IML- nefiind analizată cererea pe fond.

Potrivit mandatului acordat, consilierul juridic putea invoca orice excepţii şi formula orice apărări, acestea fiindu-i opozabile.

Prin urmare, instanţa trebuia să se pronunţe asupra tuturor cererilor, inclusiv asupra apărării formulate, căci motivarea pe acest petit nu poate fi nici prezumată şi nici nu decurge din firul logic al considerentelor avute în vedere de instanţă la pronunţarea sentinţei.

În opinia recurentului, citarea instituţiei pârâte s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale obligatorii, la termenele de judecată nulitatea a fost acoperită prin prezenţa reprezentanţilor săi, aspect care nu se aplică şi comunicării sentinţei, care s-a făcut la o altă adresă decât sediul indicat al FGA.

Recurentul mai susţine că i s-a cauzat o vătămare, respectiv i s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Convenţie aplicabilă şi persoanelor juridice, căci, dacă pentru reclamant termenul de recurs a fost de 15 zile de la comunicare, prevederea nu s-a aplicat şi în cazul său, fiind restrâns în mod nejustificat.

Câtă vreme instanţa exercită un control de legalitate şi nu de oportunitate a actului administrativ, prin cuantificarea sumei instanţa şi-a atribuit competenţe care erau date de legiuitor în competenta autorităţii administrative- respectiv Comisiei Speciale din cadrul FGA.

Recurentul consideră că în mod legal au fost adoptate criterii obiective de cuantificare a daunelor morale ţinând cont de obligaţia instituită în sarcina Comisiei Speciale a FGA, care trebuie să instrumenteze cererile de plată ţinând cont de legislaţia aplicabilă, contractul de asigurare - în speţă- contractul de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie, ale cărui clauze pentru transparenţă au fost transpuse în Norma ASF nr. 23/2014, la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016 Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces.

Prin urmare, dacă din probele administrate cu ocazia judecăţii pe fond, rezultau împrejurări noi, sau elemente de fapt şi de drept pe care autoritatea administrativă le-ar fi nesocotit cu ocazia stabilirii despăgubirilor datorate, instanţa putea să oblige FGA la reanalizarea cererii de plată ţinând cont de considerentele instanţei, dar nicidecum să procedeze la o evaluare proprie a prejudiciului, prin asumarea competenţelor Comisiei Speciale din cadrul FGA, precum şi a celor specifice institutelor de medicină medico-legală, singurele abilitate să constate legături cauzale, sau să determine gravitatea leziunilor traumatice şi întinderea în timp a consecinţelor nefaste.

Tot raţionamentul instanţei, privind urmările permanente ale leziunilor traumatice, este întemeiat pe declaraţia unui martor.

Instanţa de fond înlătură concluziile unei lucrări ştiinţifice pe baza declaraţiei unui martor - care nu are calitatea de expert medico - legal, care nu a examinat victima, care nici măcar nu are cunoştinţe medicale, dar care afirmă că reclamantul ar fi pierdut capacitatea de muncă.

Dat fiind refuzul de plano al instanţei măcar de a analiza temeinicia şi legalitatea susţinerilor în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale, se ajunge în situaţia în care nu mai este respectat principiul dublului grad de jurisdicţie, căci controlul de legalitate este restrâns în mod nejustificat.

Astfel, fără niciun temei de drept instanţa de fond a refuzat să verifice legalitatea şi temeinicia susţinerilor pârâtului- incidenţa procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 142/2016, recurgerea la o procedură standardizată pentru a răspunde la cerinţa de legală constituire a rezervelor de daună (de către asigurător) astfel oricând la măsura în care s-ar produce un risc asigurat să existe fondurile băneşti pentru achitarea despăgubirilor- obligaţie instituită în sarcina FGA sub forma obligaţiei de a constitui provizioane pentru sumele ce urmează a fi achitate din resursele FGA.

Recurentul mai susţine că a avut în vedere, în analiza întinderii prejudiciului, importanţa valorii lezate, durata menţinerii consecinţelor fizice şi psihice, repercusiunile prejudiciului în plan socio-profesional şi personal al victimei, astfel cum rezultau din înscrisurile aflate la dosarul de daună, sarcina probei fiind a petentului.

După cum s-a arătat, nu există criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, deci nu există o lege ale cărei prevederi să le fi încălcat.

Aşadar, admiterea în parte a contestaţiei pentru motivele invocate, constituie o greşită aplicare a normelor de drept material, şi chiar în condiţiile în care instanţa reţinea incidente anumite criterii neexaminate de FGA, instanţa putea anula în tot sau în parte actul, doar în măsura în care ar considera că s-au încălcat într-un fel sau altul dispoziţiile legale incidente în materie şi nicidecum nu ar putea statua asupra sumelor datorate cu titlu de daune morale, căci astfel şi-ar atribui competenţe care nu sunt specifice puterii judecătoreşti, ci administraţiei publice, art. 13 alin. (4) instituind competenţa exclusivă a Comisiei Speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi.

Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihică încercată de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată. Daunele morale nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolică, stabilită din perspectiva consecinţelor în planul vieţii personale şi sociale.

În susţinerea recursurilor sunt redate şi indicate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârât prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va răspunde şi analiza prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de plată nr. x/10.06.2016 adresată pârâtului, reclamantul a solicitat acestuia plata sumei de 200.000 de euro cu titlu de daune morale, pentru repararea prejudiciului moral cauzat de vătămările corporale grave suferite, urmare a accidentului cauzat de motocicleta asigurată de răspundere civilă auto obligatorie la S.C. B. S.A., conform poliţei de asigurare RCA x.

În susţinerea cererii a ataşat procesul-verbal de cercetare la faţa locului, Poliţa TCA, biletul de ieşire din data de 12.07.2013, biletul de externare din 13.06.2013, scrisoare medicală, bilet de ieşire din 27.03.2015, respectiv referatul medical nr. x-28.03.2016.

Prin Decizia nr. 7995/01.08.2017, pârâtul a respins cererea dat fiind că acesta "a solicitat despăgubiri daune morale pentru vătămarea invocată, fără însă a depune un certificat medico-legal care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale, precizând că nu deţine un asemenea act".

Recurentul-reclamant a contestat decizia emisă de recurentul-pârât, instanţa de fond admiţând, în parte, acţiunea.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Cu alte cuvinte, când instanţa a săvârşit un "exces de putere".

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio com­petenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecă­toreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

"Necompetenţa" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuţiilor de jurisdicţie ce revin diferitelor categorii de instanţe, astfel cum aceste atribuţii au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuţii între instanţe şi alte autorităţi, iar "necompetenţa" un conflict de atribuţii între instanţele judecătoreşti.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Se invocă de către recurent dispoziţiile art. 488 alin. (4) C. proc. civ., considerând faptul ca instanţa nu putea proceda la stabilirea despăgubirilor, însă această susţinere nu poate fi primită.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că nici susţinerile recurentului privind nelegala citare a instituţiei nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că, la fiecare termen, în fata instanţei de fond recurentul-pârât a fost reprezentat de consilier juridic cu delegaţie la dosar, astfel încât nu poate fi invocată o nelegalitate a citării, lipsa de procedură fiind acoperită prin prezenţa reprezentantului acestuia.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului B. S.A. şi nu datorează despăgubiri prin "efectul legii". Fondul de garantare acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale FGA, obligaţia fiind născută, dacă este cazul, din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul si, de aceea, plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraţilor trebuie să tină seama de criterii determinante.

Elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor băneşti pentru daune morale sunt reprezentate de:

- gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice şi psihice este reflectată şi poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".

- importanţa prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori şi de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecinţele vătămării.

- durata menţinerii consecinţelor vătămării - determinată de prezenţa consecinţelor posttraumatice sub forma sechelelor şi a complicaţiilor având legătură cauzal cu accidentul.

- consecinţele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condiţiile de viaţă personală, socială şi profesională a reclamantului, dificultăţile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că raportarea simplistă a FGA strict la numărul de zile de îngrijiri medicale induce instanţei concluzia nelegalităţii deciziei.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut pe de o parte că nici accidentul suferit de reclamant, nici leziunile traumatice suferite de acesta, respectiv intervenţiile chirurgicale suferite şi nici relaţia cauzală dintre acestea nu pot fi puse sub semnul îndoielii, fiind dovedite fără echivoc de actele dosarului.

Lipsa certificatului medico-legal nu poate duce la înlăturarea valorii probatorii a acestor documente, singurele evaluări suplimentare ale medicului legist, care lipsesc în prezenta cauză, vizând numărul de zile îngrijiri medicale.

Raportat la întreg materialul probator, instanţa de fond a apreciat dimensiunile prejudiciului moral al reclamantului, respectiv suferinţele fizice provocate, primejduirea vieţii, trauma psihică, dificultatea recuperării şi traiului psihic, infirmitatea rămasă.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata sumei de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte.

Înalta Curte apreciază că suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale, acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamant şi este de natură a reflecta dezdăunarea integrală a acestuia pentru atingerile aduse drepturilor sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul la integritatea corporală şi sănătate, respectiv dreptul de a dispune asupra modului său obişnuit de viaţă, potrivit vârstei, stării depline de sănătate şi pregătirii profesionale.

Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale implică şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

Având în vedere leziunile suferite şi amploarea prejudiciului moral suferit de reclamant, ţinând seama, totodată, că pe parcursul spitalizării şi ulterior, în perioada recuperării, reclamantul a suferit o restrângere considerabilă a posibilităţilor de viaţă familială şi socială, Înalta Curte apreciază că acordarea de către de despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de 50.000 euro constituie o reparaţie adecvată şi echitabilă de natură a compensa într-o manieră rezonabilă durerile fizice şi morale încercate de reclamant.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul - reclamant A. şi de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4412 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2021.