Seizure of Vehicle Plates: Timeliness of Pre-Administrative Complaint When Act Delivered to Driver Lacking Representation Mandate

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., anularea procesului-verbal nr. x/11.12.2014 şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea sancţiunii complementare de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a autorizaţiei provizorii pe o perioadă de 6 luni, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 43/CA/2019 - P.I. din 7 octombrie 2019, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că interpretarea noţiunii de "comunicare" cu "persoana vătămată într-un drept al său sau un interes legitim" astfel cum este prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretată stricto sensu, situaţie care se identifică în prezenta cauză cu persoana juridică S.C. A. S.R.L..

În acest context, recurenta consideră că este eronată interpretarea dată de instanţa de fond noţiunii de "comunicare a actului administrativ" care ar fi legală faţă de o terţă persoană adică "conducătorul auto", căruia chiar dacă i se predă un exemplar, de pe acest proces-verbal de reţinere a plăcuţelor, aceasta nu echivalează cu "comunicarea" acestui act cu persoana vătămată în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conducătorul auto nu este una şi aceeaşi persoană cu persoana vătămată în drepturile sale/interesele sale conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate naşte dreptul de a contesta acest proces-verbal de la data predării către conducătorul auto a actului constatator.

În opinia recurentei, conducătorul auto nu are calitatea de reprezentant al recurentei astfel nu are dreptul de a prelua vreun document în numele acesteia, nici nu a fost vreodată împuternicit în acest sens de a reprezenta societatea, singurul reprezentant al societăţii fiind administratorul.

Acest mod de interpretare contravine actelor normative cu forţă juridică superioară hotărârilor de guvern, adică art. 21 din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Actul administrativ îl constituie procesul-verbal de reţinere plăcuţe nr. x/11.12.2014, care nu a fost comunicat la data de 17.02.2015 când a fost comunicată întâmpinarea formulată, la care a fost anexat acest proces-verbal în dosarul nr. x/271/2014 al Judecătoriei Oradea.

Ca urmare, nu poate fi reţinută motivarea primei instanţe în sensul că ar fi fost comunicat acest proces-verbal la data de 11.12.2014.

În mod greşit prima instanţă reţine că ar fi nerelevant aspectul dacă conducătorul auto avea sau nu mandat de reprezentare la momentul primirii procesului-verbal deoarece, spune instanţa de fond, comunicarea procesului-verbal se face conducătorului auto, iar în caz de refuz contravenientului.

Recurenta consideră că trimiterea pe care prima instanţa o face la proba testimonială, în sensul că martorul B. ar fi confirmat că "s-a ştiut despre întocmirea procesului-verbal de reţinere a plăcutelor încă din 11.12.2014" este contrazisă de depoziţia acestuia. Martorul a relatat despre faptul că recurenta nu este operator de transport, despre faptul că acel ministivuitor care era pe platforma autoturismului al cărui plăcuţe au fost reţinute, a fost achiziţionat şi este folosit la lucrări în construcţii proprii, astfel ministivuitorul nu a fost transportat în alt scop decât pentru exercitarea propriei activităţi, aceea de construcţii. Prin urmare, nu a desfăşurat activitate de transport în momentul în care a fost oprit autoturismul de către inspectorii intimatei.

De asemenea, recurenta consideră că, faptul că prima instanţă omite luarea în considerare a depoziţiei martorului, este o dovadă a faptului că instanţa de fond a înlăturat depoziţia martorului pentru a justifica soluţia greşită pe excepţie şi pentru ca acţiunea să nu fie analizată pe fond.

În opinia recurentei, trebuia să fie luată în considerare declaraţia martorului care se bucura de prezumţia de legalitate şi de conformitate cu realitatea până la stabilirea în mod definitiv de către instanţa penală a existenţei infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Recurenta mai precizează că acţiunea în instanţă a fost formulată în termen de 6 luni de la data comunicării adresei nr. x/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în transport rutier - I.S.C.T.R a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare nr. x/11.12.2014, întocmit de reprezentanţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului cu numărul de înmatriculare x pentru o perioadă de 6 luni, fiind reţinute plăcuţele cu numerele de înmatriculare. În sarcina recurentei fiind reţinută fapta că a efectuat transport rutier fără a deţine licenţă de transport, licenţă comunitară şi certificat de transport în cont propriu.

Cu aceeaşi ocazie, a fost întocmit şi procesul-verbal de contravenţie nr. x/11.12.2014, care a fost atacat cu plângere contravenţională în dos. nr. x/271/2014 al Judecătoriei Oradea.

Prin plângerea prealabilă formulată la data de 24.02.2015, s-a solicitat Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, revocarea procesului-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare nr. x/11.12.2014.

Instanţa de fond a constatat că procesul-verbal în litigiu a fost înmânat şoferului, care conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare x, numitului C., aspect confirmat de acesta, situaţie în care, faţă de prevederile art. 17 alin. (5) din H.G. nr. 69/2012, data de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este data de 11.12.2014, respectiv data la care a fost întocmit procesul-verbal şi predat şoferului, care l-a şi semnat de primire. Procedând la calcularea termenului, instanţa a reţinut că a fost depăşit termenul de 30 de zile pentru depunerea plângerii prealabile.

Înalta Curte constată că instanţa în mod corect a reţinut faptul că plângerea prealabilă a fost formulată peste termenul legal de 30 de zile.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie."

Procedura prealabilă este reglementată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune şi trebuie îndeplinită obligatoriu în termenul prevăzut de dispoziţiile legale invocate, în caz contrar sancţiunea fiind respingerea acţiunii ca inadmisibilă în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a reţinut lipsa procedurii prealabile prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de cele ale art. 193 alin. (1) şi (2) din Noul C. proc. civ., dispoziţii conform cărora cel care se consideră vătămat în dreptul său, are obligaţia ca, înainte de a ataca acel act în justiţie, pentru realizarea dreptului său, să formuleze plângere prealabilă. Numai după ce emitentul actului atacat răspunde petentului sau numai după ce, în termenul legal, emitentul actului atacat, nu soluţionează plângerea, persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la instanţa de contencios administrativ.

Astfel că, numai după parcurgerea etapelor mai sus menţionate, dacă nu s-a obţinut realizarea dreptului subiectiv vătămat de un act, se va putea introduce acţiune la instanţa judecătorească.

Înalta Curte reţine şi faptul că recursul graţios are caracter obligatoriu, fiind reglementat spre a oferi persoanelor interesate, posibilitatea rezolvării reclamaţiei lor pe cale administrativă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 143/CA/2019 - P.I. din 7 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II - civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2021.