Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5260/2021 AI generated

Double Sanction for Public Procurement Irregularities and Proportionality of EU Fund Recovery

Case Number Decizia nr. 5260/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal, quashed the lower court’s decision, and ordered the Ministry to pay the Municipality approximately 10.44 million RON, while also annulling the administrative decision and the financial correction report under challenge. The dispute involved a local municipality challenging a financial sanction of roughly 6.9 million RON imposed by the central ministry for irregularities in a public procurement project, arguing that the sanction violated the prohibition on double jeopardy and that the initial finding of a technical solution change was legally settled in a prior case. The ICCJ held that the sanction was illegal because it failed to apply the mandatory rule that multiple minor procedural deviations are capped by the highest applicable percentage rather than accumulated, and because the specific alteration in question had no financial impact, rendering the correction unjustified; additionally, the court found that the lower court erred in dismissing a separate claim for the full unreimbursed funding amount as inadmissible without properly assessing the fulfillment of the mandatory prior administrative procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ; Double Sanction for Public Procurement Irregularities and Proportionality of EU Fund Recovery: The dispute involved a local municipality challenging a financial sanction of roughly 6.9 million RON imposed by the central ministry for irregularities in a public procurement project, arguing that the sanction violated the prohibition on double jeopardy and that the initial finding of a technical solution change was legally settled in a prior case. The ICCJ held that the sanction was illegal because it failed to apply the mandatory rule that multiple minor procedural deviations are capped by the highest applicable percentage rather than accumulated, and because the specific alteration in question had no financial impact, rendering the correction unjustified; additionally, the court found that the lower court erred in dismissing a separate claim for the full unreimbursed funding amount as inadmissible without properly assessing the fulfillment of the mandatory prior administrative procedure.

Keywords

AI generated
public procurement irregularities fiscal administrative fine proportionality of sanction public procurement contract award administrative annulment of decision amount in dispute
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26.08.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Municipiul Câmpina a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea Deciziei nr. 30 din 10.04.2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 17.12.2014 întocmit de Direcţia de Constatare şi Stabilire Nereguli din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; anularea creanţei bugetare stabilite prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/17.12.2014, în cuantum de 6.925.186,37 RON (5.803.838,23 RON + 1.121.348,14 RON TVA), precum şi obligarea pârâtului la plata întregii sume nerambursate, aferentă contractului de finanţare nr. x din data de 30.09.2009, respectiv suma de 10.437.787,53 RON, inclusiv TVA.

Prin sentinţa civilă nr. 2303/19.11.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamantul Municipiul Câmpina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 ianuarie 2016, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 69 din data de 16 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Municipiul Câmpina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

3. Primul recurs exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 69/16.03.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamantul Municipiul Câmpina, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13.06.2016, sub nr. x/2016.

4. Hotărârea de casare a instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3219 din 12 iunie 2019, a respins cererea de suspendare a judecării recursului în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca neîntemeiată, a admis recursul declarat de reclamantul Municipiul Câmpina împotriva sentinţei civile nr. 69 din 16 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs a reţinut ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar conform îndrumărilor acesteia instanţa de fond urma să procedeze la un examen efectiv al argumentelor reclamantului, prin raportare la apărările formulate de pârât şi la probatoriul administrat în cauză, în vederea analizării aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

În rejudecare cauza a fost înregistrată la 06.02.2020 sub nr. x/2020.

5. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în rejudecare

Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 27 din 09 martie 2020, a respins cererea formulată de reclamantul Municipiul Câmpina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, rejudecarea dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti; a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât şi a respins cererea de rambursare a sumei de 10.437.787,53 RON ca inadmisibilă.

6. Calea de atac exercitată în rejudecare

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Municipiul Câmpina, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În dezvoltarea recursului, reclamantul a susţinut următoarele:

1. Sentinţa civilă nr. 27 din 9 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, exact pentru aceleaşi pretinse nereguli reţinute în legătura cu procedura de atribuire s-a mai emis anterior şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.09.2012, aferent proiectului cod. SMIS 1135, cu titlul "Modernizare Calea x".

Această Notă de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare a fost contestată în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Ploieşti.

Prin sentinţa nr. 111 din 16.04.2013 Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei hotărâri recurentul a declarat recurs şi prin decizia nr. 3829/15.10.2014 Î.C.C.J. a admis recursul şi a modificat în parte hotărârea în sensul că a dispus anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.09.2012, aferent proiectului cod. SMIS 1135, cu titlul "Modernizare Calea x" şi a Deciziei nr. 191/19.11.2012.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu prezumţie de lucru judecat că, schimbarea soluţiei tehnice de realizare a proiectului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi că, sancţiunea aplicată pentru această schimbare este neîntemeiată.

Aşa cum rezultă din cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/17.12.2014, ce face obiectul prezentei cauze, derularea proiectului "Modernizare Calea x" a fost supus verificărilor efectuate de D.L.A.F. şi în baza acestor constatări, s-a procedat la aplicarea unor noi sancţiuni pentru aceleaşi fapte, fiind încălcate astfel atât dispoziţiile legale interne cât şi cele comunitare, prin care este interzis a fi aplicate mai multe sancţiuni pentru aceeaşi faptă.

Analizând chiar dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, invocate ca bază legală a verificării, se constată că, legiuitorul nu numai că, a exclus dubla sancţionare, dar chiar şi în cazul săvârşirii mai multor nereguli, prin art. 6 alin. (3 indice 4) a statuat că, în situaţia în care, pentru acelaşi contract de achiziţie verificat, se constată existenţa mai multor abateri privind regimul achiziţiilor pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexă, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse şi nicidecum un cumul al acestora.

Pentru a demonstra temeinicia cererii de chemare în judecată a făcut referire la practica judiciara interna si comunitara in materie, arătând că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Europeană de Justiţie au stabilit că, şi atunci când în gestionarea fondurilor europene se constată producerea unui prejudiciu urmează a se aprecia gravitatea faptei raportat la consecinţele sancţiunii astfel încât aceasta să nu fie extrem de împovărătoare, însă având în vedere că, în cauza dedusă judecaţii nu exista prejudiciu, cu atât mai mult trebuie analizată consecinţa sancţiunii.

Astfel, în Decizia nr. 1473/20.03.2012 pronunţata de ÎCCJ în dosarul nr. x/2010, instanţa supremă a menţionat că, sancţiunile aplicate nu trebuie să încalce scopul în care a fost creat programul de finanţare şi nici să încalce principiul proportionalitatii consacrat în practica C.E.J. Tot în cuprinsul acestei decizii, Î.C.C.J. precizează:

"Aceasta presupune că, în cadrul aprecierii constrângerilor legate de diferite măsuri posibile, să se examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reţinută sunt de natură să justifice consecinţele economice negative, chiar considerabile, pentru anumiţi operatori (cauza C58/08 The Oueen, la cererea V. Ltd sa.).

În aplicarea acestui principiu, C.E.J. a stabilit că, «sancţiunile din dreptul intern trebuie să fie totdeauna proporţionale cu gravitatea abuzului» (cauza C146/05. Hot, din 27 septembrie 2007, Collea KG si Finanzanet) iar «măsura să nu depăşească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit» (hot. c-45/2006- Campina)".

În cauza Comissia/Partheon (T.7/05. Rep. II - 100, pct. 94-107) s-a subliniat: «Atunci când se constată o încălcare a dispoziţiilor contractuale de către beneficiarul fondurilor nerambursabile, autoritatea contractantă are o marjă de apreciere în privinţa luării unor decizii cu caracter sancţionator, dacă încălcarea este suficient de gravă «şi chiar dacă» beneficiarul trebuie să repare consecinţele prejudiciului cauzat prin încălcarea clauzelor contractului în condiţii mai restrictive decât cele din dreptul naţional privind răspunderea, acestea nu pot fi concepute astfel încât să facă, în practică, imposibilă sau, excesiv de dificilă obţinerea reparării prejudiciului».

Având în vedere că, în cuprinsul deciziei citate mai sus ÎCCJ apreciază că, nu trebuie să se creeze "consecinţe negative excesiv de împovărătoare pentru comunitate", reiese că, suma 6.925.18637 RON stabilită cu titlu de creanţă bugetară rezultată din nereguli, este o sumă extrem de împovărătoare.

Instanţa de fond apreciază că, raportat la dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 875/2011, la constatările DLAF evidenţiate în Nota de control nr. x/2012 din data de 19.05.2014 şi la faptul că, recurentul reclamant nu a adus probe, din care să rezulte netemeinica acestora, cererea de chemare în judecată este nefondată. De asemenea a apreciat că, nu constituie un argument în sensul inexactităţii şi nerealitatii celor consemnate în Nota de control nr. x/2012 din data de 19.05.2014 întocmita de DLAF împrejurarea că, în dosarul penal nr. x/2012 aflat pe rolul DNA-Serviciul Teritorial Ploieşti şi în prezent, după 6 ani de la întocmirea notei sunt efectuate acte de urmărire penală in rem. Numai ă, analizând Nota de control nr. x/2012 din data de 19.05.2014 se constată că, sunt menţionate în mod expres numele persoanelor pentru care DLAF apreciază că, există indicii privind săvârşirea unor infracţiuni, indicându-se şi pretinsele infracţiuni şi este evident că, dacă respectivele constatări erau exacte s-ar fi început urmărirea penală in personam şi probabil că, respectivele persoane erau şi trimise în judecată până în prezent.

Sentinţa civila nr. 27 din 9 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

În cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată a solicitat obligarea intimatului pârât la plata sumei nerambursată aferentă contractului de finanţare nr. x/30.09.2009, respectiv suma de 10.437.787,53 RON.

Prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2015, intimatul pârât a solicitat să fie respinsă ca inadmisibilă aceasta cerere, precizând că, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Conform dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Având în vedere ca intimatul pârât nu a susţinut niciodată că, nu i-ar fi fost comunicată adresa nr. x/25.05.2015, este evident că, instanţa de fond trebuia, în baza rolului activ, să solicite probe pentru a face dovada comunicării adresei care reprezintă procedura prealabilă dacă avea bănuiala că, această adresă nu a fost comunicată pârâtului. Cert este însă, că, dacă intimatului pârât nu i s-ar fi comunicat adresa respectivă ar fi făcut menţiune în întâmpinare despre acest lucru.

Ca urmare, în mod greşit instanţa de fond a respins ca inadmisibil petitul trei al cererii de chemare în judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. .

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 30.07.2020, intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, arătând în esenţă următoarele:

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.12.2014 a fost emis ca urmare a apariţiei unor date sumplimentare noi, necunoscute de structura de control la data încheierii Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA nr. t/13.09.2012.

Prin urmare, recurenta emite o opinie eronată, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.12.2014 nefiind reţinute aceleaşi abateri şi, pe cale de consecinţă, nu suntem nici în prezenţa puterii de lucru judecat, întrucât, în dosarul nr. x/2013 a fost analizată oportunitatea schimbării soluţiei tehnice, precum şi dacă lucrările suplimentare erau datorate sau nu unor situaţii imprevizibile, iar în speţa dedusă judecăţii a fost analizată situaţia de fapt care a stat la baza schimbării soluţiei tehnice ce se referă la antedatarea unor documente, menţiuni în fals pe documente, derularea în mod fictiv a unor negocieri pentru materiale necesare, fiind reţinută folosirea cu ştiinţă a unor documente false, inexacte, incorecte în scopul justificării modificării soluţiei tehnice.

Totodată, nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentei cu privire la aplicarea corecţiei financiare de 5% prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/30.09.2011 emisă pentru nerespectarea tratamentului egal în cadrul procedurii de atribuire a contractului şi necontestată de UATM Câmpina, instanţa de fond reţinând în mod corect că, nici această sancţiune nu se mai regăseşte distinctă în cadrul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x, acest din urmă act fiind încheiat exclusiv pentru considerentul că procedura de atribuire a Actului adiţional nr. x s-a bazat pe documente care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri cu finanţare nerambursabilă.

Pe cale de consecinţă, criticile recurentei urmează a fi înlăturate, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că în speţa dedusă judecăţii nu au fost aplicate sancţiuni noi pentru aceleaşi fapte şi nici nu a fost încălcată prezumţia de lucru judecat la încheierea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.12.2014.

În ceea ce priveşte critica recurentei reclamante potrivit căreia în cauză abaterea are caracter formal fără un potenţial impact financiar, a solicitat să fie înlăturată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Contrar susţinerilor recurentei, în cauza de faţă nu suntem în prezenţa unei corecţii/reduceri procentuale, nereguli prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, ci a unor cheltuieli neeligîbite rezultate din nerespectarea contractului de finanţare.

Pe cale de consecinţă sumele constatate neeligibile nu au caracter formal, acestea fiind excluse de la finanţare.

Prin urmare, susţinerile recurentei reclamante referitoare la lipsa prejudiciului sunt nefondate deoarece obligaţia de restituire sau recuperare a fondurilor UE există în toate cazurile de constatare a unei fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenţei vreunui prejudiciu.

În sprijinul acestei susţineri vin şi constatările menţionate de către DLAF în Nota de control nr. x/2012 din care rezultă că în cauză au fost sesizate mai multe nereguli în derularea contractului de execuţie lucrări nr. x/22.03.2010.

În speţă s-au adus prejudicii atât bugetului Uniunii Europene, cât şi bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Raportat la prevederile contractuale şi legale, atât timp cât recurenta reclamantă a încălcat dispoziţiile legale incidente în implementarea proiectului, bugetul Uniunii Europene şi cel naţional aferent acestuia este prejudiciat.

Aspectele constatate şi sancţionate dau expresie inclusiv normelor constituţionale prevăzute la art. 135 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora statul are obligaţia de a asigura protejarea intereselor generale ale societăţii, respectiv a depistării în timp util atât a fraudelor, cât şi a neregulilor, în speţa în cauza fiind identificate nereguli apărute în obţinerea fondurilor europene şi fondurilor publice naţionale aferente acestora, fiind efectuate verificări şi din perspectiva utilizării acestor fonduri.

În acest sens, CJUE a statuat că simpla încălcare a Prevederilor Directivei 92/50/CE determină o cheltuială nejustificată şi prin aceasta aduce prejudicii bugetului Uniunii.

În drept: art. 205 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Depunem prezenta întâmpinare în 2 (două) exemplare, unul pentru instanţă şi unul pentru comunicare.

La data de 18.08.2020, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor invocate de intimat.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul reclamant şi-a întemeiat cerere de recurs pe motivul de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile recurentului sunt întemeiate, Înalta Curte reţine că, sentinţa recurată fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Din interpretarea sistematică a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, se constată că, legiuitorul nu numai că, a exclus dubla sancţionare, dar chiar şi în cazul săvârşirii mai multor nereguli, prin art. 6 alin. (3 indice 4) a statuat că, în situaţia în care, pentru acelaşi contract de achiziţie verificat, se constată existenţa mai multor abateri privind regimul achiziţiilor pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexă, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse şi nicidecum un cumul al acestora.

Totodată, dispoziţiile art. 6 alin. (3 indice 3) din O.U.G. nr. 66/2011, prevăd:

"Pentru abaterile de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziţie de natură formală, care nu au niciun potenţial impact financiar, nu se aplică reduceri procentuale. Situaţiile care pot fi constatate ca fiind fără impact financiar sunt prevăzute in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă."

Instanţa de fond a precizat în considerentele hotărârii că, în cauza nu sunt incidente dispoziţiile legale sus-mentionate deoarece ne aflam în ipoteza reglementata de art. 31 din OUGnr. 66/2011 conform cărora:

"(1) Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare poate fi reluată de aceeaşi sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.

(2) În condiţiile alin. (1) se poate emite un nou proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru eventuale diferenţe necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului."

Din analiza textului de lege sus menţionat se constată că, la alin. (2) se prevede în mod expres de legiuitor, care este sancţiunea ce poate fi aplicată în situaţia în care apar date suplimentare necunoscute la data efectuării primului control, respectiv stabilirea de creanţe bugetare... până la acoperirea integrata a prejudiciului.

Înalta Curte reţine că, legalitatea şi temeinicia Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.12.2014 trebuia analizată de instanţa de fond, prin coroborarea dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 cu dispoziţiile art. 3 din acelaşi act normativ, urmând a fi avut în vedere şi faptul că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin decizia nr. 3829/15.10.2014, cu putere de lucru judecat, că schimbarea soluţiei tehnice de realizare a proiectului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi că, sancţiunea aplicată pentru această schimbare este neîntemeiată.

Având în vedere că, schimbarea soluţiei tehnice de realizare a pasajului nu a avut niciun potenţial impact financiar, în condiţiile în care valoarea de realizare a pasajului conform noii soluţii tehnice a fost mai mică decât valoarea de realizare conform soluţiei iniţiale, este evident că, sunt incidente prevederile legale menţionate mai sus, motiv pentru care, Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.12.2014 este nelegal şi netemeinic.

Sunt întemeiate criticile recurentului referitoare la faptul că, sentinţa civilă nr. 27 din 9 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată, recurentul reclamant a solicitat obligarea intimatului pârât la plata sumei nerambursată aferentă contractului de finanţare nr. x/30.09.2009, respectiv suma de 10.437.787,53 RON.

Prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2015, intimatul pârât a solicitat să fie respinsă ca inadmisibilă aceasta cerere, precizând că, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acestei solicitări s-a precizat în întâmpinare că, în baza art. 7 alin. (1) trebuia sa solicite autorităţii publice emitente "în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar recurentul a îndeplinit procedura prealabilă în anul 2015 pentru pretenţii din anul 2012, astfel că, nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind procedura prealabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 27/2020 Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât şi a fost respinsă cererea de rambursare a sumei de 10.437.787,53 RON ca inadmisibilă, iar in considerentele sentinţei instanţa de fond a făcut referire la dispoziţiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform cărora plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător, însă a fost admisă excepţia cu următoarea motivare:

"Deşi reclamanta a invocat îndeplinirea procedurii prealabile prin cererea înregistrata la această sub nr. x/25.05.2015- dosar fond vol. 1, această cerere nu poartă dovada confirmării primirii de către pârât, astfel încât nu se poate considera că, îndeplineşte condiţiile procedurii prealabile astfel cum este reglementată de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la momentul formulării cererii".

Din înscrisurile noi depuse de recurent, dosar recurs, reiese că, a fost dovedită îndeplinirea procedurii prealabile de către acesta, astfel că, în mod greşit instanţa de fond a respins ca inadmisibil petitul trei al cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult, cu cât, intimatul pârât nu a susţinut niciodată că, nu i-ar fi fost comunicată adresa nr. x/25.05.2015.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul reclamant prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul.

Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând:

Va admite cererea reclamantului Municipiul Câmpina.

Va anula Decizia nr. 30/10.04.2015 privind soluţionarea contestaţiei şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/17.12.2014 întocmit de Direcţia de Constatare şi Stabilire Nereguli din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice).

Va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma nerambursată în cuantum de 10.437.787,53 RON, inclusiv TVA, aferentă contractului de finanţare nr. x/30.09.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Municipiul Câmpina împotriva sentinţei nr. 27 din 09 martie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea reclamantului Municipiul Câmpina.

Anulează Decizia nr. 30/10.04.2015 privind soluţionarea contestaţiei şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/17.12.2014 întocmit de Direcţia de Constatare şi Stabilire Nereguli din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice).

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma nerambursată în cuantum de 10.437.787,53 RON, inclusiv TVA, aferentă contractului de finanţare nr. x/30.09.2009.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.