Appeal dismissed: peremption upheld for failure to seek resumption after related-case suspension ended.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, anularea actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal O.I.P.O.D.R.U. - M.E.C.S. nr. x/1.10.2015 şi anularea parţială a Deciziei x/17.09.2015.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.03.2016, Curtea a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014, în care s-a pronunţat sentinţa 1860/11.06.2014.

La data de 9.06.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr. 2170 prin care s-a respins recursul formulat de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni împotriva sentinţei 1860/11.06.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1188 pronunţată în data de 14 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a constatat perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1188 pronunţată la 14 martie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea excepţiei perimării cererii, cu consecinţa reluării din oficiu a judecării cauzei.

În susţinerea cererii de recurs a precizat următoarele:

- în cauză nu s-a produs o suspendare voluntară la cererea vreunei părţi din litigiu, motiv pentru care reluarea judecăţii se dispune din oficiu tot de către instanţa de judecată, nu prin cererea părţilor, conform simetriei formei actelor juridice;

- nu se poate reţine în cauză culpa vreunei părţi pentru rămânerea în nelucrare a cauzei mai mult de 6 luni;

- reluarea judecăţii trebuia efectuată de Curtea de Apel Bucureşti conform prevederilor art. 416 alin. (3) coroborat cu art. 415 pct. 4 C. proc. civ.

4. Apărări formulate în cauză

Prin O.U.G. nr. 212/2019 intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a devenit prin reorganizare Ministerul Educaţiei sau Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării;

S-a depus o adresă din partea Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării prin care precizează că dosarul aparţine Ministerului Educaţiei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Procesul-verbal O.I.P.O.D.R.U. - M.E.C.S. nr. x/1.10.2015 şi Decizia nr. x/17.09.2015.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.03.2016, Curtea a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 1860/11.06.2014.

La data de 9.06.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr. 2170 prin care s-a respins recursul formulat de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni împotriva sentinţei civile nr. 1860/11.06.2014.

Instanţa de fond a constatat perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni apreciind că dosarul a rămas în nelucrare din vina părţilor.

Împotriva acestei soluţii, reclamantul a declarat recurs apreciind că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate.

Motivele de casare invocate de recurentul-reclamant în susţinerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudenţa CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părţilor, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, care afirmă că instanţa de fond a făcut o motivarea contradictoriu cu încălcarea prevederilor legale incidente cauzei, fără a aduce o argumentare convingătoare soluţiei pronunţate.

Critica vizând faptul că judecătorul fondului nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate, nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar şi pentru faptul că instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru perimarea cauzei din vina părţilor care nu au efectuat demersuri pentru reluarea judecăţii.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentului potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normelor de drept material, aplicându-se texte de lege străine situaţiei de fapt şi prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.

Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menţionate.

De esenţa sancţiunii perimării este culpa procesuală a părţii, buna administrare a justiţiei impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă, în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare de la data de 9 iunie 2017, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr. 2170, în dosarul nr. x/2014 .

Suspendarea judecăţii produce efecte, în acest caz, începând cu data soluţionării cauzei până la care s-a dispus măsura suspendării dacă începând cu acea dată nu se mai îndeplineşte niciun act de procedură în scopul judecăţii.

În cauză, până la data de 9 decembrie 2017, când s-a împlinit termenul de perimare, părţile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecăţii.

Sub acest aspect, prima instanţă a apreciat în mod corect că intervine perimarea cererii de chemare în judecată câtă vreme de la momentul pronunţării deciziei nr. 2170/2017 şi redeschiderea procesului la iniţiativa instanţei, au trecut 7 luni.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar reţine că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 415 alin. (3) teza I din C. proc. civ. întrucât dosarul a fost suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi nu art. 412 alin. (7) C. proc. civ., context în care repunerea pe rol a cauzei nefiind un act de procedură ce trebuia efectuat din oficiu de către instanţă.

De asemenea, în mod legal şi temeinic a precizat instanţa de fond în cuprinsul motivării sentinţei atacate că "prevederile art. 106 şi 108 alin. (4) din Hotărârea CSM nr. 387/2015 pentru aprobarea ROFIJ prevăd doar o procedură prin care se verifică dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, ci nu vreo obligaţie pentru instanţă de a repune din oficiu pe rol cauzele în care constată că au încetat temeiurile suspendării. De altfel, prevederea este una care se referă la toate cazurile de suspendare şi urmăreşte respectarea prevederilor cuprinse în C. proc. civ., ci nu completarea procedurii de judecată, procedură ce este reglementată doar prin lege." şi că " suspendarea judecăţii, dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a încetat la data soluţionării definitive a dosarului x/2014, rezultă din prevederile art. 413 alin. (2) din C. proc. civ..".

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care s0ă fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul INSTITUTUL DE CHIMIE MACROMOLECULARĂ PETRU PONI împotriva sentinţei nr. 1188 din data de 14 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.