Suspension of tax execution denied: merits arguments do not satisfy the "well-justified case" requirement

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.07.2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, Serviciul Inspecţie Persoane Juridice 1, suspendarea executării actelor administrativ fiscale constând în Decizia de impunere nr. x/16.03.2020 şi Decizia privind modificarea bazei de impunere nr. x/16.03.2020, ambele emise de către Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, Serviciul Inspecţie Persoane Juridice 1, în baza Raportului de Inspecţie Fiscală F-HD 97/16.03.2020 (Anexa 1), până la pronunţarea instanţei de fond, întrucât prin această punere în executare i s-ar crea o pagubă iminentă, irecuperabilă, care ar falimenta societatea.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civile nr. 221 pronunţată în data de 12 august 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş - Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara - Serviciul Inspecţie Persoane Juridice 1.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 221 din data de 12 august 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond suspendarea executării actelor administrative-fiscale contestate.

În cuprinsul motivelor de recurs a susţinut că:

- sentinţa recurată a fost data cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că instanţa a calificat limitative motivele de temeiniciea cererii de suspendare care pot fi justifica existenţa unui caz bine justificat;

Sub acest aspect a menţionat că judecătorul fondului reţinut eronat că doar anumite împrejurări pot fi invocate pentru a se îndeplini această condiţie şi a determina suspendarea, desi avea obligaţia de a analiza toate motivele invocate pentru a aprecia care dintre ele pot crea o îndoială serioasă.

Mai mult, îndoielile şi dubiile nu pot constitui o pronunţare pe fond, în măsura în care sunt reţinute ca fiind existente, instanţa de judecată fiind datoare a le expune în considerente pentru a justifica protecţia acordată reclamantului împotriva executării actului administrativ, şi nu pentru a dovedi nelegalitatea acestuia.

- cu privire la jurispudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionează că, aceasta nu priveşte suspendarea actelor administrative-fiscale, ci a suspendării actelor administrative clasice, context în care nu are relevanţă în cauză;

- cu privire la deciziile de impunere susţine că, în aprecierea situaţiei de fapt, organul fiscal a ignorat cu desăvârşire probele depuse de reprezentanţii societăţii, din care rezultă că sumele de bani respective reprezintă creditări societate acordate de asociatul administrator B..

- instanţa de fond nu a observant că este eronat modul de determinare TVA de către organul de inspecţie fiscală şi reîncadrarea activităţii desfăşurată de instructorii de fitness ca fiind activităţi dependente.

Solicită a se observa că argumentele aduse de către Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa recurată nu pot fi primate în aoplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 din legea contenciosului administrativ, fiind incontestabil applicate eronat în cauză, deoarece permite inexistenţa unei măsuri provizorii de protecţie a reclamantului în situaţiile în care actul are şanse de a fi anulat după emiterea acestuia.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării actelor administrativ fiscale constând în Decizia de impunere nr. x/16.03.2020 şi Decizia privind modificarea bazei de impunere nr. x/16.03.2020, ambele emise de către Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, Serviciul Inspecţie Persoane Juridice 1, în baza Raportului de Inspecţie Fiscală F-HD 97/16.03.2020 (Anexa 1), până la pronunţarea instanţei de fond, întrucât prin această punere în executare i s-ar crea o pagubă iminentă, irecuperabilă, care ar falimenta societatea.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv că nu este dovedit cazul bine justificat.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde motivelor invocate.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrative fiscal se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Aparenţa de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în "indicii de nelegalitate" şi care rezultă dintr-o simplă analiză prima facie, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.

În cazul de faţă, cercetând "aparenţa de legalitate" a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului prezentei cereri, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că motivele invocate în susţinerea existenţei cazului bine justificat de recurenta-reclamantă privesc chiar esenţa acţiunii în anulare, precum şi faptul că pentru a putea aprecia asupra acestor aspecte este necesară antamarea fondului litigiului, ceea ce nu este posibil în această etapă a procedurii, chiar şi în situaţia în care cererea de suspendare a executării este depusă odată cu acţiunea în anulare, conform dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, analizarea apărărilor formulate de recurenta-reclamantă în dovedirea cazului bine justificat antamează fondul cauzei, confundându-se practic cu acesta, ceea ce nu este permis în procedura de judecată sumară a unei cereri de suspendare a executării, întrucât cazul bine justificat nu se referă la critici de nelegalitate specifice acţiunii în anulare, ci la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ fiscal, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

Prin urmare, din analiza cererii de suspendare formulate de recurenta-reclamantă şi a susţinerilor acesteia reiterate în recurs, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate a actului contestat, invocate prin prezentul demers judiciar, vizează fondul cauzei şi nu creează o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului contestat.

Trebuie precizat că argumentele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare şi ulterior în recurs constituie apărări de fond, context în care instanţa de suspendare nu poate verifica "nelegalitatea actelor atacate în raport cu obligaţiile de plată stabilite în sarcina sa", "determinarea impozitului pe profit a fost greşit realizată de organul de inspecţie fiscală care a apreciat eronat situaţia de fapt, ignorând ansamblul probator depus de către reprezentanţii societăţii, luând în considerare în mod greşit declaraţia fostului manager C. şi reţinând nefiscalizarea unor sume încasate", "modul de determinare TVA de către organul de inspecţie fiscală este eronat", "în mod eronat a reîncadrat organul de inspecţie fiscală activitatea desfăşurată de către instructorii de fitness în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea în activităţi dependente", " organul fiscal a ignorat cu desăvârşire probele depuse de reprezentanţii societăţii, din care rezultă că sumele de bani respective reprezintă creditări societate acordate de asociatul administrator B.", etc.

De asemenea, se constată a fi nefondate şi susţinerile recurentei vizând necesitatea unei analize de proporţionalitate la dispunerea măsurii suspendării, în acord cu jurisprudenţa europeană, câtă vreme Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniştri către Statele membre privind protecţia provizorie acordată de instanţă pe probleme administrative, adoptată de Comitetul de Miniştri la 13 septembrie 1989, a statuat că măsurile de protecţie provizorii pot fi acordate în cazul în care executarea actului administrativ este susceptibilă de a provoca daune severe, care ar putea fi remediate cu dificultate şi dacă există un caz prima-facie împotriva valabilităţii actului, or această din urmă ipoteză nu este conturată în speţă, neexistând indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ.

Referitor la condiţia pagubei iminente, apreciată de către recurenta-reclamantă ca fiind îndeplinită prin faptul că suma reţinută în sarcina sa depăşeşte posibilităţile sale financiare, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţia existenţei unui caz bine justificat şi condiţia producerii unei pagube iminente trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că, în lipsa unui caz bine justificat pentru suspendarea actului administrativ atacat, condiţia producerii unei pagube iminente nu se mai impune a fi analizată.

Contrar celor afirmate de către recurenta-reclamantă, aceeaşi concluzie, în sensul îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, se desprinde şi din Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniştri din 13 septembrie 1989, mai sus amintită, care face vorbire despre posibilitatea adoptării unor măsuri de protecţie provizorii în măsura în care executarea actului administrativ este susceptibilă de a provoca anumite daune severe şi dacă există un caz prima-facie împotriva valabilităţii actului, elemente care îşi găsesc reflectarea şi în legislaţia internă, respectiv în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi care au fost analizate în speţa de faţă.

Înalta Curte nu a luat în examinare şi nu a analizat separat chestiunile invocate la judecata în recurs pentru că judecata în recurs este circumscrisă limitei efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, aşa cum se prevede în cuprinsul dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. cu referire la art. 478 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, iar sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 221 din data de 12 august 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 221 din data de 12 august 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.