Appeal admitted; salary recalculation claim moot, payment claim rejected for lack of passive standing.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ. "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 6 septembrie 2017 pe rolul Curţii Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- anularea adresei nr. x/31.7.2017 emisă de Ministerul Justiţiei prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Ordinului ministrului justiţiei nr. 57345/2017;

- anularea parţială, în privinţa reclamantelor, a Ordinului nr. 1473/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, împreună cu anexele aferente;

- obligarea pârâtului, în principal, începând cu data de 09.04.2015 la plata indemnizaţiei de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % sau, în subsidiar începând cu data de 07.05.2015 a indemnizaţiei de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, ţinând seama de perioadă în care reclamantele au avut raportul de serviciu suspendat, beneficiind de concediul de creştere a copilului;

- actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor solicitate şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumelor ce li se cuvin, începând cu data de 10.05.2015, dată la care avea obligaţia să le achite drepturile salariate în litigiu;

- obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, conform celor menţionate mai sus.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civile nr. 1551 pronunţată în data de 30 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei, invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de chemare în judecată promovate de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justitie, a anulat parţial Ordinul nr. 1473/C/2017, emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamantelor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâtul să emită pentru reclamante ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată ulterior cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, a obligat pârâtul la acordarea diferenţelor salariale rezultate din emiterea ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală şi a respins în rest cererea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1551 din data de 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justitie, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

În ce priveşte excepţia prescripţiei, invocată în baza art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, precizează că această excepţie în mod greşit a fost respinsă, motivat de faptul că reclamantele nu au atacat şi ordinele emise începând cu 9.04.2015, aşa încât cererea prin care pretind modificarea drepturilor salariale pentru o perioadă în care nu au parcurs procedura prealabilă în termenul legal, apare ca fiind prescrisă, ceea ce impune admiterea recursului, casarea hotărârii şi respingerea acţiunii ca fiind prescrisă, faţă de temeiul invocat.

Menţionează în mod greşit a fost obligat la plata drepturilor salariale, întrucât are obligaţia de a stabili indemnizaţia de încadrare pentru reclamante şi de a asigura fondurile necesare şi repartizarea acestora la ordonatorii secundari de credite. În cauză raportul obligaţional care are ca obiect plata drepturilor salariale se desfăşoară între intimaţi şi instanţa unde funcţionează.

Faţă de cele expuse anterior înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.

Pe fondul cauzei a solicitat să se constate că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât la data de 24 mai 2018 Ministerul Justiţiei a emis ordinul OMJ nr. 2066/C/2018, prin care s-a stabilit indemnizaţia de incadrare a judecătorilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiţiei este fondat, în limitele şi în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

În prealabil, în ceea ce priveşte critica referitoare la soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, pentru depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este nefondată. Intimatele - reclamante au formulat plângere prealabilă adresată emitentului actului contestat, Ordinul comun nr. 1473/C/2017 emis de Ministerul Justiţiei (şi nu împotriva ordinelor emise începând cu 9.04.2015, cum greşit susţine recurentul), astfel că, inclusiv, faţă de depunerea acţiunii în instanţă, la 6 septembrie 2017, termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat anularea adresei nr. x/31.7.2017 emisă de Ministerul Justiţiei prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Ordinului M.J. nr. 57345/2017; - anularea parţială, în privinţa reclamantelor, a Ordinului nr. 1473/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, împreună cu anexele aferente; - obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare şi la plata, începând cu data de 09.04.2015, indemnizaţiei de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % sau, în subsidiar începând cu data de 07.05.2015 a indemnizaţiei de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, ţinând seama de perioadă în care reclamantele au avut raportul de serviciu suspendat, beneficiind de concediul de creştere a copilului; - actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor solicitate şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumelor ce li se cuvin, începând cu data de 10.05.2015, dată la care avea obligaţia să le achite drepturile salariate în litigiu.

În raport cu susţinerile părţilor şi cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reţine că la data de 24 mai 2018, a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018. Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015 -30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Ulterior, prin Ordinul nr. 38/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiţiei s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Braşov se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-11.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Braşov se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-11.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Braşov se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-11.

Art. 2 Plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Braşov şi tribunalelor din circumscripţia acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanţele publice. (...)".

La data de 4 ianuarie 2019, prin Ordinul nr. 38/C s-a stabilit, nominal, pentru fiecare judecător din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, drepturile salariale cuvenite.

Înalta Curte constată că toate ordinele menţionate stabilesc şi recalculează indemnizaţiei reclamantelor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimatelor-reclamante şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, acţiunea a rămas fără obiect.

Instanţa de control judiciar găseşte întemeiată şi critica din recurs a pârâtului Ministerului Justiţiei referitoare la obligarea sa la plata către reclamante a diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală.

Astfel, în mod greşit, instanţa de fond, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat şi la plata diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală.

Această dispoziţie, va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului Ministerul Justiţiei de ordonator principal de credite.

Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată în recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

Totodată, recurentul pârât nu poate fi obligat şi la plata drepturilor salariale restante şi la actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală a sumelor rezultate, constatând că o astfel de obligaţie nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorităţii ministeriale (Ministerul Justiţiei), ci în sarcina instanţei cu personalitate juridică în cadrul căreia judecătorul funcţionează.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

În raport de obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constă că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale şi a actualizării sumelor restante cu indicele de inflaţie şi dobânda legală cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite.

Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară între reclamante şi Curtea de Apel Braşov, respectiv Tribunalul Braşov, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţii magistraţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).

57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei nu subzistă obligaţia de plată către reclamante a diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală, Ministerului Justiţiei revenindu-i doar obligaţia asigurării resurselor bugetare necesare plăţilor salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale revine Cuţii de Apel Braşov/Tribunalului Braşov.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa şi rejudecând va respinge cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare, ca rămas fără obiect, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata către reclamante a diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI împotriva sentinţei civile nr. 1551 din data de 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Respinge capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei să emită pentru reclamantele A. şi B., ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată ulterior cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, ca fiind rămase fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să plătească reclamantelor diferenţa salarială rezultată din emiterea ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.