Tax revision request fails; final judgments upheld for lack of triple identity in res judicata.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin sentinţa civilă nr. 6641/07.11.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a CAF a respins acţiunea precizată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Directia Generala Regionala Finanţelor Publice Bucureşti-Serviciul Soluţionare Contestaţii I şi Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 7145/14.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a fost respins recursul formulat de recurentul reclamant A. în contradictoriu cu cele 2 intimate-pârâte.

Împotriva acestei sentinţe şi a deciziei prin care a fost menţinută soluţia, recurentul-reclamant a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea acestora, întrucât atât sentinţa civilă nr. 6641/07.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a - contencios administrativ şi fiscal, cât şi decizia civilă nr. 7145/14.12.2018, pronunţată de secţia a II-a - contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 încalcă autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri:

- decizia civilă nr. 5119/05.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei civile nr. 4196/28.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal;

- decizia civilă nr. 5291/11.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei civile nr. 2221/06.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti;

- sentinţa civilă nr. 9780/25.09.2017 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 689 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins revizuirea formulată de revizuentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 7145 din data de 14.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în dosarul nr. x/2016 şi a sentinţei civile nr. 6641 din data de 07.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs revizuentul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- decizia recurată încalcă autoritatea de lucru judecat, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., întrucât instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale referitoare la lucrul judecat prin omisiunea de a sesiza contrazicerile dintre hotărârile judecătoreşti prin prisma considerentelor decizorii ale acestora, care se reflectă în soluţia din dispozitiv;

In condiţiile in care mai multe instanţe au recunoscut dreptul legal ca intimata să-i comunice revizuentului actele fiscale la domiciliul legal şi actual din Germania, în virtutea principiului autorităţii de lucru judecat, o instanţă nu poate să constate ulterior valabilitatea unui act care a fost comunicat în dispreţul dreptului recunoscut anterior.

Instanţa avea obligaţia de a analiza lucrul judecat din perspectiva finalităţii urmărite, în sensul că actul administrativ nelegal comunicat nu-şi produce efecte,

Nu poate fi reţinuta nici motivarea că hotărârile judecătoreşti în raport de care a invocat contradictorialitatea au fost pronunţate în cauze care aveau alt obiect, cât timp scopul final urmărit era de a constata lipsa de efecte a unor acte fiscale, toate comunicate greşit, la o altă adresă decât domiciliul legal.

- din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, justificat de faptul că a făcut distincţia intre cele două funcţii ale autorităţii de lucru judecat, respectiv de excepţie procedurală şi de prezumţie şi a nesocotit principii ale procesului civil, precum principiul securităţii juridice;

- este incident şi motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., raportat la motivarea confuză a deciziei recurate, instanţa de fond neîndeplinind obligaţia prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că motivarea confuză, nelegală, fără arătarea argumentelor comparative, care nu răspunde tuturor criticilor şi apărărilor echivalează cu o nemotivare ce atrage nulitatea si casarea hotărârii;

- din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanţa face o greşită interpretare şi aplicare a normelor de procedura fiscale referitoare la comunicarea actelor administrativ fiscale şi la efectele nelegalei comunicări.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de revizuire.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul - reclamant a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 6641/07.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a - contencios administrativ şi fiscal, cât şi a deciziei civile nr. 7145/14.12.2018, pronunţată de secţia a II-a - contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, întemeiată pe cazul prevăzut la dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că prin hotărârile atacate este încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 5119/05.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei civile nr. 4196/28.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal; a deciziei civile nr. 5291/11.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei civile nr. 2221/06.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a sentinţei civile nr. 9780/25.09.2017 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare.

In esenţă, autoritatea de lucru judecat vizează împrejurarea că prin hotărârile menţionate s-a stabilit că actele administrativ fiscale nu i-au fost legal comunicate, astfel că nu produc niciun efect asupra sa, contrar celor stabilite de ultima instanţă a cărei hotărâre a fost atacată cu cererea de revizuire.

Analizând motivele de casare ale sentinţei din perspectiva criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursurilor formulate de pârâţi, în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sub imperiul acestei norme de drept, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

În cadrul motivelor de recurs circumscrise acestui caz de casare, recurentul cricitică în fapt soluţia dată de instanţă asupra netemeiniciei motivelor cererii de revizuire, iar nu propiu zis încălcarea de către prima instanţă a vreunei norme procedurale care atrage nulitatea prevăzută de art. 174 alin. (1) şi (2) şi art. 175 din C. proc. civ.

In egală măsură, Inalta Curte observă că, în mod formal, este ivocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., întrucât nu se solicită a se constata că prin decizia civilă nr. 689 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal se incalcă autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri, ci se critică soluţia adoptată de prima instanţă in ceea ce priveşte motivul de revizuire supus judecăţii, aspecte care se încadrează în punctul 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Analizând astfel, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice.

In raport de cele mai sus expuse, constată Înalta Curte că nu se poate vorbi despre o identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind vorba despre acte fiscale distincte, respectiv, decizia referitoare la obligaţii accesorii, decizia prin care s-a respins contestaţia administrativă ca tardivă, titlul executoriu şi somaţia, chiar dacă sunt emise în cadrul aceluiaşi raport de drept fiscal.

Din perspectiva presupusei încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, deşi nu s-ar impune întrunirea triplei identităţi, în raport de prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., observă Înalta Curte că nu ne aflăm nici în ipoteza existenţei unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, faţă de a doua hotărâre.

Înalta Curte atrage însă atenţia asupra unei alte condiţii de admisibilitate consacrată jurisprudenţial, respectiv aceea ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată şi soluţionată prin hotărârea atacată, această împrejurare rezultând din interpretarea textului prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei date cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, această soluţie beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat.

In acest sens, astfel cum a observat şi prima instanţă, se constată că prin decizia nr. 7145/14.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat raportat la soluţiile dispuse în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016, nr. z/2016 şi nr. w/2015, din considerentele deciziei observându-se că instanţa a dat relevanţă puterii de lucru judecat (dosarul nr. x/2016).

Înalta Curte are în vedere rolul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, şi care nu a fost concepută pentru a deschide părţii nemulţumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluţiei pronunţate în primul proces, permiţând astfel reanalizarea unei excepţii soluţionate definitiv.

In aceste condiţii, în raport de scopul concret urmărit, astfel cum se configurează din criticile prezentate în cererea de revizuire, respectiv înlăturarea aprecierilor instanţei de recurs potrivit cărora contestatorul nu obţine niciun beneficiu urmare a reţinerii puterii de lucru judecat sub aspectul valabilităţii actului administrativ, Înalta Curte constată că demersul revizuentului nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 689 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.