Timeliness of indemnity claims against the Policyholders' Guarantee Fund: Classification of the 90-day filing deadline as a decadence period and the non-equivalence of insolvency proceedings filings with formal payment claims.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 7848/27.07.2017, emisa de către intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa înscrierii in tabele de despăgubiri pentru plata sumei de 5000 euro, conform titlului de creanţa reprezentat de sentinţa penala nr. 1033/20.09.2016 pronunţata de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2014, modificata prin decizia penala nr. 1275/P pronunţată de Curtea de Apel în data de 09.12.2016 şi acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1172 pronunţată în data de 13 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1172 pronunţată la 13 martie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 7848 din 27 iulie 2017 emise de pârât, cu consecinţa înscrierii în table şi achitării creanţei sale în cunatum de 5000 euro, conform sentinţei penale nr. 1033/2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2016.

Susţine că în mod eronat atât pârâta, cât şi instanţa de fond au reţinut că a formulat cererea tardiv, conform art. 14 din Legea nr. 213/2015, întrucât la data de 6 martie 2017 s-a adresat lichidatorului B. cu cerere de înregistrare la masa credală, având în vedere că hotărârea judecătorească definitivă a fost pronunţată la data de 9 decembrie 2016, după deschiderea procedurii insolveţei.

Apreciază că termenul instituit de art. 14 este unul de recomadare, neexistând nici o sancţiune în acest sens şi mai mult s-a statuat prin lege că dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Mai mult, a obţinut menţiunea definitivă pe sentinţa penală 103/2016 a Judecătoriei Constanţa în data de 24 februarie 2017, context în care consideră că în mod eronat s-a dispus respingerea cererii sale ca tardiv formulată, întrucât termenul de 90 de zile curge de la data de la care a intrat în poseia titlului său de creanţă şi nu împărtăşeşte raţionamentul potrivit căruia termenul primează probării creanţei, astfel cum s-a prevalat instanţa de fond de dispoziţiile alin. (3) referitoare la imposibilitatea de prezentare a înscrisurilor justificative.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a contestat decizia nr. 7848/27.07.2017 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată a despăgubirilor stabilite prin sentinţa penala nr. 1033/20.09.2016 pronunţata de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2014, modificata prin decizia penala nr. 1275/P pronunţată de Curtea de Apel în data de 09.12.2016, cu motivarea că aceasta a fost depusă la data de 19 aprilie 2017, deci cu depăşirea termenului de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, termen prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

În decizia F.G.A contestată, s-a precizat data de 9 martie 2017 ca fiind ultima zi la care putea fi formulată cererea, pârâtul arătând totodată că cererea de plată a fost depusă de reclamantă la data de 19 aprilie 2017.

Recurenta reclamantă avea un titlu de creanţă împotriva părţii responsabile civilmente S.C. B.. Deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 788A/28.04.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Susţinerea recurentei conform căreia prin cererea din data de 6 martie 2017 s-a adresat lichidatorului judiciar, respectiv C. cu o cerere de obligare a asiguratorului la plata despăgubirilor, nu poate fi primită şi în mod corect a fost considerată irelevantă în opinia instanţei de fond de vreme ce esenţială este data la care partea s-a adresat cu cerere de despăgubire către F.G.A, conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 şi nu în cadrul unui alte proceduri judiciare.

Aşadar, temeinic şi legal s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că împrejurarea că reclamanta ar fi solicitat plata despăgubirilor în cadrul unor proceduri judiciare, nu poate fi valorificată în soluţionarea favorabilă a cererii deoarece nu se poate reţine o obligaţie de cooperare între Fondul de Garantare şi asigurătorul intrat în faliment, dar şi în contextul în care normele legale incidente stabilesc în mod clar obligaţia depunerii cererii de plată şi a documentaţiei aferente la instituţia pârâtă.

Instanţa de fond, temeinic şi legal a reţinut că recurenta nu a anexat în susţinerea cererii de chemare în judecată o copie a cererii de plată şi o dovadă a expedierii acesteia în termenul legal, aspect susţinut de aceasta şi în cuprinsul cererii din care rezultă că s-a adresat ulterior obţinerii comunicării deciziei penale nr. 1033/20.09.2016 pronunţata de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2014, modificata prin decizia penala nr. 1275/P pronunţată de Curtea de Apel în data de 09.12.2016, cu motivarea că aceasta a fost depusă la data de 19 aprilie 2017.

Cum ultima zi în care recurenta avea dreptul să se adreseze autorităţii pârâte era data de 9 martie 2017, respectiv după cel mult 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, aspecte ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, cererea depusă de recurentă la data de 19.04.2017 în mod corect a fost apreciată ca fiind tardivă.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este un termen de decădere şi "reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat să-şi exercite acel drept (într-un anumit mod sau anumite condiţii), sub sancţiunea stingerii dreptului respectiv, termen ce nu poate fi suspendat sau întrerupt şi este incompatibil cu instituţia repunerii în termen".

Nici susţinerea recurentei potrivit căreia a depus iniţial cererea de plată la lichidatorul judiciar al asiguratorul său nu poate fi asimilată unei cereri de plată, întrucât nu includea toate elementele prev. de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Articolul 15 din Norma ASF nr. 16/2015 prevede expres modalitatea de avizare/deschiderea dosarului de daună şi constatarea prejudiciilor, în timp ce art. 20 din Norma descrie cerinţele minime obligatorii de pe cererea de plată, şi anume: în cuprinsul cererii de plată, petentul declară pe propria răspundere, sub sancţiunile prevăzute de C. pen., dacă suma pretinsă de la Fond a fost încasată în cadrul procedurii de faliment şi/sau în urma exercitării altor acţiuni de recuperare a sumelor cuvenite, îndreptate împotriva asigurătorului debitor faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Prin urmare, cată vreme art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015 instituie obligativitatea pentru petent de a arăta dacă a încasat sume de bani din procedura falimentului asigurătorului, iar constituirea de parte civilă nu cuprinde aceste menţiuni, rezultă că acţiunea civilă, accesorie unei acţiuni penale, nu poate fi asimilată unei cereri de plată, în privinţa căruia legiuitorul prevede îndeplinirea unor cerinţe privind forma cererii, cerinţe privind valabilitatea cererii.

Atât Legea nr. 213/2015, cât şi Norma ASF nr. 16/2015 dovedesc că legiuitorul a înţeles să instituie o procedură de soluţionare a cererilor de plată, art. 29 din Norma ASF instituit chiar şi obligativitatea verificării titlurilor executorii de către FGA.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1172 din data de 13 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.