Judicial transfer denial annulled on unconstitutionality of statutory basis; CSM ordered to re-adjudicate

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.11.2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 535/02.04.2020 prin care a fost respinsă cererea reclamantului de transfer de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 3 Bucureşti sau Judecătoria Buftea.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 451 din 24 martie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a apreciat că hotărârea primei instanţe este nemotivată. Astfel, deşi reţine că în procedura de transfer nu s-a apreciat în mod eronat asupra situaţiei reclamantului şi nu se impunea transferul de la o instanţă cu un oarecare deficit de personal, instanţa omite faptul că, în aceeaşi sedinţă, C.S.M. a admis admis cererile de transfer de la Judecătoria Ploieşti formulate de alţi doi judecători, pe baza unei aprecieri subiective şi netemeinice a criteriilor prevăzute de regulamentul de transfer (vechimea în profesia de magistrat şi vechimea la instanţa de la care se solicită transferul).

După detalierea şi compararea situaţiilor personale a magistraţilor menţionaţi, recurentul a arătat că este eronată aprecierea instanţei de fond, în sensul că pârâtul C.S.M. .este suveran şi hotărârile sale nu pot fi sub nicio formă cenzurate, tocmai pentru că acestea sunt pronunţate în scopul echilibrării schemelor de personal, dar cu respectarea intereselor instanţelor implicate în procedura de transfer şi a intereselor private ale judecătorilor care formulează astfel de cereri.

Această marjă de apreciere nu poate fi, însă, atât de mare încât să dea posibilitatea C.S.M. să transfere, absolut discreţionar, la prima cerere magistraţi, în condiţiile în care altor judecători li se resping nedefinit solicitările de transfer în situaţii nu numai identice, ci superior dificile.

A mai arătat recurentul că subiectivitatea criteriilor, lipsa de transparanţă şi de obiectivitate a acestora, au determinat instanţa de control constituţional la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi la obligarea legiuitorului să transpună în lege criterii clare şi de departajare a cererilor de transfer.

Instanţa de fond nu a analizat aceste aspecte şi nici legalitatea hotărârii secţiei, respectiv dacă se impunea transferul cu prioritate al unui judecător cu vechime considerabil mai mică decât a recurentului, dar cu motive personale similare.

Mai mult, deşi în hotărârea C.S.M. este relatat ca motiv de respingere a cererii de transfer faptul că vechimea este de doar 2 ani Ia Judecătoria Ploiesti, instanţa de fond nu a făcut niciun fel de apreciere asupra acestei chestiuni, motivarea hotărârii fiind vagă şi total neaplicată pe particularitatea litigiului dedus judecăţii.

Abuzul de drept constă tocmai în aprecierea subiectivă şi netemeinică a unui organ al statului, exercitată de asemenea manieră încât să afecteze interesele unei persoane. Reclamantul a cerut instanţei de fond să oblige pârâtul la depunerea întregii documentaţii care a stat la baza admiterii cererii de transfer a celuilalt magistrat, tocmai pentru a putea compara cele două cereri si situaţia concretă a celor 2 judecători. Solicitarea în probaţiune a fost respinsă, iar acţiunea soluţionată exclusiv în baza înscrisurilor depuse la dosar, la primul şi singurul termen de judecată.

Hotărârea secţiei pentru judecători este nelegală pentru că a avut în vedere date eronate, respectiv o vechime mult mai mică decât cea reală. Această chestiune nu a reprezentat o simplă eroare materială aşa cum s-a menţionat în întâmpinare, ci cauza respingerii cererii de transfer.

Recurentul a mai solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere faptul că Judecătoria Sectorului 5 a formulat la data de 05.03.2021 cerere de detaşare a acestuia pentru o perioadă de 1 an, având în vedere imposibilitatea organizării sesiunilor de transfer. Cererea de detaşare a fost şi aceasta respinsă.

Mai mult decât atât, recurentul a atacat ambele hotărâri ale C.S.M., secţia pentru judecători, emise cu ocazia ultimei sesiuni de transfer, etapa I şi etapa II - aprilie 2020.

În dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, acţiunea a fost admisă în primă instanţă, după ce judecătorul a cerut să se ataşeze la dosarul cauzei în integralitate înscrisurile care au stat la baza admiterii cererilor de transfer formulate de colegele mele reclamantului, le-a comparat şi a anulat hotărârea secţiei pentru iudecători nr. 628 din 09.04.2020, obligând pârâtul să emită o hotărâre prin care să dispună transferul de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti/Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti.

În continuare, ca urmare a conduitei pârâtului din ultimii 5 ani, recurentul se află în imposibilitatea de a avea o aşteptare legitimă, în sensul că cererea sa de transfer va fi soluţionată favorabil într-o perioadă rezonabilă de timp, din moment ce, în ultimii 5 ani şi jumătate ani, i-au fost respinse 5 cereri de transfer, deşi, prin raportare la cererile de transfer formulate de alţi judecători şi cererea sa ar fi trebuit admisă.

Aşadar, este evident că pârâtul a aplicat discreţionar criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, în condiţiile în care de fiecare dată, prin raportare la toate cererile de transfer menţionate anterior, a înţeles să acorde relevanţă motivelor familiale/vechime în profesie, dar cărora, în cazul reclamantului, nu le-a dat efect, astfel că întreaga conduită a pârâtului depăşeşte limitele rezonabile ale dreptului de apreciere al acestuia, fiind îndeplinite condiţiile "excesului de putere", aşa cum este acesta reglementat de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, în cuprinsul acesteia invocând excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, având în vedere soluţia de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri de transfer a reclamantului de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sector 1 sau la Judecătoria Sector 5 pronunţată prin sentinţa nr. 674/28.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că o soluţionare favorabilă a prezentului demers judiciar nu ar mai aduce recurentului niciun folos practic.

În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe, întrucât instanţa de fond a motivat sentinţa pronunţată şi a aplicat în mod corect dispoziţiile de drept material prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 4 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor.

Astfel, în mod judicios, s-a reţinut că în cauză nu se conturează ipoteza excesului de putere la adoptarea actului administrativ unilateral cu caracter individual contestat de către recurentul-reclamant, hotărârea neconducând la vătămarea dreptului reclamantului la carieră sau la viaţa de familie.

De asemenea, prezumţia de legalitate a unor acte administrative, prin care s-a apreciat asupra oportunităţii unor cereri de transfer, nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer, nicidecum prin analiza oportunităţii transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de către Consiliu în acest scop.

Nu se poate vorbi, nici de o practică neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât fiecare solicitare este analizată în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte, iar în cazul cererilor de transfer concurente se aplică aceleaşi criterii de departajare.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei invocate, dar şi a celorlalte apărări formulate de către intimatul-pârât.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 535/02.04.2020 prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea reclamantului de transfer de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 3 Bucureşti sau Judecătoria Buftea.

Instanţa de fond a respins acţiunea formulată, iar această soluţie a fost criticată de către reclamant prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, în privinţa excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pe împrejurarea că prin sentinţa nr. 674/28.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotărârea C.S.M. nr. 628/2020 şi a obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri de transfer a reclamantului de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sector 1 sau la Judecătoria Sector 5.

Este evident că sentinţa invocată vizează o altă hotărâre C.S.M. dată asupra unei alte cereri de transfer formulate de către reclamant, iar soluţia de anulare a acestui act administrativ nu determină lipsa de interes pentru continuarea demersului de contestare a unei alte hotărâri, cu atât mai mult cu cât soluţia menţionată nu este definitivă, ea putând fi casată în calea de atac.

În acest context, apreciind că interesul recurentului-reclamant de a obţine o soluţie definitivă în cauză subzistă în continuare, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată de intimatul-pârât.

Răspunzând punctual motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, iar prima instanţă a prezentat motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Din verificarea actului administrativ contestat în prezenta cauză, respectiv Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 535/02.04.2020, se constată că aceasta a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2014, art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi prevederilor din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/17.09.2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 769/23.09.2019.

În raport de acest temei şi având în vedere caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 24 iunie 2020, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În esenţă, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, care nu stabilesc criteriile şi procedura de transfer a judecătorilor şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Or, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză, iar conform deciziei CCR nr. 454/2020 soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate şi astfel, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

De asemenea, în considerentele deciziei s-a reţinut şi faptul că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acesteia, respectiv printr-un act cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă, astfel că revine legiuitorului sarcina de a reglementa, pe de o parte, instituţia transferului şi criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

Astfel, în condiţiile în care prin Decizia nr. 454/2020 s-a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, în considerarea principiilor ce se degajă din conţinutul art. 147 din Constituţia România, instanţa de recurs reţine nelegalitatea Hotărârii nr. 535 din data de 02.04.2020, emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de reclamant, această hotărâre devenind lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat hotărârea contestată.

În ceea ce priveşte sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că la data pronunţării, decizia Curţii Constituţionale a României nr. 454/24.06.2020 fusese deja publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, astfel că judecătorul fondului a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 147 din Constituţia României, desconsiderând, astfel, caracterul general obligatoriu al acesteia.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamant este fondat, şi urmează a fi admis, iar în urma casării în parte a sentinţei recurate şi rejudecării cauzei, Înalta Curte va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamant şi va anula Hotărârea nr. 535 din data de 2.04.2020 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, va respinge în rest acţiunea reclamantului constatând că, pentru respectarea principiului legalităţii, în contextul declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condiţiile în care se realizează transferul, nu se poate dispune de către instanţa de recurs asupra obligării pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună transferul reclamantului.

Se reţine astfel că, în analiza criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019, Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuţia de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, iar soluţia din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit, astfel cum s-a arătat, cu această cerere de transfer şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu prevederile Constituţiei României.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea reclamantului, va anula Hotărârea nr. 535/2.04.2020 a secţiei pentru judecători, respingând în rest acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 451 din 24 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 535/2.04.2020 a secţiei pentru judecători.

Respinge în rest acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.