Scope of Insurers' Guarantee Fund liability: Exclusion of litigation costs from insurance claims in insurer insolvency

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au contestat Decizia nr. 6746/26.06/2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând obligarea pârâtului la despăgubiri în sumă de 25.436 RON reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul penal x/2011 şi dosarul civil x/2013

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5204 pronunţată în data de 28 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 6746/26.06.2017 şi a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 25.436 RON reprezentând cheltuieli de judecată în cadrul dosarelor nr. x/2011 şi nr. y/2013 şi a sumei de 1.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5204 pronunţată la 28 decembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a arătat recurentul-pârât că a respins cererea de plată pentru suma de 25436 RON reprezentând cheltuieli de judecată motivat de faptul că acestea nu constituie creanţe de asigurări în înţelesul Legii nr. 213/2015, Fondul nefiind continuator/mandatar/succesor al asiguratorilor faliţi, obligaţiile sale fiind proprii, noi, şi nu o continuare a obligaţiilor asigurătorilor în faliment.

Astfel, instanţa de fond a calificat în mod greşit Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca fiind un garant al asigurătorului, Legea 213/2015 stabilind faptul că Fondul are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

De asemenea, potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 25 din Norma ASF nr. 16/2015, Fondul se subrogă în drepturile creditorilor de asigurări plătiţi şi nu asigurătorilor în faliment, toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite de FGA în cadrul procedurii administrative de plată prevăzute de Legea nr. 213/2015 înregistrându-se cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti împotriva asigurătorului falit, în cazul de faţă C.. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, potrivit dispoziţiilor legale incidente.

Legea nr. 213/2015, ca lege specială care se aplică exclusiv în cazul falimentului unui asigurător, stabileşte clar că, prin creanţă de asigurare, se înţelege doar cea care rezultă dintr-un contract de asigurare, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii precum şi primele datorate de asigurătorul debitor, aspect care rezultă şi din art. 21 alin. (1) şi (3) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară şi art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004.

Prin urmare, legea limitează conţinutul creanţelor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător exclusiv la despăgubiri/indemnizaţii şi prime de asigurare (pentru perioada de risc rămasă neacoperită), iar conţinutul noţiunii de despăgubire nu poate fi stabilit prin raportare la alte acte normative, având în vedere că este vorba de o definiţie stabilită într-o lege cu caracter special, care se aplică doar în cazul falimentului unui asigurător, respectiv cazul de faţă.

Prin asimilarea cheltuielilor de judecată despăgubirilor stabilite de Legea nr. 213/2015, instanţa de fond a încălcat şi prevederile art. 11 din lege.

Astfel, dacă nu a fost parte în dosarul penal x/2011 şi dosarul civil x/2013, dacă nu este un continuator/mandatar/reprezentant al asigurătorului falit obligat prin sentinţa menţionată, dacă nu se subrogă în contractul de asigurare RCA, dacă face plăţile numai potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de Legea nr. 213/2015, nu există nicio bază legală pentru a admite la plată penalităţile şi cheltuielile de judecată pretinse de intimata-reclamantă.

Cheltuielile de judecată sunt datorate ca urmare a căderii în pretenţii a asigurătorului în cadrul unui proces.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond şi acordarea cheltuielilor de judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/08.06.2016 la Fondul de Garantare a Asiguraţilor reclamantele au solicitat, în calitate de creditori de asigurare ai C. S.A, să fie despăgubite cu suma de 25.436 RON din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, invocând faptul că suma reprezintă cheltuieli de judecată ocazionate de litigiul purtat între subsemnatele şi C. S.A. în dosarul penal x/2011 şi dosarul civil x/2013

În urma analizării cererii de plată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin Decizia nr. 6746/26.06.2017, a respins cererea de plată, apreciind că sumele solicitate nu reprezintă creanţe de asigurări în înţelesul dat, de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015, noţiunii de creanţe de asigurări.

Împotriva deciziei FGA, intimaţii-reclamanţi a formulat acţiune în anulare, admisă de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă ce face obiectul prezentului recurs.

Instanţa a apreciat, în esenţă, că suma respectivă, în temeiul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, a fost generată în sarcina asigurătorului datorită încheierii unui contract de asigurare care acoperă şi riscul pentru care a fost achitat debitul principal şi pentru care au fost acordate cheltuielile de judecată rezultate din conţinutul hotărârilor pronunţate în dosarul penal x/2011 şi dosarul civil x/2013, neimpunându-se condiţia ca pârâtul să fie parte în litigiul finalizat astfel.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului."

Conform art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanţe de asigurare se înţeleg "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, respectiv "(3) Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

Din interpretarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 213/2015, rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina asigurătorului falit, acestea fiind determinate de atitudinea culpabilă a asigurătorului, care nu a înţeles să-şi execute obligaţiile contractuale la termenul scadent.

Apreciază Înalta Curte că prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015, precum şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015, neţinând cont de caracterul restrictiv al acestor dispoziţii, extinzând normele juridice dincolo de conţinutul lor limitativ şi clar definit.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 213/2015, "Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale. Prin derogare de la dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b)din Legea nr. 85/2014, Fondul poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi şi/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale. În condiţiile alin. (1) şi (2), Fondul este îndreptăţit să înregistreze şi să recupereze, în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, toate sumele achitate creditorilor, pe măsura plăţilor efectuate, ca urmare a producerii riscurilor asigurate după momentul deschiderii procedurii falimentului."

Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor,

"(1) Conform prevederilor art. 266 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, creditorii de asigurări care au încasat indemnizaţiile/despăgubirile cuvenite de la Fond nu au dreptul să solicite încasarea creanţelor de asigurări în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare debitoare decât pentru sumele care depăşesc plafonul de garantare prevăzut de lege.

(2) Toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite din disponibilităţile Fondului, împreună cu dovada plăţii acestora, se înregistrează cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat pe rolul instanţei judecătoreşti competente. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau a drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, în condiţiile Legii nr. 213/2015, ale Legii nr. 85/2014 şi ale Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Creanţele Fondului reprezintă creanţe de asigurări conform art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 şi art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi se achită cu prioritate faţă de alte creanţe, imediat după achitarea sumelor prevăzute la art. 161 pct. 1 din Legea nr. 85/2014. Reprezintă creanţe de asigurări ale Fondului şi sumele avansate de acesta prestatorilor de servicii pentru instrumentarea şi lichidarea dosarelor de daună, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

(3) Fondul este îndreptăţit să înregistreze la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, orice sume achitate creditorilor de asigurări, precum şi orice dobânzi şi/sau cheltuieli efectuate din disponibilităţile Fondului cu titlu de creanţe de asigurări, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015."

Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, Fondul se subrogă în drepturile creditorilor de asigurări plătiţi, şi nu ale asigurătorilor în faliment, toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite de FGA în cadrul procedurii administrative de plată prevăzute de Legea nr. 213/2015 înregistrându-se cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat împotriva asigurătorului falit, în cazul de faţă C.. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, potrivit dispoziţiilor legale incidente.

Prevederile art. 2214 C. civ. stabilesc că, "În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite."

Aşadar, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

În acest context, asigurătorul poate datora cheltuielile de judecată solicitate nu în baza contractului de asigurare încheiat cu reclamanta, ci ca urmare a culpei sale în executarea la termen a obligaţiei de plată a despăgubirii şi în demararea litigiului. Prin urmare, sumele pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului.

Referitor la stabilirea noţiunii legale de despăgubiri, reclamantele nu pretind plata unei creanţe de asigurări rezultate din însuşi contractul de asigurare, ci daune-interese moratorii, respectiv cheltuieli de judecată, a căror cauză juridică este neplata la termen a despăgubirilor stabilite în dosarul de daună, coroborat cu prevederile art. 36 alin. (6) şi art. 37 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

Potrivit art. 36 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, "(6) În situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat", iar, potrivit art. 37, "Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Legea specială nu a prevăzut o garanţie legală şi în ceea ce priveşte daunele-interese moratorii pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, iar reclamanta nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligaţii decât cele expres prevăzute de lege, în condiţiile în care acesta nu preia toate drepturile şi obligaţiile asigurătorului.

Pe cale de consecinţă, cheltuielile de judecată nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligaţia de a le plăti din disponibilităţile aflate la dispoziţia sa, ci acestea rezultă din comportamentul ilicit al asiguratorului, pentru recuperarea acestora reclamantele având la dispoziţie procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanţei la masa credală.

Pentru aceste considerente, este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât, impunându-se casarea hotărârii recurate.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantelor, ca neîntemeiată.

Faţă de cererea recurentului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 şi art. 453 C. proc. civ., urmează a obliga intimatele-reclamante la plata acestora, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 5204 din data de 28 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamantele B. şi A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă intimatele-reclamante la plata, către recurentul pârât, a sumei de 100 RON, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.