Nationalized property claim fails; good-faith subpurchasers prevail under Law No. 4/1973.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14 mai 1992 B.S.R. a chemat în judecată, prin acțiune modificată și precizată pe S.I., S.F., Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, S.C. G.C.L.T. S.A. Dâmbovița, pentru revendicarea imobilului compus din construcții și 638 mp teren, situat în Municipiul Târgoviște. Totodată, a cerut anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 februarie 1974; între OJCVL Târgoviște, ca vânzător și pârâtei persoane fizice, având ca obiect imobilul din litigiu, precum și evacuarea acestora din urmă din imobil.

Tribunalul București, secția a III - a civilă, după parcurgerea unui prim ciclu procesual, prin sentința nr. 260 din 12 martie 2001, a respins acțiunea, ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin decizia nr. 406 din 25 septembrie 2001, a admis apelul reclamantei și, schimbând în parte sentința, a admis capătul de cerere referitor la acțiunea în revendicare. A menținut soluția respingerii acțiunii cu privire la celelalte capete de cerere.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta este proprietara bunului revendicat, prin succesiune, că acesta a fost preluat de stat fără titlu valabil și înstrăinat pârâților persoane fizice la data de 12 februarie 1974, în baza Legii nr. 4/1973. Întrucât subdobânditorii au fost de bună credință, a apreciat că, prin efectul aparenței în drept, actul de înstrăinare este valid, dar că titlul reclamantei este preferabil și justifică admiterea capătului de cerere privind revendicarea imobilului.

Împotriva acestei decizii, pârâților persoane fizice (subdobânditorii) au declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că instanța de apel a violat dreptul lor de proprietate dobândit, valabil, asupra construcțiilor, prin actul de înstrăinare din anul 1974 și, apoi, prin refacerea structurală a acestora, iar asupra terenului, prin Ordinul nr. 109 din 14 mai 1999, emis de Prefectul județului Dâmbovița, pe baza Legii nr. 18/1991. Au mai arătat că locuiesc în imobil din anul 1976, că după cumpărare l-au supraetajat, cheltuind 1.648.804.147 lei și că dreptul dobândit, întemeiat pe bună-credință și prin acțiunea, timp foarte îndelungat, a aparenței în drept, nu putea fi anihilat prin compararea titlurilor, inaplicabilă cauzei.

Recursul este fondat.

Menținerea judiciară a actului de înstrăinare a bunului altuia, ipso iure consolidează transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului în patrimoniul subdobânditorului. Un asemenea efect este de esența contractului de vânzare-cumpărare și nu poate fi anihilat prin compararea titlurilor, ca simplă ipoteză de probațiune a revendicării. Această operațiune vizează, exclusiv, situația când ambele părți ale revendicării pentru titluri derivate care emană de la autori diferiți și care sunt fără vreo legătură (raport) între ele.

Or, în speță, titlurile invocate de părți sunt, în succesiunea lor, într-o strânsă legătură, bazată, mai întâi, pe existența unui autor comun care a transmis derivat proprietatea bunului iar, apoi, pe intervenția legii de naționalizare care, originar, a dispus preluarea bunului de către stat și, prin convenție, înstrăinarea lui către pârâții subdobânditori. În acest cadru, ipoteza cerută probațiunii prin cumpărarea titlurilor fiind, în speță, neexistentă, rezultă că ilegal și excesiv instanța de apel a înlăturat efectul translativ de proprietate al actului de înstrăinare pe care, tot ea, l-a validat judiciar (aplicând aparența în drept), soluție nerecunoscută de reclamantă.

Cum la încheierea actului de înstrăinare, subdobânditorii au fost de bună credință, iar, pe acest temei au stăpânit timp îndelungat bunul, au transformat radical construcția (degradată de vechime și seisme), iar, apoi, prin act administrativ, neatacat în justiție, au dobândit în proprietate și terenul revendicat, rezultă că, într-adevăr, admițând capătul de cerere referitor la revendicare, instanța de apel a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală.

Drept urmare, se impune admiterea recursului și reformularea soluției recurate în sensul păstrării soluției tribunalului, prin care acțiunea a fost respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții S.I. și S.F. împotriva deciziei civile nr. 406 A din 25 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.

Modifică această decizie în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta B.S.R. împotriva sentinței civile nr. 260 din 12 martie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 decembrie 2003.