Insolvency insurance guarantee fund excluded from liability for criminal trial court costs as non-insurance claim under Law No. 213/2015

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ.:

"Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor:

- anularea în parte a Deciziei nr. 3626/31.01.2017, emisa de pârât, in ceea ce priveşte respingerea la plata a sumei de 3.038 RON

- obligarea pârâtului la plata către contestator a sumei de 3.038 RON, reprezentând cheltuieli judiciare acordate contestatorului prin sentinţa penala nr. 1133/24.05.2016 pronunţata de Judecătoria Arad in dosar x/2015, rămasă definitiva prin decizia penala nr. 948/A/08.06.2016 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3746 pronunţată în data de 17 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte art. 2 din decizia nr. 3626/31.01.2017, emisă de pârât, respectiv pentru suma de 3038 RON şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului, pe lângă sumele menţionate la art. 1 din decizie, şi suma de 3038 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în procesul penal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3746 din 17 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu a observat că sentinţa penală nr. 1133/2016, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2015, are caracter definitiv şi există autoritate de lucru judecat, câtă vreme s-a respins în mod expres cererea formulate de partea civilă de obligare a FGA la plata sumei de 3038 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Mai arată recurentul că instanţa de fond a reţinut în mod contradictoriu şi eronat că au calitatea de creanţe de asigurare şi pot fi acordate ca despăgubire cheltuielile de judecată efectuate în dosarul penal anterior menţionat. În opinia recurentului-pârât, motivarea instanţei este contradictorie, iar calificarea acestui tip de cheltuială drept creanţă de asigurare este contrară prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi pârâtul şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive străine în cuprinsul acesteia. Cât priveşte argumentul existenţei unor considerente contradictorii, Înalta Curte reţine că pârâtul a invocat greşita aplicare a legii, respectiv a apreciat cheltuielile de judecată ca fiind creanţe de asigurare, critică care se subsumează tot cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată a fi fondate criticile pârâtului referitoare la lipsa naturii de creanţe de asigurare a cheltuielilor de judecată angajate de reclamant în cursul instrumentării dosarului penal.

Astfel, instanţa de recurs reţine că cheltuielile de judecată pe care persoana păgubită le-a suportat în cursul proceselor penale sau a litigiilor promovate împotriva asigurătorului pentru neplata despăgubirii nu se înscriu în categoria creanţelor de asigurări şi nu reprezintă o obligaţie legală de plată în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraţilor, dacă nu au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Astfel, prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd ca, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună si a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, în categoria de creanţe de asigurări se includ "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, respectiv:

"(3) Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. (...)"

Totodată, prevederile art. 2214 C. civ. stabilesc că:

"În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite.", iar potrivit art. 2217 din acelaşi cod:

"Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată."

Din interpretarea acestor norme de drept, rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale penalităţilor de întârziere, dobânzilor şi cheltuielilor de judecată care ar putea fi puse în sarcina asiguratorului falit, determinate de neexecutarea obligaţiilor contractuale la termenul scadent.

Legea specială nu a prevăzut o garanţie legală şi în ceea ce priveşte acest tip de cheltuieli, pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, iar reclamantul nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligaţii decât cele expres prevăzute de lege, în condiţiile în care acesta nu preia drepturile şi obligaţiile asigurătorului din contractul de asigurare. Fondul reprezintă un mecanism de garantare a despăgubirilor datorate de asigurătorul falit, fără ca în sumele garantate să se înscrie alte creanţe care se datorează exclusiv culpei asigurătorului pentru neplata/plata cu întârziere a despăgubirii şi a căror recuperare este posibilă conform regulilor procedurii insolvenţei.

În concluzie, cheltuielile de judecată suportate de reclamantul în cauză în vederea obligării asigurătorului la plata despăgubirii nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul FGA nu are obligaţia de a le plăti din disponibilităţile sale.

Întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a art. 2, art. 4 şi art. 13 din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015 şi art. 2214 şi art. 2217 din C. civ., Înalta Curte, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi va proceda la rejudecarea în fond a prezentei cauze, însă în limitele impuse prin recursul exercitat în cauză.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de plată nr. x/09.03.2016, reclamantul A. a solicitat plata de către FGA: 21.809,00 forinţi, 3182,00 RON daune materiale şi 250.000 RON daune morale, având ca titlu excutoriu sentinţa nr. 1133/24.05.2016 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 948/A/2016 din data de 8 iunie 2016 prin care s-a stabilit în sarcina B. S.A. să achite următoarele sume: 21.809,00 forinţi şi 206.220 RON plus dobânda legală.

Prin Decizia nr. 14511/14.05.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis parţial cererea de plată, pentru suma de 203.182 RON şi 21.809 forinţi, reprezentând contravaloarea despăgubirii pentru daune auto şi a respins în rest cererea cu privire la suma de 53.038,00 RON.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, consecutiv anulării parţiale a deciziei atacate, obligarea autorităţii pârâte la plata sumei de 3038 RON reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentinţa penală nr. 1133/24.05.2016 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2015.

Având în vedere că, în ceea ce priveşte suma de 3038 RON, reprezentând cheltuieli de judecată achitate de reclamant în timpul procesului penal, Înalta Curte a statuat deja, în soluţionarea căii de atac, cu privire la faptul că aceste sume nu sunt creanţe de asigurări şi nu pot fi imputate FGA, pentru argumentele anterior expuse şi care nu vor mai fi reluate, pentru a evita redundanţa argumentaţiei. În concluzie, decizia FGA este legală sub aspectul respingerii la plată a acestei sume, acţiunea fiind neîntemeiată.

În concluzie, Înalta Curte constată că Decizia nr. 14511/14.05.2018 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu respectarea Legii nr. 213/2015, a Ordinului CSA nr. 14/2011 şi art. 2217 C. civ., astfel încât cererea de chemare în judecată va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, găsind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din acelaşi Cod coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi rejudecând cauza va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul pârât şi soluţia dată în rejudecare, Înalta Curte va admite în parte cererea în discuţie, şi va reduce cuantumul taxei judiciare de timbru achitat în prezenta cale de atac, conform art. 451 din C. proc. civ., raportat la criticile expuse care s-au circumscris doar cazului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3746 din data de 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă intimatul-reclamant la plata, către recurentul pârât, a sumei de 100 RON, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.