Broadcaster's Appeal Against 10,000 RON Fine for Unsubstantiated On-Air Accusations Dismissed as Unfounded

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ.:

"Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.06.2017, reclamanta S.C. A., a solicitat exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON, amendă stabilită prin Decizia nr. 247/16.05.2017 şi acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 676 pronunţată în data de 16 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Naţional al Audiovizualului, având ca obiect anulare act administrativ dec. nr. 247/16.05.2017, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării Deciziei CNA nr. 247/16.05.20217 şi exonerarea sa de la plata amenzii acordate, în cuantum de 10.000 RON.

În cuprinsul recursului apreciază că instanţa de fond nu a aplicat prioritar jurisprudenţa europeană încălcând art. 6 şi 10 din CEDO, respectiv prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la liberă exprimare.

Arată că instanţa europeană a acordat o proteţie deosebită libertăţii presei de a se exprima liber.

Susţine că drepturile sale au fost încălcate flagrant prin decizia nr. 247, întrucât societăţii reclamante i se impută faptul că a încălcat obligaţia de a informa publicul prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi nu a favorizat libera formare a opiniilor.

Recurenta menţioneză că în realitate a depus toate diligenţele în vederea informării corecte şi complete a publicului, difuzând imagini video cu poziţia unor reprezentanţi ai comunităţii maghiare. Mai mult, jurnaliştii vor fi protejaţi de articolul 10 chiar dacă nu pot face proba verităţii. Aşadar, în cazul dedus judecăţii, din moment ce jurnalistul are dreptul de a-şi expune, cu bună-credinţă, propriile convingeri, inclusive opiniile de natură patriotică şi critică la adresa unor lideri ai comunităţii maghiare. Atât moderatorul, cât şi invitaţii au precizat în repetate rânduri faptul că nu critică întreaga comunitate maghiară şi nici măcar întreaga conducere a B..

Precizează că Decizia nr. 247/2017 reprezintă doar o amendă exorbitantă acordată societăţii recurente pentru simplu fapt că a criticat cu patriotism, activitatea unor lideri ai comunităţii maghiare, cu arătarea unor imagini video în care aceştia îşi susţineau opinia. De asemenea, dl. C. a depus toate diligenţele în vederea informării corecte şi complete a publicului cu privire la punctul de vedere al invitaţilor şi al său personal, comportament specific unor jurnalişti, conform deciziei Dalban c.României. Mai menţionează că probelemele dezbătute în cadrul emisiunii aveau un puternic impact emotional, fiind aspect care ţin de patriotismul moderatorului şi al invitaţilor, context în care o cenzură a acestora nu ar fi reprezentat altceva decât o ingerenţă în dreptul la liberă exprimare.

Apreciază că decizia ignoră toate diligenţele depuse de recurentă în vederea unei informări corecte şi complete a publicului, anumite informaţii fiind prezentate cu puţină exagerare, fapt permis în materia libertăţii presei.

Recurenta - reclamantă menţionează că nu a încălcat prevederile Codului audiovizualului, prin respectivele cuvinte nu s-a adus o jignire, ci o critică punctuală a unor lideri naţionali, ca căror poziţie a fost indicate in cuprinsul materialelor video prezentate în emisiune.

În final, arată faptul că amendarea sa reprezintă, astfel cum se poate observa cu uşurinţă, o sancţiune CNA pentru că jurnaliştii şi-au exprimat opinia.

Pe cale de consecinţă, se află în faţa unei sentinţe date cu încălcarea vădită a dispoziţiilor legale.

În subsidiar solicită a se face aplicarea art. 90 din Legea nr. 504/2002, în sensul reindividualizării amenzii, în sensul sancţionării cu trasmiterea unei somaţii de intrare în legalitate.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat în principal a se constata că recursul este nul, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta S.C. A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 247/16.05.2018, prin care a fost amendată cu suma de 10.000 RON, şi exonerarea sa de la plata amenzii.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că au fost încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare precum şi art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului. Cu privire la legalitatea deciziei, a reţinut că, în raport de prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, amenda în cuantum de 10.000 RON stabilită prin actul contestat este legal aplicată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile reclamantei vizând nelegalitatea Deciziei CNA nr. 247/16.05.2018, în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin cererea de chemare în judecată.

În speţă, Înalta Curte constată că sancţiunea a fost aplicată în urma analizării rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcţia de Monitorizare şi a vizualizării imaginilor de către membrii C.N.A. pentru încălcarea normelor prevăzute de legile audiovizualului de către moderatorul D. în cadrul emisiunii"E.", din data de 18 decembrie 2016 şi de către jurnalistul F. în cadrul emisiunii "G.", din data de 27 decembrie 2016.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, în cadrul emisiunilor, a fost prejudiciată imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzaţii de natură penală şi morală, fără a fi puse la dispoziţia publicului dovezi care să ateste realitatea faptelor imputate şi fără să fi fost însoţite de un punct de vedere al persoanei vizate, aşa cum obligă dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.

De asemenea, în raport de dispoziţiile Codului audiovizualului, moderatorul nu a respectat obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea şi nici obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios.

Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile recurentei-reclamante prin care se afirmă că decizia de contestare şi de sancţionare cu amendă nu poate face dovada prin ea însăşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei şi nici solicitarea de a înlătura motivaţia succintă redată de membrii CNA în decizia de sancţionare, faţă de lipsa unor dovezi cu privire la lezarea drepturilor unor persoane despre care s-a discutat în emisiuni. Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentaţia care a stat la baza actului contestat, respectiv rapoartele de monitorizare a emisiunilor "E." din data de 18 decembrie 2016 şi " G." din data de 27 decembrie 2016 .

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a contestat rapoartele de monitorizare, nici la instanţa de fond şi nici prin cererea de recurs, iar instanţa de fond, în virtutea dispoziţiilor art. 255 şi art. 258 C. proc. civ., a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, Înalta Curte apreciază că cele două rapoarte de monitorizare probează temeinicia constatărilor reţinute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Înalta Curte nu poate primi nici criticile recurentei-reclamante privind încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât sancţiunea aplicată în cauză nu a făcut obiectul unui proces, fiind dispusă printr-o procedură administrativă reglementată de Legea audiovizualului. Nu se poate susţine existenţa unei obligaţii a pârâtului de a respecta prezumţia de nevinovăţie, având în vedere că garanţiile oferite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizează dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, în cadrul unui proces în faţa instanţei de judecată. În acest sens, în mod corect a reţinut instanţa de fond jurisprudenţa Curţii Europene care a evidenţiat faptul că "problema stabilirii vinovăţiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancţiunii administrative, ci faza judecătorească a acesteia".

Situaţia în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligenţă sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul - ţintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în cazul de faţă, comentariile făcute de moderatori pe marginea subiectelor dezbătute, coroborat şi cu lipsa oricărei intervenţii, în sensul solicitării indicării de probe în susţinerea acuzaţiilor formulate de invitaţi la adresa unor persoane, nu asigură corecta informare a publicului.

Recurenta-reclamantă nu poate demonstra respectarea prevederilor legale, respectiv art. 40 alin. (1), (2) şi (3) din Decizia nr. 220/2011.

Înalta Curte constată că în cadrul celor două emisiuni din 18.12.2016 şi 27.12.2016, a fost prejudiciată imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzaţii de natură morală şi penală, fără să fi fost însoţite de un punct de vedere al persoanelor vizate, aşa cum obligă prevederile legale mai sus menţionate. În această privinţă, nu pot fi reţinute apărările recurentei-reclamante în sensul că au acţionat sub impulsul momentului şi era doar "o critică punctuală a unor lideri naţionali, ca căror poziţie a fost indicate in cuprinsul materialelor video prezentate în emisiune", neputându-se considera că nu a fost respectată imparţialitatea relatărilor, câtă vreme dreptul la imagine este un drept individual, iar acuzaţiile aduse au vizat, în concret, anumite persoane.

Pentru a răspunde criticilor privitoare la încălcarea dreptului la liberă exprimare, Înalta Curte, fără a afecta importanţa libertăţii presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituţia României cât şi de CEDO, este un drept condiţional, şi nu un drept absolut, ceea ce înseamnă că libertatea presei nu este nelimitată iar ingerinţa statului, sub forma impunerii unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni, este permisă.

Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi de care presa nu este exonerată, şi care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate, fiind eronată susţinerea recurentei-reclamante în sensul că libertatea de exprimare este supremă în meseria de jurnalist.

Sancţiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertăţii de exprimare, nefiind încălcate dispoziţiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituţia României, deoarece, în speţă, nu se află în discuţie limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie şi dreptul de a comunica informaţii, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine şi demnitate şi a dreptului publicului de a primi informaţii corecte si obiective.

De asemenea, cu referire la încălcarea prevederilor art. 66 alin. (1) din Codul audiovizualului, Înalta Curte constată că, potrivit rapoartelor de monitorizare care au stat la baza deciziei contestate, corect s-a reţinut că modul de desfăşurare şi conţinutul celor două emisiunii în cauză nu au respectat prevederile din domeniul audiovizualului, în sensul că radiodifuzorul nu a asigurat o separare clară a opiniilor de fapte, comentariile şi intervenţiile moderatorului nefiind conforme cu exigenţele de asigurare a imparţialităţii.

În ceea ce priveşte capătul subsidiar prin care recurenta-reclamantă a solicitat înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu somaţie publică, Înalta Curte observă că, desi prin cererea de recurs s-a formulat o solicitare sub acest aspect, prin acţiunea introductivă (chemarea în judecată) nu s-a solicitat aceasta, iar formularea unor cereri noi în recurs este interzisă expres de dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform art. 494 din acelaşi cod.

Prin urmare, instanţa de recurs constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.- societate aflată în insolvenţă prin administrator special H. şi administrator judiciar I. împotriva sentinţei civile nr. 676 din data de 16 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.