Legality of cash withdrawal commission on credit card and res judicata effect of prior contraventional sanction

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 6 septembrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor anularea Ordinului ANPC nr. 242/04.08.2016 prin care s-a dispus măsura complementară de modificare a tuturor contractelor în care este prevăzut comision pentru utilizarea instrumentelor de plată; suspendarea executării Ordinului ANPC nr. 242/04.08.2016 până la momentul soluţionării cauzei şi obligarea ANPC la suportarea cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea dosarului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 937 pronunţată în data de 17 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 937 pronunţată la 17 martie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de anulare a Ordinului ANPC nr. 242/04.08.2016.

A susţinut că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 431 C. proc. civ. şi a art. 35 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit.

Recurenta prezintă printr-o amplă explicaţie oferta băncii în produsele de creditare pentru persoanele fizice, accentuând faptul că produsul card de cumpărături este un instrumet de plată şi nu un credit, iar comisionul de retragere este singurul comision perceput de bancă pentru acest tip de card.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, în speţă, descrierea faptei şi încadrarea sa juridică respectă prevederile legale privind motivarea acteloradministrative, lipsa motivării actului administrativ constituie temei al anulării acestuia, dat fiind că, în lumina dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Constituţie, obligaţia. motivării actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului administraţiei. publice şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin cane se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii. juridice individuale şi subiective cum este cazul actelor administrative în speţă.

Art. 12 alin. (2) din Legea 36312007 acordă o atenţie deosebită motivării deciziei sau ordinului pe care ANPC le dispune în vederea aplicării de măsuri conform prevederilor Legii 36312007, singurul element în măsură să permită aprecierea legalităţii acestor acte administrative.

Ordinul ANPC 242/2016 nu cuprinde o expunere reală, coerentă a motivelor de fapt şi nici o corelare a acestora cu temeiurile de drept care să fie de natură a justifica o asemenea măsură. Mai mult, deşi ANPC este de acord cu perceperea unui comision de retragere numerar prin folosirea instrumentului de plată, dar acuză reclamanta de fapta de a nu oferi posibilitatea consumatorului de a retrage numerar din linia de credit prin altă modalitate decât aceea ce implică folosirea cardului fără plata comisioanelor aferente.

Un alt aspect criticat de instituţia bancară vizează faptul că judecătorul fondului a reţinut în mod greşit că soluţia pronunţată în dosarul contravenţional nr. x/2016 are autoritate de lucru judecat in cauză, întrucât nu există identitate de obiect şi cauză, respectiv identitate de chestiune prejudicială, având în vedere că dacă sunt contestate două acte administrative, în cele două litigii este suficientă pentru a exclude atât efectul negativ, cât şi efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

În cauză, actul administrativ atacat este diferit de cel contestat în litigiul contraventional, iar fapta contravenţională analizată în acel litigiu este diferită de cea acuzată prin Ordin, orice argumente de autoritate/putere de lucru judecat sunt excluse.

Ultima critică a vizat faptul că au fost aplicate greşit prevederile art. 35 alin. (1) lit. d) şi Anexei 2 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit, întrucât banca reclamantă a acordat consumatorului un card de credit şi nu o linie de credit, astfel că poate percepe un comision pentru folosirea instrumentului de plată. Potrivit normelor bancare cardul de credit este un instrument de plată ce permite accesarea liniei de credit.

Mai mult, utilizarea limitei de credit ataşata cardului de se realizează indiferent de modul utilizării - cumpărături sau numerar, iar costul utilizării instrumentului de plată se percepe întotdeauna la utilizarea cardului, dar, în cazul utilizării la comercianţi, îl suportă comerciantul, în cazul retragerii de numerar, îl suportă consumatorul.

Având în vedere cele expuse, fapta reţinută în sarcina A. prin Ordinul contestat, încălcarea dispoziţiilor art. 35 (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010, nu exista, deoarece perceperea costului utilizării instrumentului de plată Cardul de credit nu este interzisa de O.U.G. nr. 50/2010, dimpotrivă ea este permisă conform Anexei 2 din O.U.G. nr. 50/2010, iar comisionul aferent utilizării cardului prin retragere numerar la ATM/EPOS instalat la ghişeul băncii este stabilit in temeiul Regulamentul BNR nr. . 6/2006 privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la tranzacţiile cu aceste instrumente.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta A. S.A., a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat potrivit argumentelor care vor fi expuse în continuare:

Reclamata a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ anularea Ordinului ANPC nr. 242/04.08.2016.

Prin actul contestat s-a stabilit şi menţinut măsura complementară de modificare a tuturor contractelor în care este prevăzut comision pentru utilizarea instrumentelor de plată, având în vedere procesul-verbal nr. x/31.03.2016.

Instanţa de fond a respins acţiunea apreciind că sunt neîntemeiate criticile reclamantei aduse actului administrativ.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate încălcând prevederile legale incidente cauzei.

Motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică generală, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că comisionul de retragere numerar este nelegal.

Susţinerile recurentei reclamante referitoare la încălcarea prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007 sunt nefondate.

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 242/4.08.2016, act administrativ individual care face obiectul acţiunii în anulare cu care a fost învestită instanţa de fond, răspunde exigenţelor legale privitoare la motivarea sa, considerentele sale ample fiind apte de a îndeplini rolul ambivalent de informare a destinatarului deciziei administrative cu privire la temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza manifestării de voinţă a autorităţii pârâte şi de a permite instanţei învestite de a realiza un control eficient de legalitate al acesteia.

Astfel, în privinţa fiecărui client, emitentul ordinului atacat a identificat toate elementele factuale extrase din relaţiile contractuale avute cu banca reclamantă, cu relevanţă în demonstrarea unei practici comerciale contrară prevederilor europene şi naţionale, fiind prezentate succint, dar suficient, motivele pentru care s-a considerat că reclamanta a avut o practică incorectă la adresa clienţilor petenţi.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul a formulat mai multe critici care se circumscriu acestui motiv de casare.

Sub acest aspect se susţine de recurentă că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale, întrucât instituţia bancară are dreptul să solicite comision pentru utilizare card de credit, s-au aplicat eronat prevederile art. 431 C. proc. civ., în cauză nefiind incidentă autoritatea de lucru judecat fiind vorba de 2 acte administrative distincte, iar prevederile art. 35 alin. (1) lit. d) şi Anexei 2 din O.U.G. nr. 50/2010 nu trebuiau aplicate, deoarece conduita reclamantei nu a fost caracterizată de o influenţă nejustificată de natură să afecteze considerabil capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.

Pe de altă parte, se susţine că aspectele dezlegate de instanţele competente în dosarul nr. x/2016 în ambele faze procesuale parcurse, în care s-a statuat asupra legalităţii procesului-verbal de contravenţie nr. x din 31.03.2016 nu au putere de lucru judecat în prezenta cauză, din moment ce nu există, în opinia recurentei, o chestiune dezbătută şi dezlegată în litigiul contravenţional comună cu cea din prezentul litigiu.

Deşi în topica cererii de recurs, cele două aspecte ale motivului de nelegalitate invocat au fost expuse separat, instanţa de control judiciar le va analiza împreună, dând prevalenţă celui de-al doilea aspect de critică, întrucât verificarea şi validarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instaţele judecătoreşti în dosarul nr. x/2016, în măsura identităţii lor cu cele invocate în prezenta cauză, fac inutilă reanalizarea lor în speţă.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a remarcat şi de judecătorul fondului şi s-a reţinut în practica constantă a instanţei supreme, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

În speţă, instanţa de control judiciar reţine că printr-o decizie irevocabilă a Tribunalului Bucureşti a fost validat procesul-verbal de contravenţie nr. x din 31.03.2016 prin care recurenta reclamantă a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 40.000 RON. S-a statuat astfel că fapta reclamantei, respectiv prevederea contractuală prin care operatorul financiar bancar percepe comisioane de retragere numerar pentru sumele retrase în numerar din credit fără a oferi posibilitatea consumatorului de a retrage suma fără plata comisioanelor aferente constituie contravenţie, fiind încălcate prevederile art. 35 lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010.

S-a mai reţinut, în calificarea ca atare a conduitei reclamantei, că banca nu a renunţat la încasarea comisionului de retragere, deşi i se pusese în vedere, conform art. 89 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010, să aducă toate contractele similare cu prevederile legale, în termen de 10 zile din momentul emiterii procesului-verbal verbal de contravenţie nr. x din 31.03.2016.

Criticile reclamantei pe fondul cauzei sunt identice cu cele analizate de instanţele anterior menţionate, tinzând la înlăturarea concluziei organului administrativ instrumentator prin care conduita reclamantei a fost calificată ca fiind nelegală, încalcând drepturile clienţilor săi şi, implicit, la înlăturarea statuărilor irevocabile ale instanţelor judecătoreşti sub acest aspect.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 13102/19.07.2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a deciziei nr. 7651/06.12.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2016, întrucât procesul-verbal nr. x/31.03.2016 are ca obiect sancţionarea contravenţională a reclamantei pentru că a perceput un comision de retragere pentru sumele trase din credit, iar Ordinul ANPC nr. 242/04.08.2016 are ca obiectiv obligarea reclamantei la încetarea acestei practici incorecte (scop preventiv), în considerarea aceleiaşi conduite reţinute.

În această notă, considerentele instanţei de fond prin care este analizată conduita reclamantei din perspectiva încercării de eludare a prevederilor legale nu pot fi avute în vedere ca fiind considerente proprii ale judecătorului fondului, întrucât s-ar opune acestei conduite procesuale principiul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, analizat în precedent, ci o preluare într-o variantă subiectivă a aprecierilor instanţelor învestite cu plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal nr. x/31.03.2016.

Nu pot fi reţinute criticile instituţiei bancare recurente, în sensul că instanţa de fond nu a răspuns în concret solicitărilor sale şi că motivarea este eliptică prin evitarea voită la întrebările esenţiale.

Sub acest aspect trebuie precizat că recurenta încearcă să inducă ideea că acel comision aplicat cardului de credit este legal, întrucât suma acordată nu reprezintă un contract de credit. Dar din cuprinsul contractului încheiat cu consumatorii rezultă o altă situaţie, respectiv recurenta a acordat o linie de credit printr-un instrument de plată, card de credit, obligând clienţii să achite comision la retragerea de numerar din creditul acordat, fără a le da posibilitatea de a retrage banii fără plata comisionului.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că din perspectiva criticilor formulate Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 242/04.08.2016 este legal emis, astfel că hotărârea instanţei de fond care-l validează este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, urmare a unei motivări corespunzătoare şi cu respectarea normelor procesuale edictate pentru legala derulare a procesului civil.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 937 din 17 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 937 din data de 17 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2021.