Passive procedural capacity of local authorities in administrative concession contracts and applicability of short-term statute of limitations

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2014, reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi a chemat în judecată pârâţii Municipiul Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3566601,03 RON cu titlu de dobânzi datorate ca urmare a plăţii cu întârziere a sumelor reprezentând contravaloarea costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, precum şi obligarea pârâţilor la plata în continuare a dobânzii legale de la data de 01.01.2013 şi până la data plăţii efective, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 123 din 11 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2013, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Iaşi şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată ce vizează dobânzile născute şi aferente perioadei noiembrie 2006 - februarie 2010, ca fiind prescris dreptul la acţiune.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, în insolvenţă, prin administratorul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

A obligat pârâtul Consiliul Local Iaşi la plata către reclamantă a sumei de 2550940,86 RON, reprezentând dobândă legală aferentă perioadei martie 2010- decembrie 2012, conform art. 15.2 din contractul de concesiune nr. x/30.06.2005, precum şi la plata sumei de 1513,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar şi onorariul de expert, în raport de proba cu expertiza contabilă administrată în rejudecare, respingând cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin lichidator judiciar A., şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin lichidator judiciar A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 477 şi urm. din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii în totalitate, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă, următoarele:

În primul rând, în mod greşit instanţa de fond a soluţionat problema calităţii procesuale pasive, admiţând - cu încălcarea legii - excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi şi a Municipiului Iaşi în cauză şi, în concesinţa, respingând acţiunea în contradictoriu cu pârâţii indicaţi.

În acest sens, s-a făcut trimitere la reglementarea specială care guvernează materia, şi anume Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale, actualizată, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

"ART. 4

(1) Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege.

(2) Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz."

"ART. 9

(1) În cadrul politicii economice naţionale, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele au dreptul la resurse financiare proprii, pe care autorităţile administraţiei publice locale le stabilesc, le administrează şi le utilizează pentru îndeplinirea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii.

(2) Resursele financiare de care dispun autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie corelate cu competenţele şi cu atribuţiile prevăzute de lege."

"ART. 20

(1) Comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ - teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.

(2) Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate.

(3) Unele oraşe pot fi declarate municipii, în condiţiile legii.

(4) În municipii se pot crea subdiviziuni administrativ - teritoriale, ale căror delimitare şi organizare se fac potrivit legii.

(5) Autorităţile administraţiei publice locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ - teritoriale ale municipiilor. Aceste autorităţi exercită atribuţiile prevăzute la art. 81 şi, respectiv, la art. 83, care se aplică în mod corespunzător.

ART. 21

(1) Unităţile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ - teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public si privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

(2) În justiţie, unităţile administrativ - teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.

(2 indice1) Pentru apărarea intereselor unităţilor administrativ - teritoriale, primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean, stă în judecată ca reprezentant legal şi nu în nume personal.

(3) Primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, sau un avocat care să reprezinte interesele unităţii administrativ -teritoriale, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale respective, în justiţie.

(4) Unitatea administrativ - teritorială are dreptul să beneficieze de acoperirea cheltuielilor de judecată stabilite în baza hotărârii instanţei de judecată, inclusiv în situaţia în care reprezentarea în justiţie este asigurată de un consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean.

(5) Despăgubirile primite de unităţile administrativ - teritoriale în urma hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată se constituie în venituri Ia bugetele locale . Despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ - teritorială în urma hotărârilor pronunţate de instanţa de judecată şi rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local."

Tot aşa, "Art. 77

Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ - teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale."

În aceste condiţii, în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi şi a Municipiului Iaşi în prezenta cauză, câtă vreme Consiliul Local al Municipiului Iaşi - autoritate publică locală cu rol deliberativ - şi Primăria Municipiului Iaşi - ca structură funcţională cu activitate permanentă cu rol executiv - apar ca instituţii ce reprezintă în raporturile juridice substanţiale Municipiul Iaşi, iar Municipiul Iaşi este cel care are personalitate juridică şi stă în raporturile juridice de drept public sau privat ca titular de drepturi şi obligaţii, având patrimoniu şi structură organizatorică proprii. Aşadar, calitatea procesuală pasivă a pârâţilor din prezenta cauză derivă ex lege, în baza reglementărilor speciale care derogă de la dreptul comun, neavând - deci - relevanţă faptul că în contractul din speţă figurează ca parte - formal - numai Consiliul Local al Municipiului Iaşi, fiind neîndoielnic faptul că, în acest contract special (astfel prevăzut şi el, la rândul lui, tot prin reglementările speciale din materia transportului în comun organizat ca serviciu public), Consiliul Local al Municipiului Iaşi este, în realitate, reprezentantul Municipiului Iaşi, ca entitate juridică. Consiliul Local al Municipiului Iaşi nici nu are, el însuşi, un patrimoniu propriu care să îi permită să stea în nume propriu în raporturile juridice evaluabile în bani, deci să-şi asume obligaţii şi să dobândească drepturi.

Aşadar, în mod greşit, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi şi a Municipiului Iaşi, prima instanţă a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii menţionaţi.

Şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune cu privire la o parte din pretenţiile a fost soluţionată eronat de instanţa de fond, în sensul admiterii ei. Nici de această dată prima instanţă nu a observat şi nu a aplicat dispoziţiile legale speciale aplicabile în cauză, anume următoarele articole din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare:

"ART. 2

Semnificaţia unor termeni

(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;

h) nesoluţionare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;

m) serviciu public - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public".

Precum şi

"ART. 7 Procedura prealabilă

(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

(l') În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluţionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).

(5) În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

(6) Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător. în acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut Ia alin. (7), care va începe să curgă: a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;

d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;

e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.

ART. 8

Obiectul acţiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim ."

Din interpretarea coroborată a normelor invocate, rezultă că, în materia contractelor administrative, care preia mecanismul plângerii prealabile specific contenciosului administrativ, această plângere are semnificaţia concilierii directe, prevăzute anterior - şi tot într-o manieră imperativă, ca o procedură obligatorie - de art. 720 indice 1 din vechiul C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, plângerea prealabilă adresată de reclamant pentru pretenţii care derivă dintr-un contract administrativ conform dispoziţiilor legale imperative aplicabile şi care, cu stricta respectare a legii şi a termenelor aplicabile, a fost urmată şi de acţiunea de contencios administrativ la instanţa competentă, întrerupe prescripţia extinctivă pe data plângerii prealabile.

Pe fond, prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză şi la legislaţia aplicabilă, solicită admiterea acţiunii în integralitatea ei, aşa cum a fost fonnulată, respectiv obligarea pârâţilor la plata sumei de 3.566.601.,03 RON reprezentând "dobânzi datorate de Primăria Municipiului Iaşi pentru neplata la timp a sumelor datorate reprezentând contravaloarea costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, calculate potrivit prevederilor contract", sumă determinată la nivelul datei de 31 decembrie 2012, obligarea pârâţilor la plata în continuare a dobânzii legale, începând cu data de 01 ianuarie 2013 şi până la plata efectivă, cuantumul exact al sumei datorate cu acest titlu urmând a fi determinat la momentul plăţii efective şi, în fine, obligarea pârâţilor la plata sumei de 42.893.47 RON avansată de recurenta reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată, anume 40.188.38 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi comisionul de transfer aferent (39.776,00 RON taxa de timbru efectivă şi 412,38 RON comisionul aferent), 5,00 RON reprezentând timbrul judiciar, precum şi 2.700,09 RON reprezentând onorariul de expert contabil şi comisionul de transfer aferent (2.696,50 RON onorariul de expert şi 3,59 RON comisionul aferent).

Arătă că, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâţilor la plata în continuare a dobânzii legale, începând cu data de 01 ianuarie 2013 şi până la plata efectivă. Potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans) astfel încât debitorii - pârâţi datorează atât reactualizare, cât şi dobânzi penalizatoare la debit.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa fondului a considerat în mod greşit că, pârâţii nu datorează onorariul de expert întrucât primul raport de expertiză contabilă întocmit de expertul B. nu a fost util şi concludent în soluţionarea cauzei. Arătă că, în rejudecare s-a administrat un supliment la expertiza iniţială care a clarificat sumele datorate de pârâţi, conform indicaţiilor instanţei de casare. Prin urmare toate sumele avansate cu titlu de cheltuieli de judecată trebuie suportate de "partea care cade în pretenţii", respectiv Municipiul şi Consiliul Local Iaşi.

Termenul de plată pentru sumele reprezentând gratuităţi şi diferenţele de tarif acordate beneficiarilor conform legii sau Hotărârilor de Consiliu Local, era de 5 zile conform Anexei 6 la Contractul nr. x/2006 . Anexează extras conform cu originalul din Contractul nr. x/20016-Anexa 6, însă datorită faptului că sumele nu au făcut obiectul unor facturi, ci au fost incluse în deconturile lunare transmise pârâţilor, termenul scadent este de 30 zile, conform prevederilor legale în vigoare la acea dată.

Sumele cuvenite pentru gratuităţile şi diferenţele de tarif acordate beneficiarilor conform legii sau Hotărârilor de Consiliul Local s-au încasat în perioada 01.01.2007 - 01.02.2011, aşa cum reiese din Anexa 2, unde sunt prezentate totalul sumelor cuvenite pentru perioada precizată mai sus şi momentul încasării acestor sume.

Având în vedere cele prezentate, consideră că, Consiliul Local al Municipiului Iaşi datorează penalităţi şi pentru suma de 64.936.566,20 RON, reprezentând gratuităţi şi diferenţele de tarif acordate beneficiarilor conform legii sau Hotărârilor de Consiliul Local din perioada 2006-28.02.2010.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 477 şi urm. noul C. proc. civ.

3.2. Pârâtul Consiliul Local al municipiului Iaşi a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 483 şi urm. din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în vederea îndeplinirii exigenţelor Deciziei de casare nr. 3809 din 28.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În dezvoltarea recursului promovat, pârâtul a susţinut în esenţă că, hotărârea este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

Instanţa de fond nu a luat în considerare decizia de trimitere nr. 3809 din 28.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 3809 din 28.11.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respinge recursul declarat de RATP Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 226/2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2013, admite recursul formulat de Consiliul Local Iaşi şi în consecinţă casează în parte hotărârea recurată cu trimitere spre rejudecare.

Hotărârea recurată nu răspunde exigenţelor arătate în hotărârea de trimitere referitor la verificările ce urmează a fi efectuate de către instanţă în rejudecare, respectiv:

"- va stabili în funcţie de precizările reclamantei, fiecare pretenţie, defalcat, raportat la fiecare categorie de persoane dintre cele menţionate în anexa 6 la contract;

- va stabili, atunci când există, actul normativ care reglementează regimul juridic al obligaţiei principale faţă de care reclamanta cere dobândă şi va soluţiona cauza ţinând cont de principiul ierarhiei actelor juridice, în sensul arătat în cuprinsul prezentei decizii".

Potrivit hotărârii de trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată faptul că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 martie 2013 ce face obiectul dosarului nr. x/2014 reclamanta a solicitat obligarea la plata sumei de 3.566.601,03 RON cu titlu de dobânzi datorate ca urmare a plăţii cu întârziere a sumelor reprezentând contravaloarea costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate precum şi obligarea la plata în continuare a dobânzii legale, de la data de 01.01.2013 şi până la data plăţii efective.

Situaţiile depuse de către intimata reclamantă în rejudecarea cauzei, privesc sumele reprezentând subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif defalcat pe categorii de persoane, anexate la cererea de repunere pe rol, nu fac obiectul cererii de chemare în judecată.

Mai mult, prin decizia nr. 3809 din 28.11.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul declarat de Consiliul Local laşi împotriva sentinţei civile nr. 226/2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, prin care Consiliul Local Iaşi era obligat la plata sumei de 2.464.691.75 RON reprezentând dobânda legală datorată în baza disp. art. 15.2 din contractul nr. x/30.06.2005, iar în rejudecare prin sentinţa civile nr. 123/11.10.2019 ce face obiectul recursului de faţă, Curtea de Apel Iaşi obligă Consiliul Local Iaşi la 2.550.940,86 RON deci, la o sumă mai mare decât cea din precedenta hotărâre.

Aşadar, în rejudecare prima instanţă din suma de 2.464.691,75 RON reprezentând dobânda legală datorată în baza disp. art. 15.2 din contractul nr. x/30.06.2005, trebuia să scadă dobânda legală aferentă facilităţilor acordate anumitor categorii de persoane, facilităţi care au un regim juridic legal conform căruia plata acestora se face din bugetul de stat de către direcţiile de muncă si protecţie socială.

În rejudecare, judecătorul fondului nu a respectat decizia de casare cu trimitere respectiv, nu a stabilit în funcţie de precizările reclamantei, fiecare pretenţie, defalcat, raportat la fiecare categorie de persoane dintre cele menţionate în anexa 6 la contract, nu a stabilit, actul normativ care reglementează regimul juridic al obligaţiei principale faţă de care reclamanta cere dobândă si nu a soluţiona cauza ţinând cont de principiul ierarhiei actelor juridice. în sensul arătat în cuprinsul deciziei de casare cu trimitere.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinţei civile 123/11.10.2019 în vederea îndeplinirii exigenţelor Deciziei nr. 3809 din 28.11.2017 dată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 483 şi următoarele C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimaţii nu au depus întâmpinare la dosar.

Intimata recurentă Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin lichidator judiciar A. a depus concluzii scrise la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Consiliul Local al Municipilui Iaşi ca fiind neîntemeiat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului Iaşi, Înalta Curte reţine că este nefondat, având în următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul nu a indicat expres motivul de casare invocat în susţinerea cererii de recurs, din lecturarea criticilor invocate, reiese că acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, recurentul pârât a susţinut prin cererea de recurs că, instanţa de fond nu a luat în considerare decizia de trimitere nr. 3809 din 28.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că, hotărârea recurată nu răspunde exigenţelor arătate în hotărârea de trimitere referitor la verificările ce urmează a fi efectuate de către instanţă în rejudecare, respectiv:

"- va stabili în funcţie de precizările reclamantei, fiecare pretenţie, defalcat, raportat la fiecare categorie de persoane dintre cele menţionate în anexa 6 la contract;

- va stabili, atunci când există, actul normativ care reglementează regimul juridic al obligaţiei principale faţă de care reclamanta cere dobândă şi va soluţiona cauza ţinând cont de principiul ierarhiei actelor juridice, în sensul arătat în cuprinsul prezentei decizii".

Instanţa de control judiciar constată că, prin decizia nr. 3809 din 28.11.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de RATP Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 226/2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2013, a admis recursul formulat de Consiliul Local Iaşi şi în consecinţă a casat în parte hotărârea recurată cu trimitere spre rejudecare.

Contrar susţinerilor recurentului pârât, Înalta Curte reţine că, în rejudecare, instanţa de fond a luat în considerare decizia de trimitere nr. 3809 din 28.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, instanţa de fond a ţinut cont de îndrumările instanţei de control judiciar, asupra problemelor de drept dezlegate.

Astfel, în consens cu decizia ÎCCJ de casare cu trimitere, cu respectarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., privitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului şi în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., care prevede că, în cazul rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege, instanţa de fond a dispus efectuarea, în mod corect, a unei expertize tehnice contabile, pentru a se stabili pe fiecare categorie de persoane beneficiare ale protecţiei sociale tariful subvenţionat ce trebuia achitat lunar de către autoritatea publică locală concedentă, data scadenţei, data plăţii, numărul zilelor de întârziere şi valoarea dobânzii legale; totodată, în raport de aceleaşi sume reprezentând tariful subvenţionat de către autoritatea publică locală, în perioada de referinţă, s-a dispus ca expertul să calculeze valoarea penalităţilor de întârziere, prin aplicarea coeficientului de 1% din suma datorată lunar, conform anexei 6 la contractul de concesiune nr. x/30.06.2005.

Totodată, nu se poate reţine o agravare a situaţiei recurentului CL Iaşi în propria cale de atac, motivat de faptul că, aşa cum susţine acesta, în primul ciclu procesual, prin prima sentinţă recurată şi casată cu trimitere fusese obligat la plata sumei de 2464691,75 RON reprezentând dobânda legală datorată, iar prin sentinţa recurată, care face obiectul litigiului de faţă, instanţa de fond a obligat recurentul Consiliul LOCAL Iaşi să plătească reclamantei suma de 2550940,86 RON, câtă vreme, instanţa de fond, după casarea cu trimitere, în urma analizei probatoriului administrat, a stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi a interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente, a stabilit, ca şi prima instanţă de fond, încălcarea de către CL Iaşi a clauzelor contractuale, respectiv, a obligaţiei de decontare lunară, la termen, către reclamantă, a subvenţiilor acordate de la bugetul autorităţii publice locale pentru acoperirea costurilor de călătorie în raport de categoriile de persoane pentru care a hotărât subvenţionarea costurilor de călătorie.

După rejudecare, instanţa de fond a omologat concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă, efectuat în cauză de către expert C., şi implicit a modalităţii de calcul a despăgubirilor, astfel că, în mod judicios, a stabilit cu acurateţe, suma pe care recurentul pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi o datora reclamantei.

Totodată, Înalta Curte nu va lua în considerare susţinerile invocate în recurs, referitoare la faptul că, "în rejudecare prima instanţă din suma de 2.464.691,75 RON reprezentând dobânda legală datorată în baza disp. art. 15.2 din contractul nr. x/30.06.2005, trebuia să scadă dobânda legală aferentă facilităţilor acordate anumitor categorii de persoane, facilităţi care au un regim juridic legal conform căruia plata acestora se face din bugetul de stat de către direcţiile de muncă si protecţie socială".

Instanţa de control judiciar consideră că, aceste susţineri invocate formal prin cererea de recurs, nu cuprind critici apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Astfel, Înalta Curte reţine că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Cu privire la recursul declarat de către recurenta reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin lichidator judiciar A., Înalta Curte reţine că, este neîntemeiat, urmând a-l respinge, având în vedere următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurenta reclamantă nu a indicat expres motivul de casare invocat în susţinerea cererii de recurs, din lecturarea criticilor invocate, reiese că acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de art. - 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Referitor la criticile recurentei reclamante vizând faptul că, "în mod greşit instanţa de fond a soluţionat problema calităţii procesuale pasive, admiţând - cu încălcarea legii - excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi şi a Municipiului Iaşi în cauză şi, în concesinţa, a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii indicaţi", Înalta Curte reţine că, sunt neîntemeiate, avându-se în vedere următoarele aspecte:

Recurenta susţine că, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, care prevede faptul că, "în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean", se impunea respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi şi a Municipiului Iaşi, însă Înalta Curte constată că, litigiul de faţă, are ca obiect despăgubiri derivând dintr-un contract administrativ, având ca părţi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, în calitate de concedent şi Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, în calitate de concesionar, astfel că, în raport de cele două părţi ale contractului, în cauză nu suntem în ipoteza avută în vedere de textul de lege sus enunţat, invocat de către recurentă, anume reprezentarea unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, iar în cauză, calitatea procesuală aparţine părţilor din contractul de concesiune.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că, instanţa de fond a făcut o judicioasă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001, prin raportare la contextul factual corect stabilit, reţinând că, nu este legitimată calitatea procesuală pasivă a Primăriei Municipiului Iaşi.

Referitor la criticile recurentei vizând soluţionarea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, aceasta susţinând că, "în ceea ce priveşte o parte din pretenţiile din acţiune, aceasta a fost soluţionată eronat de instanţa de fond, în sensul admiterii ei şi că, nici de această dată prima instanţă nu a observat şi nu a aplicat dispoziţiile legale speciale aplicabile în cauză, anume următoarele articole din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare", respectiv, art. 2, 7, 8 din lege, instanţa de control judiciar, reţine că, sunt nefodate, avându-se în vedere următoarele considerente:

Aşa cum s-a reţinut anterior, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă despăgubiri ce decurg din nerespectarea clauzelor contractuale ale contractului de concesiune a transportului public local de călători şi de exploatare a mijloacelor de transport şi a infrastructurii aferente nr. 48018 din 30.06.2005, filele14-19 dosar fond nr. x/2013 al Curţii de Apel Iaşi, şi întrucât, raportat la data încheierii acestuia avea incidenţă în cauză Decretul nr. 167/1950 privitor la prescripţia extinctivă, instanţa de fond, în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3 din acest act normativ, ce reprezintă norma specială în materia prescripţiei extinctive.

Neîntemeiate sunt şi criticile recurentei reclamante ce vizează, faptul că, instanţa de fond "nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâţilor la plata în continuare a dobânzii legale, începând cu data de 01 ianuarie 2013 şi până la plata efectivă şi, totodată, cu privire la cheltuielile de judecată, întrucât, instanţa fondului a considerat în mod greşit că, pârâţii nu datorează onorariul de expert întrucât primul raport de expertiză contabilă întocmit de expertul B. nu a fost util şi concludent în soluţionarea cauzei".

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că, în primul ciclu procesual, recurenta reclamantă, deşi a formulat recurs, nu a invocat aceste critici, iar recursul său a fost respins prin decizia nr. 3809 din 28 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2013, aceste aspecte, intrând astfel, în puterea lucrului judecat, astfel că, în mod corect, prima instanţă nu a reluat analiza acestui capăt de cerere şi a chestiunilor legate de plata cheltuielilor de judecată, vizând onorariul pentru expert.

Prin aceeaşi decizie, arătată mai sus, ÎCCJ a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi, împotriva sentinţei nr. 226/2014 din 4 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Mai mult, cauza fiind trimisă spre rejudecare, urmare admiterii recursului declarat de către recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului Iaşi, acestuia nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.

Prin urmare, aspectele invocate de către cei doi recurenţi prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate recurenta reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin lichidator judiciar A., şi de recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului Iaşi împotriva sentinţei nr. 123 din 11 octombrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.