RCA insurance indemnity: sufficiency of objections to judicial expert report in cassation appeal

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată precizată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 14907/5.6.2018 emise de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să-i acorde despăgubiri în cuantum de 4877,80 RON, conform raportului de expertiză; obligarea pârâtului la plata despăgubirii către societatea de service auto, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1801/2019 din 23 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a anulat decizia FGA nr. 14907/5.6.2018 şi a obligat pârâtul FGA să emită o nouă decizie, prin care să acorde reclamantului despăgubiri în cuantum de 4877,80 RON, aferente cererii de despăgubire nr. 15.138/2.3.2016; a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată de în cuantum de 350 RON taxă judiciară de timbru şi 2000 RON onorariu expert.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1801/2019 din 23 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiul pe fond.

În motivarea recursului arată că prin cererea de despăgubire nr. 15.138/02.03.2016, reclamantul a solicitat plata sumei de 5.208,47 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului avariat.

Arată că la data de 22.01.2016 s-a încheiat o constatare amiabilă conform căreia ar fi avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului auto B., care, în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu poliţa RCA nr. x emisă de societatea de asigurări C. S.A., a cauzat avarierea autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, aparţinând reclamantului, în acest sens fiind constituit dosarul de daună nr. x, nr. unic x.

Susţine că inspectorii de daună au constatat, în urma probatoriului administrat în dosarul de daună, că nu se justifică acordarea sumei de 5.208,47 RON, întrucât avariile celor două autoturisme nu sunt complementare, neexistând corespondenţă la amprentă, atât din punct de vedere al dispunerii, cât şi al amplitudinii acestora, motiv pentru care au apreciat că avariile au fost produse în alte condiţii şi împrejurări decât cele declarate. Astfel, în raport cu art. 46 alin. (3) din Norma 23/2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, nu se poate stabili persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, sens în care s-a respins cererea de plată.

Consideră că soluţia de admitere a acţiunii a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere că instanţa a preluat în totalitate concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, fără a ţine seama de obiecţiunile formulate de FGA, încălcând dispoziţiile art. 337 C. proc. civ.. Apreciază că instanţa de fond trebuia să solicite lămurirea şi completarea raportului de expertiză din oficiu, dat fiind faptul că a solicitat acest lucru prin obiecţiuni şi că instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză.

Arată că pentru exercitarea controlului judiciar este necesar ca soluţia pronunţată să fie motivată, mai ales atunci când instanţa reţine raportul de expertiză, deşi una dintre părţi a cerut înlăturarea lui.

Consideră că din dinamica declarată de producere a accidentului, în raport cu legătura de cauzalitate dintre avariile autovehiculelor şi mecanismul declarat de impact, ar putea exista o complementaritate doar între avariile de la portiera spate dreapta de la x şi bara faţă zonă mediană (bandou dreapta) de la auto x.

Susţine că expertul a menţionat în raport că avaria de la portiera spate dreapta nu se putea produce în coliziunea declarată, iar suprafeţele avariate nu au corespondenţă în plan vertical şi longitudinal, conform declaraţiilor din dosar.

Critică faptul că prin încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2019 instanţa de fond a calificat obiecţiunile la raportul de expertiză ca fiind un punct de vedere argumentat cu privire la dinamica producerii accidentului, urmând a fi avute în vedere la pronunţarea pe fondul cauzei. Or, instanţa de fond prin sentinţă nu a făcut referire deloc la aceste obiecţiuni.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate, apreciind că prima instanţă a dat o dezlegare corectă litigiului dedus judecăţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 14907/5.6.2018 emise de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să-i acorde despăgubiri în cuantum de 4877,80 RON, conform raportului de expertiză şi obligarea pârâtului la plata despăgubirii către societatea de service auto.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată apreciind, în urma administrării probei cu expertiza tehnică, că în speţă constatările expertului se coroborează cu declaraţiile celor doi conducători auto, inclusiv cu schiţa locului accidentului.

De asemenea, instanţa a reţinut că reclamantul are calitatea de creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, fiind îndreptăţit la acordarea despăgubirii.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor susţine că instanţa a preluat în totalitate concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, fără a ţine seama de obiecţiunile formulate de FGA şi că instanţa de fond trebuia să solicite lămurirea şi completarea raportului de expertiză din oficiu, dat fiind faptul că a solicitat acest lucru prin obiecţiuni şi că instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză.

Critica este nefondată, întrucât analizând înscrisurile din dosarul de fond, Înalta Curte constată că, pentru termenul din 14 mai 2019, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus la dosar o "cerere de lămurire şi completare a raportului de expertiză tehnică", pe care prima instanţă a calificat-o în mod corect ca fiind "punct de vedere", întrucât, deşi a solicitat instanţei să pună în vedere expertului desemnat să lămurească şi să precizeze cele învederate prin această cerere, nu a formulat în concret nicio obiecţiune la care expertul să răspundă.

În speţă, examinând celelalte argumente din cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu constituie, prin ele însele, critici concrete la adresa hotărârii recurate, ci vizează anumite aspecte de netemeinicie a considerentelor instanţei de fond şi de interpretare a situaţiei de fapt, din perspectiva dinamicii producerii accidentului rutier, ce nu pot sta la baza reformării hotărârii recurate.

Astfel, în pofida concluziilor raportului de expertiză judiciară auto întocmit în cauză, recurentul-pârât a susţinut prin cererea de recurs că avariile celor două autoturisme nu sunt complementare, neexistând corespondenţă la amprentă, atât din punct de vedere al dispunerii, cât şi al amplitudinii acestora, motiv pentru care au apreciat că avariile au fost produse în alte condiţii şi împrejurări decât cele declarate.

În realitate, nemulţumirile recurentului-pârât, exprimate prin cererea de recurs, privesc soluţia dată litigiului şi nu pot conduce la admiterea recursului, în lipsa unei circumstanţieri concrete a argumentelor care să susţină afirmaţiile sale.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1801/2019 din 23 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1801/2019 din 23 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2021.