Scope of 30% salary allowance cap in public sector pay: budget-level versus individual application under Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.04.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, desfiinţarea Hotărârii nr. 1/02.03.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-au respins contestaţiile formulate de personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ împotriva Deciziei nr. 12/08.02.2018 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău; revocarea Deciziei nr. 12/08.02.2018 şi emiterea unor noi decizii de salarizare prin care să li se recalculeze drepturile salariale pentru perioada 01.01.2018-31.03.2018, cu aplicarea corectă a sporurilor de 15%, 25% şi 5%; menţinerea sporului de 15% în cuantumul maxim şi acordarea lui şi după data de 01.04.2018, spor ce a fost câştigat prin hotărâri definitive şi pentru viitor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4963 din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4963 din 29 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în contradictoriu cu Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, respectiv anularea Hotărârii nr. 1/02.03.2018 şi a Deciziei nr. 12/08.02.2018 şi obligarea intimatului-pârât la emiterea unei noi decizii de salarizare cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 sub aspectul stabilirii şi aplicării corecte a sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate, în cuantum de 15%, 25% şi 5%.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa a interpretat trunchiat normele legale, existând la nivelul instituţiilor angajatoare o practică neunitară prin pronunţarea unor decizii diferite celei din cauză, ceea ce le produce prejudicii prin stabilirea unei salarizări inferioare, comparativ cu salarizarea altor persoane angajate pe posturi similare şi pentru muncă egală.

Consideră că în mod greşit instanţa a apreciat că s-a făcut o aplicare corectă a sporurilor la care aveau dreptul, înlăturând apărările lor privind existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat sporuri într-un cuantum mai mare, inclusiv pentru viitor.

Tot în mod greşit instanţa a apreciat că indemnizaţiile lunare au fost în mod corect determinate prin actele contestate şi că drepturile salariale le-au fost stabilite în baza noii legi a salarizării, care produce efecte pentru viitor şi care face imposibilă ultraactivarea legii vechi de salarizare în temeiul căreia au fost pronunţate hotărârile definitive invocate.

Arată că prin aplicarea legii noi au pierdut la salarizare şi că prin interpretarea diferenţiată de la o instituţie la alta li s-au stabilit drepturi salariale eronate, inferioare celor cuvenite.

Invocă dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, din care reiese că în anul 2018, cuantumul brut al sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi care nu va putea depăşi procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, invocă art. 25 alin. (1) din legea-cadru, susţinând că art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază, în sensul că, dacă în urma majorării se depăşeşte salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018. Or, câtă vreme salariul de bază acordat începând cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă că inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinat prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv: aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII al Anexei V la legea-cadru; aplicarea art. 5 din acelaşi capitol.

Susţin că art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabileşte un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar. Arată că dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv aceste sume sau acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive. Pe de altă parte, arată că la data de 31.12.2017 întregul personal auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, chiar dacă acestea au fost plafonate.

Precizează că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de iniţiator al Legii nr. 163/2017, a precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate, în sensul că începând cu luna ianuarie 2018, în situaţia în care salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi, după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiţiei conform art. 23 şi art. 25 din lege.

În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii de muncă, invocă art. 23 din Legea-cadru, ce prevede că mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, prevăzut în anexele nr. 1 - VIII, şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc în cel mult 60 de zile de la publicarea legii, iar pentru această categorie profesională, regulamentul-cadru a fost aprobat de Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Justiţiei în data de 20.12.2017. După elaborarea şi aprobarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea regulamentului-cadru, ministrul justiţiei trebuie să emită ordinul pentru aprobarea condiţiilor de acordare a acestui spor.

Consideră că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex, reglementarea internă emisă în executarea Legii nr. 330/2009 a fost Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 279/C/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare judecătorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, asistenţilor judiciari, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex. Astfel, la nivelul fiecărui angajator, curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel, trebuie să existe o decizie administrativă emisă în aplicarea Ordinului nr. 279/C/2010 pentru aprobarea sporului.

Arată că potrivit art. 11 al O.U.G. nr. 65/2015 din 30 decembrie 2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010, locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maxim 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, după care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.

Precizează că un punct de vedere similar a emis şi M.M.J.S. cu privire la modalitatea de stabilire a salarizării personalului bugetar în 2018, inclusiv conform O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, or, câtă vreme regulamentul-cadru nu exista la data de 01.01.2018, se aplică vechile buletine de determinare şi expertizare şi nu se poate pune sub semnul întrebării acordarea acestui spor sau acordarea lui într-un alt procent, decât cel de 15%.

Susţin că aceeaşi situaţie este aplicabilă şi în cazul sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului de confidenţialitate, care trebuie acordate în procent de 25%, respectiv 5%.

Menţionează că în textul art. 44 din Legea nr. 153/2017, referitor la abrogarea unor dispoziţii, nu este enumerată şi O.U.G. nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010.

Mai arată că prin Decizia nr. 25/1/A/1/2.02.2018, Preşedintele Curţii de Apel Bacău a aplicat prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 şi a dispus în mod corect încadrarea personalului auxiliar de specialitate şi conex, începând cu data de 01.01.2018. În acelaşi sens, la data de 06.03.2018 Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 160, a decis recalcularea salariilor personalului auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate cu menţionarea exactă a procentelor sporurilor aplicate, acordând corect sporurile la nivelul maxim.

Precizează că 30% este valoarea pe care nu trebuie să o depăşească suma sporurilor acordate cumulat pe total buget al ordonatorului de credite şi nu pe fiecare angajat.

De asemenea, recurenţii-reclamanţi arată că la data de 26.03.2018 a fost publicată H.G. nr. 1180/2018 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind printre altele şi stabilirea mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", menţinând dispoziţiile anterioare cu privire la sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele pentru toate categoriile de personal ale familiei ocupaţionale.

Precizează că acordarea sporului de 15% a fost câştigat prin hotărâri definitive şi pentru viitor, atâta timp cât subzistă condiţiile de muncă grele ori vătămătoare.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pe motiv că recurenţii au formulat recurs împotriva sentinţei nr. 2940 din 29.11.2018, în loc de sentinţa nr. 4963 din 29.11.2018. Pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, excepţia a fost invocată în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi cu împrejurarea că prin cererea de recurs recurenţii au indicat că hotărârea recurată este sentinţa nr. 2940 din 29.11.2018, în loc de sentinţa nr. 4963 din 29.11.2018.

Instanţa de recurs constată că o asemenea împrejurare nu poate constitui temei pentru admiterea acestei excepţii, în condiţiile în care toate celelalte elemente arătate fac posibilă identificarea, fără dubii, a hotărârii ce face obiectul prezentului recurs.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au indicat în mod corect numărul de dosar, data pronunţării hotărârii recurate, soluţia pronunţată şi considerentele instanţei de fond, ceea ce face ca indicarea greşită a numărului sentinţei recurate să apară ca o simplă eroare materială.

De altfel, recurenţii-reclamanţi au depus o nouă cerere de recurs în care au indicat corect numărul hotărârii recurate.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, desfiinţarea Hotărârii nr. 1/02.03.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-au respins contestaţiile formulate de personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ împotriva Deciziei nr. 12/08.02.2018 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău; revocarea Deciziei nr. 12/08.02.2018 şi emiterea unor noi decizii de salarizare prin care să li se recalculeze drepturile salariale pentru perioada 01.01.2018-31.03.2018, cu aplicarea corectă a sporurilor de 15%, 25% şi 5%; menţinerea sporului de 15% în cuantumul maxim şi acordarea lui şi după data de 01.04.2018, spor ce a fost câştigat prin hotărâri definitive şi pentru viitor.

Recurenţii-reclamanţi au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.

Criticile formulate prin cererea de recurs vizează modalitatea diferită de calcul a salariilor în raport cu anumite curţi de apel şi acordarea eronată a sporurilor de condiţii vătămătoare, de risc şi solicitare neuropsihică şi de confidenţialitate.

În ceea ce priveşte cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurenţii-reclamanţi au precizat că solicită acordarea acestora în cuantum de 30 %, apreciind că aceasta este valoarea pe care nu trebuie să o depăşească suma sporurilor acordate cumulat pe total buget al ordonatorului de credite şi nu pe fiecare angajat.

Referitor la motivul de recurs vizând greşita aplicare a legii, în ceea ce priveşte modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 şi obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (parag. 79).

În ceea ce priveşte cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că:

"82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), prin decizia invocată statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"

Din această perspectivă, recurenţii-reclamanţi au susţinut în mod greşit că procentul sporurilor de 30% se aplică pe total buget al ordonatorului de credite, întrucât din art. 25 alin. (1) al Legii cadru nr. 153/2017 reiese că acest procent se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că:

"92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale".

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menţionat faptul că prin considerentele aceleiaşi Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, s-a reţinut că:

"93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Sub acelaşi aspect, se impun a fi relevate şi următoarele paragrafe din Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional pot fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunţate de Curtea Constituţională a României şi publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, după cum urmează:

"16. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea reţine că aceasta nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

17. Totodată, Curtea reţine că, în prezenta cauză, critica formulată de autoarea excepţiei se axează pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, care, în opinia sa, pot genera diferenţe în privinţa cuantumului sporurilor acordate aceleiaşi categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în instituţii diferite, în speţă, judecătorii care îşi desfăşoară activitatea în tribunale diferite.

18. Sub acest aspect, Curtea observă că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora "Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite" şi ale art. 3 alin. (4) din Legea-cadru potrivit căreia:

"Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu."

19. De asemenea, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII.". Ca atare, Curtea constată că stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi art. 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.

20. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, "instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele şi altele (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 23 octombrie 2007).

21. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26)."

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că în speţă nu este vorba de o discriminare în raport de modalitatea de stabilire a salariilor personalului auxiliar din cadrul Curţilor de Apel Bacău şi Bucureşti, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât Legea nr. 153/2017 prevede în mod expres în art. 25 că suma tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare.

Astfel fiind, dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la emiterea Deciziei nr. 12/08.02.2018.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că:

"pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum şi de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar şi la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază, aşa cum s-a arătat, că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 şi 5 din Anexa V a aceleiaşi legi.

În acest sens se observă că, dacă prevederile art. 1 - 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referinţă a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaţionale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu şi, prin urmare, aplicarea lor ar presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, se reţine că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la alin. (2), 4) şi 6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reţinut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În consecinţă, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depăşească un procent de 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare, soluţia primei instanţe reflectând în acest sens o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de B., F., J., C., G., D., H., A., E., I. împotriva sentinţei civile nr. 4963 din 29 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de B., F., J., C., G., D., H., A., E., I. împotriva sentinţei civile nr. 4963 din 29 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2021.