Salary Recalculation Upheld: Full Inflation Adjustment and Interest Ordered for Judges After Late Reclassification Orders

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au formulat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea privind emiterea unui nou ordin de salarizare, solicitând instanţei să dispună:

- obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei la emiterea începând cu data de 09.04.2015 a unui nou ordin de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei;

- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate în raport cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 475 din 15 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale.

A respins capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale formulat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Prahova, ca nefondată.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti.

A obligat pârâtul Ministrul Justiţiei să emită pentru reclamante ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015.

A obligat pârâţii Curtea de Apel Prahova şi Tribunalul Prahova ca, după emiterea de către ministrul justiţiei a ordinului de încadrare salarială menţionat în precedent, să plătească sumele de bani reprezentând diferenţele salariale rezultate lunar, începând cu data de 01.08.2015, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală aferentă, calculate de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la plata efectivă a acestora.

A respins în rest cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 22 mai 2018, pronunţată de către instanţa de fond, s-a îndreptat eroarea materială din cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate, în sensul că data de la care pârâţii Curtea de Apel Prahova şi Tribunalul Prahova sunt obligaţi să plătească drepturile salariale este 9 aprilie 2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 475 din 15 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele B. şi A. şi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, dispunând recalcularea la nivel maxim a indemnizaţiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015.

Totodată, art. 2 din ordinul menţionat prevede că începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, pe familie ocupaţională, ţinând cont de faptul că de la 1 octombrie 2016 la nivelul ÎCCJ s-a acordat valoarea de referinţă sectorială 405 RON, ca urmare a adoptării Ordinului Preşedintelui ICCJ nr. 283/25.10.2016, începând cu această dată s-a făcut raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională în funcţie de această valoare de referinţă sectorială majorată cu 10%.

Prin Omj nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat Omj nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)".

Ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Omj nr. 4680/C/2016 şi art. 3 din Omj nr. 219/C/2017 care statuează că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale se va realiza ulterior, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite, aducerea la îndeplinire a acestor prevederi s-a concretizat în ceea ce le priveşte pe intimatele-reclamante în emiterea Omj nr. 1472/C/2017.

Prin urmare, Omj nr. 1472/C/24.05.2017 a fost emis în aplicarea dispoziţiilor Omj nr. 4680/C/2016 şi a Omj nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014.

Aşadar, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, prin Omj nr. 4680/C/2016 şi ulterior prin Omj nr. 1472/C/24.05.2017 s-a realizat recalcularea la nivel maxim a indemnizaţiilor intimaţelor-reclamante începând cu 9 aprilie 2015, stabilindu-se o unificare a indemnizaţiilor prin eliminarea diferenţelor salariate generate de acordarea unor drepturi în funcţie de actul normativ în vigoare.

În concluzie, ţinând cont de faptul că prin Omj nr. 1472/C/24.05.2017 s-au stabilit concret drepturile salariale ale intimatelor-reclamante începând cu data de 9.04.2015, cererea privind obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare potrivit art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 a rămas fără obiect.

Pârâta Curtea de Apel Ploieşti a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamante ca neîntemeiate.

Recurenta pârâtă a invocat Decizia nr. 76 din data de 07 aprilie 2017 emisă de preşedintele Curţii de Apel Ploieşti potrivit căreia, începând cu data de 01 octombrie 2016, personalul auxiliar de specialitate si personalul conex din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti vor fi salarizaţi conform grilei de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, conform anexelor la aceasta decizie.

Recurenta pârâtă a precizat că această decizie a fost emisă avându-se în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, faptul că nivelul maxim de încadrare la personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul ICCJ este la valoarea de referinţa de 405 RON la care se adaugă 10% potrivit legii 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitarea a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, adresa MJ nr. x/31.01.2017 şi Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti număr 8/30.03.2017.

De asemenea, recurenta pârâtă a invocat şi adresa nr. x/31.01.2017 emisă de Ministerul Justiţiei, care prevede că luând în considerare limitele de cheltuieli pe ordonatorii principali de credite aprobate în şedinţa Guvernului nr. 24 ianuarie anul curent, precum şi prevederile Legii responsabilităţii fiscal bugetare nr. 69/2010, republicată, salariile rezultate din aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 se vor putea plăti începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Miniserului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2017.

Prin recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 475 din 15 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au solicitat a se constata că în mod greşit s-a dispus obligarea pârâţilor Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova la plata sumelor de bani reprezentând diferenţe salariale începând cu data de 01.08.2015, corect fiind începând cu data de 09.04.2015, când îşi produc efecte juridice ordinele de încadrare salarială.

Recurentele reclamante au invocat existenţa unei contradicţii între considerentele şi dipozitivul hotărârii, în cele dintâi fiind menţionată data de 09.04.2015, în timp ce în dispozitiv - data de 01.08.2015, total nejustificat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea începând cu data de 09.04.2015 a unui nou ordin de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiilor de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, precum şi obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curţii de Apel Ploieşti şi Tribunalului Prahova la plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate în raport cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, până la data plăţii efective.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamante şi a obligat pârâtul Ministrul Justiţiei să emită pentru reclamante ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, obligând, totodată, pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova la plata diferenţelor salariale astfel rezultate, începând cu data de 01.08.2015, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală aferentă, calculate de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la plata efectivă a acestora.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în camera de consiliu de la 22.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 475 din 15 februarie 2017 în sensul că data de la care pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova sunt obligaţi să plătească drepturile salariale este 09.04.2015, şi nu 01.08.2015.

Sunt nefondate criticile recurentului pârât Ministerul Justiţiei în sensul că acţiunea este lipsită de obiect având în vedere că prin Ordinul nr. 1472/C/2017, emis în aplicarea dispoziţiilor Omj nr. 4680/C/2016 şi a Omj nr. 219/C/2017, au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu 09 aprilie 2015.

Instanţa de recurs observă că Ordinul nr. 1472/C/2017 a fost emis la 24 mai 2017, ulterior demersului reclamantelor iniţiat la data de 28 aprilie 2016 şi chiar a pronunţării sentinţei atacate (15 februarie 2017).

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinelor nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017 şi nr. 1472/C/2017, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiilor de încadrare cuvenite reclamantelor, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantelor de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

În plus, reclamantele au solicitat prin acţiune şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută, prima instanţă a reţinut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantelor, iar prin Ordinul nr. 1472/C/2017 s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu şi actualizarea acestor drepturi şi aplicarea dobânzii legale.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta nu a încadrat calea de atac într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate se subsumează pct. 8 al acestui articol, vizând aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susţinut, în esenţă, că a respectat dispoziţiile legale în materia salarizării, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, dispunând recalcularea indemnizaţiilor de încadrare salarială, începând cu data de 01.10.2016, conform Deciziei nr. 76/07.04.2017.

Instanţa de recurs observă că decizia amintită nu a fost depusă nici în dosarul instanţei de fond, nici în cel al instanţei de recurs, însă, din cuprinsul cererii de recurs, rezultă că are ca obiect recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, iar nu celor aferente magistraţilor, categorie profesională distinctă, în care se încadrează reclamantele din prezenta cauză. Aşadar, împrejurarea emiterii Deciziei nr. 76/07.04.2017 este nerelevantă în soluţionarea speţei de faţă, întrucât nu este aplicabilă în situaţia reclamantelor magistraţi.

Cu privire la recursul formulat de reclamantele A. şi B., Înalta Curte constată că susţinerile acestora, vizând data de la care s-a dispus obligarea pârâţilor Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova la plata sumelor de bani reprezentând diferenţe salariale, deşi întemeiate, nu pot duce la reformarea sentinţei recurate, având în vedere că prin încheierea de şedinţă pronunţată în camera de consiliu de la 22.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 475 din 15 februarie 2017, în sensul că data de la care pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova sunt obligaţi să plătească drepturile salariale este 09.04.2015, şi nu 01.08.2015.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamantele B. şi A. şi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantele B. şi A. şi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 475 din 15 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 22.05.2018, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2021.