Forfeiture of right to challenge administrative tax decision despite pending related litigation: no interruption of one-year deadline where legality of act not contested

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscala-ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea Deciziei nr. 15/21.01.2016, emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - ANAF sub nr. x/6.11.2015, decizie prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative formulate de societatea A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.09.2015, precum şi anularea Deciziei de impunere nr. x/22.09.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală (RIF) nr. x/22.09.2015, emise de către DGRFP Craiova - AJFP Olt Activitatea de Inspecţie Fiscală, în ipoteza în care se va constata caracterul nejustificat al suspendării soluţionării contestaţiei administrative, împrejurare ce permite instanţei de judecată să se pronunţe pe fondul actului de impunere.

În subsidiar, în situaţia în care s-ar aprecia că nu poate fi antamat fondul raportului juridic de drept fiscal, a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea - pe fond - a contestaţiei administrative formulate de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.09.2015, emisă în baza RIF nr. x/22.09.2015, contestaţie înregistrată la DGRFP Craiova sub nr. x/28.10.2015 şi la ANAF sub nr. A SLP 2350/06.11.2015 şi emiterea actului administrativ de soluţionare a contestaţiei administrative, înregistrate sub nr. x/28.10.2015, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5491 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscala-ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, ca tardiv introdusă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre judecarea pricinii la instanţa de fond.

În susţinerea căii de atac promovate, a susţinut recurenta că maniera în care prima instanţă a interpretat şi aplicat normele ce reglementează termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ, încalcă prevederile art. 11, alin. (1), lit. a) şi art. 11, alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dar şi pe cele ale art. 2548, alin. (3), art. 2537, pct. 2 şi art. 2541, alin. (1) şi (2) din C. civ.

Din sinteza criticilor invocate de recurentă, rezultă că aceasta a apreciat drept nelegal modul în care prima instanţă a constatat faptul că acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, a fost promovată cu depăşirea termenelor de 6 luni, respectiv 1 an, reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme pârâtele nu au dovedit că a fost trimisă/comunicată către recurentă Decizia ANAF nr. 15/2016. Afirmă recurenta că recipisa AR, ce poartă data de primire de 25.01.2016, reprezintă un act de comunicare viciat, în contextul în care mai multe rubrici ale recipisei nu sunt completate, iar pe aceasta există tipuri diferite de scriere. Astfel, apreciază recurenta că, în lipsa îndeplinirii unei proceduri de comunicare conforme, termenul de 6 luni de exercitare a acţiunii în anularea Deciziei ANAF nr. 15/2016, prevăzut de dispoziţiile art. 11, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu a început sa curgă. Totodată, afirmă recurenta că, deşi a recunoscut că a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul Deciziei ANAF nr. 15/2016 din dosarul nr. x/2015, în timpul cât acesta se afla, încă, pe rolul Curţii de Apel Craiova, prima instanţă a conferit un efect nelegal demersului pârâtelor de a depune sus indicatul act administrativ fiscal în antereferitul dosar, atunci când a apreciat că fie data depunerii, fie, cel mai târziu, data pronunţării sentinţei nr. 113/2016 reprezintă data luării la cunoştinţă, în sensul art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, apreciază, în esenţă, recurenta că, indiferent de maniera de apreciere a modului de îndeplinire a procedurii de comunicare, atât curgerea termenului de 6 luni, cât şi cea a celui de 1 an au fost întrerupte de derularea contextului litigios ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, a cărui soluţionare definitivă a avut loc la data de 05.10.2017 (data pronunţării deciziei civile nr. 2848/2017) şi în cadrul căruia a fost supusă analizei şi Decizia nr. 15/21.01.2015. Pentru aceste considerente, apreciază recurenta că, la data de 06.10.2017 a început să curgă un nou termen de contestare a Deciziei nr. 15/21.01.2015, motiv pentru care cererea sa de chemare în judecată, formulată la data de 05.12.2017, a fost introdusă în termen legal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică, reiterând argumentele aduse în sprijinul apărărilor formulate în faţa instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 18 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că demersul judiciar al reclamantei societatea A. S.R.L urmăreşte, în principal, anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 15/21.01.2016, emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, celelalte capete de cerere (formulate prin acţiunea în contencios administrativ cu care partea a învestit instanţa de judecată) având un caracter subsidiar, subordonat manierei de soluţionare a antereferitului petit principal.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis, însă, excepţia tardivităţii formulării cererii privind anularea actului administrativ, respingând astfel acţiunea recurentei - reclamante, iar o astfel de soluţie este criticată de aceasta prin invocarea motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., argumentele recurentei vizând, în esenţă, două aspecte şi anume: pe de o parte, interpretarea dată de instanţa de fond, în contextul aspectelor de fapt incidente cauzei, normelor de drept material ce reglementează chestiunea momentului naşterii dreptului său la acţiune, iar pe de altă parte maniera în care judecătorul fondului a dezlegat chestiunea momentului împlinirii ambelor termene reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Examinând raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, prin respingerea cererii de chemare în judecată ca tardiv introdusă (iar nu ca prescrisă), instanţa de fond a reţinut, în esenţă, efectele produse de împlinirea termenului de decădere de 1 an, reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv pierderea dreptului subiectiv (de a solicita anularea actului administrativ) a cărui exercitare nu a fost realizată în termen, iar nu doar stingerea dreptului material la acţiune, reglementată în planul legii contenciosului administrativ de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin instituirea unui termen de prescripţie de 6 luni.

Pe cale de consecinţă, argumentele recurentei, prin care aceasta invocă mecanisme specifice materiei prescripţiei, nu pot fi avute în vedere decât dacă, potrivit voinţei legiuitorului, acestea sunt aplicabile şi contextului decăderii, o astfel de natură juridică a termenului de 1 an fiind, contrar celor invocate de recurentă, expres statuată de alin. (5) al art. 11 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată reflectă o corectă interpretare a prevederilor normative incidente materiei termenului de decădere de 1 an, prin raportare la elementele de fapt ale cauzei pendinte, motiv pentru care instanţa de control judiciar nu poate împărtăşi opinia recurentei, apreciind criticile acesteia ca fiind nefondate.

Astfel, actul a cărui anulare a fost solicitată (Decizia nr. 15/21.01.2016) are natura juridică a unui act administrativ emis în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative, reglementată de art. 205-218 din Ordonanţa 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (lege aplicabilă momentului emiterii actului atacat), iar printr-o astfel de decizie s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de recurentă împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.09.2015.

Conform art. 214, coroborat cu art. 218 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Codul de procedură fiscală 2003, actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Pe cale de consecinţă, legiuitorul a conferit recipisei poştale de confirmare a primirii scrisorii recomandate valenţa unui act doveditor al momentului comunicării. Aspectele invocate de recurentă, privind neconformitatea recipisei AR, ce ar deriva din existenţa unor tipuri diferite de scriere pe diversele părţi ale recipisei, ori faptul că nu este completată, de către lucrătorul poştal, rubrica privind felul trimiterii, sau că lipseşte semnătura lucrătorului poştal de la prezentare ori ştampila de zi a oficiului de distribuire, nu prezintă relevanţă, câtă vreme toate aceste aspecte nu privesc chestiunea de referinţă a elementelor ce fac dovada primirii corespondenţei de către recurentă. Or, Înalta Curte observă că, prin memoriul de recurs, recurenta nu a criticat maniera în care prima instanţă a reţinut existenţa elementelor provenind de la recurentă, de natură a proba primirea scrisorii recomandate de către aceasta, respectiv ştampila societăţii şi semnătura de primire aplicate pe recipisa de comunicare sau ştampila la zi a oficiului de primire (25.01.2016).

Totodată, Înalta Curte reţine că în materia termenului de decădere de 1 an, reglementat de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a instituit, drept momente relevante, nu doar pe cel al comunicării actului, dar şi pe cel al luării la cunoştinţă, ipoteză incidentă cu precădere în cazul inexistenţei unui act de comunicare.

Or, în cauza de faţă, dincolo de faptul că, în mod legal, a identificat prima instanţă data de 25.01.2016 drept moment al comunicării Deciziei nr. 15/21.01.2016, de la care, în lumina prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 214 alin. (1) şi art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, a început să curgă termenul de formulare a cererii privind anularea deciziei, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului s-a raportat, legal, şi la criteriul alternativ al momentului luării la cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ. Or, un astfel de moment a fost plasat chiar de recurentă, inclusiv prin memoriul de recurs, în cadrul litigios al judecăţii în fond (în faţa Curţii de Apel Craiova) a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, iar o astfel de fază procesuală a fost finalizată prin pronunţarea, la data de 10.03.2016, a sentinţei nr. 113/2016, acesta fiind cel mai târziu moment la care se poate reţine îndeplinirea condiţiei luării la cunoştinţă.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că raţionamentul primei instanţe, ce a stat la baza identificării momentului de la care a început să curgă termenul de decădere, a fost unul conform prevederilor legale.

De asemenea, Înalta Curte reaminteşte că, în principiu, termenul de decădere nu este susceptibil de suspendare sau întrerupere, excepţiile de la o astfel de regulă fiind limitativ prevăzute de lege.

Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte apreciază că nu se califică în sfera sensului noţiunii de "cerere de chemare în judecată", vizat de prevederile art. 2548 alin. (3) C. civ., contextul litigios ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 Din această perspectivă, instanţa de control judiciar observă că obiectul dosarului nr. x/2015 a fost reprezentat de cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/22.09.2015 şi de obligarea DGRFP Craiova la soluţionarea contestaţiei administrative formulate de A. S.R.L., împotriva celei din urmă indicate decizii de impunere. În cadrul unui astfel de litigiu, au fost analizate exclusiv efectele pe care emiterea Deciziei nr. 15/2016 le produce în planul temeiniciei capătului de cerere privind obligarea DGRFP Craiova la soluţionarea contestaţiei administrative, fără ca legalitatea actului administrativ să fi fost contestată de recurentă sau analizată de instanţă în dosarul nr. x/2015.

Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului pendinte, recurenta -reclamantă a supus controlului exercitat de instanţele de contencios administrativ însăşi legalitatea Deciziei nr. 15/2016, solicitând anularea acesteia.

Potrivit art. 2548 alin. (3) C. civ.: atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei fiind aplicabile în mod corespunzător.

Observând forma redacţională a sus indicatului text normativ, Înalta Curte apreciază că cererea de chemare în judecată ce are valenţa de a genera întreruperea termenului de decădere nu poate fi decât cea ce priveşte dreptul ce presupune exercitarea unei asemenea acţiuni în justiţie, vizată de termenul de decădere, iar în ipostaza termenului reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acest drept este cel de a solicita anularea actului administrativ individual.

Pe cale de consecinţă, cum legalitatea Deciziei nr. 15/2016 nu a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, sunt nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa cazului de întrerupere a termenului de decădere reglementat de art. 2548 alin. (3) C. civ., prima instanţă, reţinând, astfel, în mod legal, că, la data de 05.12.2017, când recurenta a formulat acţiunea ce face obiectul dosarului pendinte, aceasta era decăzută din dreptul de a solicita anularea actului, drept efect al depăşirii termenului de decădere de 1 an reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 5491 din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.