Seconded judge denied prosecutors' salary multiplier; appeals dismissed, lower court ruling upheld.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 15 februarie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri:

· obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unui ordin de încadrare, prin aplicarea coeficientului de multiplicare 19,000, prevăzut în Anexa A pct. 13 din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 15 iunie 2017,

· obligarea pârâtei Şcoala Naţională de Grefieri la calcularea drepturilor salariate cu începere de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv 01.07.2017, prin raportare la drepturile salariale stabilite potrivit primului petit,

· obligarea pârâţilor la plata diferenţei, începând cu data de 15 iunie 2017, dintre venitul pe care l-ar fi obţinut prin raportare la coeficientului de multiplicare 19,000, prevăzut în Anexa A pct. 13 din O.U.G. nr. 27/2006, şi venitul efectiv plătit, diferenţă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3226 din 5 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi acţiunea formulată de reclamantul A..

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 anterior, au declarat recurs principal reclamantul A. şi recurs incident, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Prin calea de atac promovată, reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamatul arată că prin sentinţa recurată s-a realizat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 67 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Şcolii Naţionale de Grefieri, aprobat prin HCSM nr. 183/2007 şi a celor reglementate de art. 96 lit. b) şi e) din acelaşi Regulament, în contextul în care raţionamentul primei instanţe a plecat de la premisa greşită că personalul de instruire detaşat din cadrul instanţelor ar reprezenta o altă categorie de personal faţă de personalul de instruire detaşat din cadrul parchetelor, în contextul în care, în opinia recurentului, apartenenţa la aceeaşi categorie de personal (personal de instruire) a judecătorilor şi a procurorilor detaşaţi în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri este evidentă.

Apreciază recurentul că, deşi prima instanţă a statuat că, între reclamantul judecător şi colegii procurori, care îndeplinesc aceeaşi funcţie (de personal de instruire), în condiţii identice de muncă, de studii şi de vechime, există o situaţie discriminatorie, aceasta a decis, nelegal, să nu înlăture o astfel de discriminare, considerând, eronat, că instanţele nu pot crea lege în acest sens. Din această perspectivă, consideră recurentul că judecătorul fondului trebuia să realizeze doar un demers de interpretare corectă şi de aplicare pertinentă a prevederilor O.G. nr. 27/2006 şi Legii nr. 71/2015, prevederile legale menite să înlăture discriminările din sistemul salarial bugetar fiind deja adoptate de legiuitor.

De altfel, afirmă recurentul că o interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, care să permită înlăturarea oricăror discriminări, este cuprinsă şi într-o Notă a Ministrului Muncii, contrasemnată de Ministrul Finanţelor, în care se arată, între altele, că: "Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul, încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Totodată, menţionează recurentul că prin introducerea art. 31 alin. (1) în conţinutul O.U.G. nr. 57/2015, legiuitorul a exprimat, încă o dată şi mai clar voinţa sa de înlăturare a discriminărilor salariale neobiective, pe care a exhibat-o anterior prin Legea nr. 71/2015, pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, iar potrivit art. 31 alin. (1), introdus în O.U.G. nr. 57/2015 de O.U.G. nr. 20/2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Mai arată recurentul că prin emiterea O.U.G. nr. 43/2016, legiuitorul a încercat să restrângă aria cauzelor de discriminare ce trebuiau înlăturate din actele normative şi, deşi dispoziţiile unei astfel de ordonanţe, au fost, în mod indirect, constatate ca nefiind constituţionale (în ceea ce priveşte excluderea hotărârilor judecătoreşti din aria cauzelor din care derivă discriminările salariale), astfel de dispoziţii au adus o lămurire care este pertinentă şi concludentă pentru demersul judiciar pendinte, arătând, în mod expres, că actele normative care încearcă să înlăture discriminările neobiective de natură salarială au un efect direct, fără a fi nevoie ca actele normative din care derivă discriminarea să fie abrogate, modificate ori afectate de vreo altă cauză de ineficacitate.

Astfel, apreciază recurentul că prevederile art. 5 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările din Legea de aprobare nr. 71/2015, precum şi cele similare din art. 31 alin. (1), introdus în O.U.G. nr. 57/2015, de O.U.G. nr. 20/2016, constituie temei normativ de înlăturare a discriminărilor salariale neobiective existente între persoane plătite din fonduri publice şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, evocând, totodată aspectele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/2016.

Tot în susţinerea nelegalităţii sentinţei atacate, face recurentul trimitere şi la acte administrative emanând de la pârât, care, prin hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a exprimat puncte de vedere potrivit cărora o discriminare de natură salarială între cele două categorii de magistraţi (judecători şi procurori) nu se justifică.

3.2. În cauză a formulat recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a sentinţei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la emiterea unui ordin de încadrare şi plata diferenţelor de venit actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzilor legale pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv 01.01.2017.

Apreciază recurentul că instanţa de fond a dispus în mod netemeinic şi nelegal cu privire la sus indicata excepţie întrucât, drept efect al intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în acord cu dispoziţiile art. 8 Anexa V din acest act normativ, indemnizaţiile de încadrare ale personalului de instruire de la Şcoala Naţională de Grefieri se stabilesc de către directorul Şcolii Naţionale de Grefieri, sens în care începând cu anterior indicata dată drepturile salariale ce îl privesc pe reclamant (ce are calitatea de judecător detaşat pe un post de personal de instruire) se stabilesc prin decizie emisă de către directorul Şcolii Naţionale de Grefieri.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Şcoala Naţională de Grefieri, evocând apărări similare celor exhibate în faza de judecată a fondului, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., ca neîntemeiat. Deşi legal citată, intimata - pârâtă nu a depus întâmpinare faţă de recursul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

4.2. Respingerea recursului reclamantului A. a fost solicitată şi de către recurentul - pârât pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, acesta apreciind drept nefondate motivele de casare exhibate de recurentul - reclamant.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 22 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.2. Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2019, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 13 din Anexa B a O.U.G. nr. 27/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul judiciar, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că nu permit salarizarea judecătorilor - personal de instruire la Şcoala Naţională de Grefieri - prin aplicarea coeficientului de multiplicare 19.00, prevăzut la pct. 13 din Anexa A a O.U.G. nr. 27/1996, neconstituţionalitate, precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că funcţia de personal de instruire, prevăzută la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, pe care o îndeplineşte, prin detaşare, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, un judecător şi funcţia de personal de instruire pe care o îndeplineşte, în aceleaşi condiţii, un procuror, nu sunt funcţii similare, care să dea loc unei salarizări de acelaşi nivel, în aceleaşi condiţii de studii, de vechime şi de desfăşurare a activităţii în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă.

5.3 În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, s-a dispus constituirea dosarului asociat nr. x/2018, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Din examinarea memoriului de recurs formulat de reclamantul A., Înalta Curte reţine că legalitatea hotărârii primei instanţe a fost contestată de acesta prin invocarea unor critici subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., ce pot fi grupate în următoarele seturi de argumente:

· eronata interpretare dată de prima instanţă noţiunii de personal de instruire din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, prin reţinerea unei distincţii între personalul de instruire detaşat din cadrul instanţelor de judecată şi cel detaşat din cadrul parchetelor;

· critici prin care recurentul a clamat o lipsă a unei justificări obiective a soluţiei de respingere a acţiunii, respectiv de neînlăturare a situaţiei discriminatorii pe care chiar instanţa a constatat-o ca fiind generată de cadrul legal aplicabil între reclamantul judecător şi colegii săi procurori, care îndeplinesc aceeaşi funcţie în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri ("Şcoala").

Cât priveşte primul set de argumente, Înalta Curte apreciază criticile aduse de recurent sentinţei nr. 3226 din 5 iulie 2018 drept nefondate, reţinând că, deşi potrivit art. 67 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Şcolii Naţionale de Grefieri, aprobat prin HCSM nr. 183/2007 personalul de execuţie al Şcolii este compus din: a) personalul de instruire; b) funcţionari publici şi c) personal contractual, art. 68 alin. (1) al aceluiaşi regulament arată că personalul de instruire al Şcolii este format din: a) personalul propriu al Şcolii, recrutat din rândul judecătorilor, procurorilor şi grefierilor cu studii superioare sau al altor specialişti, inclusiv prin detaşare, potrivit dispoziţiilor legii, în cadrul Şcolii; b) colaboratori externi/formatori ai Şcolii, recrutaţi din rândul judecătorilor, procurorilor, grefierilor cu studii superioare, cadrelor didactice universitare sau al altor specialişti români ori străini. Pe cale de consecinţă, categoria personalului de instruire este structurată, la rândul său, în subcategorii (personal propriu şi colaboratori externi), care, la rândul lor sunt structurate pe subcategorii precum: judecători, procurori, grefieri cu studii superioare sau alţi specialişti.

De asemenea, relevante în cauză sunt şi prevederile art. 18 din Legea nr. 567/2004, conform cărora personalul de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri este numit de Consiliul Superior al Magistraturii dintre judecători sau procurori, grefieri cu studii superioare ori alţi specialişti, un atare personal putând fi numit şi prin detaşare în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.

În cauză, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 1501/21 noiembrie 2016 a secţiei de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ("CSM"), recurentul a fost detaşat, începând cu data de 01.05.2016, în cadrul Şcolii, iniţial prin Hotărârea nr. 352/14.04.2016, iar ulterior prin Hotărârea nr. 1501/21 noiembrie 2016. În acest context, Înalta Curte apreciază că nu poate fi ignorat statutul de judecător detaşat al reclamantului, în sensul art. 58 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a cărui salarizare se realizează, prin raportare la funcţia de bază, prin alin. (3) al unui atare text normativ prevăzându-se că, în perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat, iar când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti.

Mai mult, în raport de pretenţiile recurentului reclamant (indicate în cererea de chemare în judecată) prin care acesta solicită obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unui ordin de încadrare, prin aplicarea coeficientului de multiplicare 19,000, prevăzut în Anexa A pct. 13 din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 15 iunie 2017, Înalta Curte constată că, în planul identificării mecanismului aferent salarizării personalului de specialitate juridică din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, legiuitorul a stabilit, în art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 (act normativ exhibat chiar de recurent), că salarizarea se realizează în raport cu vechimea în magistratură sau, după caz, în specialitate, potrivit prevederilor lit. B) din anexă.

În cuprinsul pct. 13 al literei B din anexa unui atare act normativ, se stipulează însă că personalului de instruire de specialitate juridică din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri îi este aplicabil coeficientul de multiplicare prevăzut la lit. A) nr. crt. 13,19, 24, 28-31.

Pe de altă parte, lit. A). a anexei, în numerele de criterii 13,19,24, 28-31 reglementează un număr multiplu de funcţii, nr. crt. 13 vizând exclusiv calitatea de procuror având grad profesional de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, în timp ce calitatea de judecător este reglementată în nr. crt. 19, 24 28-31 din cuprinsul unei atare lit. A). a anexei la O.U.G. nr. 27/2006.

În raport de toate aceste aspecte, întrucât categoria personalului de instruire este departajată în subcategorii, iar prevederile normative, ce guvernează materia determinării coeficientului de multiplicare aferent salarizării personalului de instruire din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, cuprind reglementări specifice fiecărei subcategorii a personalului de instruire, în mod legal judecătorul fondului a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea legală a prevederilor sus indicatelor texte normative coeficientul de multiplicare 19,000, prevăzut în Anexa A pct. 13 din O.U.G. nr. 27/2006, a fost reglementat doar în materia salarizării subcategoriei procurorilor detaşaţi în cadrul Şcolii.

Nefondat este şi cel de-al doilea set de critici exhibate de recurent, Înalta Curte reţinând că, după cum s-a statuat şi prin pct. 168 al Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, art. 1 din Legea nr. 303/2004 defineşte magistratura ca fiind activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Astfel, esenţa activităţii lor constă în aplicarea şi interpretarea judiciară a legii şi în conducerea şi controlul activităţii de urmărire penală, după caz, neputând desfăşura activităţi specifice celei de legiferare sau de organizare şi punere în aplicare a legii pe calea actelor administrative.

În atare condiţii, parametrii controlului de legalitate deferit analizei pe calea acţiunii în contencios administrativ nu permit judecătorului să ignore faptul că activitatea sa este guvernată de obligaţia de a se supune legii (art. 124 alin. (3) din Constituţie), iar a se supune legii înseamnă că judecătorul trebuie să aplice legea chiar daca apreciază că legea sau hotărârea rezultata în urma aplicării legii este nedreaptă. Astfel, demersul de interpretare a legii se plasează în cadrul aprecierii sensului pe care îl are litera legii, iar, având în vedere principiul separaţiei puterilor în stat (art. 1 alin. (4) din Constituţie) şi al siguranţei juridice, care cer stricta respectare a legii, judecătorul nu poate înlătura de la aplicare o normă, ignorând voinţa legiuitorului care a fost într-un anumit sens.

În ceea ce priveşte incidenţa unui coeficient diferit aplicabil în determinarea drepturilor salariale ale diverselor subcategorii ale personalului de instruire din cadrul Şcolii, Înalta Curte are în vedere că tratamentul diferenţiat a fost avut în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte şi nu se poate determina încadrarea acestora în alt coeficient de salarizare decât cel stabilit pentru fiecare subcategorie de personal.

Chiar presupunând existenţa, în cauză, a unei discriminări, prima instanţă nu putea înlătura de la aplicare dispoziţiile legale menţionate, fiind corectă reţinerea, de către judecătorul fondului, a incidenţei aspectelor dezlegate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 3 iulie 2008 Publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia recurentului privind existenţa unui mecanism prevăzut de dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2016, raportate la cele ale O.U.G. nr. 83/2014 (modificate prin Legea nr. 71/2015) şi O.U.G. nr. 57/2015 (modificate prin O.U.G. nr. 20/2016), care ar fi permis judecătorului fondului, ca, în lipsa unei abrogări, modificări sau a altei cauze de ineficacitate a prevederilor anexelor O.U.G. nr. 27/2006, să înlăture discriminările salariale neobiective apreciate de prima instanţă ca fiind generate de atare reglementări, în contextul în care susţinerile recurentului nu au acoperire în normele legale invocate de acesta, având un caracter speculativ. Din această perspectivă, relevant este, spre exemplu, faptul că invocarea conţinutului normativ al art. 5 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 83/2014 a fost realizată prin extragerea textului din contextul integrat al prevederilor art. 5 din acelaşi act normativ ce reglementează, care reglementează alte ipoteze decât cea a recurentului, căruia îi sunt incidente prevederile legale ce reglementează statutul personalului detaşat, având calitatea de judecător.

De altfel, chiar din cuprinsul aspectelor învederate în pct. 22 al Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale rezultă că egalizarea reglementată de O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, vizează aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite. Or, astfel cum s-a arătat deja, în plan normativ există, după cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, o departajare între subcategoria personalului de instruire recrutat prin detaşare din rândul judecătorilor, faţă de cea a personalului de instruire recrutat prin detaşare din rândul procurorilor, coeficientul reglementat de lit. A) pct. 13 a anexei O.U.G. nr. 27/2006 vizând, prin voinţa legiuitorului, doar cea din urmă subcategorie (cea de procuror).

Argumentele invocate de reclamant (încălcarea principiului egalităţii în faţa legii sau a celui conform căruia "pentru muncă egală sau de valoare egală, salariu egal") urmează a fi valorificate prin procedura de sesizare a Curţii Constituţionale, demers de care acesta a uzat.

În concluzie, Înalta Curte constată că, din perspectiva aspectelor criticate de recurentul - reclamant, nu pot fi identificate elemente de nelegalitate care să atragă incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3226 din 5 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II.2. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte apreciază că aspectele evocate de sus indicata parte, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 5 din C. proc. civ., sunt nefondate, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 567/2004, potrivit cărora Şcoala Naţională de Grefieri este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii, Directorul Şcolii fiind ordonator terţiar de credite, în contextual în care Şcoala Naţională de Grefieri este o instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a grefierilor şi a celuilalt personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi formarea profesională continuă a acestora, în condiţiile legii.

Prin urmare, întrucât prin actul de sesizare al instanţelor de contencios administrativ s-a solicitat obligarea la emiterea unui ordin de încadrare, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare începând cu data de 15 iunie 2017, momentul relevant în individualizarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecăţii este cel al momentului de la care se solicită aplicarea unui nou coeficient de multiplicare, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Pe cale de consecinţă, în soluţionarea unei cereri privind emiterea unui ordin de stabilire a unei indemnizaţii de încadrare având drept dată de debut un reper temporar anterior datei de 1 iulie 2017 (precum data de 15 iunie 2017) calitatea procesuală pasivă aparţine autorităţii ce deţinea, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, competenţa legală de a elabora un atare act administrativ, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii, fiind irelevant faptul că recurentul nu a indicat sfârşitul perioadei pentru care a formulat pretenţiile.

Astfel, nu se poate reţine o încălcare, în sensul pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, prima instanţă procedând la o corectă individualizare a cadrului procesual pasiv incident cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondate, nefiind identificate, în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., motive de reformare a sentinţei civile nr. 3226 din 5 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 3226 din 5 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.