Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4317/2021 AI generated

Peremption of appeal: timeliness of recourse against a perimare decision and forfeiture of procedural rights under the five-day deadline

Case Number Decizia nr. 4317/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as time-barred, thereby upholding the appellate court’s prior decision to declare the original appeal lapsed and confirming the finality of the lower court’s judgment in favor of the defendant company. The dispute arose from a civil action between a local administrative authority and a private entity, where the authority appealed the first-instance judgment; the appellate court subsequently perempted that appeal for procedural default, prompting the authority to file a further appeal to that perimare decision. The court found the final appeal inadmissible because it was filed on September 29, 2020, significantly exceeding the mandatory five-day deadline prescribed by Article 421(2) of the Code of Civil Procedure for appealing a perimare decision, which had expired in March 2019; relying on Articles 181(2), 185(1), and 493(3) and (5) of the Code of Civil Procedure, and noting the appellant’s failure to request reinstatement of the deadline under Article 186, the court ruled that the late filing resulted in the forfeiture of the procedural right.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ; Peremption of appeal: timeliness of recourse against a perimare decision and forfeiture of procedural rights under the five-day deadline: Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ.: "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare (...)".

Keywords

AI generated
procedural deadline forfeiture of recourse rights article of civil procedure time limits for seeking redress late submission preclusion right to a decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1417 din 21 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării şi a constatat perimat recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritoriala Vedea prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 256/30.05.2017 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

2. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii de perimare a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Vedea, criticând hotărârea atacată.

3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ.: "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare (...)".

Decizia nr. 1417 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal recurată în prezenta cauză, prin care s-a constatat perimat recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritoriala Vedea prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 256/30.05.2017 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.., a fost pronunţată la data de 21 martie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 29 septembrie 2020, aşadar cu depăşirea termenului legal imperativ şi peremptoriu de 5 zile de la data pronunţării hotărârii, termen care s-a împlinit la 27 martie 2019 (o zi de miercuri), potrivit prevederilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ. ("Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte"), sens în care recursul este tardiv introdus.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Înalta Curte constată că recurenta nu a solicitat repunerea sa în termen.

Cum în cauză, recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 493 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. se va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Vedea prin primar împotriva Deciziei nr. 1417 din 21 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.