Restitution claim remanded after court relied on undisclosed factual issue.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 25.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantele ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICA ALBA IULIA şi PAROHIA ROMANO CATOLICA BRAŞOV CENTRU au formulat în contradictoriu cu pârâtele Comisia speciala de retrocedare de pe lângă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, contestaţie împotriva deciziei nr. 8934 din 10.01.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare de pe lângă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, comunicată Parohiei la data de 26.02.2020, prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 8934/10.01.2020 şi în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi al Deciziei de îndrumare ICO nr. XX/2007, să se dispună, în principal, restituirea în natura a imobilului naţionalizat abuziv înscris în CF iniţial x Braşov, cu nr. top. x, construcţii (casa de piatra) cu teren aferent de 2326 mp, situat în Braşov str. x, înscris în CF actual x Braşov, nr. top. x, proprietatea de drept a Bisericii Romano-Catolice, prin subdiviziunile sale organice - Parohia, în numele căreia Arhiepiscopia a depus cerere de restituire, iar în subsidiar, obligarea paratelor să emită decizie de restituire în natura a imobilului susmenţionat, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 68 din 1 octombrie 2020, a respins cererea formulată de reclamantele Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia şi Parohia Romano Catolică Braşov Centru, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantele Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia şi Parohia Romano Catolică Braşov Centru au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material ce guvernează cauza.

Instanţa de fond invocă pentru prima dată în considerentele hotărârii o chestiune nouă de fapt, ce nu se regăseşte în motivarea Deciziei nr. 8934/10.01.2020 emisă de intimată şi nici în apărările sau concluziile părţilor, care au solicitat un imobil având o altă adresă administrativă decât cea reieşită din actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, de unde rezultă, în opinia instanţei, că nu s-a putut proba existenţa dreptului de proprietate al Bisericii Romano-Catolice asupra imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare, înscris în CF iniţial x Braşov, cu nr. top. x. De asemenea, se preia şi opinia intimatei exprimată în Decizia administrativă susmenţionată, ca imobilul în litigiu nu ar fi fost al Bisericii Romano-Catolice la data naţionalizării, ci al unei aşa-zise "Scoli Normale Catolice din Braşov".

În opinia recurentelor această soluţie este în contradicţie flagrantă cu mai multe dispoziţii legale, de procedura şi de fond, cât şi cu ea însăşi.

Chestiunea de fapt a "adresei administrative" Mureşenilor nr. 23 în loc de nr. 25, cat are actualmente imobilul cu nr. top. x, ce face obiectul cererii de restituire nu a fost invocată de niciuna din părţile litigiului, nici nu a făcut parte din motivarea Deciziei nr. 8934/2020 a Comisiei, nici nu a fost pusă în discuţie, din oficiu, de instanţa fondului la termenele de judecată.

Procedând în acest fel, instanţa fondului a încălcat atât dispoziţiile art. 14 noul C. proc. civ. (principiul contradictorialităţii) cat şi pe cele ale art. 224 noul C. proc. civ.

Identificarea imobilului rezulta şi din cererea de restituire şi din actele de carte funciară depuse în probaţiune în dosarul Comisiei speciale. Este motivul probabil pentru care intimata nu a invocat chestiunea reţinută de instanţă, dar nedezbătută. Sub aspectul dreptului procesual, sunt nesocotite şi dispoziţiile art. 194 lit. c) noul C. proc. civ., întrucât contestaţia îmbracă forma cererii de chemare în judecată, neexistând dispoziţii speciale de procedură care să reglementeze forma contestaţiei. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz.

Se mai susţine că instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătoreasca trebuie să conţină situaţia de fapt reţinută de instanţa pe baza probelor administrate. Textul legal invocat obligă instanţa fondului să se refere la probele administrate în dosar, interzicând prezentarea unei stări de fapt contrară acestora. Deficienţa gravă a actului de procedură (contrarietatea dintre starea de fapt reţinută de instanţă şi probele administrate) nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia.

Conform art. 1.13 din Normele metodologice, în aplicarea art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000: Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înţelege: orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc); orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate; expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale.

Normele de drept material încălcate prin hotărârea recurată sunt conţinute atât în legea generală cât şi în legea specială de retrocedare.

Identificarea imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare este guvernată de dispoziţii ale legii speciale (art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, interpretate prin art. 4.1. din Normele de aplicare H.G. nr .1094/2005).Cererea de retrocedare trebuie să conţină "datele de identificare a imobilului solicitat la retrocedare (construcţia şi terenul aferent) ", dar şi de dispoziţiile legii generale.

Instanţa a ignorat identificarea imobilului în litigiu prin datele de carte funciara, identificând imobilul doar prin număr administrativ (stradal) acesta din urma schimbător în funcţie de situaţia clădirilor de pe strada x.

Prin încălcarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte modul de identificare a bunurilor imobile, instanţa fondului a tras concluzia greşită că ar fi revendicat un alt imobil decât cel la care erau îndreptăţiţi.

În realitate, din inventarul din anul 1935 înregistrat la organele fiscale şi din decretul nr. 176/1948(depuse la dosarul administrativ), rezultă că Biserica Romano-Catolică a fost proprietara mai multor imobile de pe str. 7 noiembrie (actualmente str. x), fosta Voievodul Mihai în anul 1935. Parohia a avut în proprietate imobile şi la nr. 23, la nr. 25 şi la nr. 27 pe această strada.

Cartea Funciară nr. x, depusă la dosar identifică imobilul revendicat, iar la dosarul administrativ se găseşte şi copia cererii de retrocedare înaintată comisiei.

Inventarul din 15 ianuarie 1935, contrasemnat de Administraţia Financiară Braşov, care la poziţia 4 include imobilul în litigiu, cu datele de carte funciară, fără echivoc, ca fiind în averea Bisericii Romano-Catolice.

Aşadar actul de expropriere nu contrazice înscrierea din cartea funciară atestând că "'proprietarul tabular", pretins în mod eronat de către intimata a fi o "şcoala" persoana juridică distinctă, este de fapt Biserica Catolică.

Imobilul a fost identificat şi prin depunerea la dosarul instanţei a unor expertize tehnice extrajudiciare, dintre care una avizată de OCPI Braşov, necontestate de partea adversă, astfel încât să nu existe vreun dubiu cu privire la identificare.

Aceste înscrisuri urmează atât regimul probator prevăzut de C. proc. civ., fiind depuse la instanţa de fond, cât şi dispoziţiile normative speciale prevăzute de art. 1 pct. 13 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, făcând imposibil echivocul reţinut ca pretext în hotărârea de fond.

În prezent, imobilul este intabulat în cartea funciară în domeniul public al Municipiului Braşov, în baza H.G. nr. 972/2002 (atestarea domeniului public al judeţului Braşov). Apartenenţa la domeniul public nu constituie piedică la restituirea în natură, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000: " în situaţia în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, acesta urmează a fi scos din domeniul public, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare."

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia instanţei de fond având în vedere considerentele în continuare arătate.

Hotărârea instanţei de fond se bazează pe temeiuri care nu au fost invocate de părţi şi pe împrejurări de fapt care nu au fost puse în discuţia părţilor, respectiv ipoteza factuală că s-ar fi solicitat un alt imobil decât cel pentru care s-au depus actele doveditoare. Acest aspect nu a fost invocat nici prin întâmpinare şi nu se regăseşte în nici o încheiere de dezbateri de la dosar.

Instanţa de fond invocă pentru prima dată în considerentele hotărârii o chestiune nouă de fapt, ce nu se regăseşte în motivarea Deciziei nr. 8934/10.01.2020 emisă de intimată şi nici în apărările sau concluziile părţilor, care au solicitat un imobil având o altă adresă administrativă decât cea reieşită din actele de proprietate depuse la dosarul cauzei, de unde rezultă, în opinia instanţei, că nu s-a putut proba existenţa dreptului de proprietate al Bisericii Romano-Catolice asupra imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare, înscris în CF iniţial x Braşov, cu nr. top. x.

Înalta Curte apreciază că atât recurentele cât şi intimata au identificat corect imobilul care face obiectul cererii de restituire, câtă vreme acesta a fost identificat prin număr de carte funciară şi număr topografic. Identificarea imobilului rezultă şi din cererea de restituire şi din actele de carte funciară depuse în probaţiune în dosarul Comisiei speciale.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.

De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.

Având în vedere considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, a fost încălcat principiul nemijlocirii.

Acest principiu constă în obligaţia instanţei de a cerceta direct şi imediat toate elementele care servesc la dezlegarea pricinii. Instanţa trebuie să-şi sprijine soluţia adoptată pe probe primare, ceea ce presupune un raport nemijlocit între probă şi fapt.

Activitatea de judecată presupune reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar pentru aceasta trebuie să se folosească înscrisuri, depoziţii de martori, probe materiale, instanţa urmând a cerceta nemijlocit aceste probe, examinând înscrisurile originale (potrivit art. 112 şi art. 139 C. proc. civ. părţile pot depune copii certificate de pe înscrisuri, dar sunt obligate să depună înscrisurile originale la grefă sau să le aibă asupra lor, astfel încât judecătorul le va putea cerceta personal), audiind martori care au perceput personal faptele pe care le relatează (deci să nu se bazeze pe depoziţii extrajudiciare, ori pe depoziţiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane), dispunând efectuarea unei cercetări la faţa locului.

Nu întotdeauna este posibilă o astfel de cercetare a probelor, instanţa fiind uneori nevoită să se întemeieze pe copii de pe înscrisuri, pe declaraţiile unor martori care cunosc faptele din auzite etc., situaţii în care trebuie să se acorde o atenţie deosebită aprecierii unor asemenea probe derivate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a încălcat şi principiul disponibilităţii.

Una dintre prerogativele pe care principiul disponibilităţii o are în conţinutul său, este aceea ca reclamantul să fie cel care determină cadrul procesului, atât în ceea ce priveşte obiectul cât şi persoana cu care se judecă.

Principiul disponibilităţii este unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, iar judecătorul este obligat să respecte limitele acţiunii astfel cum acestea au fost determinate de reclamant, respectiv pe baza cererii şi în limitele sesizării.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond a încălcat şi principiul contradictorialităţii.

Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.

Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.

Acest principiu asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, urmând a le analiza astfel cum au fost formulate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia prin reprezentant legal A. şi Parohia Romano-Catolică Braşov Centru prin preot Paroh Csiby Iozsef împotriva sentinţei nr. 68 din 1 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.