Judicial review of administrative recovery order for unmet EU-funded project performance indicators
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance decision that rejected the plaintiff's claims. The dispute concerned the legality of a control report and an administrative decision confirming a budgetary claim of approximately 129,000 RON against a company that failed to meet the performance indicators and objectives of an EU-funded economic mission, resulting in the integral withdrawal of the grant. The Court held that the lower court did not violate procedural rules or fail to properly motivate its decision, and that the financial correction was legally justified under Emergency Ordinance No. 66/2011 because the beneficiary’s failure to achieve project goals constituted a material breach requiring the full recovery of funds paid under the initial reimbursement request, while the refusal to pay subsequent requests remained a separate administrative act benefiting from a presumption of legality.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011; Judicial review of administrative recovery order for unmet EU-funded project performance indicators: În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, arătăm că argumentele recurentei-reclamante sunt tendenţioase iar acesta este într-o gravă eroare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.05.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună: admiterea contestaţiei, anularea, ca nelegală, a deciziei pentru soluţionarea contestaţiei formulată de către reclamantă, privind contractul de finanţare nr. 6/i/06.01.2011-cod SMIS 14745, înregistrat la Autoritatea de Management pentru POSCCE a Ministerului Fondurilor Europene, din cadrul Guvernului României, sub nr. x/20.01.2015 şi, ca o consecinţă a lipsirii de efecte a acestei decizii, să se dispună desfiinţarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, din data de 10.11.2014, înregistrat sub nr. x/10.11.2014 la registratura organului de control (şi emitent al actului contestat) - Autoritatea de Management pentru POS CCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene al Guvernului României, ca fiind nelegal întocmit şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea lui, şi repararea pagubei cauzate, compusă din:
a. refuzul la plată a sumei;
b. dobânda de referinţă până la recuperarea efectivă a sumei datorate;
c. suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, din data de 10.11.2014, înregistrat sub nr. x/10.11.2014 la registratura organului de control.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 271 din 28 iulie 2020, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivare arată că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv; nu a judecat anularea întregului proces-verbal, adică şi stabilirea în sarcina antecesoarei sale - B. S.R.L. a unei creanţe bugetare în cuantum de 128.999,50 RON. Decizia nr. 952/20.01.2015 prin care i se respingea contestaţia formulată împotriva actului constatator a fost desfiinţată - curtea de apel reţinând-o însă ca limită de rejudecare.
Prin urmare, casarea a avut caracter parţial, doar cu privire la capetele de cerere referitoare la anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi repararea pagubei. Astfel şi rejudecarea va avea loc în aceste limite, iar rejudecarea în fond a întregului proces-verbal în limitele stabilite, a fost impusă ca limită a casării, de către Curtea de Casaţie.
Raporturile dintre procesul-verbal ce urma să se (re)judece în fond şi decizia desfiinţată sunt de: întreg - parte; cauzalitate, astfel încât, cauza = decizia ce a menţinut ca legal şi temeinic procesul-verbal, a fost desfiinţată, constându-se că este nemotivată; or, efectul=procesul-verbal, conţine aceleaşi fraze, cuvinte şi sintagme ca decizia desfiinţată .
De asemenea, instanţa de fond nu a folosit în motivarea hotărârii fotografiile reţinute în preambul, ce fac dovada întâlnirilor de afaceri, şi a materialelor promoţionale, conform contractului şi, totodată, nu a observat şi a ignorat rapoartele întocmite, cu privire la îndeplinirea indicatorilor şi a misiunii. Unde, neobservarea, ignorarea şi nefolosirea în motivare şi argumentaţie, sunt fapte ce au condus la situaţia: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - după caz.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, arătăm că argumentele recurentei-reclamante sunt tendenţioase iar acesta este într-o gravă eroare.
Recurenta-reclamantă menţionează în cererea de recurs că instanţa de judecată i-a respins întreaga cerere de recurs şi nu pe cea rămasă în limitele de rejudecat, ca efect al casării.
Înalta Curte, contrar celor afirmate de recurenta, constată că în sentinţa recurată, la pagina nr. 9, instanţa de fond precizează că "prealabil, faţa de conţinutul deciziei de casare intermediare, se impune stabilirea limitelor rejudecării (. . . . . . . . . .) casarea a avut caracter parţial, doar cu privire la capetele de cerere referitoare la anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi repararea pagubei. Astfel, rejudecarea va avea loc în aceste limite".
Având în vedere menţiunea instanţei de fond, apare implicit că respingerea acţiunii se referă clar la cele 2 aspecte rămase în limitele rejudecării, ca efect al casării.
Mai mult decât atât, la pagina 12 din sentinţa recurată, instanţa de fond a precizat foarte clar că "faţă de toate aceste considerente, se reţine că procesul-verbal contestat a fost încheiat legal, motiv pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554, solicitarea de anulare a acestuia, şi, corelativ, de reparare a pretinsei pagube, nu se justifică". Astfel, având în vedere toate precizările instanţei din cuprinsul sentinţei recurate, nu există niciun dubiu că instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei doar în limitele rejudecării, ca efect al casării.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
În ceea ce priveşte pretinsa aplicare greşită a normelor de drept şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză de către instanţa de fond, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/10.11.2014 s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în cuantum de 128.999,50 RON.
În cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/10.11.2014 a fost reţinut, în esenţă, că misiunea economică finanţată din fonduri europene, conform contractului nr. x/J/06.01.2011 nu şi-a atins scopul, misiunea economică având alt program decât cel prevăzut în cererea de finanţare, majoritatea activităţilor desfăşurate fiind în scop turistic. De asemenea, s-a constatat că beneficiarul nu şi-a îndeplinit indicatorii de realizare asumaţi prin contract, obiectul proiectului nu a fost atins, nu au fost respectate clauzele contractuale cu privire la modificările aduse acestuia nu au fost respectate clauzele contractuale cu privire la raportările pe care beneficiarul avea obligaţia să le facă.
Împotriva Procesului-verbal, reclamanta a formulat contestaţia administrativă nr. x/16.12.2014, soluţionată prin Decizia nr. 951/20.01.2015, în sensul respingerii acesteia.
Înalta Curte are în vedere că, recurenta-reclamantă susţine că deşi controlul a fost efectuat după depunerea cererii de rambursare nr. x, totuşi creanţa este referitoare la cererea de rambursare nr. x, ceea ce conferă un argument privind anularea procesului-verbal contestat.
Cât priveşte încadrarea abaterii, pe care în opinia recurentei-reclamante, nu ar fi săvârşit-o, potrivit prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 "(1) Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare(...)".
La data constatării neregulii, A. S.R.L., solicitase prin cererile de rambursare CR1 intermediară, CR2 finala, depuse la AM POS CCE, valoarea cheltuielilor realizate în implementarea proiectului. Cheltuielile au fost plătite de către AM POSCCE doar în cadrul cererii de rambursare intermediare nr. 1. Astfel, deşi a fost verificată cererea de rambursare nr. x finală, având în vedere neregulile constatate la momentul verificării acestei cereri finale nr. 2, a fost constatata o creanţa în suma de 128.999,50 de RON aferentă cererii de rambursare nr. x, sumă care fusese deja plătită beneficiarului de autoritatea de management.
Dacă în momentul verificării cererii de rambursare se constată neregulile, momentul fiind înainte de rambursarea banilor, atunci aceasta se respinge de la plată, întocmindu-se o notificare/inform a re. Este cazul cererii de rambursare nr. x despre care vorbeşte recurenta-reclamantă, aceasta fiind într-o gravă eroare privind mecanismele de plată reţinere ale cererilor de rambursare. Mai mult decât atât, în procesul-verbal contestat, la pagina 3, în tabelul din cuprinsul paginii, este menţionat că CR 2 finala nu s-a aprobat.
Astfel, în mod corect instanţa de fond în sentinţa recurată a apreciat că refuzul de rambursare a CR 2, nu face obiectul prezentei judecăţi şi se bucură de prezumţia de legalitate specifică actelor administrative.
În condiţiile în care reclamanta nu a dedus judecăţii şi raportul juridic de drept administrativ fundamentat pe pretinsul refuz nejustificat al pârâtului, operează prezumţia de legalitate a manifestării de voinţă a autorităţii publice, care nu poate fi cenzurată indirect pe calea prezentei acţiuni care vizează un alt act administrativ.
În concluzie, rezultă indubitabil faptul că la data constatării "abaterii de la legalitate, regularitate, conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii era îndeplinită condiţia de existenţă a neregulii privind prejudicierea bugetului Uniunii Europene a fondurilor publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit recurentei-reclamante A. S.R.L., respectiv cea care rezultă din Cererea de rambursare nr. x în cuantum de 128.999,50 de RON.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de fond nu a motivat premisele respectării principiului proporţionalităţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a arătat clar că finanţarea nu şi-a atins scopul pentru care a fost acordată.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că potrivit art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011" orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară, corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura, frecvenţa, impactul financiar al acestora asupra proiectului respectiv. Or, în condiţiile în care potrivit art. 5 alin. (13) în cazul în care beneficiarul nu îndeplineşte integral indicatorii de realizare asumaţi prin contract, obiectivul proiectului nu este atins, finanţarea nerambursabilă va fi retrasă integral.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că sancţiunea aplicată este proporţională cu gravitatea şi consecinţele faptei reţinute.
În concluzie, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 271 din 28 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.