Invalidity of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds against tax penalty calculation based on criminal executive title

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 286/18.07.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate de A. S.R.L. emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi anularea în tot a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 15272/01.04.2019 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice.

În subsidiar, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 15272 din 01.04.2019, emisă de Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale cu titlu de dobânzi şi penalităţi în cuantum de 21.771.681,00 RON, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în fond.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Prin încheierea din 28 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a dispozitivului încheierii pronunţate în cauză în data de 12.06.2020, formulată de reclamantă, prin care s-a solicitat ca instanţă să se pronunţe cu privire la restituirea cauţiunii în cuantum de 35.271,68 RON, consemnată conform recipisei de consemnare nr. x din 09.08.2019, în sensul că se restituie către reclamantă cauţiunea în cuantum de 35.271,68 de RON, consemnată conform recipisei de consemnare nr. x din 09.08.2019, depuse în original în prezentul dosar.

2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 607 din 10 iulie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 286/18.07.20219 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 15272/01.04.2019 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., aceasta formulând, totodată, şi recurs incident împotriva considerentelor respectivei sentinţe, sentinţă atacată cu recurs şi de către pârâtele Administraţia Sector 2 a Finantelor Publice prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3.1. În motivarea recursului principal formulat împotriva încheierii, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia aşa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a invocat drept temei prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost fundamentată exclusiv pe susţinerile reclamantei şi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 15/05.01.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 1049/A/11.08.2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

În continuare, a reprodus integral apărările formulate în faţa primei instanţe, respectiv a motivelor pentru care consideră că decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere este legală, cu trimitere la dispoziţiile legale din Codul de procedură fiscală (art. 173, art. 174 şi art. 176) care au stat la baza emiterii acestei decizii şi la faptul că, în opinia părţii, argumentul potrivit căruia actul atacat ar fi fost emis cu încălcarea Legii nr. 85/2006 coroborat cu art. 179 din Legea nr. 207/2015 nu poate fi primit, pentru că ne aflăm în prezenţa unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre definitivă a unei instanţe penale, făcând referire, totodată, şi la O.G. nr. 30/2017 care a introdus unele dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită (art. 2661 alin. (1) lit. a), art. 2663 şi art. 2664 din Capitolul Xll1).

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.3. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a încadrat criticile formulate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost argumentată pe susţinerile reclamantei, fără a se ţine cont de apărările pârâtelor, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2661 alin. (1) lit. a), art. 2663 şi art. 2664 din Capitolul XI1 Dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită,

În continuare, recurenta a reluat apărările formulate în primă instanţă, cu referire la motivele pentru care apreciază că decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii este legală, arătând că nu este de acord cu raţionamentul judecătorului fondului, cum că organele fiscale ar fi încălcat art. 179 din Codul de procedură fiscală şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în opinia părţii, un astfel de raţionament este în contradicţie cu prevederile legale aplicabile.

Totodată, a făcut trimitere la O.G. nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin care legiuitorul a înţeles necesitatea reglementării specifice a situaţiilor de punere în executare a hotărârilor în materie penală, prin introducerea unor dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită.

Aşa cum a arătat, a apreciat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că obligaţiile fiscale accesorii au fost stabilite cu încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2006 şi faptul că dispoziţiile art. 2661 alin. (1) - art. 2665 din Legea nr. 207/2015 nu sunt aplicabile, pentru că ne aflăm în prezenţa unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre definitivă a unei instanţe penale şi nu a unui act referitor la administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

Referitor la calculul accesoriilor reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere recurenta a invocat dispoziţiile art. 173 alln.(1), art. 174 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 176 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 care în opinia părţii sunt aplicabile.

În concluzie, a susţinut că obligaţiile fiscale accesorii au fost calculate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 15/05.01.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1049/11.08.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.4. Apărările formulate de recurenta-reclamantă cu privire la recursurile pârâtelor. Recursul incident

Prin întâmpinările formulate, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâte, ca nefondate.

Totodată, odată cu întâmpinările, recurenta-reclamantă a formulat şi recurs incident sub aspectul considerentelor privind chestiunea aplicării dispoziţiilor 2661 alin. (1) - art. 2665 din Legea nr. 207/2015, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concluzie, recurenta-reclamată a solicitat admiterea recursului incident şi casarea sentinţei atacate cu consecinţa înlocuirii considerentelor greşit motivate cu propriile considerente.

6. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin cererea înregistrată la data de 26.10.2020 recurenta-reclamantă a arătat că renunţă la judecata recursului declarat împotriva încheierii din data de 28 iulie 2020, conform art. 406 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunţare la judecata recursului principal formulat împotriva încheierii din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa de control judiciar va avea în vedere dispoziţiile art. 22 alin (6) din C. proc. civ., care prevăd: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., " Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă."

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

2. Regularitatea promovării recursurilor pârâtelor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor pârâtelor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentelor-pârâte nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-au exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi au reluat situaţia de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părţii, actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale, reiterând astfel apărările invocate în faţa primei instanţe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

Recurentele-pârâte nu circumstanţiază în niciun mod criticile lor, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Or, deşi acestea consideră că prima instanţă a nesocotit prevederile art. 2661 alin. (1) - art. 2665 din Legea nr. 207/2015 nu argumentează în concret respectiva critică din perspectiva considerentelor avute în vedere de judecătorul fondului, ci reia apărările pentru care consideră că actele atacate sunt legale.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentelor-pârâte nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

4. Recursul incident

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de reclamantă împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe, instanţa de control judiciar are în vedere prevederile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Legiuitorul a înţeles să transpună aplicarea acestor prevederi şi în privinţa procedurii de soluţionare a recursului, astfel, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

Ţinând cont că soluţia dată în privinţa recursului declarat de pârâte nu implică cercetarea fondului, va constata că a rămas fără efect recursul incident declarat de reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 406 alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea reclamantei la judecata recursului principal.

Totodată, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursurilor formulate de pârâte.

De asemenea, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2), art. 491 alin. (1) şi art. 494 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului principal formulat de reclamanta A. S.R.L., persoană juridică în faliment, prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Constată nulitatea recursurilor formulate de pârâtele Administraţia Sector 2 a Finantelor Publice prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia

Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 607 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L., persoană juridică în faliment, prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 607 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.