Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 423/2022 AI generated

Failure to formulate specific legal grounds for cassation renders appeal against denial of off-label drug compensation null

Case Number Decizia nr. 423/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby leaving in force the lower court's decision that dismissed the plaintiffs' request for a presidential order. The dispute involved two insured claimants suing the government and health authorities to compel the 100% compensation of a specific medication (Bevacizumab) based on an "off-label" prescription, which the Court of Appeal had rejected due to lack of legal merit and the absence of a clear right appearance. The Supreme Court found the appeal procedurally defective because the appellants failed to formulate valid grounds for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code, specifically lacking the requisite legal argumentation regarding the violation or misapplication of substantive norms; instead, they merely expressed dissatisfaction with the factual reasoning without identifying specific legal errors, violating the formal requirements for a non-devolutory control of legality under Article 486 and Article 489 of the Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ; Failure to formulate specific legal grounds for cassation renders appeal against denial of off-label drug compensation null: The dispute involved two insured claimants suing the government and health authorities to compel the 100% compensation of a specific medication (Bevacizumab) based on an "off-label" prescription, which the Court of Appeal had rejected due to lack of legal merit and the absence of a clear right appearance. The Supreme Court found the appeal procedurally defective because the appellants failed to formulate valid grounds for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code, specifically lacking the requisite legal argumentation regarding the violation or misapplication of substantive norms; instead, they merely expressed dissatisfaction with the factual reasoning without identifying specific legal errors, violating the formal requirements for a non-devolutory control of legality under Article 486 and Article 489 of the Code.

Keywords

AI generated
grounds for cassation health claims factual grounds article of civil procedure compulsory medication lack of substantive requirements

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

Main ground for the verdict, used to legally establish the nullity of the appeal in the final operative order.

art. 499 teza a doua din acelaşi cod

Procedural provision cited in the basis for the decision, governing the procedural consequences or costs associated with the finding of nullity.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, pe cale de ordonanţă preşedinţială, obligarea pârâţilor la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Bevacizumab, (denumire comercială Avastin) până la soluţionarea definitivă a dosarului aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 202 din 14 octombrie 2021, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca nefondate

Prin aceeaşi sentinţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Guvernul României şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi, în consecinţă, a respins acţiunea exercitată în contradictoriu cu aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Totodată, a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A. şi B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele au arătat, contrar celor reţinute de prima instanţă, că în cauză există o aparenţă a dreptului, sens în care a făcut trimitere la o bogată jurisprudenţă care, în opinia acestora, are putere de lucru judecat pe fondul dreptului în ceea ce priveşte prescripţia "off label" a unui medicament prin care pârâţii din această cauză au fost obligaţi să-1 evalueze/să îl includă în lista de medicamente compensate în sistemul de asigurări de sănătate.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România au solicitat respingerea recursului ca nefondat, ministerul invocând şi excepţia nulităţii recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentelor-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

Recurentele-reclamante nu circumstanţiază în niciun mod critica lor, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, acestea susţinând doar că există o aparenţă a dreptului, având în vedere jurisprudenţa existentă în materie, la care a făcut trimitere, care, în opinia acestora, are putere de lucru judecat pe fondul dreptului.

Această critică ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentelor-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei nr. 202 din 14 octombrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.